Articole dupa autor:CaleidoscopCristina Bodea

Horoscop dragoste – 2012

Autor: Cristina Bodeawww.astrovision.ro

BERBEC  / Ascendent in BERBEC
Relatiile cu ceilalti sunt in atentia ta in acest an, inclusiv cele de dragoste.
Dorinta de libertate si independenta manifestata in plan profesional este din ce in ce mai mare si se resimte si in plan personal.
Ai curaj si tendinta de a fi impulsiv. Uneori, te poti simti blocat sau ai vrea sa stii incotro te indrepti.
Pana in octombrie, ai destul timp sa cugeti la ceea ce a fost, ce este si ce poate fi si este loc de alegere.
Poate in ultimul timp ai avut senzatia ca, aparent, relatiile s-au racit, insa poti privi asta prin prisma maturizarii si a evolutiei.
Ar fi indicat sa gasesti o cale de mijloc care sa iti fie favorabila pe termen lung.
Nu te grabi, fa lucrurile in armonie cu sufletul tau si vei cunoaste implinirea.

TAUR / Ascendent in TAUR
In 2012, se da startul unui nou inceput in viata ta, ceva mai precis decat tergiversarile de anul trecut. Incepi sa simti un suflu nou, chiar daca trecerea a fost destul de dificila.
Te reinventezi, iti redefinesti propria personalitate si stii mai clar ce vrei, atat prin maturizare, cat si prin bilantul facut pentru perioada care tocmai s-a incheiat. Rezultatul este clar: o noua etapa in viata, pe care insa ti-o asterni asa cum iti doresti.
In principiu, esti optimist, ai deschidere, incredere si forta sa mergi inainte si ar fi pacat sa nu observi noile oportunitati ce se pregatesc sa vina de acum in viata ta. Ce a fost a fost, trebuie sa inchei capitolul si sa treci la pasul urmator in relatia actuala sau intr-o relatie noua.
In prima parte a anului, esti nevoit sa te preocupi de relatia cu partenerul de viata. Totusi, anumite socoteli neincheiate legate de sectorul sentimental/camin, isi pot gasi obiectul negocierilor si discutiilor in a doua jumatate a lunii martie.  Recomandarea este sa discutati pentru a clarifica si lasati deciziile importante pentru luna aprilie. Nu rezolvi nimic cu decizii radicale, mai ales ca terenul nu este stabil. In plus, incearca sa fii diplomat. Altfel, poti starni reactii nepotrivite din partea celuilalt, in special in vara-toamna.

GEMENI / Ascendent in GEMENI
La inceput de an, te poti indragosti brusc si sa iti placa atat de mult incat ti-e teama sa exprimi din prima bucuria si iubirea pe care o simti. Nu e lucru rau, insa ai grija ce iti doresti, caci s-ar putea sa ti se intample! Esti protejat de univers si tratezi cu optimism ceea ce traiesti si bine faci. Iubeste cu toata inima si atrage dragostea de partea ta!
Cu toate aceste evenimente, ai ocazia sa privesti inainte cu seninatate si sa iti asumi viata cu bune si cu rele. Din a doua jumatate a lunii martie pana la inceputul lunii aprilie, poti fi surprins de anumite discutii cu persoana iubita sau puteti clarifica niste neintelegeri mai vechi. Este loc de negociere astfel incat sa intervina un anumit grad de noutate si sa schimbati abordarea in relatie. Nu este exclus ca o relatie noua sa se instaleze si, odata cu ea, noi premise de viitor.
Pana in vara, chestiunile legate de camin pot fi rezolvate si ai tot interesul sa le pui la punct.

RAC / Ascendent in  RAC
Anul acesta ramane in continuare important pentru a-ti crea un mediu stabil legat de camin, familie si confort personal. Indiferent de probele prin care a trebuit sa treci in ultimii aproximativ doi ani, trebuie sa poti privi inainte cu incredere. Este ultima suta de metri pana in toamna cand stabilitatea si siguranta de sine, dar si a familiei poate fi recuperata, instaurata sau mentinuta. Este foarte important pentru linistea ta sa stii ca ceea ce ai construit sau ceea ce dezvolti are baze solide si iti confera un anumit confort intim. De asemnea, bunurile patrimoniale pot fi acum in prim plan.
Profita de cea mai mare parte a anului pentru un mediu familial cat mai benefic si sanatos, iar in utimele luni ale anului incerca sa ai mai multa grija de profunzimea sentimentelor si a relatiei cu persoana iubita. Iubirea incepe sa se maturizeze, sa se manifeste usor diferit. Chiar daca se dovedeste a fi stabila, se poate instala treptat, in timp, o raceala pe care sa o percepi prea tarziu pentru a o contesta. Tine aproape de cel iubit si la bine si la greu, pentru ca uniunea voastra sa devina mai puternica si greu de pierdut.

LEU / Ascendent in LEU
In primele luni ale anului, este foarte posibil sa te (re)indragostesti, de persoana din relatia actuala sau de un nou partener. Iubirea pluteste in aer si cheful de indragosteala de asemenea. Lasa-te dus de val si traieste la maxim dragostea, este antidotul principal pentru o viata frumoasa in cazul tau!
Anumite relatii se pot oficializa pana in toamna, altele pot incepe cand nu te astepti si cum nu ti-ai imaginat. Fii pregatit pentru experiente inedite si alege fericirea, chiar daca aceasta inseamna schimbare. Schimbarile care pot interveni in sectorul amoros se pot consuma in cadrul relatiei existente, pentru o revigorare sentimentala. Atentie insa: te poate lua valul si te poti trezi in situatii pe care nu le-ai anticipat.
Incepi sa pui mare pret pe lucrurile concrete si pe fapte si nu te mai multumesti cu situatiile de fond. Vrei mai mult si, in special, iti doresti sa stii cum stai si cat de important esti pentru cel de langa tine. Ai putina rabdare pana in luna martie, cand este o perioada buna in care sa clarifici orice urma de indoiala in plan amoros. Astfel, scapi si de ceata care se asternuse de ceva timp peste perspectivele de viitor.
Poti fi destul de impulsiv in modul cum apreciezi evenimentele din viata ta si te poti auto-surprinde in ceea ce priveste reactiile tale la stimuli din exterior. Desi iti place adrenalina, e bine sa nu-ti creezi iluzii, ci mai degraba sa faci ce vrei, dar sa stii ce faci.

FECIOARA / Ascendent in FECIOARA
Destul de ambiguu mediul afectiv anul acesta. Percepi ca fiind destul de oscilanta starea de sanatate a vietii amoroase. Cand e bine, dar parca monoton, cand nu stii exact daca e bine sau e rau.
Partenerul de viata iti creeaza parca iluzii si relatia parca aluneca. Ceva nu evolueaza cum ai vrea.
Daca se pune problema oficializarii relatiei sau dimpotriva a separarii, cel putin pana in toamna, cugeta atent si afla daca sufletul tau chiar isi doreste asta. Nu face un lucru doar pentru imagine, caci risti sa ramai cu imaginea.
In mai, iubirea este in prim-plan, desi nu duci lipsa de dezamagiri. Pot aparea persoane din trecut sau iti poti complica situatia actuala intr-un mod totusi placut: poti cunoaste o persoana aparent diferita, insa doar tu stii daca va fi intr-adevar cea pe care ti-o doresti.
Oricum, indiferent de experientele pe care le traiesti in 2012, acestea sunt menite sa provoace acele trairi profunde prin care sa intelegi ca evolutia inseamna si schimbari, dar si reconfigurari. Ai libertatea de a le alege pe cele care te fac fericit.

BALANTA / Ascendent in BALANTA
Eventualele probleme in relatia cu persoana iubita care au debutat inca din 2011, continua sa persiste si in 2012. Este un timp de maturizare in si prin relatii, in care te poti simti destul de rascolit si bulversat de tot ce se petrece in jurul tau. Nu esti suficient de convins ca ceea ce ai acum este stabil si tot ce te uimeste iti clatina linistea. Dorinta de libertate a celuilalt iti da de gandit.
Aceasta perioada insa este extrem de pretioasa, caci pana in octombrie vei sti mult mai clar cine esti (cine ai devenit), ce vrei de la tine si de la celalalt si, astfel, iti vei contura o viata personala in acord cu propriile nevoi.
Nu este usor sa stii cum sa inclini balanta, insa te vei edifice, pana in toamna, prin experientele pe care le traiesti, fie ele pozitive sau lectii de viata. Nu uita ca toate se intampla cu un scop si au rolul de a-ti redefini personalitatea, contribuind la evolutia ta.
In ianuarie si februarie, te preocupa sa definitivezi anumite chestiuni cu partenerul si chiar incepe sa te preocupe relatia cu acesta si tot ceea ce face. Fii cu bagare de seama si incearca sa nu dezvolti conflicte, in special legate de bunurile comune, astfel incat sa nu se petreaca unele nedreptati.
In primavara, te poti indragosti pe neasteptate, fie si printr-o intamplare. Tu stii cel mai bine daca te vei reindragosti de partenerul actual sau lasi loc in viata ta pentru altcineva.
Finalul de an se intrevede mult mai favorabil si chiar benefic in plan amoros.

SCORPION / Ascendent in SCORPION
Incepi anul cu dragoste si pasiune, esti langa persoana iubita si petreceti cat mai mult timp impreuna.
Persoana iubita este prezenta in viata ta si te poti reindragosti odata cu revigorarea relatiei. Poate fi vorba si de aparitia unui copil, poate chiar al doilea pentru unii dintre voi.
Partenerul este important pentru tine, insa si oportunitatile sunt interesante, asa va trebui sa alegi cu grija de cine te indragostesti.
Poti avea tendinta de “a da vrabia din mana pe cioara de pe gard”. Totusi, gandeste-te bine la ceea ce iti doresti, ca s-ar putea sa ti se intample. Dragostea devine usor confuza si nu sunt indicate decizii radicale. Un lucru este cert: te poate lua valul si vei dori sa iubesti ca in adolescenta. Nu-i lucru rau daca alegi cu inima.
Primele trei luni ale anului sunt efervescente si te simti in elementul tau. Insa persoana iubita are nevoie de dovezi concrete pentru un feedback pe masura. Starea ta de euforie s-ar putea sa genereze anumite conflicte in cuplu, asadar fii cu bagare de seama.
In rest, un an bun in plan amoros presarat cu evenimente interesante pentru tine.

SAGETATOR / Ascendent in Sagetator
Dragostea este un domeniu la fel de important ca si cariera in viata ta in 2012. Un an foarte interesant, in care intamplarile se pot trasnforma rapid in relatii, sau relatiile sa ajunga doar niste intamplari.
Socializezi, iti faci noi cunostinte si lumea roieste in jurul tau. Ai toate sansele sa experimentezi incidente placute, surprinzatoare, dar care totusi tin de destin. Tot ce se petrece are un rol in viata ta si vei invata din fiecare experienta traita.
Traiesti la maxim, iti plac provocarile si esti motivat de stimulentele inedite. Ai nevoie de libertate si in cazul in care nu o obtii usor, faci rost de ea brusc. Vrei sa te desfasori asa cum simti, chiar daca asta inseamna sa-i uimesti pe cei din jur. Iti asumi asta si faci asa cum iti doresti.
Pentru cei ce se afla deja intr-o relatie, poate fi vorba de momentul oficializarii, in a doua parte a anului sau, de ce nu, de venirea pe lume a unui copil.
Cert este ca un astfel de an dinamic asteptai cumva de mai mult timp, iar daca lucrurile ce se intrevad sunt dintre cele care reprezinta o provocare pentru tine, nu te dai in laturi.

CAPRICORN / Ascendent in CAPRICORN
2012 este, pentru tine, un an important pentru sectorul sentimental si te poate afecta destul de mult, atat pozitiv, cat si negativ, daca lucrurile deviaza.
Depinde foarte mult de tine cum iti gestionezi emotiile si deciziile, astfel incat sa identifici ca poti avea sau ai deja ceea ce ai nevoie.
Pana in iunie, se anunta o perioada destul de incarcata din punct de vedere social, care se interfereaza cu planul personal. Observi multe tentatii in jur si esti gata-gata sa le dai curs, insa gandeste-te de doua ori inainte, ce anume presupune asta ca si consecinte in relatia de iubire.
Ca sa ai stabilititate, parca simti nevoia de libertate. Aici este un aspect care trebuie negociat cu mare arta, daca vrei sa pastrezi relatia actuala in termeni reciproc avantajosi.
Ai rabdare si nu lua decizii pripite, caci din vara vei simti o eliberare a unor constrangeri care, posibil, existau pe fond.
Vei vedea ca temerile se vor spulbera si vei putea sa-ti traiesti dragostea pe un teren mai sigur, asa cum iti place.

VARSATOR / Ascendent in VARSATOR
Dragostea te ghideaza in acest an si esti dispus sa acorzi importanta cuvenita acestui plan al vietii tale. Incerci sa revigorezi relatia, dispui de o energie buna inclusiv in plan sexual si poate interveni si o schimbare de locuinta sau amenajarea caminului.
Este un an benefic pentru conceperea unui copil si pentru familie, in general.
Septembrie este o luna frumoasa, cu surprize placute din partea partenerului si favorabila pentru iubire si trairea intensa a sentimentelor. Incearca sa pastrezi si sa apreciezi ceea ce ai, caci aspiratiile exagerate sau capriciile de moment nu sunt usor trecute cu vederea. Fii exigent mai intai cu tine insuti, inainte sa ceri imposibilul de la o relatie in care lucrurile importante si esentiale sunt la locul lor.
Pot exista despartiri, iar, in aceste cazuri, este important sa fie fondate.
Totusi, atat timp cat exista dragoste adevarata si relatia este solida, ar trebui ca acest an sa fie unul foarte generos in ceea ce priveste fundamentarea si implinirea in cadrul familiei.

PESTI / Ascendentul in PESTI
Sectorul sentimental este destul de vizat anul acesta, esti destul de sensibil si poti reactiona prin aprecieri gresite sau chiar decizii pripite, in cazul in care nu faci eforturi sa intelegi ce nevoiai cu adevarat si ce te poate multumi.
Totusi, anumite blocaje se pot elibera din toamna, in special cele legate de intimitate si de eliberarea mai sanatoasa a energiei. Procesul subtil de percepere si intelegere a ceea ce inseamna sa fii iubit continua si anul acesta si contribuie inca putin la maturizarea si evolutia ta sentimentala.
Nu te speria atunci cand primesti prea mult, se intampla pentru ca ti-ai castigat acest drept.
In schimb, cand vine vorba despre ceea ce oferi, probabil ca vei fi mult mai atent.
Te poti hotari sa faci un copil in a doua parte a anului, iar iubirea bate de zor la usa ta. Alege ce este mai de pret pentru tine, eventual cu inima.

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close