Ana OzsvathEseuri & Reflecții

Cuadratura Saturn – Neptun. Față în față cu depresia

saturn-neptun-depresia-2

În perioada aceasta ne aflăm la sfarșitul influenței unei combinații astrale care pe mulți dintre noi ne-a adus într-un fel sau altul la capătul puterilor, poate chiar în pragul depresiei. Este vorba de cuadratura pe semne mutabile, între Saturn din Săgetător și Neptun aflat în semnul Peștilor. Acest aspect a devenit activ încă de la sfârșitul anului 2015 și s-a finalizat în luna septembrie a acestui an. Fiind un aspect de lungă durată, a lăsat urme adânci.

Cu fiecare zi parcă nimic din jurul nostru nu mai părea să corespundă cu așteptările noastre, cu ceea ce am fost învațați că este etic sau corect. Credințele noastre și sistemele de valori la care ne-am raportat până acum erau în pragul colapsului. Aceeași senzație despre viitorul așa cum îl vedeam până acum sau despre eforturile noastre. Teama că nu suntem capabili să ne îndeplinim până la capăt visele și obiectivele cele mai dragi a devenit un laitmotiv care a ros încet dar sigur la temelia existenței noastre.

Din punct de vedere astrologic cuvintele cheie care descriu această influență sunt următoarele:

  • Saturn: timp, răbdare, structură, limite, întârziere, obstacole, responsabilitate, înțelepciune, elevare, detașare, organizare, efort, pesimism, introvertire, răceală.
  • Neptun: spiritualitate, misticism, stări alterate de conștiință, mister, ideal, iluzie, vis, ceață, neclaritate, dezamăgire, sacrificiu, fugă, abandon, drog, hipnoză, compasiune, disoluție, imaterial.
  • Aspectul de cuadratură: aspect de tensiune, dinamic, mobilizator, având scopul de a înțelege și integra două aspecte divergente prezente în ființa umană.
  • Semne mutabile: semne de tranziție către o altă etapă de viață, dar și de integrare a unor informații și experiențe dintr-un ciclu precedent; necesită flexibilitate.

Multe dintre simptomele necesare unui diagnostic clinic al depresiei se regăsesc în cuvintele cheie pentru planetele Saturn și Neptun. Cel mai des apar invocate lipsa energiei, scăderea drastică a interesului pentru orice tip de activități, sentimente de inutilitate sau de vinovăție, incapacitate de concentrare și de a lua decizii, însingurare, tristețe. Acestea reprezintă de fapt semnale de alarmă pentru a ne îndrepta atenția către sursa de suferință interioară și de a căuta modalități de rezolvare. De multe ori, la declanșarea depresiei stau la bază conflicte interioare active, necesitatea de a pune capăt unor atașamente, nevoia de a reconsidera sistemul nostru de valori, mentalitatea, scopul existenței sau însăși identitatea proprie.

La nivel individual, acest tranzit s-a resimțit mai acut dacă și în harta natală avem acest aspect, dacă Saturn și/sau Neptun fac aspecte provocatoare la planetele personale. Nu este de neglijat nici condiția casei a doua, care de multe ori joacă un rol important în dezvoltarea tendințelor depresive. Ea vorbește despre stima de sine, de valorizarea personală, de resursele noastre, dar și de instinctul de supraviețuire prin folosirea a tot ceea ce avem la dispoziție. Saturn, prezent în această casă, ca guvernator sau în aspect provocator cu cuspida acesteia, poate predispune la sentimente de inferioritate, inadecvare, frică de eșec sau paralizie în fața pericolului. Neptun, în același context, poate conferi confuzie în a defini, dar și-n a ne folosi eficient valoarea, talentele, energia, resursele personale.

Tristețea, melancolia, pesimismul, însingurarea sunt atribute saturniene încă din vremea astrologilor antichității. Saturn însă mai reprezintă și autoperfecționarea, dar și înțelepțirea, care vin adesea cu un preț: necesitatea de a ne confrunta cu realitatea experienței noastre oricât de crudă ar fi aceasta.

Depresia, pentru care influența lui Saturn este frecvent blamată, reprezintă un stadiu al existenței umane în care intrăm pentru a face curățenie în psihicul nostru, pentru a integra experiențe, pentru a ne transforma și regenera. Așa cum în alchimie, plumbul este închis ermetic într-un recipient, așa și lucrul lui Saturn necesită un tip de retragere, de izolare similară, dar și o concentrare a energiei strict pe problema în cauză. De aceea ciclul lui Saturn este asemuit cu un proces alchimic, scopul final fiind reprezentat de trecerea pe o treaptă superioară a vieții, de o etapă de maturizare.

Saturn ne pune față în față cu realitatea, sub influența lui nu o mai putem ignora și nici nu putem ignora conflictul interior. Cerințele de natură egotică nu mai pot avea acum statut prioritar.

Saturn desemnează realitatea înconjurătoare. Senzația de siguranță în lumea noastră materială depinde de înțelegerea regulilor, limitelor, structurii și a tiparelor care compun această realitate. De asemenea, Saturn mai simbolizează și abilitatea organizatorică și de concentrare a energiei proprii către acțiuni concrete sau realizări specifice, care necesită perfecționare. Toate acestea ne exersează autocontrolul, disciplina personală, abilitatea de a ne asuma angajamente. Fără ele, puține lucruri am putea realiza în lumea realității trasate de Saturn.

Pe de altă parte, planetele trans-saturniene reprezintă adesea forțe care pot altera drastic structura realității noastre. Uranus are o forță disruptivă, Neptun aduce confuzie și dizolvă planul material, iar Pluto șterge totul pentru a o lua apoi de la zero. În ceea ce privește influența asupra declanșării stărilor depresive, Neptun dar și Pluto apar frecvent în aspecte provocatoare împreună cu Saturn.

Neptun dezintegrează capacitatea de a ne concentra atenția pe obiectivele personale asumate, pe ducerea la îndeplinire a diverselor ambiții. Când aceste planete formează un astfel de aspect, deși realitatea pare să se dizolve, de fapt se remodelează într-o altă formă, iar noi nu avem nicio putere de decizie decât acceptarea. Empatia manifestată față de suferințele altora ne predispune la sacrificii personale și ne îndepărtează de propriile scopuri setate. Și, oricât ne-am strădui, universul parcă gasește ceva tot mai provocator să ne propună până ajungem în punctul frustrării și al senzației de neputință.

Fiind implicate cele două semne guvernate de planeta Jupiter, se pune în discuție găsirea unei soluții plecând de la cuvântul „limită”, care de altfel reprezintă o problemă atât pentru Săgetător cât și pentru Pești. În plus, semnele mutabile ne provoacă la flexibilitate, chiar în momentul în care ne putem găsi paralizați de forțele divergente care acționează asupra noastră.

Influența acestui aspect se face simțită atât din interior, cât și din exterior.

Din interior, putem alege să stăm în relații în care partenerul să fie în permanență dependent, sub o formă sau alta, de noi, astfel că putem atinge limita inferioară a nivelului propriu de energie, sau tindem să atragem în viața noastră indivizi care par a avea nevoie să fie salvați într-un fel sau altul. Stabilirea clară a limitelor în astfel de relații se face cu mare dificultate și nu de puține ori se apelează subtil la manipulare prin invocarea vinovăției, suferinței provocate sau chiar incapacității de natură fizică.
Tot din interior ne putem autosabota scufundându-ne în vis sau dependențe, complăcându-ne în anumite boli, astfel evadând din realitate și evitând să ne ținem de ceea ce ne-am propus.

Ca acțiuni venite din exterior, ne putem simți obligați să facem eforturi și sacrificii repetate care ne depășesc cu mult responsabilitățile, puterile sau chiar opțiunile pe care le avem. Și, în final, vom resimți că suntem cu energia la pământ, că nu există un rost, iar sentimentul de disperare este frecvent asociat cu întrebarea „Și la ce-i de folos când totul pare să se prăbușească?”, stare tipică neptuniană.

Pentru a găsi calea de ieșire este necesar să fim „foarte” sinceri cu noi înșine și să venim în contact cu suferința ca parte componentă a realității noastre. Să o recunoaștem și să-i acceptăm existența. Cheia este de fapt capacitatea de a discerne clar în care circumstanțe suntem obligați moral să luptăm pentru o cauză, să ajutăm pe cineva, să-i ușurăm suferința și în care e cazul să lăsăm oamenii să-și folosească singuri abilitățile de a depăși o problemă.

Apoi, este util să găsim un tip de practică de natură spirituală care poate ajuta la diminuarea senzației de suferință, dar și de a suporta mai ușor vederea suferinței printre semenii noștri. Meditația, rugăciunea, lecturile inspiraționale, compania suportivă a prietenilor și a persoanelor iubite pot ajuta mult la reducerea tensiunii în care trăim. Și, de asemenea ar fi indicat să ne propunem, ca obiectiv pe termen lung, să găsim noi modalități, mai optimiste, de a face față evenimentelor neprevizibile. Altfel spus, să acceptăm în viața noastră ceea ce nu putem schimba și să schimbăm ceea ce ne este în putere.

Este util să reevaluăm angajamentele personale, dar și acțiunile zilnice care generează pentru noi mult stres și pe care le ducem pe umeri. Reducerea stresului oferă sistemului nostru nervos timpul necesar să se vindece. Cu atât mai mult dacă facem parte din categoria celor care au crescut în condiții dificile, stresante și care au învățat să accepte un grad ridicat de traumă sau dramă ca fiind normale. În final, tensiunea cronică nu va face decât să perpetueze la infinit niveluri ridicate ale hormonilor stresului, care la rândul lor întrețin depresia.

Psihiatria contemporană caracterizează în mod eronat simptomele suferinței interioare drept ceva maladiv, pentru care se prescriu imediat medicamente antidepresive. Astfel, acest mecanism de „amorțire” cu pastile nu face decât să ne împiedice să înțelegem care este semnificația și rolul capacității noastre native de a simți nefericirea.

Până la un punct, depresia poate reprezenta un proces care are ca scop conștientizarea și vindecarea acestor probleme și conflicte interioare, ce se află mult sub nivelul nostru de percepție conștientă. Alteori însă, mecanismele noastre interioare de reechilibrare eșuează, ajungându-se la fenomene depresive severe.

Misiunea astrologului este să evalueze corect predispozițiile natale, dar și modul cum se manifestă aspectele planetelor în tranzit, să identifice tiparele comportamentale care operează din afara zonei conștiente. El poate ajuta consiliindu-și clientul să-și folosească în mod conștient toate resursele interioare de care dispune. Și trebuie menționat că acest act de consiliere nu are ca scop, în nicio situație, substituirea ajutorului oferit de psiholog sau de către medicul psihiatru, atunci când situația o cere.

ANA OZSVATH,
Membru AAR

ana-ozsvath-autor

Share

Lasă un răspuns

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close