Echinocțiul de toamnă. Soare în Balanță (22 septembrie 2025). Monalisa, culori, cerneli

de NICOLETA EȘANU
Să fie clar, de la bun început: harta de moment a echinocțiului/solstițiului nu poate da singură direcția principală a cerului pe niște viitoare 3 luni. Deși ar părea o hartă anexă, ea colorează tranzitele planetare curente cu nuanța cheie care face diferența când te aștepți mai puțin. Fără ultima tușă decisivă de culoare nici zâmbetul Monalisei n-ar mai fi parcă ce e.

De data asta, în încâlceala generală actuală de aspecte, la o privire mai atentă, se disting două configurații ample (zmee) de care-i rost să ne folosim. Hai să le luăm pe bucăți:

1. Zmeul yang, cu corp de trigon regal de aer (Soare – Lună – Mercur/Balanță/casa a VI-a trigon Pluton rx/Vărsător/casa a X-a trigon Uranus Rx/Gemeni/casa a II-a) și propulsie de foc, pe axa Berbec – Balanță (în traducere, un moment de conectare devine posibil când ești mai puțin agresiv, când ataci mai puțin).
1.a. Trigon de semne de aer/case de pământ (Balanță/casa a VI-a – Vărsător/casa a X-a – Gemeni/casa a II-a): Trăim vremuri interesante. Ca să facem ceva bănuți, suntem dispuși la a face… nimic. Vrem să ne căpătuim rapid, dintr-un clic. Din casă de ce-am mai ieși? Până una alta, toamna asta, faptul că te izolezi poate da cu adevărat daună la buzunar. Greu să te ajungi cu finanțele dacă nu ești dispus să dai și-o raită prin târg. Să stai mai mult în preajma unor inși, să lucrezi alături de tot felul de indivizi. Învârteala asta printre diverși e secretul când gândești în termeni de bani. Fiindcă și ei au partea lor de contribuție ca tu să te poți învârti, la rândul tău, de un suc.
1.b. Axa Berbec/casa a XII-a – Balanță/casa a VI-a. Soarta devine o miză. A pomenit careva de-o karmă bună? Oho, sunt primul interesat, I’m all in! Mi-o revendic cât se poate de agresiv. Pe de altă parte, când am ceva competențe de socializare nu mă bazez doar pe destin. Nu bruschez poarta raiului, că n-am motiv. Cu cât mă pricep să mă fac mai simpatic, cu atât am nevoie de noroc mai puțin. Odată ce-s meseriaș la oameni, am sprijinul lor, de ce-aș mai forța egoist mâna sorții? Să știu cum să fac să am și pe altul lângă, să-mi creez companie ori să-mi fac parteneri e mare skill. Să nu vorbesc răstit, să nu ameninț, să nu arunc insulte (Mercur/Balanță/casa a VI-a). Scuipatul nu-i o formă de dialog de care-aș fi demn. Să fiu om cumsecade, cât de cât educat, m-arată lumii exact cum mi-aș dori (Soare-Mercur/Balanță). Unde mai pui că safe e să fiu amabil. Mă costă ceva să fiu un pic drăguț? Cum nimeni nu-i supărat de mine, nici eu n-am cum păți nimic (Luna/Balanță).

2. Zmeul yin, cu corp de trigon regal de apă (Saturn Rx – NN/Pești/casa a XI-a trigon Jupiter/Rac/casa a III-a trigon Marte/Scorpion/casa a VII-a) și propulsie de pământ, pe axa Fecioară – Pești (în traducere, devine posibil să te deschizi emoțional sufletește când cârcotești mai puțin, când nu mai cauți nod în papură așa des).
2.a. Trigon de semne de apă/case de aer (Pești/casa a XI-a – Rac/casa a III-a – Scorpion/casa a VII-a): Am pierdut senzația aia de apropiere, de comuniune caldă cu alții când le vorbim. Ți se dă o șansă la dialog? Rareori lași jos garda ori te lași purtat de ce simți. Mai degrabă te uiți să nu fii rănit, să nu fii prins cu chiloții-n vine prea des. Perioada actuală tocmai de asta e bună: te predispune să te deschizi când conversezi. Nu-ți pare o vulnerabilitate să mărturisești, s-aduci în discuție lucruri de care te temi. Mai mult, esențial rămâne acum ce ne spunem când nu ne vorbim (și simțim). Privirea-i sursă bogată de informații. Felul în care se uită unul spune destul despre el. Ori tonul vocii, ori expresia lui de pe chip. Înțelegem mult de pe fața omului: furie, bucurie, dezgust. De fapt, ne-am putea înțelege binișor toamna asta și c-un portughez.
2.b. Axa Fecioară/casa a V-a – Pești/casa a XI-a. De mici ni se cultivă un sentiment de corecție și de greșit. Creștem având întruna de reparat și intervenit. Prea ne pricepem la toate. Prea suntem noi eficienți. Prea nu-i timp să ne tragem sufletul. În perioada asta, cu precădere, avem voluptatea de a roboti, satisfacția de a trebălui, plăcerea de a critica și bombăni. Savoarea de a ne ține mereu ocupați. Ocupați și obosiți. De să ne vadă tot restul lumii (nu doar doi-trei inși) cât suntem de prinși (Venus – NS/Fecioară/casa a V-a). Ce-i de făcut e dincolo de portretul ăsta de enorm hărnicuț. Direcția cerului (NN) arată c-ar trebui să ne întoarcem la contemplare, la pacea interioară și stabilitatea unui călugăr zen, vorba unui om deștept. Să reînvățăm pauzele, refacerea, cum e să mai și stăm uneori fără a ne gândi la nimic. Dacă-i să ne uităm în jur, există și alții ca noi, ageamii, imperfecți, plini de hibe, neajunsuri, fisuri. Am putea trece așadar cu vederea că nu toate merg câteodată. Că, deh, unele mai lipsesc. Într-o lume judecată atât de aspru, există loc pentru iertare, pentru încuviințarea sufletului, acceptarea că n-ai ce-i face, până la urmă lucrurile sunt așa cum îs (Saturn – NN/Pești/casa a XI-a).
Ce să zic altfel, de la o vreme s-a cam lăsat cu frig nopțile. Spor la zacusca de ghebe și sete aprigă la damigeana cu vin!

NICOLETA EȘANU,
Special Guest Editor Astrele, redactor șef-adjunct (2015 – 2018)

Rămâi conectat cu ”Astrele”!
Te abonezi gratuit și te anunțăm când publicăm o nouă ediție a revistei, articole și știri din comunitatea noastră. Te ținem la curent cu evenimentele organizate de AAR, precum și cu cele organizate independent de astrologii și partenerii noștri.















