EfemereIoana Eugenia Ispas

Luna Neagră în Pești

Luna Neagră este un punct fictiv, intrat în literatura astrologică recent, la mijlocul secolului trecut. Literatura însă este bogată, la fel și studiile pe această temă. Asociată cu durerile, punctele nevralgice, cu manipularea, secretele, mai pe scurt, cu tot ce ne putem imagina negativ, tranzitele sale sunt prezentate, de cele mai multe, ori într-o notă sumbră și pesimistă.

Zodia Pești conferă planetelor care o tranzitează sensibilitate, submersie în natura profundă a identității ascunse, o viziune spirituală și o atitudine empatică.

Luna Neagră în Pești va potența latura mai puțin accesibilă a acestui semn și va accentua caracteristicile deja cunoscute, însă într-o manieră distorsionată, încât nu o mai recunoaștem. Vulnerabilitatea emoțională a zodiei Pești este bine cunoscută, ca urmare a faptului că simțurile, în general, dar mai ales captarea emoțiilor din jur sunt extrem de dezvoltate. Odată ce Luna Neagră se instalează în Pești (poziția medie, pe data de 3 mai 2019), percepem mai ușor punctele vulnerabile ale celor cu care intrăm în contact și în același timp suntem mai expuși din punct de vedere emoțional judecății părtinitoare, indiferent de unde vine. Un alt tip de comportament este manipularea emoțională bazată pe slăbiciuni (”tocmai pentru că am o lipsă, o traumă, ar trebui să fii de acord cu mine, să-mi acorzi concesii sau privilegii”). Victimizarea se va ridica la rang de artă pentru atingerea scopurilor și încasarea beneficiilor, însă un astfel de comportament va fi taxat de Jupiter în Săgetător, dispozitorul Lunii Negre, cu care va face careu în lunile septembrie și octombrie. Tot în septembrie, va fi în conjuncție cu Neptun și vom trăi momente intense din punct de vedere emoțional – lipsă de încredere, tendința să observăm neîmplinirile, eșecurile, lipsurile. Neptun va încurca mintea celor care încearcă să extragă beneficii din distorsionarea stării de fapt și din fabulații, pedepsindu-i prin a-i face să creadă minciunile pe care le emit.

Moralitatea sub Luna Neagră în Pești devine discutabilă. Granițele sale convenționale se dizolvă sub încercările repetate și asidue de a găsi scuze pentru fapte reprobabile, comportamente indecente, decizii limită. Se ascund greșeli, de teama de a nu fi desconsiderat/ă, tras/ă la răspundere, de a nu lăsa să se vadă punctele slabe, vulnerabilitățile. Orice secret personal deconspirat induce teama de a fi considerat o verigă slabă.

Astfel de porniri sunt compensate de lecția responsabilității, predată de Saturn. Tocmai de aceea, tranzitul Lunii Negre în Pești este un moment oportun de a conștientiza fricile și barierele interioare care ne distorsionează imaginea despre sine și ne invită să nu rămânem doar spectatori în viața personală. Implicarea înseamnă curaj și mai ales depășirea limitărilor, atât de interesant evidențiate de Luna Neagră. Povestea pe care acest tranzit o va nara, va fi – evident – diferită la fiecare în parte, în funcție de casa pe care o tranzitează. Zodiile mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești) simt direct efectele, amplificând rezultatele careului dintre Neptun și Jupiter. A avea speranță, încredere, se învață, și valoarea acestora se dovedește inestimabilă în momente dificile, atunci când nu ne rămâne decât așteptarea. Suntem învățați să forțăm limitele exterioare pentru rezultatele scontate, însă pe cele interioare este nevoie să le întărim, pentru a nu ne lăsa surprinși. Pedictibilitatea și controlul oferă o falsă stabilitate, în care dorința de explorare a sufletului se stinge, sufocată de griji și amintirile eșecurilor dureroase. A avea încredere este un lux pe care puțini și-l permit, după ce au ajuns să se împace cu cine sunt.

Luna Neagră nu este confortabilă dar aduce informații prețioase despre ceea ce ne lipsește și avem nevoie disperată. Ne arată cine suntem în adâncurile noastre și care sunt amintirile care ne blochează drumul către un viitor fericit.

ioana-ispas

IOANA ISPAS,
Vicepreședintă AAR

Despre Ioana

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close