Pepa Sanchis – Calitățile elementare

Astrologia clasică reprezintă un model filozofic adânc influențat de neoplatonism, care oferă o interpretare a luminii drept origine şi sursă a Universului, într-o asemenea măsură încât s-ar putea spune că astrologia antică nu este, în realitate, altceva decât ştiința luminii.

Neoplatonismul presupunea o origine a Universului pe care o numea “Dumnezeu”. Într-un anumit moment, în conformitate cu credințele sale, se produce o “emanație” de la acest punct inițial, de la acest “Dumnezeu”, o străfulgerare (acum am numi-o “Big Bang”). Această emanație reprezintă lumina pură, conform tradiției astrologice. Și acesta este punctul de plecare al astrologiei: lumina emanată, lumina care dă naştere Universului şi cum se interpretează această lumină.

Când omul antic îşi închidea ochii, putea observa că în mintea lui se aflau lumină şi culori care nu erau produse de nicio sursă fizică (nici de soare, nici de o lumânare ori de foc). Și când acest om se uita la cer, vedea că şi acesta avea lumini. Concluzia lui a fost, aşadar, că lumina există prin sine însăşi, acum că cineva putea să o vadă în interiorul său, atunci când închidea ochii, ori în jurul său, când îi deschidea și se manifesta înăuntru şi în afară. De aceea, se credea că era de origine spirituală şi fizică, uneori internă și alteori externă. Aceasta este o diferență enormă față de mentalitatea actuală: pentru noi, lumina este un fenomen fizic produs de un agent extern. Pentru omul antic, lumina este mentală şi fizică şi există prin sine însăşi, înaintea Universului şi a agenților externi.

Dar, mai mult decât atât, lumina internă ne permite să vedem imagini mentale și lumina externă ne ajută să percepem imagini fizice. Pentru omul antic, concluzia era evidentă: dacă în mintea sa erau anumite idei asociate cu lumina și cu imaginile care proveneau dintr-o zonă obscură neindentificată (imaginația sa), luminile din cosmos care semănau, de asemenea, cu imaginile, proveneau și ele dintr-o zonă obscură, neidentificată. Emanau din imaginația cosmosului, adică din mintea universală. De aceea, lumina (chiar dacă vorbim despre cea internă sau despre cea externă) venea de la Dumnezeu și purta în sine ideile. Acesta reprezintă un pas important: lumina nu numai că este considerată anterioară Universului, ca un fenomen uneori fizic și alteori mental, ci era văzută și ca un vehicul al ideilor.

Această lumină conține, atunci, informația despre potențialitatea ființei, dat fiind că, deși nu este ea (ființa), reprezintă o imagine a ei. Cu informația aceasta va structura materia, dându-i formă. Pentru că lumina este matricea a tot ceea ce există.

În lumea fizică, imaginea acestei lumini emanate este Soarele, dar să nu uităm că lumina solară reprezintă doar o percepție senzorială. Cum am spus mai înainte, conceptul astrologic de lumină merge mult mai departe decât noțiunea de Soare.

Soarele (ca reprezentare a luminii în lumea simțurilor) va simboliza în astrologie prima calitate necesară ca lumea să existe: așa numita “căldură radix” (conform vocabularului clasic). Se înțelege prin “caldura radice” această lumină, prima pe care o percepem în lumea fizică, prin intermediul Soarelui.

De aceea, primul lucru care ar trebui spus despre astrologia occidentală este că aceasta este, în mod fundamental, solară. Soarele (producătorul principal de viață și lumină) reprezintă baza sistemului și totul se structurează în jurul lui, la toate nivelele, atât fizic cât și mental sau spiritual. Cu alte cuvinte, Soarele (imaginea lui Dumnezeu în lume) reprezintă baremul pe baza căruia se vor măsura toate celelalte.

Desigur, din momentul în care exista această străfulgerare de lumină, existau deja două lucruri: punctul de început, numit Dumnezeu, și emanația sa, lumina, pe care astrologia o întruchipează sub forma Soarelui, atât interior, cât și exterior. Prin urmare, dualitatea este inerentă existenței.

Dar dacă cineva ar vorbi cu un electrician, acesta i-ar spune că energia se poate utiliza numai dacă există un transformator. Transformatorul o convertește într-un curent, care ne ajută să utilizăm aparatura domestică. Adaptează acest curent. Fară transformator, electricitatea nu este utilizabilă; așa cum se întâmplă atunci când cade o grindă pe casa noastra: o va distruge cu totul.

Această capacitate de adaptare se numeste în astrologie “umiditate radix”. Termenul de “umiditate” nu se referă neapărat la apă. Este o formă de a fi și de a acționa, capacitatea de a adapta și transforma energia, precum face transformatorul cu electricitatea. În lumea simțurilor, această calitate este asociată Lunii, pentru că este cel de-al doilea corp celest ca importanță și reflectă lumina Soarelui fizic (a reflecta, presupunând a adapta).

Dar, desigur, cum trăim în lumea dualității și a contrariilor, fiecare dintre aceste calităti va conține și contrariul ei, adică absența acestor calități. Opusul căldurii este frigul și opusul uscatului este umiditatea. Dacă umiditatea și căldura dau împreună viață, frigul și uscăciunea iau sau diminuează viața.

Rezumând:

În modelul astrologic antic, Universul a fost creat dintr-o străfulgerare de lumină emanată de o sursă pe care oamenii antici o considerau ca fiind Dumnezeu, în care toate își au originea. Această lumină nu este numai un fenomen fizic, ci și mental. Este, pe rând, de origine internă și externă și reprezintă un vehicul pentru idei. Este căldura radix.

Dar lumina de sine-stătătoare este prea puternică și trebuie să fie adaptată, transformată, pentru a fi convertită în lucruri (planete, eter etc.), precum într-o casă lumina electrică necesită un transformator. Această capacitate de adaptare și transformare a fost numită, de către oamenii antici, «umiditatea radix».

În lumea materială, lumea simțurilor, simbolurile acestor două calități sunt Soarele și Luna (căldura și umiditatea). Acestea nu reprezintă originea lor, deoarece căldura și umiditatea sunt anterioare lor, ci manifestarea lor fizică.

Căldură și umiditate

În timp ce vedem lumina Soarelui, îi simțim și căldura. Dar căldura nu este doar o senzație termică. Fără căldură, animalele hibernează, dispare viața, se diminuează vitalitatea sau activitatea, bucuria etc. În schimb, când este o căldură plăcută, lumea începe să se miște, prin acțiune se creează lucruri, ceea ce presupune expansiune și creativitate și, de asemenea, acțiune asupra mediului înconjurător. Se observă o creștere a vitalității etc. Prin urmare, putem vedea că senzația termică este asociată cu o serie de procese vitale și mentale. Opusul căldurii, adică absența sa, este frigul.

Însă Soarele este, de asemenea, uscat și de aceea, noaptea, când el nu este prezent, crește umiditatea (atribuită Lunii). Contrariul umidității este uscăciunea.

Acestea vor fi cele 4 calități elementare: căldură, frig, umiditate și uscăciune. Căldura și umiditatea sunt cele principale, în timp ce frigul și uscăciunea reprezintă absența acestora.

Fiecare dintre aceste calități va fi asociată unei serii de procese fizice și mentale, atribuibile ființelor și obiectelor. Două dintre aceste calități favorizează viața (căldura și umiditatea, prezente în apă și în aer), iar celelalte două afectează viața (frigul și uscăciunea).

1-Căldură și frig

Căldura și frigul sunt cele două calități considerate active, deși, în realitate, calitatea activă este căldura, pentru că frigul nu există de sine stătător, ci reprezintă doar absența căldurii.

Efectele Căldurii (viața):

• Principiu revigorant. Cu toate acestea, când este în exces, poate să distrugă.
• Căldură, mobilitate, expansiune, dispersie, diluare.
• Materia: conglomerare a omogenului și diminuare a eterogenului: căldura topește lucrurile (la fel cum alimentele supuse împreună la caldură își amestecă aromele). Animație, manifestare (sub formă de căldură) a energiei vitale închise în celule; expansiune a mișcării organice (mișcarea centrifugă).
• Sufletul: oferă o forță care tinde către imensitate, provoacă o mișcare centrifugă care duce înspre înafară, acompaniată de o voință pasionată. Este incitant, stimulant și impulsiv. Natura sa este instinctuală și intuitivă.
• Tinde către influența activă asupra celorlalți, pentru beneficiul propriului eu.

Efectele frigului (fără viață):

• Frig, adeziune, retracție.
• Materia: răcire, condensare, retracție și conglomerare a omogenului și a eterogenului, fără a se amesteca (precum dacă am congela împreună niște alimente, ele ar fi unite, dar fără a se amesteca). Retracție și concentrare (mișcare centripetă, înspre interior); acumulări și aglomerări de toate tipurile; încetinirea fenomenelor de combustie și, în consecință, diminuarea căldurii organice și a vitalității; repaus general.
• Sufletul: concentrare, condensare și apărare, provocând astfel o mișcare centripetă de reflexie. Tinde către inactivitate, rezistență și indiferență, senzație de greutate, lentoare și adâncime. Caracter absorbant. Natură reflexivă și meditativă.
• Tinde către absorbția celor din jur, pentru beneficiul propriului eu.

2-Umiditate și uscăciune

Sunt considerate calități pasive, deși în realitate umiditatea este cea pasivă, ținând cont că uscăciunea nu există prin sine însăși, ci reprezintă absența umidității.

Efectele umidității (viața):

• Principiu plastic – transformator;
• Fluiditate, elasticitate, lichefiere, ductilitate, detașare, înmuiere;
• Materia: acumulare și repartizare a energiei vitale, prin lichidele organice; detașare; înmuiere; relaxare.
• Sufletul: sensibil, blând și plastic. Are ca posibilități flexibilitatea și mobilitatea, în sensul pasiv al acestui cuvânt. Fiind lipsit de formă proprie, favorizează diversitatea. Manifestările sale sunt reflecții ale stimulilor externi, impresii din afara. Atenuează și reconciliază. Caracter moderator. Natură sensibilă.
• Tinde către uniunea cu ceilalți, prin supunerea pasivă și fuziune.

Efectele uscăciunii (fără viață):

• Tensiune, rigiditate, uscare, întărire.
• Materia: condensarea și concentrarea energiilor organice; cauză a iritațiilor (iritația este de natură inflamatorie prin combinarea Uscăciunii cu Căldura și de natură nervoasă în combinație cu Frigul); tendinta de a îngreuna procesele metabolice prin intermediul condensării lchidelor organice. Excesul de uscăciune produce fracturarea și ruptura.
• Sufletul: sforțare intensă de energie și, în consecință, exagerare. Decizie, precizie, rigoare, încăpățânare și vehemență. Caracter tensionat. Totusi, dat fiind faptul că întotdeauna tensiunea este urmată în mod inevitabil de relaxare, reprezintă în individ marca incoerenței și a impetuozității. Natură pasională.
• Tinde către dominarea celorlalți prin propriul eu.

Repartizarea căldurii și umidității între planete

Acum că știm care sunt calitățile elementare și caracteristicile lor la nivel material și psihologic, vom vedea împreună de ce fiecărei planete i s-au atribuit anumite calități elementare:

Deși viața se naște din Soare (Dumnezeu, spiritul), ea ia formă în Pământ (materia). Între Soare și Pământ există trei planete care reprezintă triada interioară (analogă personalului și Umidității). Mai departe de Pământ, mai există încă trei planete (analoage socialului, acțiunii, și prin urmare Căldurii). În cadrul fiecărei triade, există o structură ABC:

• Planeta cea mai apropiată de Soare (A) deține calitatea acestei triade, într-o mare măsură și negarea celeilalte. Pentru că Luna este planeta cea mai apropiată de Soare, din triada interioară, ea deține umiditatea într-o mare masură și negarea căldurii. Pentru cealaltă triadă este invers: Marte este planeta cea mai apropiată de Soare, așa că va avea cealaltă calitate în cel mai ridicat grad: căldura.
• Planeta cea mai îndepartata de Terra (C) va nega ambele calități, deși această negare va fi mult mai puternică în triada exterioară, deoarece este mai îndepartată de Soare. Vorbim aici despre Mercur și Saturn.
• Planeta care se află la mijloc (B) reprezintă echilibrul dintre ambele calități, echilibru clarificat de semnificația generală a triadei sale. În triada personală, echilibrul este reprezentat de Venus (iubirea care armonizează viața personală) și în triada socială, echilibrul este reprezentat de Jupiter (legea care armonizează relațiile sociale).

Mai jos le vedem :

Precum putem vedea, prin urmare, repartizarea calităților elementare nu este aleatorie și nici nu ține de capriciu, ci este simbolică și se bazează pe ordinea astronomică.

Majoritatea determinărilor planetelor provin din calitățile lor elementare. Spre exemplu, de ce reprezintă planeta Marte războiul? Pentru că este una dintre planetele triadei exterioare (socialul). Este planeta cea mai uscată (uscat = tensiune, fragmentare) și cea mai caldă (căldura = acțiune asupra celorlalți). Și acesta este războiul: acțiunea cea mai tensionată și de fragmentare împotriva celorlalți.

De ce reprezintă Luna familia? Pentru că este una dintre planetele triadei interioare (personalul), planeta cea mai umedă (cea mai mare capacitate de empatie) și cea mai apropiată de Pământ (empatia și emoția cea mai apropiată).

De ce reprezintă planeta Mercur inteligența? Pentru că este planeta cea mai apropiată de lumina Soarelui (lumină = idei). Este uscată și, nefiind supusă emoțiilor (emoțiile sunt reprezentate de umiditate), este mai obiectivă.

În același fel se poate proceda pentru celelalte planete.

Problema planetelor transsaturniene (Uranus, Neptun și Pluto)

Cele trei planete transsaturniene (Uranus, Neptun și Pluto) nu făceau parte din sistemul clasic, motiv pentru care nu li se poate atribui în mod clar niciuna dintre calitățile elementare.

Cu toate acestea, este interesant faptul că, precum există 3 planete interioare și 3 exterioare, există de asemenea 3 planete transsaturniene. Triada interioară (Mercur, Venus, Luna) reprezenta sfera personală. Triada exterioară (Marte, Jupiter, Saturn) reprezenta sfera socială. Transsaturnienele (Uranus, Neptun, Pluto) putea reprezenta, atunci, sfera speciei.

Dacă le aplicăm schema A-B-C, a excesului-echilibrului-neutralizării, devine evident că echilibrul este reprezentat de Neptun (se află în mijloc), dar cine reprezintă excesul și exces de ce tip? O ipoteză ar fi ca Pluto să reprezinte creierul reptilian, fiind cea mai viscerală planetă dintre cele trei și atunci ar reprezenta excesul de animalitate și instinctualul, Neptun ar fi punctul de echilibru, care permite conectarea la specie (emotii și empatie, celule oglindă) și Uranus ar fi neutralizarea animalității și a instinctului (mintea rațională). Această schemă s-ar potrivi cu cele trei părți ale creierului.

Am adaugat aici o scurtă explicație, găsită pe internet:
http://www.healthmanaging.com/blog/los-tres-cerebros-reptiliano-limbico-y-neocortex/

”În esență, creierul uman constă din trei formațiuni sau creiere independente. Fiecare dintre aceste creiere deține propria inteligență, propria subiectivitate individuală, propriul simț al timpului și al spațiului și propria memorie, pe lângă alte funcții. Aceste trei creiere sunt, în ordinea evoluției, creierul reptilian, creierul limbic și neocortexul. Cele trei creiere sunt interconectate la nivel neuronal și biochimic și fiecare dintre ele controlează funcții distincte ale corpului, afectându-ne în mod direct sănătatea, starea de bine și performanța personală, profesională sau academică.

Creierul reptilian reglează funcțiile fiziologice involuntare ale corpului nostru și este responsabil de partea cea mai primitivă a răspunsului reflex. Nu gândește și nu simte emoții, acționează doar când corpul nostru îi cere aceasta: controlul hormonal și temperatura, foamea, setea, instinctul de reproducere, respiratia… Pe lângă creierul reptilian, avem sistemul limbic, sediul emotiilor și al amintirilor noastre. În el se găsește amigdala, considerată baza memoriei afective. Printre funcțiile și instinctele guvernate de sistemul limbic se afla teama, furia, dragostea de mama, relațiile sociale, gelozia… În sfârșit, avem neocortexul sau creierul rațional, care este cel care ne permite să avem constiință și ne controlează emoțiile, în timp ce dezvoltă capacitățile cognitive: memoria, concentrarea, autoreflecția, rezolvarea problemelor, abilitatea de a alege comportamentul adecvat… este partea conștientă a persoanei, atât la nivel fiziologic cât și emoțional. Pentru a face lucrurile mai simple și mai usor de înțeles, vom grupa primul și cel de-al doilea creier și le vom denumi creier emoțional inconștient; și pe cel de-al treilea îl vom denumi creier rațional conștient.

Mare parte din responsabilitatea obținerii acestei stări de sănătate holistică cade în sarcina structurii numite amigdală, din sistemul limbic, care ne controlează sistemele decizionale și de autocontrol emoțional (neocortex), în același timp în care ne controlează sănătatea fizică (creierul reptilian). Când suntem stresați, amigdala se activează, nu functionează în regim normal și această modificare provoacă o procesare inadecvată a informației senzoriale care ajunge la ea, în principal, prin intermediul auzului și al altor simțuri. În acele momente, persoana va reacționa în mod impulsiv și se vor bloca funcțiile necortexului: sistemele decizionale și de autocontrol emoțional, ceea ce are un impact negativ asupra stării noastre de bine și, în consecință, asupra performanței noastre.

Cine nu s-a confruntat oare cu o situație care provoacă teamă, anxietate sau stres?”