Echinocții & SolstițiiEfemereNicoleta Esanu

Solstițiul de vară 2025. Soare în Rac (21 iunie 2025). Desperado

de NICOLETA EȘANU

E plin astro netul de știri bombă care promit marea cu sarea în 2025. Ca să zic așa, Schimbarea. Eu una n-aș zice hop până nu sar pârleazul. Mai toți greii planetari par să schimbe placa de la pasiv la activ[1]Pluton de la Capricorn la Vărsător, Saturn dimpreună cu Neptun de la Pești la Berbec și, din 7 iulie 2025, Uranus de la Taur la Gemeni;, dar…

Harta solstițiului de vară – 21 iunie 2025, ora 5:43, București.

Neptun își va relua ultimul grad din Pești[2]Neptun va fi din nou în Pești între 22 octombrie 2025 – 27 ianuarie 2026, Saturn pe ale sale ultime 5 grade tot aici[3]Saturn va fi din nou în Pești între 1 septembrie 2025 – 14 februarie 2026, Uranus se reîntoarce la toamnă în Taur[4]Uranus va fi din nou în Taur între 8 noiembrie 2025 – 26 aprilie 2026, Jupiter e tot anul prin Rac[5]Jupiter se află în Rac între 9 iunie 2025 – 30 iunie 2026.. Bașca solstițiul de vară, cu harta sa contre-emploi (energii apă-pământ/case foc-aer), care confirmă și el: ți-or fi de acum permise ele, noutatea și libertatea, însă atitudinea bună-i de conservare și prudență. S-o fi dat verde la accelerație, figuri, drifturi, dar bine-i să stai încă un timp într-o stare ușor încetinită. Vara asta-i mai safe să înaintăm ca-ntr-o baie de unt de arahide, căci cerul temporizează încă ritmurile: Pluton, Neptun, Saturn/zodii activ-masculine suferă corecții severe de la planete rapide/zodii pasiv-feminine. Cum arată ele? Hai s-aruncăm o privire! 

Harta solstițiului de vară, cu accent pe Berbec-Rac.

Primo, de observat Saturn – Neptun/Berbec/casa a X-a tensionat la Soare – Jupiter – Mercur/Rac/casa I, semn al unei nevoi presante de a răzbate-n societate. Urgența brutală să răspunzi la presiunea socială, să iei mereu coroniță, să ieși primu’n clasă. Să te detașezi de pluton și să te ții în frunte, bățos. Impresia că, numai dac-o faci sângeros pe duru’ și nu te lași surclasat, faci carieră și-ajungi în viață om. Când n-ai primit destul alinare, iubire, emoție susținătoare, blândețea sucks, o iei drept slăbiciune, vulnerabilitate proastă. Ori Berbecul/casa a X-a corectat de la Rac/casa I zice că agresiv social ești când pe dedesubt e o frică pe care n-ai tratat-o, deși ai fi putut. Abia după ce-ai rezolvat niște frici în intimitate ai cum ieși în lume să umfli brandu’ semeț. Amintește-ți când stai tu acăsică la tine, în baie. Te zgâiești în oglindă și te recunoști-n varianta ta de care te temi cel mai cel: ce grasă mi-s, m-am cocoșat, olio, hectare de celulită! Cu adevărul ăsta din baie rezolvat, așa înarmat, iei altfel în piept treburile grele ale vieții. Ce-ai reușit tu dezbrăcat, pe dedesubt cu tine, e fundația pe care-ți duci matur luptele. Să faci un pas înapoi, să te întorci la ce ascunzi și s-accepți ce nu vrei să se vadă la tine, sunt condiții să poți merge prin târg triumfal mai apoi. Fiindcă victoria nu cere doar atac chior, furibund, ci și repliere inteligentă, înțeleaptă, pe filozofia racului: înaintez prin retragere. Doi pași înainte, un pas înapoi.

Harta solstițiului de vară, cu accent pe Vărsător-Taur.

Secondo, de observat Pluton/Vărsător/casa a VIII-a tensionat la Lună – Venus – Uranus/Taur/casa a XI-a. Luat separat, Pluton/Vărsător/casa a VIII-a e prilej, într-o situație limită, de aprofundare de idei mai surrealiste, cumva zbanghii. În careu, ca mai sus, riști însă s-o dai obsesiv în abstract, să nu mai ai niciun simț al obiectelor, al concretului. Rumegi tot soiul de avioane, proiecte aeriene care în realitate nu se susțin. Concepte fabuloase lipsite de consistență și substanța realizării lor. Multă zvârcolire mentală fără s-ajungi nicăieri. Deși știi bine c-ai nevoie mai mult decât teorii frumoase și povești. Nevoie mare-i și de rezultate, evidențe, ceva cert s-atingi. Același aspect face posibil și-un fel de sufocare de care te mănâncă să scapi imediat, exploziv. Credeai că ești bine mersi și-odată-ți vine s-arunci exasperat în urmă, ca-n Desperado Banderas, câte-o grenadă în propriul destin. Așa, de plictis. Fapt ce ne readuce la lecția (neterminată) a lui Uranus/Taur: zică cine ce-o vrea, da’ și lucrurile simple-s creatoare de inedit. Eliberarea poate veni și ea natural și plăcut; de ce disperarea să dinamiteze tot ce-ai strâns, acareturile, confortul abia încropit? Șezi mumos, bubico, noutate destulă poți găsi și-ntr-un loc plictisitor, liniștit. Poți găsi ceva eliberator în a trăi, ca toată lumea, o viață-n obișnuit. Există forme de banalitate care te lasă bouche-bee. Senzaționalul stă pitit în cele mai omniprezente (dar mereu uitate) aspecte ale vieții: să-ți faci patul când te trezești, să pui unt pe pâine unui copil sunt chestii percepute în toți acești ani, de către cei liberi la minte, de-un monoton nemaipomenit. În rest, vară frumoasă s-aveți!

NICOLETA EȘANU,
Special Guest Editor Astrele, redactor șef-adjunct (2015 – 2018)

Articole scrise de Nico

Rămâi conectat cu ”Astrele”!

Te abonezi gratuit și te anunțăm când publicăm o nouă ediție a revistei, articole și știri din comunitatea noastră. Te ținem la curent cu evenimentele organizate de AAR, precum și cu cele organizate independent de astrologii și partenerii noștri.  

Note

Note
↑1 Pluton de la Capricorn la Vărsător, Saturn dimpreună cu Neptun de la Pești la Berbec și, din 7 iulie 2025, Uranus de la Taur la Gemeni;
↑2 Neptun va fi din nou în Pești între 22 octombrie 2025 – 27 ianuarie 2026
↑3 Saturn va fi din nou în Pești între 1 septembrie 2025 – 14 februarie 2026
↑4 Uranus va fi din nou în Taur între 8 noiembrie 2025 – 26 aprilie 2026
↑5 Jupiter se află în Rac între 9 iunie 2025 – 30 iunie 2026.
Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close