Pluto, fazele Lunii și ciclul Jupiter-Uranus la Cercul Phoenix din mai 2018
Seara zilei de 24 mai a adus un aer proaspăt pasionaților de astrologie care au ales să participe la întâlnirea Cercului Phoenix, organizată, ca de obicei, în sala Blănari a Hotelului Cișmigiu. Două membre ale Asociației Astrologilor din România – Margareta Pavel și Raluca Fluture – au debutat cu prezentări în cadrul Cercului, iar în ultima parte a serii colega noastră Carmen Codirlă a adus în discuție subiecte de actualitate.
Pluto – o perspectivă evolutivă
Seara a fost deschisă de Margareta Pavel, care ne-a prezentat materialul “Pluto: călatoria evolutivă a sufletului” conceput după metoda mentorului său, astrologul evoluționist Jeffrey Wolf Green.
Green a dezvoltat o paradigmă unică care poate măsura evoluția unui suflet de la o viață la alta. Metoda acestuia se bazează pe poziția în harta natală a lui Pluto și a punctului său de polaritate. Dacă locul în care se află Pluton în harta natală semnifică, după Green, atașamentele noastre din trecut și dinamica vieților anterioare, intenția de evoluție a sufletului este reprezentată de punctul opus, aflat la 180 grade de Pluto.
De asemenea, se urmărește și interacțiunea dintre Pluto în tranzit și harta natală și astfel putem depista evoluția „lină” și cea „catastrofică”, explică Margareta. Evoluția catastrofică prin care poate trece un suflet apare atunci când Pluto este în tranzit peste anumite puncte-cheie ale hărții natale (planete, noduri lunare, în special), iar individul nu a conștientizat încă punctul de polaritate. Ca exemplu, Margareta a luat cazul lui Richard Nixon cu afacerea Watergate. Prin contrast, ca exemplu de evoluție lină, Margareta ne-a prezentat situația lui Jimmy Carter în momentul în care a fost ales președinte al Statelor Unite.
Excepțiile de la evoluția prin punctul de polaritate au loc atunci când Pluto se află la Nodul Sud sau la Nodul Nord, a continuat Margareta. Când Pluto se află la Nodul Sud, individul ori retrăiește anumite experiențe din trecut, ori se bucură de ce a semănat, ori ambele. Când Pluto se află la Nodul Nord, individul a lucrat în viețile trecute și și-a îndeplinit din lecțiile reprezentate de casa și zodia în care se află iar în această viața îi este mai ușor să-și termine lecția.
Când Pluto (sau o altă planetă, cu excepția Soarelui) se află în careu cu Nodurile Lunare vorbim despre ”a sări peste etape” (”skipped steps”) – individul nu a reușit să-și îndeplinească lecțiile reprezentate nici de Nodul Sud, nici de Nodul Nord, iar acum va retrăi acele lecții pentru a le integra.
Margareta a vorbit și despre alte componente ale astrologiei evolutive, cum ar fi aspectele dintre Pluto și celelalte plante, perechile planetare cheie sau nodurile planetelor grele, exemplificându-le pe harta natală a mentorului său. În final, Margareta a promis că va prezenta mai pe larg aceste concepte la o altă întâlnire a Cercului.
Faza lunară sub care ne-am născut
A doua prezentare, extrem de utilă pentru toți participanții, a fost ținută de Raluca Fluture, astrolog debutant, pe tema semnificației fazei lunare de la naștere.
Persoanele care se nasc în faza de Lună Nouă şi până la Primul Pătrar, explică Raluca, sunt conduse mai degrabă de propriile dorințe și aspirații și sunt fie carismatice și generatoare de idei, fie caută activ o misiune pentru care să lupte. Raluca ne-a exemplificat aceasta fază cu harta Reginei Mariei, personalitate remarcabilă a istoriei românești.
Primul pătrar până la Luna Plină vorbește despre persoane mult mai conectate la mediul înconjurător, care țin cont de apirațiile și dorințele celorlalți și care fie se sacrifică pentru o cauză exterioară lor fie caută să lucreze în echipă. Exemplul ales de Raluca a fost cel al lui Tudor Chirilă, care s-a implicat în multe campanii sociale, prin care a strâns donații pentru sinistrați, simbolizând lupta sa pentru un ideal.
Fazele de la Luna Plină la Ultimul Pătrar îi reprezintă pe cei ce vor să obțină un rezultat tangibil şi să simtă că au lăsat ceva în urma lor. Sentimentul că timpul pe care îl au la dispoziție este limitat poate fi foarte pregnant în cazul unora dintre ei. Exemplul ales de Raluca pentru această fază este Sergiu Nicolaescu, care a reușit să fie cunoscut drept cel mai prolific și mai vizionat regizor român din toate timpurile.
Ultimele faze, de la Ultimul Pătrar din nou spre Luna Nouă, îi reprezintă pe cei care acceptă mai ușor situațiile prin care trec, înțeleg şi integrează finalitatea lucrurilor. Dominantă ȋn viaţa lor va fi nevoia de încheiere a socotelilor. Exemplul dat a fost Mircea Eliade, care în baza unei serioase formații filosofice, a creat o operă în care mistica şi realitatea se îmbină pentru a defini spațiul și timpul sacru.
La final, Raluca ne-a prezentat bibliografia care a stat la baza prezentării sale: Steven Forrest – „The Book of the Moon” şi Liz Green – „The Luminaries”, şi ne-a dezvăluit că a găsit chiar o marcă de bere românească numită „Phaza Lunii”, pe care şi-ar fi dorit să o cumpere pentru a o degusta împreună la Cerc. Din păcate, nu a găsit-o, dar invitația a rămas deschisă 🙂
Jupiter, Uranus și ciclurile planetare
În ultima parte a serii, Carmen Codirlă ne-a povestit despre ciclurile sinodice, în general, şi despre ciclul Jupiter-Uranus, în special, despre cum le putem interpreta nu doar la nivel mundan ci și la nivel personal, într-o hartă natală.
Ciclurile sinodice reprezintă un număr de evenimente (aspecte) astrale care au loc între două planete și care, împreună, formează un întreg, spune Carmen. Un ciclu începe când două planete se întâlnesc prin conjuncție și, în mișcarea lor pe orbită, se găsesc aliniate față de un punct de referință, unii astrologi considerănd acest punct ca fiind Soarele.
Carmen a continuat să ne prezinte cele zece cicluri ale planetelor personale şi transpersonale cu influență la nivelul societății și a remarcat că cele mai multe dintre ele se află în prezent la final, urmând ca în perioada 2020-2026 să înceapă altele noi.
În momentul în care o conjuncție majoră are loc în apropierea unei planete sau a unui punct important dintr-o hartă natală, atunci acel element natal captează întreaga energie a ciclului și o manifestă prin evenimente specifice lui. Dacă acesta este Luna, spre exemplu, pentru nativ are loc o transformare la nivel emoțional, iar dacă este Mercur, o transformare la nivel mental.
Pentru a înțelege semnificația unui ciclu, trebuie să înțelegem semnificația planetelor implicate. Carmen ne-a dat exemplul ciclului Jupiter-Uranus, în care Jupiter reprezintă capacitatea omului de a se proiecta în viitor, creșterea, progresul și încrederea în acestea iar Uranus capacitatea omului de a se conecta la alte realități, genialitatea, acceptarea și implementarea noului. Sloganul ciclului ar fi „Eu cred într-un altfel de viitor”.
Fiecare ciclul are un tipar, iar Carmen ne-a exemplificat ciclul Jupiter-Uranus de-a lungul istoriei. În baza celor demult trecute, aceasta a previzionat că perechea Jupiter-Uranus va semnala începutul unei noi ere, în care vom culege roadele tuturor descoperirile științifice din perioada 1500 – 1845 și vom asista la apariția unei noi ființe, care să încorporeze toate marile descoperiri.
Carmen ne-a explicat că aceste conjuncții s-ar putea să nu genereze evenimente atunci când vor avea loc, dar când planetele vor ajunge la careu sau la opoziție, evenimentele vor fi nelipsite.
Ingresul lui Uranus în Taur a fost subiectul cu care am încheiat seara. Discuțiile au fost libere, fiecare oferind câte o informație despre ce ar putea aduce, de la schimbarea modului de alimentație până la schimbări în sistemul bancar, economic.
În concluzie, atmosfera a fost una deschisă şi prietenoasă, între oameni interesați să afle cât mai multe despre subiectele discutate, iar dezbaterile au continuat până târziu, la o terasă în apropierea hotelului Cișmigiu.
Vă așteptăm cu drag la următoarele întâlniri ale Cercului Phoenix, care vor avea loc în 26 iulie și 30 august. Mai multe detalii găsiți în pagina de facebook a cercului de astrologie și în site-ul AAR.
Din partea Cercului Phoenix,
CRINA CONSTANTIN