Mihaela Dicu, despre liber-arbitru și astrologie

Întrebarea: Mihaela, care este viziunea ta asupra liberului-arbitru și cum se împacă ea cu practica astrologică? Sau cum a influențat practica astrologică viziunea ta asupra liberului-arbitru?

Răspunsul:

Cred că fiecare om are atâta liber-arbitru cât îi permite harta natală.

În esență, astrologia este fondată pe determinism, soartă, destin, predeterminare.

Dacă ar exista liber-arbitru, dacă fiecare  dintre noi am putea alege cu adevărat cum să fim sau ce cale să urmăm, astrologia și-ar pierde obiectul. Cum am mai putea descrie un om privindu-i harta natală, dacă acesta și-ar schimba în timp personalitatea, după dorință? Cum am mai putea să facem vreo predicție bazată pe harta natală, dacă omul respectiv și-ar schimba viitorul în ce fel ar vrea?

Da, unii dintre noi  trăiesc cu sentimentul că dispun de liber-arbitru, că fac doar ce vor, că își decid soarta. Asta este specific celor care au în harta natală un marcaj viguros în semne diurne, mai ales de foc, sau care au Soarele, Marte sau Jupiter puternici, bine reliefați. Și poate că, în anumite limite, astfel de oameni chiar își croiesc viața după vrere. Dar acest lucru se întâmplă numai din cauză că în harta lor natală stă scris că o pot face. Deci la bază este tot o predeterminare.

La cursurile pe care le țin sau în diverse alte împrejurări, de câte ori vine vorba despre astrologie, destin și liber-arbitru, obișnuiesc să dau un exemplu, foarte vizual:

Imaginați-vă destinul omului ca pe un coridor, care pleacă de undeva și duce undeva. Pentru unii, acest coridor este larg și luminos, le permite să vadă în față, să facă niște pași la stânga sau la dreapta. Pentru alții, este îngust și întunecos, forțându-i să înainteze orbecăind și frecându-se de pereți. Primii au impresia că au liber-arbitru; cei din urmă, au senzația că sunt supuși unui destin implacabil. Dar în cazul tuturor, coridorul are dintru bun început un punct de pornire, unul final și niște jaloane intermediare, toate prestabilite.

Astrologia s-a născut în Mesopotamia și s-a desăvârșit în Grecia antică și în Alexandria, colonie greacă fondată de Alexandru Macedon în Egipt.

În Mesopotamia, sumerienii, akkadienii, asirienii și babilonienii vorbeau despre predeterminarea divină, considerând că zeii Anunnaki sunt cei care decid soarta oamenilor. Babilonienii spuneau că deciziile luate de Anunnaki sunt consemnate de Nabu, zeul scrisului.

Vechii greci credeau în Ananke, Necesitatea, o forță primară de constrângere, de generare a inevitabilului, și în Moire, cele trei zeițe surori, care controlau fiecare moment al vieții, de la naștere până la moarte: Clotho, Lachesis și Atropos. Clotho (”Torcătoarea”) torcea firul vieții, Lachesis (”Cea ce împarte sorții”) decidea soarta și lungimea firului vieții, iar Atropos (”Inflexibila”) hotăra felul morții și tăia firul vieții.

Egiptenii îi aveau, și ei, pe zeii Hemsut și Shai, responsabili cu destinul oamenilor.

Născută și maturizată într-un astfel de cadru cultural, astrologia nu avea cum să fie altfel decât deterministă, contând pe o soartă preexistentă, care poate fi prezisă, prevăzută. 

Sistemul planetar, cu care lucrează astrologia, nu este doar o reprezentare a zeilor care decid soarta, ci și o reprezentare a universului inteligibil, a cărui evoluție indică un sens și o finalitate, un sistem de referință cu o dinamică ce poate fi calculată,  permițând predicția unui viitor dinainte știut, cu opțiuni limitate.

Noțiunea de predestinare a dominat toate vechile culturi și religii.

Liberul arbitru a apărut în peisaj mult mai târziu, la teologii iudeo-creștini, cărora le displăcea ideea că soarta omului este predeterminată, fiindcă intra în contradicție cu doctrina care clamează că omul este responsabil pentru păcatele sale. Or, dacă există un destin, înseamnă că Adam și Eva au acționat în baza lui atunci când au comis păcatul originar. Ba mai mult: dacă există un destin, cine altul ar putea să îl hotărască, dacă nu  Dumnezeu?  Iar dacă ar fi așa, ar însemna că păcatul e al lui, și nu al omului!  Pe de altă parte, în teologie mai avem și ceea ce se cheamă „Paradoxul liberului arbitru”, conform căruia omniștiența și atotputernicia lui Dumnezeu este incompatibilă cu liberul arbitru al omului.  Complicat!

Teologul dominican Toma d’Aquino (1225– 1274) , un admirator al deterministului Aristotel, a încercat să împace capra și varza în plan teologic și, în același timp, să reconcilieze astrologia cu creștinismul,  propunând ca astrele să dicteze corpului imperfect „sublunar”, iar Dumnezeu să dicteze sufletului. O soluție diplomată, dar nu mai mult decât atât.

Trecând mai departe, o avea ea astrologia o componentă spirituală, dar nu poate exista fără fundamente științifice: astronomie, calcule matematice. La o mare distanță în timp de înțelepții determiniști greci, ideea determinismului a continuat să-i bântuie pe oamenii de știință. Unii au venit cu teorii foarte interesante, inclusiv pentru noi, astrologii.

De exemplu, matematicianul, astronomul și fizicianul francez Pierre-Simon de Laplace (1749-1827) a formulat ipoteza unui determinism universal, în virtutea căruia legile fizicii acționează de așa manieră, încât pentru o anumită stare a universului este posibilă o singură evoluție, care, cel puțin în teorie, este previzibilă. ”Daimonul lui Laplace” este o expresie care face referire la ideea sa cum că dacă se cunosc pozițiile, vitezele și forțele care acționează asupra fiecărei particule din lume, Daimonul (echivalentul unei supra-inteligențe) poate să cunoască tot trecutul și tot viitorul.

În epoca modernă, Hermann Minkowski (1864–1909)  și Albert Einstein  (1879 –1955) au dezvoltat ideea continuului spațiu-timp, o construcție care combină spațiul euclidian tridimensional cu timpul, timpul fiind cea de-a patra dimensiune. Această construcție face posibilă existența simultană a trecutului, prezentului și viitorului. Deci viitorul ar exista deja.  Într-un fel, Einstein considera că timpul este irelevant și chiar glumea, spunând că ”Timpul ne-a fost dat ca să nu se întâmple toate lucrurile deodată”. Indiferent dacă se află undeva departe sau coexistă cu prezentul, viitorul este prestabilit și integrat într-o anumită ordine universală. Iar pentru a-l pătrunde trebuie să înțelegem această ordine, să folosim un sistem de accesare, un mod de decodare. Sunt convinsă că sunt mai multe. Astrologia se află printre ele.

Alți 14 astrologi cunoscuți și apreciați au răspuns la această întrebare a redacției Astrele despre liberul-arbitru. Citește și răspunsurile lor, aici: https://www.astrele.ro/2021/05/26/ce-cred-astrologii-despre-liberul-arbitru-15-raspunsuri-care-te-vor-pune-pe-ganduri/