Privește-i chipul, găsește-i harta! Răspunsul la provocare

În ediția trecută a revistei, v-am lansat provocarea de a identifica harta corectă a persoanei din fotografii (vezi mai jos), oferindu-vă patru variante de răspuns. Mesajele voastre s-au concentrat în jurul a două variante și avem, așadar, susținătorii hărții A (Ascendent Vărsător) și susținătorii hărții B (Ascendent Balanță).

Li s-a dus faima că pot păcăli și cel mai fin observator, și așa a fost! Transsaturnienele prezente la orizontul estic al hărții acestui nativ au stârnit confuzie și nu putem decât să vă cerem scuze în numele celor doi farsori: Pluton și Uranus. Da, harta corectă este harta B, cu Ascendentul în Balanță.

BIANCA PARASCHIV este una dintre participantele la exercițiu care nu s-a lăsat păcălită și ne-a spus și de ce:
Primul lucru care mi-a atras atenția a fost gura. O gură perfect conturată, dinții foarte frumoși. De asemenea pielea este netedă și ochii blânzi” ne spune Bianca, adăugând că ”soțul meu are AS în Balanță și seamănă destul de tare.” Păi, să-ți trăiască soțul, Bianca, și tu, fericită, alături de el! Merită o recompensă, că ți-a suflat răspunsul corect! 😉

Și pentru CĂTĂLINA MĂRĂCINEANU forma buzelor a fost elementul cheie. Redăm o parte din argumentația sa:

În articolul său Influența decanilor Ascendentului asupra fizionomiei și staturii nativului, astrologul Anca Simina Martin notează despre persoanele cu Ascendentul în Balanță: <<Chipurile lor sunt extrem de simetrice și, deseori, îi recunoști după gropițele venusiene. Fie că sunt în obrăjori ori personalizează bărbia, de cele mai multe ori sunt acolo, (…) părul adesea ondulat și strălucitor, buze de forma bobocului de trandafir. >> Ei bine, în cazul nostru, primul lucru care mi-a atras atenția când am privit fotografiile au fost buzele: pline și care aduc oarecum cu forma unui boboc de trandafir. Ba chiar, în a patra fotografie mi se pare că remarc și o gropiță. Uranus în Ascendent îi poate da predispoziția către o înfățișare excentrică și originală (în prima fotografie părul este aranjat într-o manieră deosebită), sprâncenele atrag atenția privitorului și alături de ochi îl face pe acesta să rețină chipul nativului (care poate să lase senzația de Ascendent în Vărsător). De obicei Pluto pe Ascendent, cum este și în acest caz, înzestrează nativul cu un magnetism aparte.

Vivian Robson spune despre nativii Balanță că au <<trăsături armonioase, (…) ochii albaștri sau căprui, părul șaten mătăsos, tenul sănătos, dar odată cu vârsta tinde să devină rumen sau să facă coșuri>>. Ceea ce cred că se aplică nativului nostru.

Observ în a treia fotografie că nativul este într-o mulțime, posibil alături de câțiva colegi sau participanți la un eveniment. Unui nativ Gemeni cu Ascendent Balanță și cu Venus în Casa a X-a îi place să socializeze și să fie informat (fac această afirmație și din experiență, întrucât sunt Gemeni cu Ascendent în Balanță, Soarele în Casa a IX-a și Venus în Rac). Prin urmare poate avea o meserie care presupune contactul cu publicul (ceea ce pentru un nativ cu Soarele conjunct cu Saturn poate fi mai dificil uneori dacă nu există alte elemente din hartă care să susțină comunicarea și socializarea). În cazul nostru, Venus în Casa a X-a îi dă predispoziția și interesul pentru comunicare, afirmare și integrare facilă în societate (în fotografii este zâmbitor).

Cătălina, ne-ai pus în dificultate afirmând că harta lui seamănă cu a ta… Să considerăm că ai copiat? 🙂

Pentru că mulți dintre voi v-ați exprimat părerea privind ocupația sau viața socială a acestui nativ, aflați că a avut o scurtă carieră ca jocheu, iar actualmente este antrenor și deține, împreună cu familia, un centru de echitație unde organizează diverse evenimente ecvestre, și de aici apariția lui cu microfon în mână, în una dintre fotografii.

Revenind la astro-fizionomie, ținem să subliniem importanța zodiei și a companiei în care se găsește stăpânul Ascendentului. Atenție, stăpânul tradițional al zodiei! Cel puțin în chestiuni de fizionomie, stăpânii clasici sunt esențiali (Saturn pentru Vărsător, Jupiter pentru Pești și Marte pentru Scorpion). Să ne amintim că doar cele 7 planete tradiționale pot fi văzute cu ochiul liber. Asta spune ceva! De asemenea, este importantă planeta (dintre cele 7 tradiționale) care aspectează cel mai strâns Ascendentul, mai ales de deasupra orizontului (axa AS-DS). Atenție, însă, la toate planetele care văd Ascendentul, mai ales dacă au o condiție bună.

În acest exemplu, trăsăturile venusiene se amestecă cu cele lunare și mercuriene pentru că Venus (stăpâna AS) este împreună cu Mercur în zodia Lunii și formează un aspect strâns cu gradul AS. De asemenea, Mercur și Luna sunt în recepție mutuală. Elementele venusiene și lunare i-ar fi dat forme și mai pline în lipsa celor mercuriene, care subțiază aspectul general și alungesc membrele. Observăm că aceste elemente par de-a dreptul sudate când le investigăm mai de aproape: Ascendentul se află în decanul lui Venus (sau al Lunii, după ordinea caldeeană), Venus și Mercur sunt în decanul Lunii (sau al lui Venus, caldeean), iar Luna este în decanul lui Venus (sau al lui Mercur, caldeean); Mercur este conjunct cu steaua fixă Murzim (sau Mirzam), din beta Canis Major, iar stelele din această constelație (cu excepția lui Sirius) au natura lui Venus, după Ptolemeu. Așadar, putem afirma că nativul are o înfățișare reprezentativă pentru combinația Venus-Lună-Mercur, când Venus este stăpâna Ascendentului în Balanță și într-o condiție destul de bună (în propria-i triplicitate, pe Mijlocul Cerului, în aspect cu AS).

În cazul în care Ascendentul ar fi fost în Vărsător, poziția lui Saturn ar fi trebuit să bată la ochi, deci am fi văzut trăsături mai degrabă saturniene, gen Abraham Lincoln (osos, cu ochii adânciți în orbite, tenul închis la culoare, cu atât mai mult cu cât Saturn este occidental, urechile mari, mărul lui Adam proeminent) amestecate cu trăsături solare (care îmbunătățesc ținuta) și mercuriene (care l-ar fi făcut să pară și mai slab). Jupiter aspectează oricum Ascendentul, în ambele variante, și conferă un plus de rotunjime și jovialitate, dar în cazul în care ar fi fost chiar în Ascendent (și luând în calcul și implicarea lui Saturn), ar fi trebuit să vedem un nas ceva mai mare, adică mai lat și mai gros. Iar Racul, populat de Venus și Mercur, nu s-ar fi văzut deloc și tocmai acesta îi conferă fața plină și bărbia rotunjită.

Saturn nu se prea remarcă în înfățișarea sa (cel puțin în fotografiile de care dispunem), ceea ce e destul de straniu pentru că se află într-un semn care vede Ascendentul, e deasupra orizontului (în Hayz chiar!), aspectează ambii luminători și este și stăpânul Fortunei (Capricorn). Se poate ca apropierea sa de Soare să-l ascundă la o primă vedere… Și să ne amintim că Soarele este un semnificator al spiritului, astfel că-i putem bănui însușirile saturnian-solare în activitatea de antreprenor și antrenor recunoscut, apropo, pentru victoriile echipei sale în cursele cu obstacole.

În majoritatea manualelor de astrologie găsiți descrieri fizice pentru fiecare zodie și planetă, uneori și pentru combinațiile dintre ele, și chiar metode de a evalua aspectul fizic și temperamentul. Ptolemeu, William Lilly sau Vivian Robson sunt câțiva autori clasici la ale căror opere puteți apela. Dar astro-fizionomia nu-i o treabă ușoară, iar teoria singură nu ajută. Dacă sunteți la început de drum și nu dețineți o bază consistentă de hărți cu ore de naștere precise, intrați pe AstroDataBank, alegeți hărțile personalităților ale căror ore de naștere au ratingul AA și studiați-le împreună cu fotografiile lor și cu videoclipurile pe care le găsiți online. Doar prin multă practică vă formați ochiul!

Succes!

DIANA SPINEAN,
Redactor-șef și președintă AAR

Despre Diana

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close