Astro-filologie
de Mihaela Dicu
Preambul cvasi-sentimentalo-nostalgic
Am iubit limba romana si o iubesc cu multa daruire. Vin dintr-o familie cu dragoste de carte si cu multi filologi: bunicul din partea mamei, preot, cunostea mai multe limbi, incepand cu latina si greaca, si era pasionat de studiile etimologice si toponimice – in casa lui am facut cunostinta de mica cu dictionarul „Larousse”. Am avut doi unchi, frati ai mamei, profesori de limba romana (a ramas numai unul – celalalt, un Berbec temerar si imprudent, director al unei scoli din Drumul Taberei, a murit impuscat in timpul Revolutiei in Bucuresti); mama insasi a facut doua facultati – limba rusa, una (fiind fiica de preot, chiabur si liberal, nu i-au primit dosarul la alta facultate la vremea respectiva) si filologie, limba romana, a doua. Ea m-a invatat sa indragesc gramatica, m-a facut s-o percep ca pe un sistem perfect logic si coerent. Mi-a pus prima carte in mana si o biblioteca bine garnisita la dispozitie. Eu insami am cochetat la un moment dat cu tentatia de a urma filologia. Am fost olimpica la limba romana in liceu, iar in 1977 am luat premiul Editurii Junimea, la Iasi. Am scris chiar si un pic de poezie – deh, era si varsta 🙂 Citesc in continuare foarte mult, am cateva zeci de dictionare, toate ferfenitite de-atata folosinta, si inca mi se mai intampla sa pun mana pe „Gramatica” Academiei, atunci cand ma framanta vreo nedumerire.
Am facut aceasta scurt introducere cu unicul scop de explica de ce acord atata importanta cuvintelor si de ce ma simt datoare sa intervin pentru a semnala cateva erori (din nefericire destul de frecvente) in folosirea unor termeni astrologici. Sa purcedem, asadar!
Vasilul, Ionul si Saturnul
Intalnesc adesea o aberatie gramaticala care ma intristeaza nespus: articularea numelor planetelor. Aud, de exemplu „are Saturnul in trigon cu Pluto”, sau, mai rau, „Martele ii tranziteaza Neptunul natal” Este o eroare. Numele planetelor intra in categoria numelor proprii care nu pot primi articol hotarat. Probabil ca greseala are la baza asimilarea eronata cu numele topice (denumiri geografice, precum Ploiesti, Olt, Carpati, etc.). Numai ca numele planetelor nu sunt nume topice, ci sunt nume de zeitati, care functioneaza gramatical la fel ca numele proprii de persoana. Iar numele proprii de persoana masculine nu se articuleaza, asa cum nu se articuleaza nici numele feminine terminate in consoana. Aceasta regula nu e valabila doar in romana, ci si in alte limbi, cum ar fi franceza sau engleza. Cine a mai pomenit nume ca „the John”, ?the Mars”, „le Jacques”, sau „le Mercure”? La fel si in romana: nu poti spune Dragosul, Cornelul, Marinul, Vasilul sau Ionul, asa cum nu poti spune nici Carmenul. In concluzie, nu se va spune niciodata Mercurul, Venusul, Martele, Jupiterul, Saturnul, Uranusul, Neptunul, Plutonul, Lilithul, ci numai si numai Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, Pluto, Lilith.
Nota: Soarele nu se supune acestei reguli si poate primi linistit articol hotarat, fiindca nu provine dintr-un nume de persoana; in plus, are si forma de substantiv comun, „soare-soarele”.
Venus, cea mai feminina dintre zeite
Alta ciudatenie este acordarea numelui planetei Venus la masculin: ?Venus retrograd”, ?stralucitorul Venus”, „Venus asezat pe Mijlocul Cerului”. Confuzia s-ar putea sa aiba la baza faptul ca Venus e un nume propriu de persoana feminin terminat in consoana. Acestea sunt rare in limba romana, unde majoritatea numelor feminine se termina in vocala, mai ales in „a”. Dar numele feminine, toate, chiar daca se termina in consoana, se comporta gramatical tot feminin. Cum vi s-ar parea sa auziti „frumosul Carmen” sau „Carmen era asezat pe fotoliu”? Venus este un nume de persoana eminamente feminin, poate cel mai feminin din cate exista! Este numele celei mai frumoase, mai gratioase, mai adorate si mai feminine dintre zeite. Zeita Venus si-a imprumutat numele (si toate atributele-i consemnate de mitologie) stralucitoarei planete. Din acest motiv, Venus se acordeaza la feminin, ca si Luna. Si cum nu poti spune: „stralucitorul Luna” sau „Luna asezat pe Mijlocul Cerului”, nu poti spune nici „stralucitorul Venus” sau „Venus asezat pe Mijlocul Cerului”. Corect este „stralucitoarea Venus”, „Venus asezata pe Mijlocul Cerului”, „Venus retrograda”. La fel si cazul lui Lilith (Luna Neagra), care este tot un nume propriu de persoana feminin.
In casa, sau pe acoperis?
Aud frecvent sintagme de genul: „planeta cutare pe casa a x-a…”, „aspectul se formeaza pe casele y”, ori „Mercur pe Varsator”, „Venus pe Berbec”, etc. Banuiesc de unde s-a iscat moda asta: cred ca a fost inaugurata de o anume doamna care prezinta o anume emisiune saptamanala la un anume post de televiziune si care, in ciuda locvacitatii si culturii pe care ii place s-o afiseze, pare sa ignore regulile limbii romane. Adeptii dumneaei ar fi mai intelept sa nu-i copieze intrutotul modul de exprimare. Altfel, s-ar putea sa ajunga pana la urma sa faca si dezacorduri, sau sa confunde sensul cuvintelor „familial” si „familiar”, asa cum face (respectabila in rest), doamna.
Sa rezumam: sintagmele „pe casa” si „pe semn” sunt incorecte. Corect este „in casa” si „in semn”. Si cum nu cer sa fiu crezuta pe doar pe cuvant, am sa aduc cateva argumente in sprijinul afirmatiei.
Primul argument este acela ca in astrologie termenul de „casa” a aparut prima data cu referire la semnul zodiacal. Zodiile erau in mod metaforic considerate case reale, anume casele planetelor: Leul, casa Soarelui, Racul, casa Lunii, Gemenii si Fecioara, casele lui Mercur, etc. Planetele se plimbau prin semne ca prin niste edificii reale. In unele locuri erau acasa (domiciliu), intr-altele erau primite ca musafiri de onoare (exaltare), intr-altele se simteau ca printre straini, insingurate si fara ajutor (exil), iar in altele nu erau dorite (cadere). Ulterior termenul de ?casa” a fost preluat de cele douasprezece sectoare zodiacale care pornesc de la Ascendent. Dar tendinta a personaliza planetele si de a asimila casele unor cladiri reale a ramas. Unele case sunt insorite si situate in cartiere bune (ex. a IX-a, a X-a, a XI-a), altele sunt intunecoase, nesanatoase, poate chiar bantuite (a VI-a, a VIII-a, a XII-a). Si tot asa.
Al doilea argument este ca limbajul astrologic romanesc a folosit dintotdeauna prepozitia „in” atunci cand s-a referit la pozitia unei planete intr-un semn sau intr-o casa. De la vechile gromovnice publicate in secolele trecute, pana la autorii moderni. Am mostenit de la bunicul meu un gromovnic datand de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Acolo scrie negru pe alb: „ianuarie in 8 zile* vine Soarele in zodia Varsatorului de apa”, sau „septembrie in 12 zile vine Soarele in zodia Cumpenii”. Astrologii romani din perioada interbelica si imediat postbelica au folosit de asemeni sintagmele „in zodie” si „in casa” (vezi Armand Constantinescu, Florian Onitza, Constantin Eratostene). Cei mai cunoscuti autori de literatura astrologica ai zilelor noastre, asisderea (vezi Adrian Cotrobescu, Gabriel Mihailovici, Alexandru Nicolici, s.a.).
Al treilea argument este ca in toate limbile de circulatie (engleza, franceza, spaniola, germana, italiana), astrologii situeaza planetele in si nu pe case sau zodii.
Al patrulea argument, si ultimul, se refera doar la pozitia planetelor in zodii. Aici putem face o corelatie simpla cu pozitiile corpurilor celeste in constelatii. Preluand terminologia uzitata de astronomi, Aldebaran este steaua Alfa din constelatia Taurului, si nu steaua Alfa de pe constelatia, Taurului, Regulus este steaua Alfa din Leu si nu de pe Leu, etc. De ce ar avea planetele alt regim?
Cred ca sunt suficiente argumente pentru intelege de ce nu ne este permis sa cocotam planetele pe acoperisuri 🙂
Pluto sau Pluton?
Dupa ce am fost atat de critica in articolul de fata, ma gandesc ca ar fi diplomat sa inchei intr-o nota mai impaciuitoare – asa ca ader cu bucurie la teoria conform careia sunt corecte ambele forme, atat Pluto, cat si Pluton! Glumesc desigur. Nu e dupa cum vreau eu. E vorba de etimologie. Ambele forme sunt acceptate, fiindca ambele erau folosite de romani, la care Pluto era zeul infernului (pentru conformitate, vezi „Dictionarul latin-roman” de Gh. Gutu, Ed. Enciclopedica, 1983).
Inchei aici, cu speranta ca articolul nu va supara pe nimeni, dar ca unora le va da motive de gandire si de aprofundare a unor notiuni cu care prin natura pasiunii comune ne intalnim in fiecare zi.