Principala configurație astrală a lunii iunie 2015
În zilele de 11 și 12 Iunie 2015 avem parte de a o serie de configurații foarte interesante care vor
În zilele de 11 și 12 Iunie 2015 avem parte de a o serie de configurații foarte interesante care vor
Defilăm în mod solemn deja de ceva vreme [1] cu Marte în semnul Taurului, teritoriul său de exil, conform preacinstiților
Peter Pan, băiatul care a refuzat să crească sau chiar J.M. Barrie? Ori poate chiar sindromul Peter Pan popularizat de
Zarvă şi însufleţire acum la cumpăna dintre anotimpuri: nici nu ne-am dezmeticit bine după cea din urmă cuadratură Uranus –
Pe data de 18 martie președintele Vladimir Putin semnează, în Duma de Stat, alipirea regiunii Crimeea la Federația Rusă, în
Din 20 februarie Marte revine în domiciliul său din Berbec, ocazie cu care retrezeşte în fiecare dintre noi speranţa şi
Practicăm, de regulă, o astrologie a fatalității, un amestec (cum e mai) prost de resemnare și frică, anticipând la orice
Un eveniment de mare forță și intensitate se va face simțit în viețile noastre în perioada următoare. Trigonul dintre Jupiter
Era miercuri, după Anul Nou. Membrii redacţiei Charlie Hebdo se reuneau pentru întâia dată în 2015. În mod normal, miercurea
Tranzitul lui Venus prin Peşti, între 27 ianuarie şi 20 februarie, îl putem analiza din două perspective majore: cel spiritual,
După un început de an (vezi partea I) furtunos, cu evenimente traumatizante, 2015 promite să fie în continuare provocator și
Pentru cei mai mulți dintre noi, Anul Nou este o ocazie ideală de trecere în revistă a ceea ce am
Dintre cele patru momente cheie ale calendarului astronomic, echinocții ori solstiții, solstițiul de iarnă e cel mai puțin pitoresc și


A venit vremea…


de ANDREEA DUMINICĂ…


de LORENA COSTIN…

Photo by Pixabay…

de MALVINA IVANCIU…


de ANDREEA TALMAZAN…

Photo By Harald…

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii
Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.