Minola BratoveanuPortretV.I.P.

Joseph Gordon-Levitt – un Vărsător al vremurilor noastre

Am vizionat, în 2017, filmul „The Walk” (povestea unui echilibrist care „merge pe sîrmă” şi reuşeşte să întindă un cablu între fostele Turnuri Gemene din New York, apoi să se „plimbe” la înălţime) şi am rămas fascinată de talentul, aplombul şi versatilitatea actorului care interpreta rolul principal. Am aflat că se numeşte Joseph Gordon-Levitt, iar apoi mi-am amintit că l-am mai văzut, interpretând un rol secundar, în „Inception” (film fantastic, cu efecte speciale extraordinare). Astfel am fost motivată să descopăr povestea reală din spatele imaginii strălucitoare.

Joseph Leonard Gordon – Levitt s-a născut pe data de 17 februarie 1981, la Los Angeles (California, USA), la ora 8:08. El este fiul cel mic al cuplului format din Dennis Levitt şi Jane Gordon, fratele său mai mare, Dan, încetând din viaţă în 2010, la vârsta de 36 de ani. Dennis Levitt este de origine evreiască (din rândurile evreilor Askenazi, numele său de familie având legătură cu tribul iudaic Levi, din care proveneau „leviţii” sau preoţii mozaici antici), dar familia sa nu a pus un accent prea mare pe religie.

Dennis Levitt a lucrat ca director de ştiri la Pacifica Radio, KPFK – FM, dar a fost şi unul dintre creatorii „Alianţei Evreieşti pentru Progres”, iar Jane Gordon a fost, în perioada anilor ’70 membră a Partidului Păcii şi Libertăţii (calitate în care a şi candidat la alegerile pentru Congresul USA). Bunicul matern al lui Joseph, Michael Gordon, a fost regizor de film la Hollywood.

Aceste elemente biografice pot fi regăsite în astrograma natală a lui Joseph Leonard, care este nativ Vărsător cu Ascendent în Berbec. Soarele din Vărsător, aflat în conjuncţie strânsă cu Mercur, ni-l descrie pe tatăl său şi activităţile acestuia din mass-media, sau din plan social (Vărsătorul guvernează tehnica modernă, deci inclusiv emisiile radio, precum şi orientarea către grupuri, asociaţii şi activităţi de masă). Luna din Leu o semnifică pe mama lui Joseph, ca fiind o persoană puternică, ambiţioasă, cu o mare nevoie de afirmare. Aceeaşi Lună, ca guvernatoare a casei a IV-a, a originilor, ne indică un strămoş cu preocupări artistice (nimeni altul decât bunicul regizor).

Joseph Leonard a fost crescut în Sherman Oaks, o suburbie a oraşului Los Angeles. Având abilităţi artistice certe, la vârsta de 4 ani, a aderat la o trupă de teatru şi a jucat rolul sperietorii de ciori, într-o montare a basmului „Vrăjitorul din Oz”. La cinci ani era deja solicitat de diverse firme pentru a apărea în videoclipuri comerciale (pentru a promova diverse produse).

Datorită talentelor native şi a relaţiilor familiei sale, el s-a afirmat încă din copilărie în domeniul cinematografiei şi televiziunii, devenind un „copil minune” al Hollywood-ului. În 1988, la doar 7 ani, realiza primul său rol în filmul de televiziune „Stranger on My Land”, urmat de o altă producţie Tv – „Family Ties”, din acelaşi an. După o serie de producţii de televiziune precum „Settle the Score” (1989), „Murder, She Wrote” (1990), „Changes” (1991), a urmat participarea sa la serialul tv „Dark Shadows” (tot din 1991). Din 1992 Joseph a început să joace în producţii cinematografice, bifând 10 roluri în filme până în 1999. Rolul care i-a adus consacrarea ca vedetă de televiziune a fost cel din „A treia planetă de la Soare” (serial care s-a turnat între 1996 şi 2001, înregistrând 131 de episoade)

Chiar dacă a avut această activitate artistică atât de precoce, Joseph a realizat şi studii primare şi gimnaziale în Los Angeles. Studiile liceale au fost urmate la Van Nuys High School, fiind absolvite în 1999. Practic, în 1999 el şi-a încheiat perioada de „juniorat” în cinematografie, dar şi studiile medii.

Acest parcurs existenţial deosebit poate fi descoperit şi în astrotema sa natală. Luna în Leu descrie abilităţi actoriceşti native, precum şi o capacitate personală de strălucire, afirmare, o anumită carismă. Curajul de a se afirma, de a-şi pune în valoare talentele este generat de Ascendentul din Berbec. Casa a III-a, a copilăriei şi adolescenţei, plasată în Gemeni, având guvernatorul (Mercur) în Vărsător, semnifică o afirmare timpurie în domenii ca televiziunea şi cinematografia. Conjuncţia Soare – Mercur indică o mare expresivitate verbală şi o bună dicţie (foarte necesare unui actor, pentru a prezenta textul scenariului sau piesei de teatru), iar plasarea lui Venus în Vărsător semnifică abilităţi artistice exprimate prin cinematografie.

După încheierea acestei prime etape din viaţa sa, în anul 2000, Joseph a început să frecventeze cursurile Universităţii Columbia, dar a renunţat în 2004, pentru a-şi continua cariera actoricească. Fiind deja lansat, o vedetă binecunoscută, Joseph nu a întâmpinat nici o problemă în a continua să apară în producţii cinematografice. Criticii şi presa au observat că el a fost un caz fericit de copil care şi-a început de timpuriu cariera artistică, dar a putut să o continue apoi, la vârsta adultă, fără şocuri şi crize, precum alte staruri asemănătoare (Macaulay Culkin, Drew Barrymore, Britney Spears, care au avut perioade de derivă, marcate de dependenţe de droguri şi dezechilibre psiho-emoţionale, la maturitate).

Practic vorbind, cariera lui Joseph Gordon-Levitt nu a început după anul 2000, ci doar a continuat (desigur, la categoria seniori). Palmaresul său cinematografic se prezintă astfel: „Mysterious Skin” (2004), „Brick”, „Havoc”, „Shadowboxer” (toate din 2005), „The Brothers Bloom” (2008), „Women in Trouble”, „G.I. Joe – The Rise of Cobra” ( ambele din 2009), „Hesher”, „Inception” (din 2010), „The Dark Knight Rises” (2012), „Don Jon” (2013), „The Walk” (2015), „Snowden” (2016), ş.a.m.d. La unele dintre aceste filme el nu a fost doar actor, ci şi regizor şi scenarist, iar uneori şi-a împrumuat doar vocea unor personaje animate. Abilitatea lui Joseph de a scrie şi scenarii de film poate fi uşor înţeleasă dacă vedem în astrograma sa că are şase planete în semne de aer (Jupiter, Saturn, Pluton în Balanţă, Soare, Mercur, Venus în Vărsător), acestea conferind evidente abilităţi pentru scris. În plus, observăm că stăpânul Ascendentului, Marte, se află în Peşti, indicând o muncă sau o activitate artistică semnificativă, în mai multe domenii (ca actor, regizor şi scenarist, Peştii fiind un semn dublu sau dual).

Această evoluţie continuă şi favorabilă a carierei lui Joseph Gordon-Levitt este vizibilă în astrotema sa natală: Mijlocul Cerului este plasat în Capricorn (care conferă stabilitate, consistenţă, siguranţă materială în carieră, pe termen lung), iar guvernatorul său, Saturn, este plasat în Balanţă (deci în exaltare) şi conjunct cu Jupiter (aducând, în plus, oportunităţi, şanse deosebite, prosperitate în carieră). Cele trei planete din Vărsător (Soare, Mercur şi Venus) l-au făcut să strălucească în filme şi producţii de televiziune, să se facă iubit de marele public, să fie o vedetă carismatică.

Pe lângă toate aceste activităţi din sfera cinematografiei, Joseph realizează şi activităţi de producţie, prin compania sa HitRecord. Aici sunt editate cărţi, DVD-uri, filme scurte, fiind o oportunitate de manifestare a creativităţii (şi a distribuirii produselor către public). Înţelegem, astrologic vorbind, că Luna din casa a V-a a lui Gordon-Levitt indică o receptivitate a acestuia faţă de diverse şi variate manifestări artistice, oferindu-le şansa de a fi popularizate, cunoscute, apreciate.

Din viaţa personală a actorului se poate aminti faptul că s-a căsătorit în 2014 cu Tasha McCauley. Din această relaţie au rezultat doi copii, dintre care primul s-a născut în 2015, iar al doilea a venit pe lume în 2017. Remarcăm, astrologic vorbind, casa a VII-a (a căsătoriei) destul de populată de planete (se află aici Jupiter, Saturn şi Pluton), indicând posibilitatea de a avea, la maturitate, şi alte relaţii de cuplu şi căsătorii. Guvernatorul casei a V-a (a copiilor), Soarele, se află în conjuncţie cu Mercur (dualitatea), semnificând cei doi copii ai actorului.

Iată deci parcursul existenţial (de până acum) al unui artist care, cu siguranţă, mai are foarte multe de oferit. Deşi nu pare atât de „exploziv” (precum Jim Carrey), „sofisticat” (precum Keanu Reeves) sau „dur” (precum Vin Diesel sau Jason Statham), are o strălucire personală încântătoare, delicioasă am putea spune, care îl face atât de iubit şi apreciat.

MINOLA BRATOVEANU,
Membră AAR, psiholog

Share

Lasă un răspuns

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close