2012, consideratii ezoterice

Autor: Sorin Bratoveanu

Intr-un articol anterior am aratat ca 21.12.2012, atat de mult discutata data a incheierii calendarului maya si de incepere a epocii unui nou Soare, este si momentul efectiv de incheiere a Erei Pestilor (se incheie ultima zi din luna Pestilor a Marelui An cosmic). Totodata, incepe Era Varsatorului, care va dura 2160 de ani. Pentru a lamuri niste aspecte sau repere temporale, putem trage acum doua concluzii:
– Era Pestilor a inceput, in mod precis, in anul 148 a.d.Ch.
– In Era Varsatorului nu se va produce o incalzire globala, idee care se tot vehiculeaza in prezent, ci o racire globala sau chiar o glaciatiune, mai mica sau mai mare (pentru ca Varsatorul este o zodie care este situata in perioada de iarna in ciclul zodiacal al anului)

O alta chestiune care se dezbate in raport cu problema anului 2012 este cea a inversarii polilor magnetici ai Terrei. In primul rand, este vorba despre un fenomen geofizic care este in plina desfasurare, urmand a se incheia in 2012 (dupa cum arata anumite harti geomagnetice ale planetei). Acesta nu este un subiect nou, daca ne gandim ca in romanele lui Jules Verne (aparute, majoritatea, in secolul al 19-lea) se vorbeste despre Polul Nord magnetic, deschiderile de la Poli (prin care se poate intra in interiorul gol al planetei), chiar inversarea polilor (a se vedea „Capitanul Hatteras”, „Intamplari neobisnuite” si „Calatorie spre centrul pamantului”, toate romane cu semnificatii ezoterice, initiatice).

Se stie ca Polul Nord magnetic are o polaritate negativa, iar Polul Sud magnetic are o polaritate pozitiva. Prin urmare, liniile de camp magnetic sunt emise de Polul Sud si sunt absorbite (sau se inchid) la Polul Nord. La nivel planetar s-a observat de-a lungul timpului o concentrare a resurselor si chiar a marilor mase de uscat (continente, insule) preponderent in emisfera nordica a planetei. Foarte multe valori materiale si umane, parca ghidate in mod subtil de catre liniile de camp terestre, au migrat din emisfera sudica in emisfera nordica. Continente precum Africa, Australia, America de Sud (situate partial sau total in emisfera sudica a planetei) alimenteaza si acum bunastarea teritoriilor din emisfera boreala. La un moment dat, Polul Nord magnetic poate ajunge (deja a ajuns, credem) la o supraincarcare enrgetica, ceea ce poate conduce, la un moment dat, la schimbarea polaritatii sale (el dobandind astfel polaritate pozitiva).

Cand acest fenomen are loc, se produce o masiva reconfigurare a suprafetei terestre, o reasezare a continentelor, insulelor, marilor, oceanelor, etc. (ultimul fenomen de acest gen s-a produs, cu aproximatie, acum 6 x 2160 de ani, adica aproape 13.000 de ani, cand s-a produs cataclismul final ce a scufundat si ultima insula din arhipelagul Atlantidei). Ne putem astepta in urmatorul secol (pana prin anul 2100) la fenomene de acest gen.

Problema inversarii polilor Terrei este pusa de diversi initiati si la modul ezoteric. Unul dintre acestia este Rene Guenon, care aloca multe pagini acestui subiect, dar in maniera ezoterica, conform doctrinei Traditiei Primordiale, in lucrarea „Domnia cantitatii si semnele timpului”, lucrare publicata in 1945. Nu putem reproduce toate citatele si tot rationamentul lui Guenon, motiv pentru care incercam sa-l rezumam.

Ezoteristul francez analizeaza intregul ciclu temporal care este numit de hindusi Maha-Yuga, format din cele 4 intervale: Satya-Yuga (Varsta de Aur), Treta-Yuga (Varsta de Argint), Dwapara-Yuga (Varsta de Bronz) si Kali-Yuga (Varsta de fier). De la prima varsta, cea mai spirituala, in care s-a trait ca intr-un adevarat Paradis terestru, si pana acum, cand ne aflam la finalul lui Kali-Yuga (momentul 2012 este si final de Kali-Yuga, dar si final de Maha-Yuga); acum ne apropiem de materializarea acelui Ierusalim Ceresc pe care ni-l promite Apocalipsa, in care se afla inscris cercul zodiacal, dar intr-o forma patrata. Dar Ierusalimul Ceresc, ce se manifesta la finalul acestei Maha-Yuga, devine Paradisul Terestru sau Gradina Raiului, Edenul pentru urmatorul ciclu temporal (caci finalul vechii Maha-Yuga coincide cu inceputul noii Maha-Yuga); acest moment, al trecerii, printr-o infima discontinuitate (hiatus), de la un ciclu la altul e comentat astfel de Guenon: „Acest moment este reprezentat si ca acela al «rasturnarii polilor» sau ca ziua in care «astrii vor rasari la Apus si vor apune la Rasarit», caci o miscare de rotatie, dupa cum o privim dintr-o parte sau din alta, pare sa se faca in doua sensuri contrarii, desi nu este totusi in realitate decat aceeasi miscare ce se continua din alt punct de vedere, corespunzand mersului unui ciclu nou”.

Exact ceva similar afirma cercetatorul american inspirat Gregg Braden, intr-una din lucrarile sale, cand spune ca, la un moment dat, in 2012, Terra se va opri din rotatie, reincepand apoi, dupa ce trecem prin momentul de timp 0, sa se roteasca in sens invers (de la vest spre est).

Tot Guenon afirma, in lucrarea citata: „Se poate deduce de aici o alta semnificatie a «rasturnarii polilor», deoarece mersul lumii manifestate catre polul sau substantial ajunge in final la o «rasturnare» care o readuce, printr-o transformare instantanee, la polul sau esential; sa adaugam ca, in virtutea acestei instantaneitati, nu poate exista, contrar unor conceptii eronate despre miscarea ciclica, nicio «urcare» de ordin exterior urmand «caderii», cursul manifestarii ca atare fiind mereu descendent de la inceput la sfarsit.”

Deja amintitul Gregg Braden observa ca, incepand de prin anii ‘80, freceventa de vibratie a Terrei a crescut progresiv, iar timpul efectiv de care pamantenii se bucura zi de zi la acest moment s-a redus de la 24 la 16 ore (ceea ce reprezenta 24 de ore „normale” din anii ‘70, reprezinta acum doar 16 ore „accelerate” din secolul al 21-lea”). Fenomenul „accelerarii timpului” este si el corelat cu subiectul 2012.

Cu mai multe decenii inaintea lui Braden, subiectul a fost abordat, in cheie ezoterica si metafizica, de Rene Guenon, in volumul amintit. Iata ce spune acesta: „In faza sa extrema, contractia timpului ar avea ca efect reducerea acestuia la o singura clipa, si atunci durata ar inceta sa existe, deoarece este evident ca in clipa nu poate sa mai fie vorba de nici o succesiune”. Astfel, „timpul devorator sfarseste prin a se devora pe sine”, in asa fel incat la „sfarsitul lumii”, adica la insasi limita manifestarilor ciclice, „nu mai este timp”. „(…) din momentul in care succesiunea e oprita, (…) tot ceea ce exista nu poate fi decat in perfecta simultaneitate, ceea ce mai poate fi exprimat si prin formula  „timpul s-a schimbat in spatiu” (…).”

In concluzie, toate aceste fenomene reale si consideratii legate de anul 2012 au nu doar o explicatie stiintifica si pseudospirituala, ci sunt bazate si in mod riguros pe niste principii spirituale stravechi, care sunt cunoscute de catre initiati.