G-4DHF8L3Q06
Minola BratoveanuPortretV.I.P.

Anthony Hopkins – eleganţa britanică sub semnul Capricornului

anthony-hopkins

Un talent rar întâlnit, care emană sensibilitate şi forţă interioară, modestie şi spirit aristocratic, profunzime şi vulnerabilitate emoţională – aşa se prezintă actorul Anthony Hopkins la întâlnirea cu fanii. Mereu cu zâmbetul pe buze, atent la detalii, cu o ţinută asortată, omul – actor impune respect şi admiraţie pentru nobleţea aristocratică oglindită de chipul său.

Anthony Hopkins este, alături de nume precum Gerard Butler sau Catherine Zeta-Jones, un reprezentat de elită al actorilor britanici, în ciuda faptului că toţi cei enumeraţi s-au afirmat peste ocean, la Hollywood.

Philip Anthony Hopkins s-a născut pe 31 decembrie 1937, în Port Talbot – Wales (Ţara Galilor, provincie a Marii Britanii). Anthony este fiul lui Richard Hopkins şi al lui Muriel Yeats (o rudă îndepărtată a poetului irlandez William Butler Yeats), având deci o zestre genetică de artist, pe linie maternă.

Din astrograma natală putem înţelege că este vorba despre un nativ Capricorn cu Ascendent în Capricorn. Plasarea în casa a IV-a (a familiei de origine şi a zestrei genetice) a Taurului şi Gemenilor este semnificativă pentru un strămoş scriitor şi, implicit, artist. Unul dintre guvernatorii casei a IV-a, Mercur, este plasat în casa a XII-a (casă de apă), ceea ce este semnificativ pentru un nativ născut într-un oraş aflat pe ţărmul mării şi care vine pe lume într-o zonă provincială sau marginală, nu în capitala ţării.

harta-anthony-hopkins

Anthony şi-a trăit copilăria în Ţara Galilor şi a urmat studiile primare la Cowbridge Grammar School, fără a se remarca în vreun fel. Orientarea spre actorie a tânărului Anthony, din perioada adolescenţei, s-a produs datorită admiraţiei sale faţă de actorul Richard Burton (tot de origine britanică), pe care a avut oportunitatea de a-l întâlni personal şi de a comunica cu el. Inspirat şi încurajat de Burton, Anthony se înscrie, la vârsta de 15 ani, în Royal Welsh College of Music and Drama. Aceste studii medii în domeniul artistic sunt indicate de plasarea casei a III-a natale în Taur.

După absolvirea Colegiului Regal Galez, în 1957, Anthony a urmat stagiul militar timp de doi ani. După această etapă, s-a mutat la Londra şi a început studiile superioare la Royal Academy of Dramatic Art. Aici Anthony a avut ocazia deosebită de a-şi întâlni un al doilea mentor, care a avut un impact extraordinar asupra carierei sale ulterioare, Sir Laurence Olivier. După absolvirea Academiei Teatrale, Anthony a fost invitat de Laurence Olivier să adere la echipa actoricească a Teatrului Naţional Regal; bineînţeles, Hopkins a acceptat, devenind un protejat al legendarului actor britanic.

Perioada studiilor superioare este semnificată de casa a IX-a în Scorpion, al cărei guvernator, Marte, este plasat în Peşti (semn artistic). Mentorii lui Hopkins sunt semnificaţi de Jupiter plasat în Vărsător (care este corelat şi cu cinematografia), în casa I (care indică deciziile cardinale ale vieţii). Atât Richard Burton, cât şi Laurence Olivier, care au avut o notorietate mondială prin numeroasele filme în care au apărut, l-au impulsionat pe Anthony să ia decizii majore pentru existenţa sa.

Anthony a fost capabil să-l suplinească (având mare succes) pe Laurence Olivier (atunci când maestrul său s-a îmbolnăvit), iar ulterior, când Olivier şi-a încheiat activitatea, i-a preluat locul în teatru. Astfel, Hopkins şi-a creat o imagine şi o reputaţie de actor de teatru, încât pasul către apariţiile la televiziune şi în filme a fost relativ uşor de făcut. Prima sa apariţie într-un film de televiziune (produs de BBC) a fost în producţia „Un purice în urechea ei” din 1967.

Ulterior, cariera lui Anthony Hopkins a continuat cu roluri jucate în teatru şi în multiple filme. Din filmografia actorului putem aminti „Hamlet” (1969), „Danton” (1970), „When eight Bell Toll” (1971), „Omul elefant” (1980), „The Bounty” (1984), etc. Afirmarea sa în cinematografie poate fi înţeleasă astrologic, ţinând seama că Jupiter, un guvernator al casei a X-a (a carierei), este plasat în Vărsător (cinematografie), dar şi în casa I (a afirmării personale).

Un aspect mai puţin plăcut din tinereţea actorului a fost dependenţa sa de alcool. Putem vedea acest amănunt în astrograma natală sub forma planetelor Marte şi Saturn plasate în Peşti (semnul dependenţelor de substanţe intoxicante) şi a lui Neptun (care semnifică şi substanţe toxice), în casa a VIII-a (pasiuni ascunse). Hopkins a depăşit această adicţie apelând la asociaţia Alcoolicii Anonimi.

Momentul de cotitură în cariera lui Anthony Hopkins a fost apariţia sa în filmul „Tăcerea mieilor” (1991). Rolul de criminal psihopat şi antropofag, Hannibal Lector, a fost un mare succes de public, aducându-i şi un premiu Oscar (pentru „cel mai bun actor”). Ulterior, a jucat şi în continuări ale acestui film („Hannibal” – 2001, „Red Dragon” – 2002). A fost remarcat şi pentru rolurile din filmele „Rămăşiţele zilei” (1993), „Legendele toamnei” (1994), „Masca lui Zorro” (1998), „Inimi în Atlantida” (2001), pentru care a primit numeroase alte distincţii actoriceşti. Remarcând Luna sa natală din casa a XI-a, înţelegem de ce apariţiile în toate aceste producţii cinematografice i-au adus o celebritate mondială. Uranus din casa a III-a este sugestiv pentru o bună expresie în arta cinematografică, vizibilă în orice film al actorului.

Din viaţa personală a lui Anthony Hopkins reţinem faptul că a fost căsătorit de trei ori: cu Petronella Barker (între anii 1967 şi 1972), cu Jennifer Lynton (între anii 1972 şi 2002), iar în 2002 s-a căsătorit cu Stella Aroyave, aceasta fiind de origine columbiană. Prima soţie i-a adus pe lume o fiică – Abigail Hopkins (născută în 1968). Aceste căsătorii pot fi înţelese prin plasarea guvernatorilor casei a VII-a (a căsătoriei): Luna este în Săgetător (semn dublu), iar Soarele este conjunct cu Mercur (indicând o multiplicitate). De asemenea, Pluton în casa a VII-a indică posibile divorţuri.

Putem remarca şi Nodul Nord lunar în casa a X-a natală a actorului, care ne arată că afirmarea şi cariera strălucitoare fac parte din menirea sa existenţială. În acest context merită să remarcăm şi înnobilarea lui Hopkins, ca şi cavaler al Imperiului Britanic în anul 1993, ca semn de recunoaştere pentru meritele sale artistice deosebite.

Indiferent ce rol abordează în cinematografie sau în teatru, Anthony Hopkins transformă personajul într-o manieră personală, îi redă strălucire şi prospeţime, inspiră şi colorează universul celor care îl privesc. Un parcurs existenţial impresionant, artistic dar şi în plan personal, un talent de o eleganţă şi un rafinament impresionante, actorul Hopkins aduce la suprafaţă părţi ale personalităţii sale care atrag şi fascinează în egală măsură.

MINOLA BRATOVEANU,
Membru AAR, psiholog
minola-bratoveanu-autor2

Share

Lasă un răspuns

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close