Ancuta CatrinoiuAplicatii & Concepte

Casa a cincea, casa comorilor ascunse

Casa a cincea, cunoscută drept Casa Dragostei şi a Copiilor este una dintre casele care oferă cele mai multe semnificații, din moment ce este asociată cu expresia creativă a individului. Alte sensuri care i se atribuie sunt toate lucrurile care ne oferă plăcere, începând de la jocuri, sport, pasiuni, hobby-uri, aventuri romantice, erotism, amuzament, distracții, bucurii, spontaneitate şi terminând cu petreceri, festivități şi vacanțe. Mai mult, ea este asociată cu riscul, speculațiile şi jocurile de noroc şi cu fertilitatea. În astrologia modernă, este asociată zodiei Leului şi Soarelui, fiind vorba ”despre mine şi despre ceea ce vreau eu”. O astfel de multitudine de semnificații a dus la minimalizarea importanței casei a cincea în astrologia modernă. Dincolo de problematica copiilor, care rămâne o chestiune serioasă, nu înțelegem cu adevărat celelalte semnificații și cum s–ar aplica în viața noastră, pentru că, nu-i așa?… mulți dintre noi am fost educați să credem că suntem egoiști dacă ne concentrăm numai pe noi înșine.  

Astăzi, industria plăcerii este o afacere de milioane de dolari iar oamenii au dreptul să se relaxeze şi să se distreze mai mult decât în orice altă epocă. Dar oare ce au de spus astrologii din vechime despre acest concept al casei a V-a?

Firmicus Maternus (secolul IV e.n.) ne transmite că această casă indică numărul copiilor şi sexul lor[1]Firmicus Maternus – „Mathesis”, Cartea a II-a, pg. 66, menționând că ea este favorabilă deoarece aspectează Ascendentul printr-un trigon. Rhetorius Egipteanul (secolul VI-VII e.n.) o numea „Casa norocului bun” şi spunea că este casa lui Venus, deoarece Venus este cea care se bucură aici[2]Rhetorius Egipteanul – „Compendium astrologic”, pg.72. Al-Biruni (secolul X-XI e.n.) ne precizează că această casă este casa copiilor, a prietenilor, a hainelor, plăcerilor şi bucuriilor şi a micilor achiziții[3]Al-Biruni – „Cartea instrucțiunilor în elementele Artei Astrologice”, pg. 60. William Lilly (secolul XVII e.n.) adaugă la semnificația copiilor, banchetele, tavernele, jocurile, mesagerii şi ambasadorii, numind-o „casa plăcerii”[4]William Lilly – „Astrologia creștină”, Cartea a I-a, pg. 53. La fiecare autor, se observă o legătură clară cu semnificația lui Venus în astrologie.

Astrologia modernă ne arată casa a V-a ca fiind casa fertilității şi a creativității umane, în general, asociind-o cu semnul Leului, neținând cont de faptul că Leul este un semn steril. Dar cel mai bine înțelegem această casă când privim pe axă la casa a XI-a, „Casa spiritului bun”, cum o numeau grecii, casa prietenilor, a idealurilor şi a tuturor interacțiunilor de grup. Vechiul proverb, „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești…”, se asociază foarte bine cu semnificația axei caselor V-XI. Casa a XI-a ne arată ceea ce ne place și, prin extrapolare, pe cei cu care avem lucruri în comun – idealuri, opinii, idei. De aici derivă una dintre semnificațiile casei a XI-a: speranțele şi dorințele. Așa cum casa a XI-a exprimă cercul social al individului, tot așa casa a V-a indică viața privată, perspectiva subconștientă a speranțelor şi dorințelor, cu alte cuvinte, ea este casa plăcerii.

Astfel, idealurile şi aspirațiile unei persoane își găsesc expresia individuală prin intermediul casei a V-a – persoana preia ceea ce vede ca ideal (casa a XI-a) şi caută să-l exprime într-un mod unic și individual (casa a V-a). Prin aceasta, individul caută să-și realizeze propria nemurire, fie prin copiii săi, fie printr-o muncă de creație. Prin urmare, axa V-XI se mai numește „axa nemuririi”.

Casa a cincea ne poate spune multe despre cum este cu adevărat o persoană. Fiecare dintre noi este condus de dorințe şi acestea îi pot atrage sau respinge pe alții. Natura acestor dorințe este descrisă de semnul casei a V-a, de guvernatorul ei (prin poziție şi condiție), de stăpânii triplicității şi de planetele aflate în casă.

Astfel, guvernatorul casei a V-a dă indicație despre capacitatea persoanei de a se bucura de joc şi de creativitate. O planetă aflată în demnitate (Domiciliu sau Exaltare) arată că plăcerile persoanei sunt acceptabile din punct de vedere social, are copii într-un mod tradițional iar atitudinea față de copii se conformează așteptărilor sociale.

În cazul în care guvernatorul nu are demnitate, este în Cădere sau în Exil, sau retrograd, atunci casa a V-a este experimentată într-un mod mai puțin acceptabil social sau în moduri neconvenționale.

Dacă guvernatorul se află într-o casă angulară sau succedantă, atunci este mai probabil ca persoana să-și poată satisface propriile plăceri, în timp ce, dacă este cadent, persoana ar putea fi nevoită să se bazeze pe asistența sau sprijinul celorlalți pentru a face acest lucru.

Planetele din a casa a V-a descriu calitatea jocului și creativitatea pe care, spre exemplu, Saturn le poate restricționa sau limita, în timp ce Jupiter le  poate extinde sau exagera. Planetele transpersonale, Uranus, Neptun şi Pluton vor fi, de asemenea, semnificative.

Stăpânii triplicității[5]Triplicitatea de Foc – Soare (diurn), Jupiter (nocturn) şi Saturn (participant). Triplicitatea de Pământ – Venus (diurn), Luna (nocturn)şi Marte (participant). Triplicitatea de Apă – Venus … Continue reading casei a V-a descriu după cum urmează[6]Concepția potrivit căreia fiecărui stăpân al triplicității i-ar corespunde un atribut diferit al casei pe care o stăpânește este de origine medievală. Nu se regăsește în astrologia … Continue reading: primul stăpân descrie copiii persoanei și atitudinea față de ei. Poziția şi condiția acestuia va descrie situația persoanei în ceea ce privește copiii – îi are, îi adoptă sau nu îi are deloc.

Al doilea stăpân descrie capacitatea nativului de a oferi și de a primi plăcere fie în relația cu persoana iubită, fie în activitățile din timpul liber. Poziția şi condiția acestui stăpân vor determina nivelul de satisfacție pe care o persoană îl dobândește din plăcerile ei.

Al treilea stăpân  descrie onorurile pe care o persoană le primește ca urmare a creativității sau a copiilor ei. Poziția și condiția acestui stăpân vor determina ușurința sau dificultatea cu care sunt primite aceste onoruri.

Pentru a ilustra ceea ce am discutat, să luăm exemplul lui Woody Allen, care este născut la 1 decembrie 1935, la ora 22:55, în Bronx, New York.

Actor american de teatru și de film, dramaturg, scenarist, regizor de film și muzician talentat, Woody Allen a scris și a regizat filmul Annie Hall, lansat în  1977, și câștigător a patru premii Oscar în 1978. Între alte filme avem Sleeper și Love and Death. Pesimistul suprem, Allen este psihologic incapabil să se amuze. Cu peste 20 de ani de terapie, Allen este, poate, cel mai amuzant nevrotic al secolului XX. Fiind un om cu un comportament total cerebral, el își cere scuze pentru faptul că nu este amuzant în relațiile interpersonale. Este cunoscut pentru amabilitatea şi generozitatea lui și pentru încercările frenetice de a evita publicitatea. Îi place să cumpere antichități, să viziteze galerii de artă și muzee.[7]https://www.astro.com/astro-databank/Allen,_Woody

Woody Allen are casa a V-a în zodia Capricorn, ceea ce îl face serios, calculat şi cu frică de eșec. Saturn, guvernatorul, este angular, în zodia Peștilor, fără nici o altă demnitate.

Am putea spune că atitudinea generală a lui Woody Allen față de creativitate şi de plăcere este așezată pe convingerea că acestea necesită un efort serios iar umorul nu este spontan.  Cu alte cuvinte, el trebuie să își asume responsabilitatea creativității.

El are Nodul Nord și Marte în casa a V-a, ceea ce ne poate spune că, deși pe față este un om serios, care ia amuzamentul în serios, Marte în Capricorn este exaltat și, prin urmare, natura amuzamentului este provocatoare şi dinamică.

Referitor la stăpânii triplicității, ținând cont că avem de a face cu o hartă nocturnă iar Capricornul este un semn de Pământ, aceștia sunt, în ordine: Luna, Venus şi Marte.

Luna este în Vărsător în casa a VI-a, nu se află într-un semn fertil și, cu toate că Allen are un copil natural, majoritatea copiilor săi sunt adoptați. Luna este cadentă, iar plăcerea pe care o obține de la copiii săi nu este convențională. Într-adevăr, el a fost implicat într-un litigiu legat de presupusele abuzuri sexuale asupra a doi dintre copiii săi adoptați.

Venus este în Domiciliu în Balanță şi este puternică. Totuși, poziția ei în casa a II-a, o casă succedantă, nu este la fel de bună. Abilitatea lui Allen de a se bucura de plăceri precum sexul, jocul sau creația, sunt din nou compromise. Plăcerile sale sunt neconvenționale – dacă ne uităm la filmele lui, vedem o situație recurentă în care există întotdeauna un personaj (interpretat chiar de Allen, cel mai adesea) care are probleme de vinovăție datorită distracției, în general, şi relațiilor sexuale, în special. De asemenea, putem spune că abilitatea lui de a obține împlinire din plăcerile senzuale există, totuși, doar că aceste plăceri sunt neobișnuite.

Atunci când vine vorba de a obține satisfacție din onorurile primite, Woody Allen are un succes incredibil. Marte în Capricorn se află în Exaltare și, cu toate că este într-o casă succedantă, îi aduce recunoaștere din ceea ce face pentru plăcere, și anume, realizarea de filme ce spun povești despre oameni și despre relațiile lor defectuoase.

În concluzie, casa a cincea este o casă importantă a hărții natale dar neexplorată pe deplin, pe care am putea-o numi casa comorilor ascunse. Analiza adecvată aduce o bogăție de informații care pun în lumină o parte privată a vieții unui individ.


Note

Note
1 Firmicus Maternus – „Mathesis”, Cartea a II-a, pg. 66
2 Rhetorius Egipteanul – „Compendium astrologic”, pg.72
3 Al-Biruni – „Cartea instrucțiunilor în elementele Artei Astrologice”, pg. 60
4 William Lilly – „Astrologia creștină”, Cartea a I-a, pg. 53
5 Triplicitatea de Foc – Soare (diurn), Jupiter (nocturn) şi Saturn (participant). Triplicitatea de Pământ – Venus (diurn), Luna (nocturn)şi Marte (participant). Triplicitatea de Apă – Venus (diurn), Marte (nocturn) şi Luna (participant). Triplicitatea de Aer – Saturn (diurn), Mercur (nocturn) şi Jupiter (participant).
6 Concepția potrivit căreia fiecărui stăpân al triplicității i-ar corespunde un atribut diferit al casei pe care o stăpânește este de origine medievală. Nu se regăsește în astrologia veche, elenistică.
7 https://www.astro.com/astro-databank/Allen,_Woody
Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close