Cărți de căpătâi – ce citim ca să învățăm astrologie
Cu ce cărți să începem studiul astrologiei? Și ce e musai să citim, indiferent câte hărți am fi descifrat de atunci? Câțiva membri ai Asociației Astrologilor din România, care practică această disciplină de zeci de ani, predau, scriu cărți și articole, conferențiază sau se remarcă prin studiile aprofundate, au fost de acord să ne ofere îndrumare. În acest material veți găsi recomandări prețioase de la:
MIHAELA DICU
membru fondator AAR, președinte onorific, senior editor Astrele,
profesor de astrologie, conferențiar, autor și traducător de carte astrologică,
colaborator al editurii Polirom
- citiți orice, numai citiți mereu, nu vă opriți, că până la urmă lucrurile se cern, iar informația valoroasă rămâne. Citiți cărți, citiți articole, numai citiți!
- încercați, totuși, să alegeți autori recunoscuți, bine pregătiți și cu experiență.
- dacă nu știți, învățați engleză, pentru a avea acces la cea mai vastă bibliografie astrologică.
- citiți manuale de astrologie tradițională scrise de băieți deștepți din zilele noastre. În ordinea complexității:
– Benjamin Dykes – Traditional Astrology for Today
– Joseph Crane – A Practical Guide to Traditional Astrology
– Demetra George – Ancient Astrology in Theory and Practice
– Chris Brennan – Hellenistic Astrology: The Study of Fate and Fortune, cel mai complet și documentat manual, dintre toate. - citiți Dorotheus din Sidon, Carmen Astrologicum, fiindcă, în esență, conține toată astrologia (prima parte a fost tradusă deja în serial pentru Astrele: https://www.astrele.ro/category/rubrici/traduceri/seria-dorotheus/). Dacă vreți să mai citiți și alte texte de astrologie elenistică originală, mai puteți încerca Paulus Alexandrinus, fiindcă este mai limpede și bine structurat (Late Classical Astrology: Paulus Alexandrinus and Olympiodorus). Numai să o mai găsiți, căci se găsește greu. Lăsați-i pe ceilalți clasici pentru mai târziu (Ptolemeu, Vettius Valens, Firmicus Maternus etc.)
Este foarte necesar să citiți astrologie tradițională (clasică/elenistică și medievală), fiindcă vă ajută să înțelegeți principiile și tehnicile de bază, felul în care funcționează astrologia în realitate, fiindcă vă formează o gândire astrologică logică și vă conduce către rezultate mai bune în practică. Niciun astrolog nu are o pregătire desăvârșită, dacă nu studiază astrologia tradițională. Concluzia: citiți orice, dar citiți, obligatoriu, și astrologie tradițională.
- citiți astrologie orară cât cuprinde, fiindcă detaliază toată simbolistica semnelor, planetelor, caselor, aspectelor, iar noțiunile de astrologie orară folosesc în orice ramură astrologică. Începeți cu cartea mea, Astrologie orară, fiindcă este în românește, este la îndemână… iar lumea zice că e bine scrisă! O găsiți pe net, la Editura Polirom (care comercializează și varianta ebook) sau în diverse magazine virtuale.
- abia după aceea, citiți cărți care tratează ramuri specifice ale astrologiei: relațională, vocațională, financiară, medicală, mondială etc.
- nu pierdeți vremea de la început citind despre Chiron și Luna Neagră/Lilith, nu sunt lucruri esențiale în interpretarea astrologică. Învățați mai întâi să stăpâniți interpretarea planetelor, iar abia apoi, dacă simțiți nevoia, suplimentați cu studiul asteroizilor sau punctelor fictive, introduse în astrologie în secolul XX.
- aderați la grupuri de discuții pe net, participați la cursuri și workshopuri interactive. Este important să puteți pune întrebări, să discutați cu alții pe marginea subiectelor astrologice. Participați la cercul de astrologie Phoenix, organizat în fiecare lună de AAR. Este free, iar, începând de luna trecută, se ține online, deci este foarte ușor accesibil.
La final…
Pentru alegerea cărților, vă poate fi de un foarte mare ajutor site-ul lui David Roell, http://www.astroamerica.com/ Acolo găsiți mii de cărți, organizate pe autori, titluri și subiecte, iar majoritatea au recenzii scrise de Dave. Pe site veți găsi și un „Top Ten – The best of the best”. Puteți să vă bazați cu toată încrederea pe recenziile și recomandările lui Dave. A fost un astrolog foarte bun și cel mai mare librar de cărți de astrologie din toate timpurile. Și probabil că nimeni nu va mai fi ca el. Spun că a fost, din cauză că a murit pe neașteptate, în 2014, la numai 62 de ani. Site-ul încă există, și chiar dacă nu mai este actualizat de 6 ani și nu se mai pot comanda cărți pe el, rămâne un tezaur de informație. Am comandat cărți la Dave încă din 1997, am corespondat mult cu el, și mereu mi-a dat sfaturi bune. Îi port o mare recunoștință pentru răbdarea și expertiza cu care mi-a îndrumat lecturile și mă bucur că pot să îl evoc tocmai acum, în preajma zilei în care se împlinesc 6 ani de la plecarea lui dintre noi. Îmi spunea într-un mail că a trăit câțiva ani în Franța și că, dacă ar fi să mai aibă o viață, ar vrea să fie francez și să locuiască undeva în sud. Îmi place să-mi imaginez că spiritul lui planează undeva, deasupra Provenței, căutând un loc bun pentru o viață nouă, într-o librărie mare și frumoasă, plină cu cărți de astrologie.
FIRICEL CIARNĂU
membru fondator AAR, vicepreședinte onorific, senior editor Astrele,
profesor de astrologie și matematică, conferențiar, autor de carte,
director al editurii și școlii de astrologie Fidelia
Recomandările mele se adresează începătorilor, sunt câteva cărți după care eu însumi am studiat, acum zeci de ani, dar și titluri mai noi, pe care le apreciez.
Autori români:
• Dan Ciupercă – Astrologia în Noua Eră – este asemenea unui compendiu, prezentând sintetic elementele de bază ale principalelor ramuri ale astrologiei moderne. După revoluţie, când încă nu existau multe cărţi de astrologie, a fost cartea de căpătâi a multor astrologi din România.
• Armand Constantinescu – Tratat de astrologie – să studiem vechii autori români…
• Mihaela Dicu – Astrologia relaţională – …dar să studiem şi autorii români contemporani.
Autori străini
• Steven Forrest – ABC-ul astrologiei.
• Johanna Paungger, Thomas Poppe – Puterea Lunii – aplicarea în viaţa de zi cu zi a astrologiei lunare.
• Martin Schulman – Astrologie karmică: Planetele retrograde şi reîncarnarea.
• Theo Montera – Tratat practic de astrologie medicală.
• Alan Leo – Esoteric Astrology, Astrology for All – fondatorul astrologiei moderne.
• Stephen Arroyo – Astrologia, psihologia și cele patru elemente.
DIANA SPINEAN
președinte AAR (2016-prezent), redactor-șef Astrele (2012 – prezent),
profesor de astrologie la Școala Fidelia, conferențiar
Dacă ai ajuns până aici, presupun că Zodiacul. Cartea semnelor astrale, a Mihaelei DICU, a fost citită din scoarță-n scoarță. Conține observații fine despre nativii fiecărei zodii, inclusiv descrieri fidele ale felului în care arată (cunoștințe necesare în stabilirea corectă a zodiei de la Ascendent). De aici, urmează firesc Primul pas spre horoscop, de același autor.
Dacă stăpânești limba engleză, continuă cu Astrological Roots: The Hellenistic Legacy, de Joseph CRANE. De-ar fi s-o iau acum de la capăt, fără îndoială aș începe cu forme tradiționale de astrologie, care scot în evidență coerența sistemului, te ajută să-ți stabilești prioritățile atunci când abordezi o hartă, cer disciplină și multă practică cu elementele de bază, în primul rând. După aceea îți poți permite să fii creativ și să stabilești punți solide cu alte discipline.
Îndrăznesc chiar să-ți propun să începi cu ramura orară a astrologiei (astrologia întrebărilor), nu cu cea natală, cum se obișnuiește, tocmai din aceste motive. Astrologia stă sub semnul lui Mercur, deci e vital să înveți să scoți informații concrete dintr-o hartă și să lucrezi cu detalii fine. Cartea de orară a Mihaelei Dicu (Astrologie orară) este un veritabil manual de astrologie. Și ca să nu te chinui să reinventezi roata, atribuind planetelor lucruri sau ființe de capul tău, ar fi bine să ai în bibliotecă The Book of Rulerships: Keywords from Classical Astrology, a lui J. Lee LEHMAN.
De asemenea, pentru că vei constata curând că sistemele de case stârnesc discuții aprinse, pune-te în temă citind The Houses – Temples of the Sky, de Deborah HOULDING. Iar ca să faci față criticilor aduse astrologiei, o lucrare interesantă (și disponibilă aici pentru download gratuit) este Environmental Cosmology: Principles and Theory of Natal Astrology, de Kenneth McRITCHIE.
General vorbind, nu ocoli cărțile de istorie a astrologiei, iar după ce ți-ai înfipt bine rădăcinile în solul fertil al acestei discipline, studiază câtă astrologie psihologică poftești!
Dacă ai intrat deja în studiul astrologiei pe filieră modernă, ar fi mare, mare păcat să nu parcurgi Traditional Astrology for Today: An Introduction, de Benjamin DYKES, măcar pentru cultura ta generală. Și dacă ți-a trezit interesul și vrei să continui, Hellenistic Astrology. The Study of Fate and Fortune, a lui Chris BRENNAN, îți va netezi calea pân’ la ăi bătrâni, Dorotheus din Sidon (sec. I e.n.) și Vettius Valens (sec. II e.n.).
DAN CIUBOTARU
președinte AAR (2008-2016), creator și coordonator al Cercului Phoenix (2010-2013), redactor-plin Astrele (2013-prezent), profesor de astrologie, conferențiar,
manager al Cabinetului de astrologie Ascella
Cărți pentru începători:
- Dan Ciupercă – Astrologie în noua eră. Este cartea de la care a început călătoria mea astrologică. Este o sinteză a multor metode și tehnici care te pot ajuta să obții o imagine de ansamblu asupra astrologiei.
- Mihaela Dicu – Primul pas spre horoscop
- Dane Rudhyar – Astrologia Personalității
- Dane Rudhyar – Casele astrologice
- Stephen Arroyo – Karma, astrologia și transformarea personală
Cărți de căpătâi:
- Benjamin Dykes – Persian Nativities – vol I, II, III
- Deborah Houlding – The Houses – Temples of the Sky
- Mihaela Dicu – Astrologie Orară
- C.E.O. Carter – Symbolic Directions in Modern Astrology
- Nancy Anne Hasting – Time to Remember, Seconday Progression. O carte cumpărată la întâmplare și la reducere dintr-o librărie din Marea Britanie, care s-a dovedit a fi o mină de aur în ceea ce privește înțelegerea progresiilor secundare.
- Bernadette Brady – Star and planet combinations. O carte de referință pentru studiul stelelor fixe.
IOANA EUGENIA ISPAS
vicepreședinte AAR (2016 – prezent), redactor-plin Astrele (2013 – prezent),
coordonator al Cercului Phoenix (2016 – prezent), conferențiar
O carte bună pentru începători e Primul pas spre horoscop, de Mihalea Dicu, o introducere amănunțită în bazele astrologiei, cu explicatii foarte clare si precise. Iar un volum de căpătâi ar fi Mundane Astrology. The Astrology of Nations and States, o colecție de trei cărți clasice de astrologie mondială, semnate H.S. Green, Raphael și C.E.O. Carter.
TEODORA MUTH
vicepreședinte AAR (2018 – prezent), redactor-plin Astrele (2018 – prezent),
profesor de astrologie în Oradea, conferențiar, traducător, terapeut
Cărți de astrologie disponibile în limba română:
- Astrologia pentru începători – William W. Hewitt
- Karma, astrologia și transformarea personală – Stephen Arroyo
Cărți în limba engleză:
- Cosmos and Psyche – Richard Tarnas
- The dark of the Soul: Psychopathology in the Horoscope – Liz Greene
ADRIAN COTORA
vicepreședinte AAR (2018-prezent), autor Astrele
doctor în filosofie, traducător
Mi-a plăcut și mi-a folosit Casele astrologice a lui Dane Rudhyar. Și aș mai spune Ptolemeu, Tetrabiblos.
ION HRISTESCU
vicepreședinte AAR (2012-2014), redactor-plin Astrele (2012-2016),
profesor de astrologie (Vrăjitoarea Electrică), conferențiar, inginer
Rugat fiind să fac o listă de cărți absolut necesare unui student, îmi voi folosi istoricul personal și cărțile care mi-au marcat mintea și inima. Având în vedere numărul în creștere al exemplarelor care încă zac la mine pe raft, cărți foarte bune ce așteaptă să fie rumegate, evident lista de mai jos este una pur subiectivă și ține de experiența personală a subsemnatului.
Cronologic, iată manualele cu care am crescut la capul patului (în paranteză am trecut, acolo unde este cazul, ceea ce eu consider a fi absolut necesar, un ”must”):
- Astrologia în Noua Eră. Dan CIUPERCĂ. (Un manual-compendiu-ghiveci, acum depășit, în anii ’90, însă, ”aur” pe masa oricărui astrolog din România)
- Astrologia Natală. Alexandru NICOLICI (Un manual bine structurat, la ora aceea indispensabil)
- The Twelve Houses. Howard SASPORTAS. (O descriere perfectă a caselor. Carte nemuritoare, încă o recomand la cursuri, un ”must” pe banca studentului astrolog)
- Planets In Transit. Robert HAND (RH este un gigant al astrologiei iar cartea pomenită, dincolo de interpretarea tranzitelor, conține o excelentă explicație a noțiunii de temporizare, de timing. Un ”must”)
- ABC-ul Astrologiei (”The Inner Sky”, titlul original). Steven FORREST. (Carte citită și recitită, la un moment dat o știam pe dinafară. O consider un ”must”, pentru perspectiva diferită asupra semnelor, caselor și planetelor. Destul de poetică totuși, dar ăsta e Forrest)
- The House Connection. Karen HAMAKER-ZONDAG (tot o carte-manual, pentru înțelegerea legăturilor subtile între case. Un ”must”)
- Saturn: A New Look at an Old Devil. Liz GREENE. (Prima carte ce mi-a schimbat total perspectiva înfiorătoare, specifică începătorului, ce o aveam asupra lui Saturn. Un ”must”)
- Astrologie Orară. Mihaela DICU (chiar dacă nu te interesează astrologia orară, este o carte perfectă pentru înțelegerea noțiunii de semnificator, indispensabilă unui astrolog. Un ”must”)
- Primul pas spre horoscop. Planete și asteroizi în semne. Mihaela DICU (o carte-șablon pentru familiarizarea cu argoul astrologic tradus în limba română. Mihaela Dicu este în primul rând un cărturar și scrierile sale m-au ajutat să ies din limbajul de lemn al horoscopistului de TV și să îmi însușesc un grai articulat și curgător în exprimarea mea ca astrolog)
- A History Of Horoscopic Astrology. James HOLDEN. (o istorie frumoasă, nu numai a astrologiei dar și a conceptelor și metodelor astrologice. Un ”must”)
- A Practical Guide to Traditional Astrology. Joseph CRANE (cea mai bună carte, citită de mine, despre inițierea în conceptele de bază, sigure, solide ale astrologiei elenistice vechi. Un ”must”, chiar dacă te consideri modernist)
- Introduction to Traditional Natal Astrology. Charles OBERT (similar cu mai sus, ba chiar mai simpatic, Charles O. fiind un tip care combină, în analiza astrologică, tehnicile vechi cu cele moderne)
Cam astea sunt, pentru mine, cărțile de bază. În rest, recomand sistemul încercare-eroare, adică la fler și experiment. Citiți orice, comparați, aruncați, rețineți ceea ce este bun pe moment și mergeți mai departe. Împreună vom înfrânge, dar experimentul personal este calea către succes.
Aleluia!
SORIN BRATOVEANU
membru AAR cu vechime (2005-prezent), redactor-plin Astrele (2018-prezent),
profesor de astrologie, conferențiar, autor de carte astrologică, medic
Înainte de 1989 era dificil sau chiar imposibil să găseşti şi să studiezi o carte de astrologie. Din 1990 au început să apară lucrări de astrologie în limba română, dar care erau destul de “subţiri” în conţinut: explicau doar semnificaţiile plasării Soarelui în semnele zodiacale (erau lucrări de tip “zodiacul solar”).
Între 1990 şi 1993 am studiat cărţi de acest tip în limba română, ba chiar şi Cer şi destin a lui Armand Constantinescu, care circula sub formă de copii xerox. Această carte realizează o destul de bună introducere în astrologie, analizând fiecare semn zodiacal, interpretând hărţile unor personalităţi româneşti (Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Elena Cuza etc.), având uneori anumite abordări poetice, romantice sau mistice. Ulterior au apărut şi alte lucrări ale lui Armand Constantinescu în limba română.
Din 1994 am devenit practician în astrologie, folosind efemeride şi tabel de case (sub formă de fotocopii ale unor originale, împrumutate de la un prieten). Prima carte complexă de astrologie scrisă de un autor român a fost Astrologia în Noua Eră, apărută în 1994, aparţinând lui Dan Ciupercă. Probabil nu există astrolog român care să nu fi citit sau măcar auzit de această carte. Este un manual de astrologie amplu, care realizează nu doar o introducere în astrologia natală, ci şi în alte ramuri: astrologie karmică, astrologie previzională, astrologie relaţională, astrologie medicală etc. Desigur, autorul nu este total original (nu avea cum să reinventeze “roata astrologiei”), fiind inspirat de mai multe lucrări de astrologie franceză, apărute mai ales în anii ’80. Totuşi, Dan Ciupercă a reuşit o sinteză extraordinară în această lucrare.
Tot în decursul anilor ’90 au mai apărut alte două cărţi de astrologie natală (în principal), pe care le-am studiat şi ale căror informaţii m-au ajutat. Una dintre ele este Astrologia natală a lui Alexandru Nicolici, care atinge elementele de bază ale astrologiei natale: planete în semne, planete în case, aspecte între planete. Discută, în plus, şi despre ore planetare, aminteşte de alte sisteme de astrologie (chineză, druidică, arboricolă, zodiac thebaic etc.), sisteme de case, despre Luna neagră.
Cea de a doua este Astrologia practică a lui Adrian Cotrobescu, apărută în trei volume (primele două erau dedicate astrologiei natale, cel de-al treilea aborda astrologia previzională). Autorul realizează nişte interpretări practice de astrologie natală, care pot fi de un real ajutor pentru un astrolog aflat la început de drum. Se analizează psihologia fiecărui semn zodiacal, se discută şi despre decanii zodiilor, se ajunge la abordări pragmatice.
Aceste sunt doar câteva recomandări, pe care le-am găsit la îndemână. Dar, cu siguranţă, şi în anii ’90, dar şi după 2000 au apărut destui autori şi destule cărţi interesante, valoroase, care pot fi luaţi/luate în consideraţie.
CORINA CHIRA
membru AAR cu vechime (2004 – prezent), redactor-plin Astrele (2007 – 2016),
conferențiar, profesor de arhitectură
- Pentru cei care vor să înceapă studiul astrologiei:
- Andre Barbault – Zodiacul. Fiecare semn zodiacal este foarte frumos prezentat din perspectiva sa mitologică și din cea a simbolisticii pe care o reprezintă. Are exemple comentate ale unor personalități din mai toate domeniile (în jur de 15 – 20 pentru fiecare semn). A apărut demult, la editura Humanitas, se găsește doar în anticariate sau în format electronic.
- Mihaela Dicu – Zodiacul. Cartea semnelor astrale. Pe lângă informații generale privind semnele zodiacale, cartea prezintă elemente ce țin de comportament, de ceea ce îi motivează pe nativi să acționeze, de felul în care își pot menține starea de sănătate şi de tipul de carieră care li se potrivește. Conține și un ghid util legat de poziția Ascendentului în fiecare semn zodiacal și de asocierea dintre ziua nașterii și stelele fixe din zodiile respective.
2. Must:
- Mihaela Dicu – Primul pas spre horoscop. Un ghid practic și sintetic, care prezintă influențele generale ale planetelor și particularitățile date de amplasărea lor în fiecare zodie.
- Louis S. Acker, Frances Sakoian – The Astrologer’s Handbook. Prezentare amplă pentru planete, case astrologice, aspecte și explicarea influențelor planetare în zodii și case.
- Ptolemeu – Tetrabiblos (Tratat sistematic asupra astrologiei) – varianta în limba română apărută la editura Herald. Sau cea în limba franceză – Le Livre Unique de l’Astrologie (La Tetrabible de Ptolémée), Editions Nil.
- Liz Green – Saturn: A New Look at an Old Devil. Cea mai completă lucrare despre planeta Saturn, cu o introducere scrisă de celebrul Robert Hand.
- Liz Green – Luminaries: Psychology of the Sun and Moon in the Horoscope
- Liz Green – Inner Planets: Building Blocks of Personal Reality (Seminars in Psychological Astrology)
Ultimele două lucrări oferă o lectură plăcută, realizată pe baza unor dialoguri între autoare și astrologul Howard Sasportas, pe de-o parte, și participanții la seminarul lor de astrologie, pe de alta.
3. Tehnici predictive:
- Catherine Aubier – Astrologie previzională pentru începători. Traducere, prefață și note de Mihaela Dicu, editura Polirom (cartea este epuizată, dar se mai poate găsi, cu puțin noroc, în anticariate).
- Robert Hand – Planets in transit: Life Cycles for Living
- Bernadette Brady – Predictive astrology: The Eagle & the Lark
MARIUS COJOC
membru AAR, redactor-plin Astrele (2015-2017), conferențiar,
profesor de astrologie în Târgu Mureș, student al regretatului
astrolog și cercetător Robert Schmidt
- Julius Firmicus Maternus, Mathesis, trad. James Herschel Holden, ed. AFA, 2011
- Rhetorius the Egyptian, Astrological Compendium, trad. de James Herschel Holden, ed. AFA, Tempe, 2009
- Dorotheus of Sidon, Carmen Astrologicum, trad. David Pingree, ed. Astrology Classics, Bel Air, 2005
- Sphujidhvaja, The Yavanajātaka of Sphujidhvaja, trad. David Pingree, Harvard Oriental Series, Vol. 48, 1978
- Vettius Valens, The Anthology, trad. Robert Schmidt, ed. the Golden Hind Press, Berkeley Springs, 1994
- Hermes Trismegistus, Liber Hermetis of Hermes Trismegisti, trad. Robert Zoller, ed. the Golden Hind Press, Berkeley Springs, 1993
- Porphyry of Tyre, Introduction to the Tetrabiblos, trad. James Herschel Holden, ed. AFA, Tempe, 2009
- Paulus Alexandrinus, Introductory Matters, trad. Robert Schmidt, ed. the Golden Hind Press, Berkeley Springs, 1993
- Antiochus of Athens, The Thesaurus, trad. Robert Schmidt, ed. the Golden Hind Press, Berkeley Springs, 1993
SUCCES!