Casa a XII-a, cina cea de taină și o oglindă

de ANIELA BOLOGA

Pe peretele orientat spre est, din ”camera mea” (așa îi zicea bunica, așa îi ziceam și noi, copiii care dormeam acolo cu ea și nu diferențiam posesivele), sus, aproape de linia în care se termina rozul și începea albul tavanului, era un tablou cu niște oameni la o masă și dedesubt o oglindă pătrată, cu o floare ștanțată-n colț. Seara, în fiecare seară, peretele ăsta devenea centrul atenției noastre: bunica se ducea în fața oglinzii, așa cum făcea în fiecare dimineață după ce se trezea, dar nu lua pieptănul, ci împreuna mâinile și, ridicând ochii spre tabloul cu festinul, zicea deslușit ”Doamne, Dumnezeule” și apoi șoptea ceva, neinteligibil, preț de minute. Pff, oricât am rugat-o, nu ne-a spus vreodată ce șoptește acolo… și șoapta curgea, imperturbabil, în fiecare seară, indiferent de măscările, gălăgia sau, dimpotrivă, liniștea pe care o făceam noi, copiii, uneori lipiți de ea, că poate, poate, auzim.

Într-o zi (poate tot pe vreun tranzit de Marte peste Lună, ca acum când scriu, că Saturn nu avea el încă treabă cu Nodul Sud al meu), în calitatea mea de ”copilul cel mare”, am tras un scaun și, ah, abia îmi vedeam ochii-n oglindă ”Cine ești tu? Semeni cu mine, dar nu știu să te recunosc”, sus, dar mai aproape, ”tabloul”, îl știți, cei 12 lângă cel trist din mijloc și cerul albastru prin ferestrele din spate.

Nu mă mai întind la amintiri din copilărie, deși, da, un copil poate să analizeze o operă de artă mai ceva ca cel-mai-cel critic de artă, căci, până să aflu de conspirațiile lui Dan Brown și alte controverse din jurul acestei opere, hotărâsem că cel din dreapta e de fapt o ”ea”, că cel care a vărsat sarea a avut sigur ghinion și, în general, că cerul văzut prin ferestrele alea îl luminează tare frumos pe ”Cel Trist” din mijloc. Mă întind însă spre casa a-XII-a cu curajul copilului care și-a tras un scaun să vadă… Ce se vede?

Ca și atunci, vin cu întrebări (și încerc să par că am evoluat de la ”cine sunt oamenii ăia? sunt de-ai noștri, din familie?”). Întreb: nu e oare casa a-XII-a chiar casa ”Cinei celei de Taină” în care au loc cinele noastre cele de taină, în care fiecare avem o masă, la care se așează toate cele 12 case (deci și ea însăși), fiecare cu conținutul ei – trecut, prezent și viitor – și noi în mijloc, cu tot cerul în cap, așteptând să ne recunoaștem?

Ceea ce se întâmplă, întâmplăm aici, în concret, în 3D, sunt acțiunile și non-acțiunile din cele 12 case. Oglinda pătrată agațată-n cui pe-un perete ar putea fi tranzitele momentului. Mă uit în ”oglindă”: Cine ești tu, acum? Semeni cu mine și vreau să te recunosc și vin spre tine (spre Tine?) ridic ochii, le așez pe toate 12 la masă și îl caut pe ”Iuda” momentului – cine mă trădează?

Stelium-ul din casa mea a XII-a, în care tronează Mercur, stăpânul Ascendentului, îmi dă probabil cheful de: strânge-le pe toate la masă, chiar dacă nu ai gătit nimic!… Asta, când vorbesc ”franceza”, adică atunci când mă uit în harta-mi în sistemul Whole (căci îmi place cum a tranșat Robert Hand într-un interviu disputa Palcidus – Whole: ”care e mai adevărată – franceza sau germana?”), ”germana” Placidus, fix ca-n viața reală, îmi va da fiori și după douj’ de ani de cursuri cu ai ei Saturn și Nod Nord acolo, în casa a doișpea-mi… dar parcă tot le-aș chema pe toate la masă: Wie geht’s cu tranzitul ăsta al lui Neptun în opoziție cu Ascendentul, fetelor? Și le vezi pe toate agitându-se ca-n tabloul faimos, încercând să găsească o soluție și uneori găsesc, alteori nu, dar liniștea ”Celui din mijloc” cuprinde până la urmă tot ”tabloul”… mă cuprinde pe mine (pe Mine?).

Clar, nu orice cină este despre răstignirea de a doua zi… căci și apostolii și Isus trebuie că mai avuseseră ei ”cine” înainte de asta ultima… Așa că întreb, vă întreb: cum ar fi dacă seara, câteodată, ne-am pune în fața peretelui roz al inimii, am privi în oglindă, apoi am ridica ochii-n sus spre casa asta a noastră atotcuprinzătoare… Ce se vede?

”Mulțumesc, nu-mi răspundeți/Nu am timp de răspunsuri/Abia dacă am timp să pun întrebări…”

Primită și scrisă cu ajutorul apostolilor José Saramago și Marin Sorescu, citați mai sus și al unei poze (se știe ea).

Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.