Luna Nouă în Taur și tendințele perioadei 27 aprilie – 27 mai 2025

de VALERIA GRĂDINARU
Anul acesta, Luna Nouă în Taur are loc în seara zilei de 27 aprilie, la 22:30 (ora de vară a României).
Pe plan individual, putem încerca să proiectăm idei de sporire a veniturilor și a confortului personal, intenții de îmbunătățire a vieții noastre amoroase, dat fiind că avem o lunație într-o zodie venusiană, Taurul. Însă, dacă dorim rezultate, trebuie să chibzuim adânc, cu realism, la ceea ce vrem versus ceea ce putem obține în această perioadă, pentru că Venus este pe punctul să piardă din nou teren, trecând din Pești (exaltare) în Berbec (exil).

Și pe plan mundan lucrurile se complică pentru că avem o aglomerare planetară în Casa a IV-a, avem careu în T pe Semne fixe compus din luminători la 7°46’ Taur cu Pluton și Marte, axa MC-FC conjunctă cu axa Nodurilor lunare și cu Saturn…
Înainte de a ne concentra atenția pe luminători, observăm casa a IV-a, care se referă la pământ, la sol. Cele patru planete care se află în Pești și Berbec pot sugera evenimente precum inundații sau mișcări seismice. Nu este vorba de a prevedea “marele cutremur”, dar mișcări tectonice de amploare relativ redusă s-au mai produs în ultima vreme. Apoi, Uranus în Taur în Casa a VI-a face un sextil cu Nodul Nord, Fundul Cerului, Saturn și Venus, deci nu aș exclude un fenomen de felul acesta. Pe de altă parte, Casa a IV-a în Semn de Apă, cu Saturn la grad anaretic în Pești și Neptun la 0° Berbec poate sugera căderi masive de apă, ploi eventual însoțite de vânt puternic (avem aici și pe Mercur, cel care stăpânește mișcările de aer!).
Conjuncția la grad perfect Soare-Lună în Taur se petrece în Casa a V-a în harta ridicată pentru capitala României, așadar într-un loc destul de favorabil. Este, însă, focarul careului în T făcut cu Pluton și Marte. Se presupune că în orbul lunației se descarcă energiile eliberate de malefici, ceea ce va impregna perioada de aproximativ patru săptamâni care urmează cu tensiuni și potențiale stări conflictuale. Nici asteroidul Chiron, aflat pe cuspida Casei lunației (la 23° Berbec) nu ajută foarte mult.
Luna Nouă se află în inconjuncție atât cu Ascendentul hărții (la 4° Săgetător) cât și cu stăpânul Ascendentului, Jupiter (la 20° Gemeni). Mai mult, și stăpâna zodiei Taur, Venus, se află în inconjuncție cu Luna Nouă pe care, teoretic, o guvernează. Este ca și cum lucrurile se desfășoară “fără stăpân”, fără direcție, fără a fi ghidate, supravegheate sau organizate cumva, cât de cât eficace. Neptun în Berbec poate “sabota” și el inițiativele, lăsând o marjă de confuzie.
Dacă luăm în considerare că, în România, în perioada aflată sub influența acestei lunații, se desfășoară un eveniment politic deosebit, alegerile prezidențiale, putem observa câteva aspecte, după cum urmează.
În Casa a IV-a, care reflectă starea forțelor politice din opoziție, avem de-a face cu multă agitație. Apa și Focul (incompatibile, desigur) se manifestă prin zodiile Pești și Berbec. Neptun și Mercur vor țese promisiuni, declarații pătimașe, discursuri și povești fel de fel. Atenție și la Venus, care nu mai este retrogradă din 13 aprilie (când se găsea la 24°37” Pești), dar care nu a ieșit încă din ciclul ei de retrogradare (aceasta se va întâmpla când va ajunge la 10°50” Berbec). Deci, multe răzgândiri, reveniri și întoarceri la 180 de grade vom vedea! Din păcate, Casa a X-a, unde se reflectă starea conducerii legitime, a guvernării, este afectată de prezența Nodului Sud lunar conjunct cu Mijlocul Cerului.
De remarcat că înțelegerile, asocierile, parteneriatele vor fi, în ciuda cuspidei în Gemeni a Casei a VII-a, afectate de Jupiter și, indirect, de Marte. În special acele asocieri, convenții, relaționări care fac referire într-un mod sau altul la idei, ideologie, crezuri, credințe, sau care vizează obiective de “înălțare” socială (Jupiter) se pot inflama, pot degenera și se pot rupe (Marte în Leu în Casa a VIII-a). Marte în Leu este cam arogant și individualist, deci niciunul dintre asociați, parteneri sau colaboratori nu vrea să cedeze, să “lase de la el”.
Din păcate, micul malefic aspectează Ascendentul hărții la grad perfect, pe zodii de Foc: vom avea (iarăși) declarații, certuri, scandaluri, mai ales în contextul campaniei electorale care abia a început… Cui îi plac degringolada, frazele “umflate” și declarațiile belicoase, ei bine, să se așeze comod în fotoliu, că urmează “show time”!
Sfatul astrologului este următorul: abordați perioada cu calm, puneți-vă obiective realiste, căutați să clarificați confuziile și căutați să nu încurajați aspecte cu potențial “inflamator” în relațiile voastre!

VALERIA GRĂDINARU,
membră AAR, redactor Astrele
Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.