Astrologie electivă. Bagdadul și astrele care i-au trasat destinul

de MIHAELA DICU
CONTEXT CULTURAL-ISTORIC
Înainte de a pătrunde în tainele astrologice ale întemeierii cetății celor 1001 de nopți, se cuvine să facem o scurtă trecere în revistă a contextului istoric, cultural și religios, adică o incursiune punctuală în istoria Islamului timpuriu.
Mahomed
Istoria Islamului începe cu profetul Mahomed, născut în Mecca în anul 570 e.n. În 610, primește prima revelație de la Allah prin îngerul Gabriel, iar de-a lungul următorilor ani predică noua religie.
În 622, Mahomed și adepții săi fug de la Mecca la Medina, un eveniment cunoscut sub numele de Hegira, atât de important încât marchează începutul calendarului islamic (anul 1 A.H.[1]A.H. este abrevierea latină pentru Anno Hegirae (după hegira). Anul 1 al hegirei din calendarul islamic începe la data de 16 iulie 622 e.n. din calendarul gregorian.).
Mahomed reușește să unifice triburile arabe și transformă Islamul într-o putere religioasă și politică. La moartea sa, în 632, comunitatea islamică unită rămâne fără un succesor clar desemnat.
Califatul Bine-Călăuzit sau Califatul Rașidun (632–661)
După moartea lui Mahomed, conducerea comunității islamice este preluată succesiv de patru lideri cunoscuți drept „Califii Bine Călăuziți” (sau ”Drept Călăuziți”) – în arabă, al-Khulafa’ ar-Rashidun –, anume:
- Abu Bakr (632–634) – primul calif, care a înăbușit revoltele tribale și a inițiat expansiunea islamică în afara Arabiei.
- Umar ibn al-Khattab (634–644) – un mare strateg militar, sub care Islamul a cucerit teritorii ale Imperiilor Bizantin și Persan.
- Uthman ibn Affan (644–656) – cunoscut pentru consolidarea administrației și redactarea oficială a Coranului.
- Ali ibn Abi Talib (656–661) – vărul și ginerele profetului, contestat de guvernatorul Siriei.
Sub conducerea Califilor Bine Călăuziți, Islamul a luat avânt, formând un imperiu care se întindea de la Persia până la Egipt și Nordul Africii.
Dinastia Omeiadă (661–750)
După asasinarea califului Ali în 661, puterea a fost preluată de Mu’awiya I, guvernatorul Siriei și fondatorul dinastiei Omeiade. El a mutat capitala imperiului de la Medina la Damasc, consolidând astfel autoritatea și marcând tranziția de la un califat ales la o monarhie islamică dinastică.
În timpul domniei omeiazilor, granițele lumii islamice s-au extins spectaculos: au cucerit Nordul Africii și Spania (711) și au avansat în est până în Asia Centrală și în Valea Indusului (actualul Pakistan). Au încurajat cultura și dezvoltarea rutelor comerciale, conectând lumea islamică cu Europa, Africa și Asia.
Deși au avut realizări importante, corupția și stilul de viață luxos au creat mari nemulțumiri în rândurile populației.
În 750, Dinastia Omeiadă a fost răsturnată de Revolta Abbasidă.
Totuși, un membru supraviețuitor al familiei omeiade, Abd al-Rahman I, a reușit să fugă în Spania, unde a fondat o ramură separată a dinastiei – Emiratul, apoi Califatul de Cordoba (756–1031), care a devenit o oază de înflorire culturală și științifică la hotarul vestic al lumii islamice.
Dinastia Abbasidă (750–1258)
Nemulțumiți de conducerea omeiazilor, abbasizii – o familie descendentă din Abbas, unchiul profetului Mahomed – au preluat puterea în 750, instaurând Dinastia Abbasidă, care avea să conducă imperiul islamic timp de peste cinci secole.
Această perioadă a fost de o neasemuită prosperitate și înflorire culturală. Sub domnia vestitului calif Harun al-Rashid, cel despre care se spune că a inspirat poveștile din „O mie și una de nopți”, Bagdadul a devenit un centru al culturii și al științei. S-au construit palate somptuoase, biblioteci grandioase și centre de studiu care au atras înțelepți din toate colțurile lumii. „Casa Înțelepciunii” (Bayt al-Hikma) din Bagdad a devenit un simbol al epocii de aur abbaside, unde s-au tradus și păstrat lucrări științifice grecești, persane și indiene. Mari gânditori, precum Al-Khwarizmi, părintele algebrei, și Avicenna, geniul medicinei, au contribuit la gloria culturală a dinastiei.
În anul 1258, mongolii conduși de Hulagu Han au asediat și distrus Bagdadul, punând capăt măreției lui și dinastiei abbaside.

Deși Dinastia Abbasidă și-a pierdut puterea politică, moștenirea sa a dăinuit. Abbasizii au contribuit la progresul științei, filosofiei și artei, lăsând lumii un patrimoniu cultural imens, o punte între cunoașterea antică și Renașterea europeană.
Califii Abbasizi au fost susținători de seamă ai astronomiei și astrologiei.
FONDAREA BAGDADULUI
Imediat după preluarea puterii, abbasizii au abandonat vechea capitală, Damasc, și au mutat temporar centrul administrativ la Kufa, în Irak. Însă adevărata lor grandoare avea să prindă contur odată cu fondarea unui oraș nou și fabulos: Bagdad, cunoscut drept „Orașul Păcii”.

În anul 762, Al-Mansur, al doilea calif al dinastiei Abbaside, a hotărât să clădească o nouă capitală pentru imperiul său, care să fie amplasată strategic și să reflecte măreția și puterea Abbasizilor. Califul avea o viziune fastuoasă pentru această nouă capitală, pe care o imagina nu doar ca pe un centru administrativ, ci ca pe ”Inima unui imperiu mondial al puterii și al comerțului, buricul întregului univers”.
A ales un loc plăcut pe malul râului Tigru, favorabil din punct de vedere economic și militar, aproape de marile rute comerciale și aproape de Ctesifon, fosta capitală a Imperiului Persan Sasanid și a pus pe cei mai pricepuți arhitecți ai vremii să întocmească planurile unui oraș nemaivăzut.
Istoricul Al-Ya’qubi (sec. IX), care, în lucrarea sa „Tarikh al-Ya’qubi”[2]Tarikh al-Ya’qubi înseamnă, în arabă, Istoria lui al-Ya’qubi. Este o binecunoscută lucrare de istorie a Islamului., povestește amănunțit felul în care a fost planificat și construit orașul, menționează că acesta avea o formă rotundă, cu mai multe cercuri concentrice: în cel din mijloc erau palatul califului, moscheea și turnul de observație; în al doilea, clădirile administrative și locuințele oficialilor și ale elitelor; în al treilea erau atelierele, bazarurile, spațiile comerciale; apoi urmau două ziduri groase de împrejmuire a cetății, de asemenea circulare, și un șanț de apărare umplut cu apă. Din centru, porneau patru mari drumuri pavate care duceau către cele patru porți ale orașului. Din păcate, după distrugerea mongolă, nimic nu s-a mai păstrat din structura inițială a cetății.

Al-Ya’qubi mai spune că piatra de temelie pentru cetatea Bagdadului a fost pusă într-un ceas ales cu grijă, menit să-i aducă măreție și prosperitate.
Ca să se asigure că orașul se va naște sub cele mai bune auspicii, Al-Mansur a tocmit o echipă de astrologi, printre care s-ar fi numărat faimosul Naubakht și Mashallah, pentru a determina momentul ideal de începere a construcției, astfel încât orașul să fie prosper și protejat. Sunt surse care susțin că din echipă ar mai fi făcut parte Al Fazari și Umar al-Tabari.
Membrii echipei
Naubakht (Nawbakht al-Farsi), cca 730 – cca 777
– astrologul de curte al califului Al-Mansur și unul dintre cei mai influenți savanți persani ai vremii. A fost responsabil pentru traducerea și adaptarea textelor astrologice persane în arabă. A jucat un rol crucial în adoptarea astrologiei în cultura islamică timpurie.
În 762, Naubakht ar fi avut în jur de 32 de ani. Fiind astrologul de curte al califului Al-Mansur, este foarte probabil să fi jucat un rol central.
Mashallah ibn Athari, cca 740- cca 815
– evreu persan, unul dintre cei mai cunoscuți astrologi și astronomi ai lumii islamice timpurii. A scris lucrări importante de astrologie, a susținut tradițiile babiloniene și elenistice în astrologie. Este cunoscut pentru predicțiile sale precise.
La momentul fondării Bagdadului, Mashallah ar fi avut în jur de 22 de ani, deci era destul de tânăr, dar în mod sigur suficient de instruit și de talentat pentru a contribui.
Umar ibn al-Farrukhan al-Tabari (Omar of Tiberius), cca 738 – cca 812
– astronom și astrolog de curte persan, specializat în astronomie practică și observațională. A fost unul dintre cei mai mari traducători de texte grecești și indiene în arabă. A lucrat la adaptarea lucrărilor lui Ptolemeu pentru lumea arabă. Era cunoscut pentru abilitățile sale în astronomie observațională, fiind expert în calcularea pozițiilor exacte ale planetelor.
Al-Tabari era și el destul de tânăr în 762, având în jur de 24 de ani.
Ibrahim al-Fazari[3]A nu se confunda cu fiul său, Muhammad al-Fazari cca 740 – cca 796, cca 710 – cca 777
Astronom, matematician și astrolog arab. A tradus în arabă lucrări indiene importante, inclusiv faimosul text astronomic indian „Siddhanta”. Se crede că a inițiat construirea primilor astrolabi[4]astrolab (instrument) s.m.; plural: astrolabi. Sursa: DOOM 3 (2021) în lumea islamică.
Se pare că echipa de savanți a combinat influențe astrologice din tradițiile persană și elenistică și s-a servit de tabele de calcul indiene. Această colaborare reflectă sinteza extraordinară dintre diferite culturi științifice ale vremii, care au dus la înflorirea cunoașterii în timpul dinastiei Abbaside.
HARTA FONDĂRII BAGDADULUI
În final, astrologii au ales data de 4 Jumada I 145 A.H. (Hijri, anul islamic), care corespunde în calendarul gregorian cu 30 iulie 762.
Al-Ya’qubi consemnează pozițiile planetare la momentul fondării în lucrarea ”Kitab al-Buldan”. Din păcate, precizia tabelelor de calcul indiene nu era chiar grozavă, astfel încât există unele erori. Iar, după cum se va vedea, acestea au un impact important asupra elecției.
Sursele inițiale nu menționează ora. Mai mult de un secol și jumătate mai târziu, vestitul astrolog și savant persan Al Biruni ne dă toate datele, inclusiv ora, care, având în vedere pozițiile planetare, este, de fapt, cel mai probabil să fi fost aleasă, căci harta rezultată corespunde din foarte multe puncte de vedere principiilor de bază ale unei elecții de succes, așa cum le știau astrologii vremii de la Dorotheus din Sidon (sec I), pe care îl prețuiau foarte mult. Principiile lui Dorotheus constituie sursa primordială, pe care se bazează astrologia electivă, chiar și în zilele noastre. Iată-o:

Notă: Nu au rămas scrieri de la Naubakht, care că indice în ce sistem lucra, dar ne-au rămas destule de la Mashallah ca să știm că el lucra în sistemul de case pe semne întregi și așa îi învăța și pe elevii lui (vezi Abu Ali Al Khayyat). În general, în astrologia arabă timpurie se folosea acest sistem, moștenit din astrologia elenistică. În secolul VIII încă nu începuseră experimentele cu casele inegale.
Principii de bază respectate, conform lui Dorotheus
Ascendentul
- Este de preferat un Ascendent într-un semn de lungă ascensiune (Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător) care este mai stabil decât unul în semn de scurtă Ascensiune (restul).
- Este de preferat ca semnul Ascendentului să fie în sectă. Dacă este o hartă diurnă, Ascendentul să fie în semn diurn (de foc sau de aer).
- Este de preferat să primească aspect de la benefice.
- Este de preferat ca Ascendentul să fie într-o zodie stăpânită de o benefică.
- Este de preferat să nu primească aspect de la malefice.
Ascendentul în Săgetător îndeplinește majoritatea cerințelor, mai puțin ultima: primește o opoziție de la Marte. Amplasarea lui Jupiter, stăpânul Ascendentului, chiar în casa I, în domiciliu, este însă un mare bonus.
Luna
- E bine ca Luna să fie într-un semn care este în sectă. Dacă este o hartă diurnă, Luna să fie în semn diurn (de foc sau de aer).
- Este de preferat să primească aspect de la benefice.
- Este de preferat într-o zodie stăpânită de o benefică.
- Este de preferat ca Luna să fie în casă bună, angulară sau succedantă, în aspect cu Ascendentul: I, X, XI, VII, IV, V. În cazul nostru, Luna este în casa a XI-a, cea mai norocoasă casă din horoscop, bucuria lui Jupiter.
- Este bine ca Luna să se separe de benefice, fiindcă planetele de care se separă funcționează ca o bază sau o fundație a acțiunii. În acest caz, ultimele aspecte ale Lunii au fost cu Soarele și cu Jupiter.
- Luna să nu fie coruptă: la eclipsă, în cădere (Scorpion), într-un dodecatemorion în care se află o malefică etc. – în această hartă nu este cazul.
- Dispozitorul Lunii este foarte important. Se spune că Luna indică baza sau începutul acțiunii, în timp ce dispozitorul ei indică felul cum se termină lucrurile. În cazul de față, dispozitara Lunii este Venus, în Rac, în triplicitate, în casa a VIII-a. Între Lună și Venus există o recepție mutuală, care ar putea atenua întrucâtva faptul că dispozitara nu este în cea mai fericită casă.
Conform principiilor stabilite de Dorotheus pentru elecții, Luna este într-o postură foarte bună, deși dispozitara ei ar fi putut avea o amplasare mai bună.
Observație: Luna este în creștere, lucru bun, dar care, în ochii lui Dorotheus, nu era o prioritate.
Semnificatorul natural
Nu am găsit vreo sursă care să indice care este semnificatorul natural al unei cetăți. Dacă facem o analogie cu o construcție sau cu o casă, pentru acestea, William Lilly, cam nehotărât, indică în contexte diferite atât Soarele, cât și Saturn.
Noi ar trebui însă să gândim cum gândeau astrologii noștri în anul 762. Ce ar fi ales ei ca semnificator pentru un oraș menit să devină ”Inima unui imperiu mondial al puterii și al comerțului, buricul întregului univers”? Presupun că Soarele. Iar Soarele stă excelent în hartă, în domiciliu, triplicitate și hayz, ba chiar și în propria bucurie.
Pentru Dorotheus, apare ca fiind foarte important ca, într-o elecție, să se fortifice planeta care semnifică problema.
În fine, Soarele are și el o hibă în această hartă: careul separant cu Saturn. Bine că face trigon cu Jupiter și că Jupiter e ultima planetă de care se separă.
În ce-l privește pe Saturn, l-aș vedea ca semnificator al punerii unei pietre de temelie, dar este puțin probabil ca astrologii din 762 să-l fi considerat semnificator, fiindcă nu s-au străduit deloc să-l amplaseze într-o poziție puternică. Dacă îl considerăm semnificator, atunci poziția lui delicată arată o slăbiciune, ceva care este șubred sau vulnerabil.
Semnificatorul accidental
Când vorbim despre fondare, fără îndoială casa a IV-a este cea relevantă. Stăpânul casei a IV-a este Jupiter, care devine semnificator. Iar Jupiter este în domiciliu, în triplicitate și angular, în aspect cu luminătorii etc.
Beneficele, angulare
În capitolul al III-lea din cartea a V-a, Dorotheus ne sfătuiește să facem planetele benefice puternice și să slăbim maleficele. Prin puternice, voia să spună angulare. De fapt, el menționează în mod explicit să se pună beneficiile în unghiuri, în special în casa I sau casa a X-a. În mod opus, maleficele ar trebui să fie în case slabe, cadente.
În capitolul al VI-lea, Dorotheus revine asupra acestui aspect, subliniind din nou că e bine ca Jupiter sau Venus să fie în casa I sau a X-a. În plus, spune că acestea ar trebui să fie într-o condiție bună.
Beneficele, ca și semnificatorii, nu trebuie să fie corupte, adică:
– Retrograde
– Cadente
– În același semn cu o malefică
– În aspect la grad cu o malefică
– Să se afle sub razele Soarelui
Alte considerente elenistice, dar nedorotheene
Harta mai are două mari atuuri de care, cel mai probabil, creatorii ei erau conștienți:
Mercur
Mercur este stăpânul casei a X-a și dispozitorul MC. Pare slab, dar nu vă lăsați păcăliți! Mercur este la apogeul puterii, la stația directă și la răsăritul heliacal! Este o poziție excelentă, în general, pentru orice elecție.

În plus, se află împreună cu Venus! Lăsând la o parte casa a X-a, ce poate fi mai grăitor pentru un centru al învățăturii și comerțului decât ca Mercur să fie atât de puternic?
Achiziția
Achiziția este casa a XI-a de la Pars Fortunae și e legată de bogăție, achiziții financiare și materiale, natura averii, precum și măreția ei. Cu Jupiter în Achiziție, este rost de acumulare de mari bogății.
Concluzii
Așadar, cam așa cred că au gândit Naubakht & Co. atunci când au ales momentul fondării Bagdadului.
Harta are multe puncte puternice, iar Bagdadul a cunoscut cinci secole de splendoare și măreție neîntreruptă. Are și câteva puncte vulnerabile care i-au adus distrugerea de către mongoli și decăderea ulterioară. Pentru că Bagdadul nu a mai strălucit niciodată cu adevărat după aceea…
- Marte în casa a VII-a și în opoziție cu stăpânul Ascendentului.
- Saturn peregrin și cadent, ca posibil semnificator al cetății; oricum, în general, când dorim să construim ceva durabil, mai ales dacă are legătură cu construcții, structuri etc., Saturn trebuie să fie bine poziționat.
- Careul Soare-Saturn, periculos, mai ales dacă Soarele e semnificatorul cetății. Careul e cu atât mai periculos cu cât Saturn este în poziție superioară.
Bine, este adevărat că nu există elecție perfectă. De obicei, astrologii sunt constrânși să ia în considerare o anumită perioadă, iar lucrurile nu se așază niciodată exact așa cum ai vrea. Trebuie să analizezi, să cântărești și, până la urmă, să alegi cel mai bun moment din ceea ce ai la dispoziție.
Problema este că astrologii din 762 au crezut că au ales harta-aproape-perfectă. Nici nu au avut habar de vulnerabilitățile saturniene. După calculele lor, Saturn era poziționat la26°40′ în Berbec, deci fain frumos în casa a V-a, în trigon cu Jupiter și cu Soarele! Trigon cu Soarele, nu careu superior la Soare – e o diferență ca de la cer la pământ. Și în casa a V-a, bucuria lui Venus, a doua cea mai norocoasă casă din horoscop, după a XI-a. Nu în casa a VI-a, una dintre cele mai nefaste.
Mai mult, Venus era la 29° Gemeni, în casa a VII-a, îndulcind oarecum influențele marțiene.
O observație: dacă aș fi făcut eu elecția, aș fi preferat ca Jupiter să fie și în hayz, deci l-aș fi amplasat în sectorul diurn, deasupra Ascendentului. Adică aș fi ales o oră după 14h45, dar nu mai târziu de 14h58, fiindcă aș fi vrut ca Ascendentul să rămână în termenul lui Jupiter. Aflat și în hayz, Jupiter ar fi avut putere maximă. Este surprinzător că acest aspect i-a scăpat lui Al-Biruni, cel care a reconstituit Ascendentul. Dar poate că astrologilor noștri din 762 nu le-a scăpat. Poate că în harta originală, care s-a pierdut, Jupiter era în hayz.
La final: Califul și cetatea
Se povestește că Al-Mansur ar fi început să traseze el însuși, cu sabia, conturul zidurilor orașului, în ziua și la ceasul alese de astrologi… Dar oare când era născut Al-Mansur? Căci tradiția spune că între harta electivă și cea a persoanei inițiatoare/interesate e bine să existe anumite conexiuni.
Există mai multe date de naștere contradictorii ale califului-fondator. Dacă este să ne luăm după pagina de Wikipedia în limba arabă, care ar trebui să fie cea mai de încredere, Al-Mansur s-ar fi născut în noiembrie 713, în Al-Hamimah, un sat în apropiere de orașul al-ʿAqaba (azi, în Iordania).
Iată ce știm sigur despre harta lui: era Scorpion sau Săgetător (existând aproximativ două treimi șanse să fie Scorpion), cu Jupiter în Scorpion, Saturn în Fecioară, Marte retrograd în Gemeni și nodurile lunare pe axa Fecioară-Pești.

Din puținele date pe care le avem, reies două potriveli:
- Și califul, și cetatea sunt jupiterieni. Califul ori e Scorpion, născut pe alăturare Soare-Jupiter, ori, dacă e Săgetător, este stăpânit de Jupiter iar Soarele lui este în Ascendentul Bagdadului. Oricum, era clar că trebuia să aibă o dimensiune jupiteriană, căci doar așa se justifică îndrăzneala și anvergura planurilor sale.
- Și califul, și cetatea îl au pe Marte în Gemeni. Asta nu e bine, căci Marte retrograd din harta califului amplifică mult problemele marțiene din casa a VII-a a cetății… Nu știm ce reprezintă Marte în harta califului (în afară de faptul că e dispozitorul Soarelui, dacă acesta se află în Scorpion), în ce casă se află sau ce case stăpânește, dar trebuie să fie important dacă s-a amplasat în harta cetății într-o casă angulară.
Bagdadul abbasizilor nu mai există de mult timp în lumea reală. Însă amintirea lui, splendid și maiestuos, cum era în acele vremuri apuse, dăinuie în memoria omenirii. A mai rămas și neprețuitul tezaur științific și cultural, creat sub aripa lui fermecată. Iar noi, astrologii de azi, îi datorăm adâncă recunoștință, căci a adăpostit generații întregi de astrologi, unii foarte faimoși, care au avut contribuții inestimabile la conservarea unor vechi lucrări – lucrări ce, altfel, s-ar fi pierdut – la structurarea și dezvoltarea astrologiei dincolo de epoca elenistică și la transmiterea ei în Spania, prin filiera Califatului de Cordoba, iar de acolo, în centrele culturale ale Europei medievale…

MIHAELA DICU,
membru fondator și președinte AAR, senior editor Astrele
Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.
Note
↑1 | A.H. este abrevierea latină pentru Anno Hegirae (după hegira). Anul 1 al hegirei din calendarul islamic începe la data de 16 iulie 622 e.n. din calendarul gregorian. |
---|---|
↑2 | Tarikh al-Ya’qubi înseamnă, în arabă, Istoria lui al-Ya’qubi. Este o binecunoscută lucrare de istorie a Islamului. |
↑3 | A nu se confunda cu fiul său, Muhammad al-Fazari cca 740 – cca 796 |
↑4 | astrolab (instrument) s.m.; plural: astrolabi. Sursa: DOOM 3 (2021) |