Ancuta CatrinoiuReportaj

Impresii despre ediția de martie a cercului de astrologie Phoenix

reportaj-phoenix-ianuarie-2017

Ediția de martie a cercului de astrologie Phoenix a fost o confirmare că astrologia este un limbaj magic, pe care astrologii din toate colțurile lumii îl cunosc şi îl perfecționează continuu. Ȋn spiritul acestei idei, seara de astrologie a început cu rubrica Actualități, rubrică în care Luminița Ristea ne-a prezentat cele mai frumoase impresii legate de participarea ei la prima ediție a Congresului Internațional de Astrologie, organizat la Porto, în Portugalia, în perioada 24-26 februarie.

Congresul a fost organizat de Asociația Portugheză de Astrologie şi a cuprins trei zile de astrologie, full-time, adică de dimineața de la 10 până seara la 10. Invitați, astrologi consacrați din toată lumea: America de Nord, America de Sud şi Europa, care au participat cu prezentări, mini-cursuri şi ateliere practice de lucru pe subiecte de astrologie tradițională şi mundană, astro-psihologie şi multe alte subiecte actuale, un bun prilej pentru a schimba păreri şi experiență, cu colegi din străinătate.

Tot în cadrul rubricii Actualități a fost prezentat proiectul Asociației Astrologilor din România – Caravana Phoenix, un proiect de popularizare a astrologiei şi în alte orașe în afara Bucureștiului, primul pe listă fiind Iașiul, începând cu 17 martie. Tot în cadrul aceluiași proiect, s-a anunțat deschiderea Cercului de astrologie Phoenix la Craiova, pe data de 20 martie, coordonat de Mihaela Dicu, președinta de onoare a Asociației Astrologilor din România.

Ȋn continuarea serii, Carmen Codîrlă ne-a prezentat o analiză detaliată, din punct de vedere al astrologiei orare, despre ceea ce înseamnă această artă pentru ea, care este rolul astrologiei în schema mai amplă a vieții şi, mai ales, cum ne poate ajuta astrologia să ne autocunoaștem, să aflăm care este rolul nostru în societate, în relațiile cu ceilalți, dar mai ales care este rolul nostru în propria evoluție. Carmen ne-a atras şi captivat atenția cu o întrebare simplă la prima vedere, dar plină de semnificații: „Cine suntem noi pe o tablă de șah?” – o întrebare deschisă, care ne-a făcut pe toți cei prezenți să ne gândim la faptul că deciziile individuale, pe care fiecare dintre noi le luăm, influențează „jocul” şi implicit deciziile celorlalți. Plecând de la o hartă orară, Carmen ne-a arătat cum putem să ne redescoperim identitatea prin ascultarea atentă a îndemnului propriei inimi, iar poezia compusă de Carmen, cu suflet de artist, surprinde, în mod simbolic, esența prezentării:

Născutu-ne-am de ani și ani
Prinși în a cauzei capcană
De-un fir legați
În zări purtați, plimbați de-un cerc.
Și din a cercului rotire
Trecutul vine peste noi
Comori ascunse, fericire
Puteri, tristeți, frici și noroi.
În a prezentului fereastră
Întipăresc-a noastră minte
Cu floarea dulcilor dorințe
Cu ale noastre neputințe
Ne programează neîncetat
Un viitor premeditat.
Cum firul noi ni-l țesem, singuri
De-a lungul multor existențe
Nu-i oare vremea să schimbăm
Și cercul noi să ni-l purtăm?
Fii liber omule! Din somn-u-ți
Trezește-te acum, e timpul
Să-ți stabilești noi idealuri
Noi orizonturi de atins
Coboară-n beciul existenței
Dezleagă ale vieții ritmuri
Și analizează cu răbdare
Esența clipei trecătoare
Pe-al inimii cântar o pune
Și fă ce inima îți spune…
(Poezie de Carmen Codîrlă)

Ultima parte a serii a fost dedicată ciclurilor lui Venus şi frumuseții, prin prezentarea susținută de Emilia Petrescu care ne-a vorbit despre geometria sacră ascunsă în dansul dintre Venus şi Pământ, cu Soarele. Trecerea lui Venus prin fața Soarelui reprezintă intervalul de timp în care planeta se interpune între Pământ și Soare, obturând o mică parte a discului solar. Ea are loc întotdeauna în evenimente-pereche, despărțite de un interval de 8 ani, perioadă în care Venus realizează o pentagramă în drumul ei, iar secvența se repetă la aproximativ 243 de ani, fiecare ciclu cuprinzând patru perioade, grupate câte două. Ȋn final, Emilia a concluzionat că dansul dintre cele două orbite planetare, creează, pe perioada ciclului venusian, o formă geometrică denumită Floarea Vieții. Acesta este un simbol sacru asociat cu perfecțiunea, pacea, liniștea, împlinirea și eternitatea.

Așadar, o seară minunată alături de oameni minunați. Vă așteptăm în continuare cu prezentări de excepție, cu pasiune şi dorință pentru astrologie. Următoarea ediție a cercului Phoenix, la București, va fi pe data de 24 martie, de la ora 19, când îl vom avea ca invitat special pe prof. Firicel Ciarnău, vicepreședintele de onoare al AAR.

Din partea echipei Phoenix,
ANCUȚA CATRINOIU
ancuta-catrinoiu-autor

Share

Lasă un răspuns

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close