G-4DHF8L3Q06
CaleidoscopMelania MarinSerial: O doamnă pe Lună (M. Badea)

O doamnă pe lună: femeia cu Luna în Rac

doamna-luna-rac

Luna Nouă, primul pătrar, Luna Plină, al doilea pătrar. Din nou Luna Nouă, primul pătrar…”Vreau să mai fie o dată așa cum era odată”… Luna aflată în semnul Racului se găsește în domiciliul ei, “acasă” și nimic nu o mai poate opri să se exprime exact așa cum simte: fără bariere, fără griji, fără limite…

Astrologic, ea reprezintă impusul de a face alegeri sau de a acționa conform nevoii noastre de siguranță și protecție, nevoie apărută și sedimentată în prima parte a existenței, atunci când eram niște prunci lipsiți de apărare, speriați și neputincioși. În mod similar, spuneam la începutul acestui serial că Luna oferă indicii despre latura noastră cea mai intimă, cea mai sensibilă și care determină reacții rapide și inconștiente față de mediul exterior – pe care, de regulă îl percepe ca fiind amenințător.

Ce slăbiciuni avem? La ce suntem vulnerabili? Fiind vorba despre slăbiciuni, caracteristicile date de influența Lunii nu ne fac întotdeauna onoare, tocmai pentru că, frecvent, nu suntem conștienți de ele.

Nativa în a cărei hartă natală Luna se află în semnul Racului este femeia care valorizează natura intimă și trăirile subiective înaintea a orice. De-a lungul întregii vieți, cea mai mare problemă a sa o reprezintă labilitatea emoțională în exces. Trăsăturile de personalitate conferite de poziția Soarelui se pot dovedi a fi un sprijin serios în stabilirea echilibrului său emoțional deoarece, prin structura ei, este permanent expusă suferințelor afective. Se consideră vulnerabilă – motiv pentru care caută să se atașeze, să se pună la adapost. Consideră că nutrește o mare înțelegere față de ceilalți și așteaptă reciprocitate afectivă. Acțiunile sale sunt influențate sau chiar determinate de sentimente, la care se adaugă o intuiție puternică. Pentru a fi fericită ea are nevoie de apropiere fizică și emoțională, ca reprezentare a certitudinii.

taylor-swift-luna-rac

Atât în tinerețe cât și la o vârstă mai avansată, Doamna Lună în Rac are o înfățișare copilăroasă, un chip drăgălaș, o undă de inocență (chiar imaturitate) în privire, atitudine, limbaj, mișcări, preferințe. Astfel, atașamentul ei față de trecut, devine vizibil în mod concret: poartă pe chip (și în minte!) amprenta vremurilor apuse, când era copilașul părinților săi. Legătura puternică cu trecutul este mijlocită de câteva însușiri specifice ale acestei native: memorie foarte bună, imaginație, tendință către visare, sentimentalism accentuat. Își poate valorifica în mod optim aceste trăsături prin creație artistică – poezie, muzică, literatură.

Dacă Luna ne stimulează din punct de vedere astrologic imaginația, Doamna Lună în Rac își imaginează în general, ca e “mama lor”, a tuturor. Pe de o parte, îi este greu să înțeleagă că nu toți oamenii sunt buni și cinstiți. Pe de altă parte, ea consideră că toți trebuie hrăniți și adăpostiți, după principiul reciprocității: dacă ei îi este foame, pesemne și celorlalți le este. Asemeni unui copil, are o inocență frizând uneori lipsa de realism.

Se presupune că ea reproduce modelul matern. Legătura pe care a avut-o cu propria mamă este un subiect sensibil în acest caz – uneori nativa își venerează mama, alteori o respinge. În principiu este vorba despre o emotivitate accentuată însoțită de foarte multe așteptări, ceea ce duce la polarizare către extreme. Doamna Luna în Rac cade sistematic în capcana trecutului, acolo unde era frumos și bine. Uneori, când trecutul nu a fost chiar atât de frumos, ea și-l reconstruiește (cu ajutorul imaginației fertile) pentru a-l face să devină acceptabil.

Sub influența emoțiilor nestăpânite, Doamna Lună în Rac poate deveni autoritară sau incoerentă într-atât încât trăirile subiective ajung să îi domine rațiunea și inteligența. Spre deosebire de nativa zodiei (femeia Soare în Rac), ea dă curs unor nevoi inconștiente și implicit dificil de gestionat.

La serviciu, energia ei este destul de fluctuantă, și ritmul de lucru se pliază deseori pe fazele Lunii. Față de superiori se raportează după modelul relației avute cu propriii părinți, iar colegii reprezintă o droaie de suflete care așteaptă să fie oblojite (de către ea, desigur!) la cea mai mică suferință și la cel mai greu necaz. Poziția Soarelui din harta ei natală este deosebit de importantă în acest domeniu de viață, pentru că oferă indiciul posibilității de a obține succes profesional. Poziția Lunii (în Rac) ne arată doar maniera de lucru, relația cu publicul (Luna semnifică și masele de oameni) și, doar accidental, sfera de activitate. În cazul acesta, așa cum spuneam, domeniul artistic ca modalitate de exprimare a trăirilor este promițător.

Este puțin dificil să facem un rezumat al comportamentului acestei native în cadrul familiei. Există doamne Lună în Rac în opinia cărora toată populația planetei face parte, într-un fel sau altul, din familia lor și o altă categorie de Doamne care delimitează strict cercul rubedeniilor “minunate și ocrotitoare” de restul lumii considerat “nesigur și periculos”.

Dacă Doamna Lună în Taur era stăpâna bunurilor, Doamna Lună în Rac e stăpâna sufletelor: “Stai liniștit, mămică !” – și ea însăși stă liniștită, atâta timp cât puiul se află colo, lângă ea. Dacă ceea ce are ea de ocrotit s-a depărtat, s-a terminat și liniștea – de regulă liniștea tuturor! – care se transformă instantaneu în furtună. Doamna Lună în Rac are curajul de a înfrunta situații neplăcute dacă e nevoie, chiar dacă în urmă cu câteva minute se topea de frică. În ciuda vulnerabilității are o rezistență foarte mare ce se datorează unei încăpățânări surprinzătoare.

Este o persoana activă în prezența emoțiilor și inactivă în lipsa lor. Nu este întotdeauna atât de sufocantă pe cât s-ar crede – să nu uităm că dispozițiile ei sunt schimbătoare! Devine chiar supărător de critică atunci când nu se simte iubită și înțeleasă de către cei apropiați. Din prea multă autocompasiune, se poate retrage în cochilia ei derulând un program de introspecție ce degenerează ușor în melancolie și chiar depresie.

Deși în aparență vulnerabilă și excesiv de sentimentală, Doamna Lună în Rac poate fi o femeie puternică. Emoțiile sale reprezintă un combustibil natural și inepuizabil pentru inițiativele pe care le are.

Doamna Lună în Rac e mereu dispusă să sară în ajutorul cuiva care are nevoie de sprijin. Nu știe să fie altfel. Are o inimă generoasă, este empatică, are un râs sănătos și un plâns dureros. Starea ei emoțională cunoaște fluctuații permanente. Are o anumită căldură care te îmbie să te atașezi. E ca mama tuturor, care din păcate, își caută permanent propria mamă. Inclusiv în familia proprie confundă permanent rolurile. Este ori cloșca tuturor, ori puiul tuturor.

Odată cu vârsta, teama ei de a nu fi despărțită de ceea ce îndrăgește (persoane, bunuri, locuri) se accentuează dramatic. Amintirile sale acționează ca mecanisme de apărare – se reactivează și devin pentru ea atât o motivație, cât și puncte de reper. “Nu pot renunța la acest lucru, deoarece mă leagă această amintire.” Păstrarea obiectului/persoanei investite cu semnificație de “amintire” este mai importantă decât valoarea obiectului sau decât voința persoanei înseși.

shakira-son-milan-gerard-pique-mimosos

În calitate de soție și mamă, dacă preia conducerea este un adevărat lider. Doamna Lună în Rac reușește să pară umilă, dar scopul ei permanent este acela de a prelua total frâiele familiei. Deseori devine posesivă, dominatoare și cicălitoare. Membrii familiei nu prea îi ies din cuvânt, pentru că știe cum să-i pună la punct. De exemplu:
Nu-i poate lăsa lui Georgel libertatea alegerii unui alt drum în viață, deoarece Georgel reprezintă o parte din trecutul ei. Așa cum ea nu poate uita, nici Georgel nu poate pleca – pentru ea e logic. Și uneori cumplit de dureros, atunci când despărțirile totuși se petrec. Georgel va trăi cu sentimentul că este un mare ticălos și veșnic îndatorat Doamnei Lună în Rac. Care doamnă, l-a ocrotit și l-a hrănit cu atâta dăruire, încât lui i-a fost cumplit de greu să se maturizeze (Georgel poate fi deopotrivă soț ori copil).

Sau invers. În prezența unui soț dominator, ea va pluti pe valurile oceanului său de emoții și visuri, până se va scufunda aproape, în imaturitate și dependență. O viață întreagă Georgel a sperat că domnișoara va deveni doamnă și, la un moment dat, el a avut surpriza să constate că ea este tot la gradiniță la grupa mică și n-are nici-o intenție să treacă la nivelul următor. Deci, tot vinovat și dator se va simți.

Manipularea Doamnei Lună în Rac este mai subtilă decât am putea crede și, aproape sigur, ea nu-și dă seama de acest lucru. Uneori, oferind prea mult, îl putem împovăra pe cel căruia îi oferim și care va deveni brusc “nerecunoscător”, deoarece nu găsește alt mod de a se elibera de sub acest morman de atenție, afecțiune și bunătăți care vin necontenit către el. În orice tip de relație trebuie să existe un spațiu neutru care să permită schimburi reciproce. Doamna Lună în Rac nu cunoaște rolul acestui spațiu. Ea dorește să îl umple ca o (demnă) Lună Plină.

Putem înțelege mai bine structura acestei native desenând o spirală: deși ne depărtăm treptat de centru, parcurgem același traseu, din fiecare punct al liniei având permanent în vizor punctul de origine.

În cazul Doamnei Lună în Rac, siguranța emoțională este asigurată de… siguranța ei emoțională. Un cerc vicios după cum spuneam mai sus, al reîntoarcerii în același punct. Când ea știe că se poate întoarce înapoi, atunci se simte în siguranță.

Când Luna se află în semnul Racului la momentul nașterii, influența ei asupra psihicului e deosebit de mare și poate determina unele afecțiuni fizice:

  • Bronșite: “Nu-mi place această situație, dar mă tem sa exprim ce simt” – este necesară încetarea ipocriziei și asumarea exprimării directe.
  • Astm bronșic: “Treaba asta mă sufocă, dar eu rezist” – este necesară renunțarea la rolul de victimă.
  • Arsuri în capul pieptului: “Mi-e frică, problema a devenit arzătoare!” – exprimă teama exagerată și este nevoie să nu se mai inflameze pericolul.
  • Inflamația mucoasei stomacului și ulcer stomacal: “Totul e atât de greu, nu mă pot descurca. Nu cred că sunt suficient de bun pentru asta.” – trebuie cultivată răbdarea, acceptarea schimbărilor și renunțarea la perfecționism.
  • Afecțiunile ficatului și vezicii biliare: “Toată lumea face greșeli, cu excepția mea. E vina celorlalți că lucrurile au mers rău. “ – sunt expresia unei false mândrii care roade persoana pe interior.

The Duke And Duchess Of Cambridge Tour Australia And New Zealand - Day 1Pentru Doamna Lună în Rac marile transformări și schimbări au început din 2008 (Jupiter și Pluton în opoziție): întâi prin raportare diferită la relația de parteneriat, apoi între 2009-2012 prin răcirea relațiilor cu partenerul ori schimbarea neașteptată a domiciliului (Saturn în Balanță, Uranus în Berbec). O anumită îmblânzire a situației, dar și tendințe de idealizare a vieții, au apărut și se mențin începând din 2011 (Neptun în Pești). Ulterior satisfacția sufletească a cunoscut o înflorire în 2013 (Jupiter în Rac).

Schimbările începute în 2008 vor continua totuși, cel puțin până la ieșirea lui Uranus din Berbec (2018). În 2017 s-ar putea ca ea însăși să dorească să iasă din relație ori căsnicie. Anul următor va fi favorabil relațiilor sentimentale, câștigurilor materiale și bucuriilor venite prin intermediul copiilor, dar mai puțin favorabil căsătoriei. Anul 2018 reprezintă, de asemenea, un moment în care situațiile imprevizibile determinate în trecut de Uranus, vor fi înlocuite de conjuncturi solicitante în care va fi necesară înțelegerea lecției maturității, asumării responsabilității față de propria persoană și a detașării față de parteneriatele lipsite de perspective fericite (Saturn și Pluton în opoziție, în Capricorn) sau lipsite de onestitate (Jupiter de asemeni în Capricorn, în 2020).

Luna se afla “acasă” în Rac, atunci când ele au apărut pe lume: Shakira, Taylor Swift, Kate Middleton, Vanessa Paradis, Gwen Stefani, Drew Barrymore, Jessica Simpson, Anastacia, Liza Minnelli, Camilla Parker Bowles, Condoleezza Rice.

MELANIA MARIN

melania-marin-autor

Share

Lasă un răspuns

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close