Tranzitul lipsă
În perioada aceasta, iarăși privim imaginile vieților noastre de sub umbrela lui Mercur retrograd, starul retrogradărilor (star la propriu și
În perioada aceasta, iarăși privim imaginile vieților noastre de sub umbrela lui Mercur retrograd, starul retrogradărilor (star la propriu și
Acum un an, datorită faptului că am reușit să ne mutăm „la țară”, am început să aplic în gradină preceptele
O echipă de cercetători în psihologie a adunat mai multe studii (în jur de 100) și a ajuns la câteva
Uneori răspunsurile pe care le căutăm în viață vin din cele mai neașteptate direcții. Pot fi studiul limbii japoneze, practica
Inaugurăm o nouă rubrică a revistei Astrele, Pilula astrologică, cu o scurtă analiză orară. Începând cu această toamnă, redactorii revistei
Orarele despre lucruri pierdute nu sunt foarte interesante – doar pentru cel implicat direct, cel care a pierdut ceva, vor
Aceasta este lista mea top 5 de articole din “Astrele”. Sunt 5 articole pe care, chiar dacă le-am numerotat, nu
Întrebarea: Malvina, care este viziunea ta asupra liberului-arbitru și cum se împacă ea cu practica astrologică? Sau cum a influențat practica astrologică viziunea
În astrologia medicală este important să știm cu claritate ce planete guvernează diferite părți din corp, dacă vrem să analizăm
Malvina Ivanciu (Astro Malvina) răspunde la întrebarea unei cititoare care vrea să știe unde trebuie să caute răspuns la anumite
Când vorbim de astrologia medicală, fie ea natală, a tranzitelor, electivă sau orară, este oarecum impropriu spus “medical”. Astrologia nu
“Nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub cârma vremii”, spunea Miron Costin, și bine spunea, căci orice fel de oameni am fi
Cele 12 zodii, sau imagini ale zodiacului, sunt arhicunoscute chiar și în afara lumii astrologice. Mult mai des decât planetele,
„Să fie tradiție! Dar să ne păstrăm și mintea deschisă!” Pentru cei mai mulți, aceasta sună a parafrază din Caragiale.
Cele patru ramuri mari ale astrologiei sunt: astrologia mundană, astrologia natală, astrologia electivă și astrologia orară. Dintre acestea, astrologia orară
Pentru omul modern, curentul electric a dobândit o importanță atât de mare încât nu mai este un lux, ci este
Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii
Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.