Adam învaţă iubirea – Istoria iubirii
[Material prezentat la Astro-Festival Craiova, iunie 2013]
Introducere
- Oamenii îşi pun astfel de întrebări: „de ce existăm în Univers?” Pare o întrebare puerilă, fără răspuns. Mulţi răspund astfel: „existăm ca să iubim”. Este o variantă. O variantă bună.
- Dacă aş fi Dumnezeu, nu mi-aş pune întrebarea: „de ce să creez o lume?” Ci mi-aş propune: „creez o lume care trebuie să funcţioneze de sine stătător”. Chiar aşa. Să funcţioneze. Pur şi simplu. Ca mecanism, ca iubire, ca fericire, ca energie, ca orice vreţi voi.
- Dacă aş fi un Dumnezeu englez, mi-aş zice: „let’s make it work!”
- Ne-am propus o prezentare a istoriei omenirii, din două puncte de vedere: evoluţia iubirii pe planeta noastră şi dezvoltarea omului ca fiinţă de sine stătătoare.
Începuturile omenirii. Epoca Berbecului
Prima epocă în care a apărut conştiinta omului se află sub egida Berbecului (anul 48000 î.e.n și 26000 î.e.n). Conform naturii acestei zodii, ne dăm seama că este vorba despre o epocă de zbucium, de continuă experimentare. La început, fiinţa umană era tare copilăroasă. Era o fiinţă neptuniană. Percepea numaidecât prezența, mişcarea și acţiunile spiritelor superioare care populează planeta noastră. Şi se baza pe acestea. Adam omul îşi spunea aşa: „de ce aş lucra eu dacă aceste spirite pot să facă totul în locul meu, și chiar mult mai bine?” .
Aşa că Adam trebuia izgonit din Rai. Pentru ca Adam să poată deveni o fiinţă capabilă să funcţioneze de sine stătător, era nevoie ca percepţia planurilor superioare să fie umbrită. Era nevoie ca ochii lui Adam, prin care el percepea spiritele superioare, să fie închişi. Era nevoie ca el să se simtă singur şi să fie motivat, astfel, să lucreze.
Dar cum să închizi nişte ochi?
Ştia Adam să iubească, în Epoca Berbecului? Atât timp cât el a depins de entităţile de natură astrală care îl înconjurau şi a căror prezenţă o percepea numaidecât, el a învăţat să primească iubire de la acestea, însă de dăruit nu prea era capabil încă. Priviţi un bebeluş, un nou-născut. Este o fiinţă deschisă, capabilă să primească iubirea Universului şi a oamenilor, dar încă nu poate dărui. Cam aşa se prezenta şi omul din Epoca Berbecului, din punct de vedere al capacităţii de a iubi.
În epoca Berbecului, omul a început să dezvolte conştiinţa de sine, să se rupă de energia colectivă. Dacă ar fi să transpunem în termenii unei naşteri, Mamei i s-a rupt apa, iar “copilul” a început să devină conştient că acolo nu se mai poate şi trebuie să se nască de sine stătător, independent. Prima gură de aer.
Berbecul e iubirea care începe să crească, dar pentru aceasta are nevoie de forţă, de instinct de supravieţuire, de reproducere. Primul pas în a învăţa să îi iubim pe ceilalţi e “iubeşte-i pe ceilalţi ca pe tine însuţi”. Era Berbecului l-a învăţat pe Adam să se iubească pe el însuşi. Aşa că şi-a exercitat voinţa, individual, pentru sine, într-o sexualitate necizelată, o iubire instinctuală care arde ca o văpaie scurtă şi se încheie rapid, odată cu actul sexual. Nu e loc de emoţie, doar de forţă brută, nu e loc de a dărui, ci doar de a primi. Pentru că un copil este un dar în sine.
În vreme ce un nativ Berbec cere ca să primească sau revendică uneori capricios ca un copil, alteori mai brutal, ca un războinic care a luat prizonieri, cei din jurul său învaţă să dăruiască. În procesul conştientizării de sine, descoperim diferenţa dintre sexe, exact ca un copil de grădiniţă care constată că băieţeii şi fetiţele sunt diferiţi anatomic. Berbecul este un semn de Foc, al voinţei şi al minţii, astfel că iubirea este filtrată aşa. Cum o exercit? Acţionez din instinct.
Aplicaţie practică: „bebeluşul din mine” Verificaţi dacă aveţi planete în Berbec, sau unde se situează Berbecul în horoscop. Planetele din Berbec vorbesc despre bebeluşul din noi, cel care primeşte iubire cu drag, dar încă învaţă să dăruiască.
Epoca Taurului
Adam trebuia cufundat în materie. Şi trebuia cufundat astfel încât să vrea şi el. Aşa că începând cu 26000 î.e.n, aproximativ, accentul a fost pus pe erotism, pe iubirea fizică. Astfel, Adam a vrut şi el să se cufunde în materie, fiindcă îi plăcea şi lui. Aceasta era tehnica marilor spirite. Omenirea trece, astfel, de la hermafroditism la unisexualitate.
Cei care se deplasează în Khajuraho, în statul indian Madhya Pradesh, rămân muţi de uimire în faţa sculpturilor şi a hieroglifelor care se găsesc în vechile temple de acolo.
Sculpturile aflate în templele din Khajuraho exemplifică ceea ce s-a întâmplat în istoria omenirii, între anii 26000 î.e.n şi 14000 î.e.n. Ne dăm seama că în acea epocă erotismul era forma supremă de spiritualitate. Admirand aceste sculpturi, ne dăm seama ca erotismul este şi astăzi o formă de spiritualitate. Au trecut între timp nişte epoci şi în mintea oamenilor erotismul a ajuns să fie un tabu. Ce ar fi să constientizăm din nou că erotismul este o formă de spiritualitate? Fiindcă nu există timp. Epoca Taurului există şi acum. Aici şi acum. Nu s-a volatilizat de tot. Este prezentă în subconştientul nostru. Priviţi copiii mici, de la grădiniţă. Ei vorbesc zi de zi despre iubirile lor. În mod deschis.
În epoca Taurului, între anii 26000 î.e.n şi 14000 î.e.n, a existat o viaţă erotică intensă şi deschisă. Scopul principal era cufundarea lui Adam – a omului – în materie. Adam trebuia făcut să funcţioneze: ca om, ca inginer, ca agricultor, ca iubit/iubită – tot. Exista şi un alt scop: Adam trebuia să înveţe să iubească. Ce nu era bine, totuşi?
Adam era fericit îndeosebi atunci când participa la jocurile erotice, şi puţin după. În paralel, el trebuia să înveţe să lucreze pamântul, să-şi construiască o casă, şi, în tot timpul acesta, să-şi păstreze fericirea în suflet, ceea ce nu îi era tocmai uşor. Fericirea se pierdea relativ repede şi Adam nu dădea semne că ar vrea să devină inginer, agricultor sau meşter zidar.
Relaţiile umane, în pofida erotismului intens, nu erau nici profunde şi nici lipsite de dizarmonii. Taurul fiind opozitat de Scorpion, foarte probabil au existat gelozii, precum şi lipsa comunicării sufleteşti. Oamenii au ajuns să se împreuneze inclusiv cu animalele. Taurul de aur a devenit obiect de veneraţie.
Iubirea Taurului este totală. Faţă de Berbec – care reprezintă stadiul de „bebeluş” al iubirii – Taurul corespunde iubirii copiilor având vârsta de 6-12 ani. Este o iubire totală, energică, simpatică, deschisă – cu toată fiinţa, cu toată încrederea.
Taurul este un semn emoţional, al dorinţei emoţionale. Emoţia dă Taurului dorinţa de a experimenta prin simţuri, iar atingerea devine unul din pricipalele instrumente de conexiune şi de cunoaştere. Omul nu se cunoaşte doar pe sine, nu apucă un om sau un lucru ca să-l folosească, ci începe să simtă. Taurul e primul pas al erotismului, al răsfăţului, al simţului, al relaţionării – nu mai eşti conştient doar de tine, ci şi de ceilalţi. Ating nu doar ca să obţin plăcerea mea, ci şi ca să o dăruiesc partenerului, ca să cunosc. De aceea, trecerea de la epoca Berbecului la aceea a Taurului a însemnat trecerea de la instinctual la senzual, la comunicarea senzuală. Odată cu iubirea este descoperită şi frumuseţea, simţurile ne poartă dinspre exterior spre interior şi aşa mai face Adam un pas spre descoperirea de sine. Omul primeşte primul indiciu că iubirea include sexualul dacă nu o reducem la atingere fizică.
Dacă în epoca Berbecului Adam a fost rupt din Eden şi trimis pe Pământ ca să redescopere darul iubirii, i-a fost umbrită percepţia unităţii pentru a se descoperi pe sine, odată cu Taurul, Adam începe să primească înapoi ce are nevoie pentru a se reconecta la Univers: puterea simţurilor. Aşa începe poate (re)descoperirea sexualităţii ca ştiinţă iniţiatică. Capcanele acestei perioade sunt ataşamentele, iubirea ca posesiune – eu am.
Berbecul vine cu intensitatea masculina a actului sexual in sine (Berbec – individualizare masculină), Taurul defineste intensitatea feminina a preludiului (Taur – individualizare feminină) . La rostirea directă gen Berbec: “te vreau acum”, Taurul spune: “perfect, dar să ne pupăm puţin mai întâi”.
Aplicaţie practică: verificaţi ce planete aveţi în Taur.
Sau dacă n-aveţi, vedeţi în ce casă a horoscopului se află Taurul, ca să vă daţi seama cum v-aţi raportat atunci la acel tip de spiritualitate.
Dacă aveţi aici planete care se simt bine în Taur – Venus, Luna – atunci probabil aţi fost foarte prezenţi în acea epocă – trup şi suflet. Aţi fost de acord cu tot ce s-a întâmplat atunci şi v-aţi încărcat bateriile acolo.
Daca însă aveţi planete ale căror vibraţii nu se îmbină prea bine cu aceea a zodiei Taur – Saturn, Marte – atunci este probabil să fi vâslit împotriva curentului, nu aţi participat, aţi avut „altceva mai bun de făcut”, chipurile, în numele progresului omenirii. Poate aveaţi un dram de dreptate, dar acum vă revine sarcina să faceţi ordine în voi înşivă, în ceea ce priveşte spiritualitatea bazată pe erotism a epocii Taurului.
Epoca Gemenilor
În epocile care au urmat, până la cea a Balantei, accentul nu s-a mai pus direct pe iubire. În epocile Gemenilor, Racului, Leului şi Fecioarei, omul a căutat să-şi diversifice existenţa. În paralel, şi iubirea s-a perfecţionat, conform simbolismului zodiilor care denumeau epocile succesive. În jurul anului 14000 î.e.n, Adam a început să înveţe să comunice. Şi să gândească. Poate atunci el şi-a dat seama că a comunica este o îndeletnicire foarte sexy. Probabil se săturase de 12000 de ani de erotism şi îşi dorea o existenţă mai completă. Adam dorea să afle ce gândeşte iubita lui, înainte, în timpul şi după jocurile erotice. Omenirea intră în epoca Gemenilor, care a durat aproximativ între anii 14000 î.e.n şi 7000 î.e.n.
Iubirea Gemenilor corespunde vârstei adolescenţei. Este o iubire nevinovată, jucauşă, bazată pe comunicare, nu neapărat foarte profundă. Jocul erotic este stimulat prin limbaj sau atracţia stimulată prin comunicare, iar iubirea creşte prin aprofundarea ei la nivel intelectual.
Adam are revelaţia că suntem mai mult decât vede ochiul, mai mult decât atinge mâna, etc
Omul îşi face prima idee despre dualitate şi ca să citez un articol de-al meu “Vorbim din şi cu dragoste sau doar iubim să vorbim? Cum stabilim relaţii? Punem mereu condiţii sau relationăm pur şi simplu armonizând şi nu divizând? Teorema realităţii compuse dintr-o multitudine de posibilităţi, de faţete, de idei (Gemenii) nu are rost şi nu poate fi rezolvată dacă Venus nu ar aduce ingredientul secret: iubirea care unifică.” (Ada Cocoş)
Pentru cei care se întreabă ce legătură este între Gemeni şi Venus, Venus e guvernator esoteric al Gemenilor.
Epoca Racului (7000 – 3000 î.e.n.)
După aceea a venit şi Epoca Racului în care oamenii au început să preţuiasca sentimentele, cumva, să-şi dea seama că erotismul nu are farmec fără sentimente.
Iubirea Racului corespunde vârstei tinereţii. Când omul ajunge la vârsta la care este capabil să traiască viaţa şi iubirea totală. La această vârstă vine de obicei o iubire mare care pare să fie pentru toată viaţa. Pe baza acestei iubiri mari, omul se gândeşte la întemeierea unei familii.
Epoca Racului este primul pas spre intimitate, spre a hrăni iubirea. De la hai să socializăm în exterior – Gemeni – începe să se formeze cuplul şi Adam se întoarce spre o lume interioară a emoţiilor. Putem considera Racul primul pilon de bază în construcţia cuplului şi a iubirii profunde, din interior, ferită de ochii lumii.
Gemenii şi Racul sunt semne de interconexiune şi interconectare la nivel mental, verbal, intelectual, emoţional la fel, unul masculin, celălalt feminin, unul mental, celălalt emoţional.
Epoca Leului (3000 – 800 î.e.n.)
Urma după aceea Epoca Leului, în care Adam îşi dă seama că trebuie să aibă ceva charismă, astfel încât să fie observat de iubita lui. Femeile încă „văd” cu sufletul. Femeia a păstrat mult mai bine capacitatea arhaică a omului de a percepe realitatea spirituală din jurul său.
Adam şi-a dat seama că femeia lui îl poate iubi pentru ceea ce creează sau pentru ceea ce este – cu condiţia să realizeze cine este, până la măduva oaselor.
În Epoca Leului, omul descoperă energia subtilă. El descoperă că inima lui este o sursa de energie, un soare interior. Iubirea Leului reprezintă iubirea din floarea vieţii. Poate fi o încununare a iubirii de tip Rac care a început în perioada precedentă – dacă aceasta a reuşit – sau o nouă iubire, foarte energizantă, foarte sclipitoare, foarte distractivă. Poate fi inclusiv o iubire „paralelă” cu aceea din interiorul familiei. In aceasta, omul găseşte distracţia şi energia care lipseşte din mediul familial.
Epoca Fecioarei (800 î.e.n. – 400 d. Ch.)
Ce se întâmplă cu Epoca Fecioarei, în care erotismul şi iubirea au fost limitate drastic?
Ne dăm seama de următoarele: construim o casă, o tencuim şi o zugrăvim. Dar, ca să ne putem muta în ea, trebuie mai întâi să facem curat. Să măturăm bucăţile de tencuială care au căzut pe podea şi să spălăm petele de var. Abia după aceea putem introduce covoarele şi mobila în casa nou-nouţă.
Cam aşa ceva am întreprins şi în Epoca Fecioară. Am făcut curat. După experienţele epocilor precedente, încă era prea multă animalitate în iubire şi trebuia să scăpăm de aceasta. Din acest motiv, iubirea a fost pusă într-un con de umbră.
Iubirea Fecioarei corespunde mijlocului vieţii: „iubirea de la locul de muncă”. Mici flirturi, simpatii, discuţii, tatonări. Plimbări în ploaie sau sub clar de Lună, iubiri care nu cunosc împlinirea – iubirea platonică. Însă aici putem introduce şi ideea de pudoare, de puritate. În secolul II î.e.n. un politician a fost exclus din senat pentru că şi-a sărutat soţia în public, comportament pe care eseistul Plutarch l-a catalogat drept scandalos.
Fecioara aduce un fel de bilanţ al erelor precedente înainte de a trece la etapele în care uniunea se aprofundează. Adam se întreabă ce reguli ar trebui create şi respectate pentru a atinge perfecţiunea în iubire? După perioada de strălucire a cuplului, sub semnul Leului, de individualizare a cuplului, de prezentarea a sa în faţa publicului, trecem din nou la o întoarcere spre sine, de data aceasta cam critică. Fecioara identifică defectele, dar nu doar de dragul de a le identifica, ci pentru că vrea să îndrepte totul în aşa fel încât să ajungă la perfecţiune.
Aşa că, se pun întrebări de genul: De ce anume am nevoie ca să ajung la perfecţiune cu iubirea mea? Ce se poate corecta aici? Ce e defect şi se poate repara la mine, la partener şi la relaţia în sine?
Ca o concluzie, putem spune că, în Era Fecioarei, se duce gunoiul, în cadrul relaţiei de iubire.
Epoca Balanţei (400 – 1100)
Au trecut aproximativ patru secole de la moartea lui Iisus Christos. Patru secole de creştinism. Aceste patru secole se aflau încă sub influenţa Fecioarei: oamenii se gândeau încă la reguli, legi şi cuvinte, referitoare la religia nouă care le invadase vieţile. A fost nevoie de acest răstimp astfel că esenţa creştinismului – iubirea de la suflet la suflet – să prindă aripi în interiorul fiinţelor umane.
Adam trebuia să ridice iubirea învăţată în stil “Khajuraho”, pe un nou nivel. În Epoca Taurului, se iubeau corpul fizic şi astral al fiinţelor umane. Epoca Balanţei se prezenta cu totul altfel: s-a dezis de iubirea fizică şi a căutat să dezvolte iubirea dintre structurile nevăzute ale omului. Epoca Balanţei este una plină de romantism, definită de cântecele trubadurilor: aceşti oameni au căutat să slăvească frumuseţea şi calităţile sufleteşti ale femeii iubite, dar îşi interziceau cumva să se atingă de ea. Cântecele lor au creat o aură deosebit de frumoasă în jurul fiinţei iubite. Percepeau că o eventuală atingere ar fi putut să distrugă aceasta aură, construită cu atâta migală de forţa energetică a inimii, ajutată de mental. Iar despre sine, aceşti trubaduri romantici se refereau în termeni de “erou” şi “cavaler”. Conştient sau nu, căutau să se vadă pe sine ca fiind nişte fiinţe perfecte, capabile să dăruiasca multă iubire. Prin această atitudine, o aura similară se forma şi în jurul lor.
Aşadar, observăm că percepţia perfecţiunii – în fiinţa iubită şi în sine – era forţa de natură sufletească destinată să formeze calităţile sufleteşti care s-au dezvoltat în Epoca Balanţei. Şi este vorba despre o perfecţiune înţeleasă nu în spiritul Fecioarei – de perfecțiune mecanică – ci în cel al Balanţei: o perfecţiune care include şi imperfecţiunea – inima, partea umană, capacitatea de a iubi şi a ierta. Câştigul Epocii Balanţei era următorul: iubirea ieşea din corpul fizic şi se prelungea în câmpurile energetice ale fiinţei umane. Omul a început să trimită cadouri de natură astrală, celor dragi, conştientizând existenţa inimii sale într-o formă energetică.
Astfel, iubirea putea fi accesată oricând şi oriunde. Iubirea din Epoca Balanţei putea fi “Aici şi Acum”, oriunde şi oricând.
Bineînţeles, această abordare avea şi dezavantaje sale. Fiinţa umană este un întreg, ca un copac cu rădăcini, ramuri şi frunze. În Epoca definită de Balanţă, omul se dezicea de rădăcină şi încerca să trăiască doar în coroana copacului. Este evident că la un moment dat se rupea de realitate, devenea prea visator şi se rupea şi energetic de mediul său. Acest trubadur romantic s-a autocondamnat să moară încet, dezicându-se de senzualitatea implantată în fiinţa sa.
Insă era nevoie şi de această abordare extremă, astfel încât facultăţile latente din sufletul omului – capacitatea sa de a transmite iubire fără atingere – să poata fi dezvoltate.
Aplicaţie practică: ce fel de trubadur eşti? Cum te raportezi la epoca trubadurilor? Ce parere ai despre abordarea exclusiv romantică a iubirii?
Poţi să-ţi dai seama despre toate acestea urmărind planetele tale din Balanţă sau poziţia Balanţei în casele horoscopului.
Iubirea Balanţei corespunde vârstei maturităţii. Când omul a experimentat iubirea, în toate ipostazele acesteia. Reprezintă o acceptare totală: “cunosc toate însuşirile tale, bune, şi rele, dar te iubesc aşa cum eşti: în ochii mei eşti o fiinţă completă, perfectă”.
Ideea de căsătorie devine importantă, în Epoca Balanţei, ideea de a formaliza, de a încheia un pact armonios. În secolul V, Biserica ridică instituţia căsătoriei la rang de uniune sacră.
Epoca Scorpionului (1100 – 1500 d.Ch.)
În istoria omenirii, urmează Evul Mediu întunecat, cu inchiziţia şi arderea vrăjitoarelor. În ceea ce priveşte iubirea, apare conflictul dintre corp şi suflet, într-un mod tensionat. Corpul fizic şi energetica umană încep să-şi revendice drepturile.
Iubirea Scorpionului corespunde unei vârste mature şi intră în vigoare cu scopuri iniţiatice, de evoluţie spirituală şi personală. De obicei, implică riscuri care sunt acceptate cu curaj maxim.
Scorpionul corespunde unei faze de contopire totală a partenerilor, resursele unuia devin resursele celuilalt. Şi iarăşi avem o fază închisă, de creionare şi definire puternică a intimităţii, ca spaţiu care trebuie apărat de invazii din afară. Asta după faza masculină a Balanţei cu dans, cântec, societate, nuntă.
Scorpionul poate fi o fază toxică, la fel ca Racul (Racul ne poate „hrăni” cu propriile sentimente până la refuz), de unde nevoia spre deschidere şi orizonturi vaste a Săgetătorului.
Epoca Săgetătorului (1500 – 1700)
În istoria omenirii, înfloreşte Renaşterea. Corpul uman, cu toată frumuseţea şi energia lui, şi-a recăpătat importanţa. După lucrarea de purificare efectuată de Fecioară şi Balanţă, iubirea “Khajuraho” s-a întregit cu trăirea energetico-sufletească a iubirii, trecând la un nou nivel de manifestare.
Omenirea trece mai departe dezvoltând ştiinţele, apropiindu-le de religie. Arta are un rol însemnat în acest demers prin care se pun bazele fraternităţii dintre ştiinţă şi religie.
Iubirea Săgetătorului corespunde unei vârste în care omul a trecut deja de majoritatea experientelor de tip iubire. Este o iubire care nu se bazează pe sexualitate, decât într-o foarte mică măsură. Este mai mult o admiraţie sinceră a calităţilor celuilalt. O iubire pură, elevată.
Ca in filmul “The Bridges of Madison County”.
Dar, aşa cum am spus şi mai sus, epoca Săgetătorului îndeamnă poate la deschidere şi explorare, la depăşirea propriilor sisteme de gândire în ceea ce priveşte iubirea. Săgetătorul spune: „hai să ne cultivăm iubirea, să ştim împreună despre lume, despre viaţă, implicit despre iubire”.
Epoca Capricornului (1700 – 1841)
Această perioadă se confundă cu Revoluţia Industrială. Ştiinţele naturii începeau să fie aplicate în practică. Proiectul “Adam – fiinţa capabilă să funcţioneze de sine stătător” capătă o nouă amploare.
Iubirea Capricornului este cea dintre un bărbat şi o femeie în vârstă. Foarte pură, foarte spirituală.
Poate că după toate experimentele puse la cale de Epoca Săgetătorului, după toate descoperirile teoretice, epoca aceasta a Capricornului nu doar că îl face pe Adam să funcţioneze de sine stătător, ci să aibă şi un rol în viaţa celorlalţi. O poziţie socială înaltă devine găunoasă dacă nu o exercităm cu iubire pentru ceilalţi, dacă nu ne punem funcţia în serviciul societăţii, cu rezultate practice imediate. Aşa că, Adam face acum încă un pas spre iubeşte-i pe ceilalţi. A învăţat în erele precedente să se iubească pe sine, să iubească în cuplu, să iubească lumea (Săgetătorul), acum se întoarce pârguit, înţelept, spre societate.
Epoca Vărsătorului (1841 – 1911)
Se continuă industrializarea. Apar gânditori care revoluţionează ştiinţele naturii şi gândirea umană. Iubirea Vărsătorului deja trece de ceea ce putem înţelege ca relaţie “bărbat-femeie”. La bătrâneţe, omul iubeşte pe oricine îi iese în cale şi îi împărtăşeşte într-un mod deschis, prietenos şi elevat, din experienţa lui de viaţă. Iubirea în Era Vărsătorului are un cert caracter iniţiatic.
Cu Vărsătorul intrăm în sfera Universalului. Vărsătorul este Servitorul Universal. Împreună cu Uranus ajungem la conştiinţa universală, la iubirea pentru umanitate în serviciul căreia ne punem.
Epoca Peştilor – prezent
Descoperim divinitatea din noi înşine. Incepem să iubim divin, cu toate structurile. În ceea ce priveşte iubirea, integrăm momentul “Khajuraho” şi romantismul într-un tot unitar.
Iubirea Peştilor este iubirea omului care aşteaptă trecerea în planul astral. De obicei, omul îşi petrece cel mai mult timp în pat şi mulţumeşte sincer pentru fiecare clipă traită. Iubirea lui nu mai este transmisă prin cuvinte, ci prin însăşi prezenţa lui. Este o iubire transcendentală, care aduce chintesenţa planului astral în camera vârstnicului. Percepem dulceaţa aparte a acestei iubiri, prezenţa activă a Divinităţii care dizolvă orice impuritate a planului fizic. Cu Peştii ajungem la Iubirea Universală, la iubirea faţă de omenire ca întreg, omenire pentru care Adam este în stare să se sacrifice.
Epilog
30 octombrie 1990. Era momentul primei întâlniri dintre englezi şi francezi, în tunelul de sub Canalul Mânecii. Undeva la mijloc. Abia pe 1 decembrie, ei s-au întâlnit în mod oficial, sub privirile curioase ale presei.
Să ne gândim puţin: ce ar fi fost dacă francezii ar fi început să sape fără ajutorul englezilor, propunându-şi să iasă la suprafaţă la Folkestone? Sau, dacă englezii ar fi început să procedeze similar, fără ajutorul francezilor, propunându-şi să ajungă la Calais?
Nu-i aşa că ar fi fost mult mai greu, în felul acesta? Nu-i aşa că a fost mai simplu să se întâlnească la jumatatea drumului, la mijlocul Canalului Mânecii?
La fel, pentru a învăţa iubirea, există două căi: una definită de o epoca veche, aflata sub guvernarea Taurului, şi una mai nouă, simbolizată de Balanţă. Spre desăvârşirea iubirii putem accede prin poarta erotismului sau prin cea a iubirii impersonale. Cele două căi reprezintă două feţe diferite ale aceleiaşi monede.
Însă credem că este mai bine să săpăm concomitent, din cele doua direcţii diferite. Din Calais şi din Folkstone. Să săpăm atât prin poarta erotismului cât şi prin cea a iubirii impersonale. Şi să facem astfel încât cele două căi să se întâlnească la mijloc. Şi să bea acolo o şampanie împreună, într-o fericire desăvârşită.
