Recenzie de carte: „Sub același cer” – Rafael Nasser
De câți astrologi credeți că este nevoie pentru a interpreta o hartă natală?
După Rafael Nasser, care a studiat mulți ani la rând astrologia în New York, sunt necesari nici mai mult, nici mai puțin de 12 astrologi. Nativ Fecioară, Nasser recunoaște inițial scepticismul său față de astrologie, mai ales în contextul în care, studiind astrologia şi participând la multe conferințe şi seminarii, a întâlnit experți siguri pe sine, care afirmau că știu care este natura astrologiei.
Ȋn cele aproape 500 de pagini ale cărții, astrologi de tradiții diferite interpretează o singură hartă natală şi pictează portretul astrologic al unei femei misterioase, pe nume Joyce. Despre această femeie misterioasă, ei nu cunosc absolut nimic altceva în afară de data nașterii, de nume şi de faptul că este femeie.
Pentru a păstra integritatea portretelor astrologice ale lui Joyce, autorul s-a gândit că singura modalitate prin care poate demonstra eficacitatea astrologiei este o interpretare bazată numai pe data nașterii, prin negarea oricărui alt contact între astrolog şi subiect, până la momentul publicării cărții. Dar spiritul critic al lui Rafael Nasser nu se oprește aici. El a fost cel care a găsit-o pe Joyce, după mai mult de 6 luni de căutări. Autorul şi-a dorit o persoană curajoasă, care să fi trecut de a doua reîntoarcere a lui Saturn, undeva pe la 58 de ani şi a cărei dată de naștere să poată fi verificată cu acuratețe. Autorul, la fel ca şi ceilalți astrologi participanți, nu a dorit să afle nimic despre viața lui Joyce decât după publicarea cărții, pentru a nu transmite în mod intenționat sau nu, conștient sau nu, orice informație despre Joyce, care ar fi putut altera percepția celorlalți astrologi despre ea.
Așa începe povestea lui Joyce… Înainte de a trece direct la interpretări, Nasser ne introduce în modul de gândire al fiecărui astrolog în parte, printr-o serie de întrebări. Fiecare dintre ei își expune arta şi metoda pe care o folosește în consultații, dar şi principiile astrologice care stau la baza analizei şi interpretării hărții natale a lui Joyce. Ȋn final, cititorul poate stabili de unul singur care este de fapt adevărul despre astrologie, care este motivul pentru care această artă funcționează, chiar şi atunci când mai mulți astrologi filtrează diferitele tradiții astrologice prin propriile simboluri şi valori.
Cele douăsprezece „tradiții” se înscriu, cu o singură excepție, în astrologia occidentală; Ronnie Dreyer practică astrologia vedică. Cele mai multe folosesc tehnici occidentale moderne cunoscute, bazate pe planete, semne, aspecte și case. Toți folosesc zodiacul tropical, cu excepția lui Ronnie Gale Dreyer şi a lui Ken Bowser care folosesc astrologia siderală. Cel mai adesea astrologii folosesc cele zece planete și nodurile: chiar şi Rob Hand, care se bazează pe tehnici medievale, nu elimină planetele transsaturniene. Desigur, Gary Christen, un bine cunoscut astrolog uranian, folosește cele opt planete „invizibile” transneptuniene. Abordarea centrată pe asteroizi a lui Demetra George adaugă doar 57 de asteroizi (din peste șapte mii). Ȋn analiza mitologică, Wendy Ashley folosește unele stele fixe și adaugă câteva constelații. Ȋn concluzie, cineva familiarizat cu limbajul astrologic ar trebui să poată urma logica acestor lecturi.
Putem asemăna cartea cu o galerie de pictură, în care sunt expuse 12 tablouri ale lui Joyce, pictate de 12 maeștri specializați în diverse tehnici şi stiluri. Ȋn această galerie, se află şi auto-portretul lui Joyce, cu care putem compara toate celelalte creații. Cei 12 maeștri ai astrologiei sunt prezentați în ordine alfabetică mai jos:
- Demetra George – Astrologia bazată pe asteroizi – practicantă a astrologiei de mai bine de 30 de ani, specializată în mitologie arhetipală, autoare a unor cărți ca: „Astrologie pentru tine” („Astrology For Yourself”); Zeițele asteroizi („Asteroid Goddesses”), „Misterele Lunii Negre” („Mysteries of the Dark Moon”) şi „Descoperă-ți calea în întuneric” („Finding Your Way Through the Dark”). Ȋn prezent, ea traduce textele astrologice ale hermetismului, predă cursuri de astrologie elenistică în cadrul facultății Kepler şi Universității din Oregon, USA, unde susține şi cursuri de istoria astrologiei şi civilizații medievale.
- Evelyn Roberts – Astrologia arhetipală – studentă în astrologie toată viața, practicantă de 11 ani, pregătirea sa a început la Londra, la facultatea de Studii astrologice şi în cadrul Centrului de astro-psihologie al lui Liz Green. Aceste studii astrologice, precum şi propriile sale credințe spirituale, i-au permis să își construiască un stil de lucru original, prin care ea folosește astrologia că instrument de dezvoltare personală a clienților săi, pentru a-i ajuta să aibă un stil de viață autentic, să descopere iubirea şi acceptarea de sine. De asemenea, Evelyn predă cursuri de astrologie pentru toate nivelele.
- Gary Christen – Astrologie uraniană – astrolog de peste 36 de ani, şi-a început cariera lucrând ca astrolog la Centrul de astrologie din New York, în 1968, unul dintre cei mai renumiți experți mondiali în astrologie uraniană, care ține cursuri atât la nivel național, cât şi internațional. A fost în mod continuu în slujba astrologiei, fie ca designer de programe astrologice, fie ca astrolog corporatist în cadrul unei multinaționale, autor şi scriitor de reviste, periodice, cărți, co-fondator al Astrolab Inc, al cărui președinte şi CEO este în prezent.
- Hadley Fitzgerald – Astrologie psihologică – astrolog de mai bine de 35 de ani, psihiatru terapeut de 23 de ani, ea folosește hărțile natale ale clienților pentru a-i ajuta să descopere care sunt intențiile sufletelor lor în această încarnare, modalitatea de a rezona în mod conștient cu aceste intenții. Întrebarea centrală care stă la baza studiilor sale este: „Ce își dorește sufletul tău de la tine?”. Ȋn prezent, lucrează la cartea intitulată, „Călătorind drumul eternității” („Travelling Eternity Road”).
- John Marchesella – Astrologie modernă – astrolog profesionist din New York, absolvent al Consiliului Național de Cercetări Geocosmice, președinte al Facultății Chapter din New York, susține şi prezintă frecvent cursuri şi conferințe. John este şi un psihoterapeut certificat, pentru care există mereu un scop pentru orice şi oricine sub soare.
- Ken Bowser – Astrologie siderală – a studiat astrologia din 1970, mai întâi din punct de vedere al zodiacului tropical, iar mai recent, sideral. A devenit astrologul de serviciu al revistei Astrologia americană în 1979 şi a început să scrie articole în reviste din 1980.
- Kim Rogers-Gallagher – Astrologie pentru iluminare – astrolog care susține conferințe internaționale, autoare a unor cărți ca: „Astrologie pentru partea luminoasă a creierului” („Astrology for the Light Side of the Brain”), precum şi a unor site-uri renumite precum, „Cafeneaua cosmică” („The Cosmic Cafe”).
- Rob Hand – Astrologie medievală – renumit astrolog, cu o activitate de peste 43 de ani, cu multe cărți publicate: „Planete compuse” („Planets în Composite”); „Planete în tranzit” („Planets in Transit”), „Planete în tinerețe” („Planets in Youth”), „Simbolurile horoscopului” („Horoscope Symbols”), „Eseuri despre astrologie” („Essays on Astrology”), precum şi broșuri de astrologie elenistică şi medievală. Ȋn 1979, a fost co-fondator al Astro-Graphics Services, Inc. (în prezent, Astrolabe) şi al Astrolabe Sotware. Rob Hand folosește o sinteză a astrologiei heliocentrice, siderale, uraniene şi medievale. El a scris şi a publicat cărți despre astrologia tradițională sub titlul de ARHAT.
- Robert Schmidt – co-fondator şi director al proiectului Project Hindsight, pentru care a tradus în limba engleză multe texte astrologice originale vechi din perioada elenistică. Pentru el este foarte adevărat că marile idei au debuturi spectaculoase și aproape a finalizat „Sistemul lui Hermes”, un sistem predictiv şi practic, susținut de o construcție teoretică. Ȋn plus față de investigațiile istorice, Robert conduce şi cercetări în domeniul astrologiei din multe alte puncte de vedere, ca de exemplu cel al teoriei științifice şi al filosofiei.
- Ronnie Gale Dreyer – Astrologie vedică – un astrolog consultant, conferențiar, profesor, a studiat astrologia vedică (Jyotish) în India şi a scris multe cărți, printre care: „Semne vindecătoare” („Healing Signs”); „Astrologie vedică” („Vedic Astrology”), „Ghidul Soarelui şi al Lunii către Iubire şi Viață” („Your Sun and Moon Guide to Love and Life”), „Venus” şi multe alte articole şi recenzii în diverse publicații şi online. Ea susține cursuri internaționale de astrologie vedică precum şi la facultatea Americană de Studii Astrologice.
- Steven Forrest – Astrologie evolutivă – un astrolog consultant din 1976, care a publicat prima sa carte în 1984, intitulată „Cerul interior” („The Inner Sky”). Printre alte cărți scrise de el se numără: „The Changing Sky”, „Skymates”, „The Night Speaks”, „The Book of Pluto”, un roman, „Stalking Anubis” şi „Measuring the Night” (vol 1 şi 2) împreună cu Jeffrey Wolf Green. Are propriul său program de cursuri de astrologie evolutivă şi este președintele Consiliului facultății Kepler.
- Wendy Z. Ashley – Astrologie mitologică – o binecunoscută profesoară şi astrolog consultant, a publicat numeroase cărți de astrologie, oferă studii private în mitologie, interpretează vise şi oferă consultații astrologice la nivel internațional. În prezent, lucrează la cartea „Goddess in the Sky: Stars and Mythology in the Lives of Women”.
Ce anume l-a determinat pe Nasser să caute esența astrologiei precum şi limitele sale intrinseci? În mod evident, dorința lui sinceră de a îmbunătăți atât practica, cât și reputația astrologiei. Prin prezentare unei compilații comparative a unora dintre cei mai buni astrologi contemporani, el a adus un serviciu valoros comunității astrologice.
ANCUȚA CATRINOIU,
Membru AAR