Va mai dura războiul din Ucraina?
După toate semnele, da. Săptămânile următoare sunt prea tensionate ca să poată aduce pacea.
Pe 6 martie, Venus și Marte au părăsit Capricornul și au intrat în Vărsător. S-a desfăcut, în sfârșit, acea configurație tensionată, extrem de periculoasă pentru pace care a creat contextul în care a debutat războiul din Ucraina: Venus, la ciclul retrogradării, a stat patru luni în Capricorn, timp în care a făcut trei conjuncții cu Pluto, ba chiar a și staționat lângă Pluto. Și ca să fie tacâmul complet, începând din 24 ianuarie i s-a adăugat și Marte. Fiindcă Venus este planeta păcii, aceste evoluții planetare m-au determinat să afirm încă din 15 decembrie 2021, la seminarul „Ce ne așteaptă în 2022”, că mă tem pentru pacea lumii în iarna-primăvara acestui an.
Ca să revenim: pe 6 martie, Marte și Venus au părăsit Capricornul și au intrat, „de mână”, în Vărsător. S-a trecut așadar pe alt palier. Nu neapărat mai bun decât precedentul. Odată intrați în Vărsător, Marte și Venus se îndreaptă spre conjuncția cu Saturn, iar în trecere fac careu cu Uranus, actualizând astfel careul Saturn-Uranus, ce are puternice conotații politice, sociale și financiar-economice, totul într-o notă acută, provocatoare, discordantă, poate chiar periculoasă.
Iată tabloul configurațiilor astrale pe care le consider cele mai relevante pentru războiul din Ucraina și, în general, pentru tot felul de alte perturbări care ar mai putea marca lumea în săptămânile următoare (accidente de proporții, cataclisme, bulversări sociale sau politice, turbulențe economico-financiare etc.):
Cele mai problematice sunt aspectele lui Marte: careul cu Uranus și conjuncția cu Saturn. Fiindcă Venus este mai mereu prinsă la mijloc, în toiul aspectelor dintre planete malefice, cel puțin deocamdată, reinstaurarea păcii este puțin probabilă. Iar dacă mai punem la socoteală și faptul că Venus, Marte și Saturn fac careu (cu orb mai strâns sau mai larg, dar careu) cu axa nodurilor lunare, aflată pe direcția Taur-Scorpion, situația e și mai complicată. Planetele aflate în careu cu nodurile sunt afectate și au tendința de a se comporta și mai distonant decât te-ai aștepta.
CAREUL MARTE-URANUS
Careul Marte-Uranus în astrologia mondială: aduce atentate, lovituri politice, revolte, confruntări violente, bulversări pe piețele bursiere și comerciale, accidente grave (rutiere, aviatice, feroviare), accidente de muncă, defecțiuni de mecanisme sau utilaje, pericol de electrocutare sau trăsnet, furtuni, catastrofe naturale. Domeniile asupra cărora are impact mărit sunt industria, armata, poliția, pompierii, medicina (chirurgia, stomatologia, salvarea și medicina de urgență), electricitatea, radiațiile, informatica, tehnicile noi și de avangardă. |
Iată, spre exemplificare, harta careului precis Marte-Uranus pentru Kiev, capitala Ucrainei. Nu arată deloc bine, cu Marte, stăpânul Ascendentului și al hărții, în combinație cu Venus și Saturn în casa a IV-a (patrie, popor, teritorii, construcții și clădiri diverse etc.), în careu cu Uranus, aflat în casa a VII-a, a dușmanilor fățiși. Venus, planeta păcii, este asediată între două planete malefice, Marte și Saturn (asta dacă nu punem și asediul lui Uranus prin careu). Pe de altă parte, Venus este și stăpâna casei a VII-a, care îi reprezintă pe dușmani, iar asedierea ei arată că nici dușmanii fățiși nu stau deloc bine. Harta ar descrie o situație foarte tensionată, cu mare potențial distructiv, în care cam toată lumea pierde.
Teoretic, lucrurile s-ar mai putea liniști după intrarea lui Venus în Pești, semnul exaltării ei, semn în care poate comunica cu Jupiter, Marele Benefic, aflat deja acolo. Numai că intrarea lui Venus în Pești se produce în aceeași zi cu conjuncția Marte-Saturn (vezi tabelul de mai sus), iar când Micul și Marele Malefic se ciocnesc, nu este deloc de bine.
CONJUNCȚIA MARTE-SATURN
Conjuncția Marte-Saturn în astrologia mondială: – perturbări și zbucium politic, agitație, risc de violență, conflicte, revolte și atentate. Șefii de stat și de guvern, armata sau internele pot trece prin momente de mare încordare. Crește rata accidentelor (mai ales prin ciocnire, cădere, strivire, prăbușire, alunecări de teren), a incendiilor și exploziilor. Sunt posibile cataclisme naturale. Pot avea loc drame sau chiar decese în lumea artistică și sportivă, dar și în sferele sociale înalte: familii regale, foști sau actuali președinți, prim-miniștri etc. |
Iată și harta conjuncției Marte-Saturn pentru Kiev.
Este o hartă dură pentru Ucraina. Conjuncția Marte-Saturn se petrece chiar în semnul Ascendentului, iar Uranus este în casa a IV-a. Harta are potențial distructiv, dar, deși foarte violentă, pare să îi pună pe ucraineni într-un oarecare avantaj: ei sunt reprezentați de stăpânul Ascendentului, Saturn, care are o demnitate esențială (domiciliul) și una accidentală, angularitatea, ce îi face să se mobilizeze și să fie performanți, în timp ce dușmanul este reprezentat de stăpânul casei a VII-a, Soarele, care, deși are potențial (este puternic, în exaltare), performează prost (se află în casă cadentă, ineficientă).
Revenind: cât timp Marte se află în Vărsător, în vecinătatea lui Saturn, șansele de a se instaura pacea sunt reduse. Așa că, dacă e să se liniștească oarecum apele, asta se va întâmpla mai degrabă după 15 aprilie, data ieșirii lui Marte din Vărsător și a intrării sale în Pești.
Să ne uităm rapid și la tranzitele actorilor principali:
VOLODIMIR ZELENSKI
Pentru președintele Volodimir Zelenski intrarea lui Venus și Marte în Vărsător a adus clar o schimbare de tonalitate. Presiunea s-a mutat de pe stăpânul hărții natale, Mercur în Capricorn, pe Soarele natal, din Vărsător, deja aflat sub tranzitul lui Saturn. Lucrurile rămân pentru el complicate și dificile, fiindcă are deja în natal o opoziție între Soare-Venus în Vărsător și triada Lună-Marte-Saturn în Leu, totul în careu în T cu Uranus natal din Scorpion. Practic, toată această configurație natală este accentuată masiv de tranzitele actuale. Iată, de exemplu, tranzitele din 5 aprilie, momentul conjuncției Marte-Saturn:
Pe scurt, pentru președintele Zelenski perioada este dură, marcată de blocaje și imposibilități. De exemplu, după intrarea lui Venus și Marte în Vărsător a realizat cu adevărat că nu poate obține ajutorul la care spera din partea NATO (promisiunea aderării, asigurarea libertății spațiului aerian) și că sunt țări pe care le credea prietene și care își pun interesele economice mai presus de moralitate și de viețile civililor ucraineni (Germania). Astfel de lucruri se întâmplă la tranzite grele prin opoziție, mai ales când este și Saturn implicat. Pe de altă parte, Jupiter în Pești, în casa a X-a, îi poate acorda o anume șansă și protecție, și la fel și tranzitul Soarelui prin Berbec, prin casa a XI-a.
VLADIMIR PUTIN
În ceea ce-l privește pe Vladimir Putin, avem handicapul lipsei orei de naștere. Toate orele de naștere vehiculate pe internet sunt speculative, controversate, fără surse credibile. Va trebui așadar să ne limităm la a lucra cu harta solară (zodia natală = casa I), care dă unele indicii valoroase, dar are limite și este lipsită de acuratețea unei hărți cu oră de naștere validă.
La prima vedere, tranzitele lui Venus și Marte prin Vărsător l-ar ajuta pe Putin, fiindcă fac trigon la Soare și planetele din Balanță.
Dar aici avem niște probleme, totuși. Mai întâi, Venus, cea care este prost aspectată de malefice, este dispozitara planetelor natale din Balanță. Apoi, Venus natală, în Scorpion, primește din plin toate opozițiile și cuadraturile momentului. Iar în analiza din numărul trecut al revistei am văzut că Putin are o sensibilitate la tranzitele venusiene. Și la el, tranzitele lui Marte, Saturn și Uranus închid o cruce fixă peste planetele din natal (Venus, Jupiter, Pluto) și peste nodurile lunare. În plus, să ai nodurile lunare în tranzit în careu cu cele natale nu e de bun augur. Apoi, combinațiile victorioase sunt de obicei Marte-Jupiter. E cam greu să ieși victorios când Jupiter în tranzit îți face careu la Marte natal, mai ales când mai intră în joc și înșelătorul Neptun.
În încheiere: recent, președintele american Joe Biden a avut o întrevedere cu conducătorul Chinei, XI Jinping, întrevedere care s-a terminat nedefinit, dar în decursul căreia liderul chinez nu și-a luat angajamentul că nu îl va sprijini pe Vladimir Putin cu privire la invadarea Ucrainei, deși liderul SUA l-a avertizat că riscă sancțiuni economice dacă o va face. În mod evident, China vrea să aibă acces la resursele ieftine rusești. Cu toate acestea, cifrele cele mai mari de afaceri le are cu Statele Unite și cu Uniunea Europeană. Oare XI Jinping nu face decât să se lase greu, pentru a obține cât mai mult de la Occident, poate chiar o neimplicare a acestuia când va porni ofensiva asupra Taiwanului? Sau mai e și altceva la mijloc? Relațiile personale pot fi uneori destul de puternice pentru a ne influența strategiile și deciziile. Iar Jinping și Putin par a avea o relație specială. Ia uitați ce sinastrie avem aici:
Jinping vine cu Venus în casa a VII-a solară a lui Putin, peste Jupiter, cu Soarele și cu Jupiter peste Luna lui Putin, cu Luna în casa lui a X-a solară! Dar… sunt și niște superpoziții de generație (între ei e o diferență de opt luni), care nu se așază taman bine pe harta lui Putin: Pluto în casa a X-a solară și Saturn peste Soare. Acestea sunt configurații care arată că Jinping este cel ce deține controlul în relație, iar Putin va cam trebui să joace cum îi cântă. Nu doar dezavantajos, ci și dureros pentru un personaj cu orgoliul lui Putin…
MIHAELA DICU,
membru fondator și președinte de onoare AAR, senior editor Astrele