Impresii despre prima ediție din 2017 a Cercului de astrologie Phoenix
Anul 2017 a început promițător pentru Cercul de astrologie Phoenix, proiect al Asociaţiei Astrologilor din România. Membrii cercului şi-au dat
Anul 2017 a început promițător pentru Cercul de astrologie Phoenix, proiect al Asociaţiei Astrologilor din România. Membrii cercului şi-au dat
După lupte seculare care au durat aproape doi ani1, Marte încheie în Pești un nou ciclu zodiacal, iacătă. Plecat din
Primele 10 luni ale anului 2017 nu sunt deloc suprinzătoare. Planetele grele, în acest prim interval al anului, rămân pe
”Și-așa-mi vine câteodată, să dau cu cuțâtu-n chiatră Din chiatră să iasă foc, dacă-n viață n-am noroc. Când s-o-mpărțât norocu’
Un talent rar întâlnit, care emană sensibilitate şi forţă interioară, modestie şi spirit aristocratic, profunzime şi vulnerabilitate emoţională – aşa
Decada anillor ’60 debutează cu un aspect semnificativ, care va dicta direcțiile cele mai importante în plan economic și social:
În primul articol al acestei serii dedicate Părților Arabe am trasat liniile directoare ale modului în care vom analiza și
Prima carte a lui Dorotheus, de la astre despre judecăţile cu privire la nativităţi: despre creşterea şi condiţia nativului [Citește
Dacă, printr-o minune, te-ai afla față în față cu fondatorul / fondatorii astrologiei și ți s-ar permite o singură întrebare
29 noiembrie 2016, zi cu Luna Nouă, moment potrivit pentru o nouă întalnire în cadrul Cercului de astrologie Phoenix, proiect
Suntem de azi, se-nțelege, în plină chermeză zodiacală. Soarele tranzitează porțiunea de cer numită Săgetător, acel segment dezinvolt și cu
Câteva gânduri despre alegerile din SUA Cu Saturn în tranzit prin Ascendent şi cu Pluto în opoziţie cu Soarele şi
Alegerile prezidențiale din S.U.A. din toamna aceasta au fost urmărite cu sufletul la gură de o lume întreagă. Lucru cu


A venit vremea…


de ANDREEA DUMINICĂ…


de LORENA COSTIN…

Photo by Pixabay…

de MALVINA IVANCIU…


de ANDREEA TALMAZAN…

Photo By Harald…

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii
Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.