Andreea TalmazanEseuri & Reflecții

Omul în căutarea Centrului său

de ANDREEA TALMAZAN

„Astrologia modernă se apropie tot mai mult de psihologie și este deja auzită bătând la porțile universităților.” – Carl Gustav Jung[1]Citatul este preluat din Astrologie și psihoterapie de Fritz Riemann (pag. 47), apărută la Editura Trei, 2008

Acest eseu deschide lucrarea de disertație Astrologia, un fapt social necercetat pe care am elaborat-o la finalul masteratului în „Etnologie, Antropologie Culturală și Folclor” (EACF) de la Facultatea de Litere, sub coordonarea minunatului profesor Marin Constantin.

Teza are în centrul ei interesul pentru Astrologie și voi încerca să argumentez de ce astrograma este un cerc sacru, având omul în centru, ca stâlp al sacralității, care unește pământul cu cerul. Încep prin a descrie simbolistica centrului și a cercului așa cum apar ele în Dicționarul de simboluri al lui Jean Chevalier și Alain Gheerbrant. Cercul și centrul sunt, alături de cruce și pătrat, simboluri fundamentale ale omenirii. „Centrul este Principiul, Realul absolut; centrul centrelor nu poate fi decât Dumnezeu.” (apud G. de Champeaux, S. dom Sterckx, Introduction au monde des Symboles, 1966). Nicolaus Cusamus, citat de autori, consideră că „Polii sferelor coincid cu centrul care este Dumnezeu. El e circumferința și centrul, el, care se află pretutindeni și nicăieri.” Centrul reprezintă punctul în care contrariile se unesc, fiind astfel un focar de intensitate dinamică. El este locul de condensare și de coexistență al forțelor opuse, locul celei mai concentrate energii. Din perspectivă simbolică, centrul nu poate fi înțeles ca poziție pur statică. El este focarul din care purcede mișcarea interiorului către exterior și revenirea exteriorului către interior, mișcarea multiplicării lui unu, a nemanifestatului în devenirea lui manifestă, a veșniciei către temporalitate, a proceselor de emanație și de divergență. Centrul este punctul în care se întâlnesc toate procesele de întoarcere și de convergență în căutarea unității odată avute. Centrul este punctul primordial din care întreaga existență ia naștere. Cercul este mai întâi un punct care se extinde. Cele două au proprietăți simbolice comune, cum sunt perfecțiunea, omogenitatea, absența distincției și a împărțirii. Cercul mai simbolizează efectele create ale punctului primordial; cu alte cuvinte, el simbolizează lumea care se deosebește de originea ei. „Cercurile concentrice reprezintă grade ale ființei, ierarhiile create. Împreună ele formează manifestarea universală a Ființei unice și nemanifestate. […] Mișcarea circulară este perfect imuabilă, fără început și fără sfârșit, fără variații; de aceea cercul poate simboliza timpul. Timpul se definește ca o succesiune continuă și invariabilă de momente identice între ele… Cercul va mai simboliza și cerul, cu mișcarea lui circulară și neschimbătoare…”

Cercul, într-un anumit nivel de interpretare, devine el însuși simbol al lumii spirituale, invizibile și transcendente. Cercul simbolizează cerul cosmic în relațiile lui cu pământul. Chas, citat de Chevalier și Gheerbrant, spune că „cercul simbolizează activitatea cerului, inserția sa dinamică în cosmos, cauzalitatea sa, caracterul său exemplar, rolul său providențial. Ca atare, el se alătură simbolurilor divinității dedicate creației, a cărei viață o generează, o guvernează și o ordonează.”

În Imagini și simboluri, Mircea Eliade remarcă o altă formă de realizare a spațiului sacru, a Centrului, similar templelor a căror construire era întrucâtva o cosmogonie, o creare a lumii. Lumea a fost creată dintr-un embrion, dintr-un centru. Marele filosof spune că, odată cu trecerea timpului, vechile locuri sacre, temple sau altare, își pierd eficacitatea religioasă, în același timp descoperindu-li-se și aplicându-li-se alte forme geomantice arhitecturale sau iconografice care au același simbolism al Centrului. Eliade dă ca exemplu construirea și funcția unei mandale. Mandala înseamnă cerc. În traducerile tibetane, este când ”centru”, când „ceea ce înconjoară”. „În fapt, mandala reprezintă o serie întreagă de cercuri, concentrice sau nu, înscrise într-un pătrat; într-o astfel de diagramă desenată pe pământ cu firișoare de culori sau cu pulbere de orez colorată, vin să se așeze diferite divinități ale panteonului tantric. O mandala reprezintă astfel o imago mundi și totodată un panteon simbolic. […] O mandala poate deține cel puțin o dublă funcție, ca și labirintul. Pe de o parte, inserția într-o mandala desenată pe pământ echivalează cu un ritual de inițiere; pe de altă parte, mandala îl „apără” pe neofit de orice putere nocivă din afară și îl ajută totodată să se concentreze, să-și găsească propriul centru” (Eliade, pag. 57)

În capitolul 17, intitulat Astrologia, din cartea Gândirea magică, Constantin Bălăceanu-Stolnici și Magdalena Berescu fac o scurtă istorie a apariției acestei arte divinatorii încă din „zorii existenței” homo sapiens sapiens, când aceștia erau impresionați de „prezența și misterioasa mișcare a aștrilor, precum și de dispariția nocturnă a soarelui și cea diurnă a stelelor. Soarele evident că s-a impus fără nicio greutate drept astrul cel mai de seamă, urmat de lună, care e fascinantă prin lumina ei rece, prin fazele ei ușor vizibile, prin prezența ei și ziua și noaptea și prin dispariție de pe firmament la intervale regulate. Stelele au fost și ele interesante prin strălucirea lor și prin numărul foarte mare.” (Bălăceanu-Stolnici, Berescu pag. 305).

Marii preoți din Mesopotamia și din Egipt, în mileniul al III-lea î.Hr. și din China în aceeași perioadă sunt cei care, enumerând, clasificând și descriind aștrii, stabilind legile mișcărilor lor, pe care le notau în tabele speciale cunoscute ca „efemeridele”, pe care le foloseau pentru a prevedea evenimente astrale, sunt cei care au creat prima cunoaștere magică a bolții cerești, cunoaștere numită Astrologie. Astrologia, sau „discursul despre aștri”, vine din greacă, din combinarea cuvintelor „astru” și „discurs”. Toate corpurile cerești observabile erau sacralizate și dispuneau de forțe supranaturale și astfel influențau evenimentele de pe Pământ. „Privind cerul, oamenii au observat că (din cauza rotației pământului în jurul axei sale) întreg firmamentul, și deci și Cercul zodiacal, se învârte aparent în jurul Pământului, realizând o rotație completă în 24 de ore. Au constatat că Soarele, Luna, Constelațiile și Aștrii apar pe orizont la răsărit, numit mai târziu de astrologi Ascendent, și urcă pe cer spre mijlocul cerului, numit și Zenit, până la amiază, după care coboară spre apus, numit Descendent (unde se lasă sub orizont și apoi dispar).” Astrologia europeană adoptă modelul tropical și consideră zodiacul ca fiind fix în raport cu calendarul și situat în poziția lui clasică din Antichitate. Astfel, cele 12 zodii se succed, având numele clasice. Acestea se referă numai la segmentul calendaristic, care rămâne neschimbat, indiferent de constelația care îl umple. Zodiacul nu mai are legătură cu organizarea astrală actuală, el fiind acum doar o schemă artificială convențională.

Astrograma, sau harta natală, este un cerc împărțit în segmente egale care reprezintă zodiile, în care apar planetele (Aștrii) la momentul nașterii unei persoane sau la un moment anume din timpul care se vrea a fi studiat. Centrul astrogramei este Pământul sau, la un nivel mult mai personal, individul a cărui hartă astrologică este studiată. Dacă în trecut trasarea astrogramei necesita calcule sofisticate pentru determinarea Ascendentului (în funcție de ora și localitatea nașterii), utilizarea tabelelor de efemeride pentru aflarea poziției planetelor la acel moment în zodii și case, în zilele noastre toate acestea se fac prin intermediul unor programe de calculator. În trecut, doar cei care studiau astrologia aveau cunoștințele necesare pentru obținerea astrogramei. Și tot ei erau cei care tălmăceau pozițiile planetelor și legăturile pe care acestea le formează între ele, prevăzând evenimente care urmau să aibă loc. Astrograma conține cele patru simboluri fundamentale: centrul, cercul, crucea și pătratul, atât prin modul de organizare a planetelor și a zodiilor, cât și prin relațiile pe care acestea le formează în diferite momente ale tranzitelor, adică ale deplasării lor pe cercul astrologic. Omul în astrograma lui natală este Centrul. Astrologul este cel care, ca și în cazul ritualurilor de inițiere pe care le presupune labirintul sau mandala, așa cum au fost descrise de Eliade, îi deslușește tainele „ascunse” ale pozițiilor planetelor la momentul nașterii. Omul este centrul universului lui pe care încearcă să îl cunoască și să-l ordoneze așa cum odinioară strămoșii noștri căutau să ordoneze lumea construind temple și altare sacre, sau desenând mandale în încercarea găsirii unei conexiuni cu divinitatea. Astrograma poate fi privită ca ilustrare a celebrei „Precum în Cer așa și pe Pământ”, unde individul este Arborele Sacru care face legătura între divinitatea și umanitatea din sine. Prin interpretarea astrogramei, individul caută să cunoască Voia Divină pentru Sine și căile prin care această Voie să fie împlinită. Cunoașterea astrogramei natale poate fi privită și ca nevoie de descoperire a sacralității într-o lume în care, cum spunea și Eliade, celelalte spații sacre își pierd religiozitatea. O nevoie de sacru care este adânc înrădăcinată în ADN-ul uman. Un Sacru uitat sau umbrit într-o lume care pare să își piardă abilitatea de a comunica în limbajul simbolurilor pe care sufletul fiecăruia îl cunoaște cel mai bine.

ANDREEA TALMAZAN,
simpatizant AAR, redactor Astrele

Articole scrise de Andreea

Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.

Note

Note
1 Citatul este preluat din Astrologie și psihoterapie de Fritz Riemann (pag. 47), apărută la Editura Trei, 2008
Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close