Cosmina DubaEfemere

Soarele în Taur și Venus în Rac sau Pan-ica transformată în Pan-aceu

peter-pan-soare-taur-venus-ras

Peter Pan, băiatul care a refuzat să crească sau chiar J.M. Barrie? Ori poate chiar sindromul Peter Pan popularizat de către vestitul psiholog Dan Kiley prin 1983? Nu vă imaginați, totuși, că toți bărbații nepromiși sau neluați la o vârstă înaintată stau atârnați de fusta mamei deținând susnumita afecțiune întâlnită frecvent la contemporanii noștri adulți, inteligenți, fermecători, dar captivi încă în temnița copilăriei. Doar parte din ei, dar suficient de mulți din păcate, sunt nehotărâți în a-și face ordine în sectorul emoțional, întârziind luarea unor decizii mai mult decât aducătoare de lumină. Că nu-i păcat ce bagi în suflet prin experiențele pe care îndrăznești să le trăiești, păcat este ce scoți din suflet neîndrăznind să-ți asumi decizia tăierii cordonului ombilical și transformarea emoțiilor în sentimente sănătoase. Dar să nu exagerăm, că nu ne-am adunat aici să vorbim despre psihologie, afecțiuni și alte de astea. Să spunem motivul real pentru sau prin care putem astăzi să rezolvăm o astfel de problemă sau o alta asemănătoare, cum ar fi ieșirea din starea de confort în care, paradoxal, de abia ne pregătim să intrăm odată cu ingresul Soarelui în semnul zodiacal al Taurului, mai exact pe 20.04.2015/ora 12:42 (București).

Cu această ocazie este momentul să acționăm în folosul viitorului nostru prin puterea prezentului, a minții și a cuvântului. Iar mai târziu puțin, când Venus părăsește semnul Gemenilor și intră în Rac, pe 8.05.2015/ora 1:52 (București), cu puterea sufletului, rechemând energiile copilăriei și reimplantându-le la loc de cinste și lumină, putem lua cele mai bune și necesare decizii. Hotărându-ne să facem o meserie, o recalificare sau să urmăm cursurile unei școli mai mult sau mai puțin superioare, dar bazată pe talentele și abilitățile noastre reale, vom beneficia de o nouă formă de putere, virtute, părăsind cu curaj starea de confort, așa cum însăși Peter Pan (personajul Disney sau mai cu seamă Zeul Pan [1], protectorul Faunei și al turmelor, răspunzător pentru tot, căruia se presupune că-i poartă numele personajul) era capabil să acționeze.

Dacă ne uităm pe harta natală [2] a născătorului de Peter Pan, cel puțin sub forma de personaj de poveste/piesă de teatru la acea vreme, imediat după 1900, J.M. Barrie, vom vedea o serie de analogii cu ceea ce se configurează în această perioadă pe cerul astral. Nu știu cât de tare credeți voi în asemănările dintre autor și operă, dar eu mă topesc după ele. În harta natală a lui Barrie respiră împreună cu fiecare configurație Peter, copilul (interior) descris atât de sincer și cu atât de mult curaj (Mercur în Berbec). Necesitatea de a povesti publicului cu sinceritate perioada copilăriei (Mercur în cuadratură cu Jupiter din Rac) și afecțiunile sufletești dobândite în acea perioadă (Marte și Luna în Capricorn [3], cea din urmă în opoziție cu Venus și Ascendentul în Rac), refuzul de a înainta spre viitor, de a-și dezvolta inteligența emoțională, acceptând despărțirea timpurie de mamă și ulterior de soție (inconjuncția cu Uranus din Gemeni; Venus în Rac). Încercarea continuă și disperată de a-și păstra copilăria, blocajul (Saturn în Leu) impus de “soartă” tocmai pentru a realiza profunda necesitate de a-și lua destinul emoțiilor în propriile mâini și, într-un final, pentru a se maturiza emoțional.

Cu alte cuvinte în această perioadă, în care Venus, stăpâna Soarelui (factorul decizional, motorul vieții) se află în Rac, ne putem afla în căutarea timpului pierdut în ceea ce ne privește copilăria, rădăcinile familiale, moștenirile genetice, relațiile vechi, cu neamurile, cu bătrânii familiei, cu amintirile. Unii dintre noi pot evada fizic sau doar mental/emoțional într-o călătorie în jurul copilăriei, casei părintești sau, pur și simplu, putem să ne trecem relațiile prin “focul copilăriei” , supunându-l unui test spiritual, precum spunea prietena lui Peter Pan, Wendy: “Ce nu rezistă timpului se pierde în neguri”.

Dacă aruncăm o privire și peste harta actuală a cerului în care Venus își face ingresul în Rac și o comparăm cu harta natală a lui Barry, vom avea în vizor un astfel de tablou, desigur cât se poate de minimal, doar cât pentru o scânteie de inspirație:

Planeta în semn / punct virtual: actual – Barry
Soare: Taur –Taur
Venus: Rac – Rac
Mercur: Gemeni – Berbec
Marte: Taur – Capricorn
Luna: Capricorn – Capricorn
Neptun: Pești – Pești
Jupiter : Leu – Rac
Saturn: Săgetător – Leu
Pluton: Capricorn – Taur
Uranus: Berbec – Gemeni
NN/NS: Balanță / Berbec – Vărsător / Leu

Soarele poposește în Taur, semn ce reprezintă valorile, talentele, starea noastră de confort și, nu în ultimul rând, dependențele, gusturile noastre duse până la extrem în ceea ce privește plăcerile. Unii dintre noi vor fi tentați să creadă că, dacă tot s-a dat dezlegare, atunci să fie ca pe vremea copiilor fără griji și fără bani, cheltuind timp, bani și energie din dorința de autoapărare/autoseducție/autosatisfacere, gustând din plin din egoismul copilăriei. În profunzime avem însă acea sămânță gata să moară pentru a lăsa să încolțească acea abilitate arhetipală a tinereții nemuritoare ce sălășluiește în fiece Peter Pan din noi.


Note:
[1] – “Pan, zeu din mitologia greacă veche, era fiul lui Hermes și al Dryopei, socotit drept protector al turmelor și al păstorilor. Își avea reședința în Arcadia și era considerat drept inventatorul unui instrument de suflat numit syrinx (naiul modern). Pan avea o înfățișare ciudată, fiind jumătate om și jumătate animal; avea coarne, barbă și copite de țap, iar trupul îi era acoperit de păr. Trăia în desișul codrilor, în umbra cărora pândea nimfele și, adeseori, îl întovărășea pe zeul Dionis, din cortegiul căruia făcea parte. În mitologia romană, Pan era identificat cu Faunus și cu Lupercus. Pan a inventat naiul – când în pădure s-a apropiat de o nimfă ea s-a tranformat într-o trestie și din ea el a inventat naiul.” http://ro.wikipedia.org/wiki/Pan_%28mitologie%29
– ”Pan ku, zeul primordial, creatorul lumii (în mitologia chineză)” http://ro.wikipedia.org/wiki/Pan
– ”Pan, element de compunere care înseamnă tot, întreg (ex: Pan-satelit, Pan-european, Pan-islamism, Pan-slavism, Culorile pan-slave, Culorile pan-arabe, Culorile pan-africane)” http://ro.wikipedia.org/wiki/Pan
[2] http://www.astrotheme.com/astrology/J._M._Barrie#hbiographie
[3] Luna în Capricorn se află în exil, poziție care poate face posibilă percepția posesorului spre detașarea mamei față de el din punct de vedere fizic sau emoțional sau plasarea lui pe un loc secundar prin comparație. În ecranizarea Finding Neverland, din octombrie 2004, autorul în interpretarea lui Johnny Deep, amintește despre mama care l-a plâns un timp îndelungat pe fratele său decedat, motiv pentru care într-o zi s-a îmbrăcat în hainele fratelui său și a apărut așa în fața mamei.

COSMINA DUBA

cosmina-duba-autor

Share

Lasă un răspuns

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close