Luna Nouă în Pești și tendințele perioadei 20 februarie – 21 martie 2023
de CORINA CHIRA
Luna nouă din ziua de 20 februarie, ora 22:53 (ora României), se poziționează la 1⁰22′ în semnul Peștilor, în conjuncție cu Fomalhaut, una dintre cele patru stele regale care nuanțează întregul interval analizat. Ea aduce strălucire, scopuri nobile, idealuri înalte.
Pentru locuitorii țării noastre, pare să se anunțe un interval de patru săptămâni important, fiindcă axele temei cad în semne cardinale, cu Jupiter în Ascendent. Configurația indică noroc, bună dispoziție, însuflețire, optimism și găsirea unor soluții la situații care păreau de nerezolvat.
Marele Benefic este punctul mijlociu între conjuncția Luminătorilor și Uranus, de aici rezultând o combinație fericită pentru cei care au idei inovatoare, reformatoare, sau care doresc să experimenteze noțiuni teoretice menite să aducă înnoire, modernizare şi, implicit, progres.
Lunația se formează în Casa a XII-a, casă a lucrurilor necunoscute, a tainelor, a neștiutului și a elementelor greu de intuit. Se poate anticipa faptul că efectele și consecințele unor demersuri care se desfășoară în secret nu vor fi divulgate sau făcute public în totalitate.
Venus, fiind stăpână a caselor a II-a și a VII-a, alături de Luna Nouă indică preocupări de natură financiară sau care țin de strategii în relația cu țările aliate, care trebuie să se desfășoare în condiții de mare discreție.
În nota specifică zodiei Peștilor și casei a XII-a, este un răstimp oportun pentru gesturi de sprijin, înțelegere și susținere a celor defavorizați sau aflați în situații grele, fie că sunt în spitale, azile, fie în campusuri de refugiați.
Vecinătatea Luminătorilor cu Venus și Neptun este o combinație contradictorie. Venus, ca Mică Benefică, deși este în exaltare, se află în ultimul grad din Pești și chiar în ziua în care părăsește semnul. Ea aduce un strop de noroc atât în sfera puterii cât și pentru cei care se exprimă în plan artistic.
Alăturarea lui Neptun însă este mai puțin fericită, arată confuzie, eroare, impresii și decizii greșite. În varianta nedorită, se poate ajunge la acțiuni și manevre ilegale, trafic de influență, tentative de fraudă precum întrebuințarea ilicită a unor fonduri.
Pe de altă parte, se prefigurează un interval bun pentru cei care se distanțează de contingent, se desprind de materialitate și sunt preocupați de practici care să le confere liniște și echilibru interior prin mijloace cum sunt meditația, tehnicile de relaxare a minții etc.
Cu Jupiter, stăpânul casei a XII-a și al semnului în care se produce Luna Nouă, în Ascendent, este foarte posibil ca multe situații care au fost bine tăinuite să iasă la iveală și să trezească reacții, mai ales în cazul în care s-a depășit o limită a legalității. Jupiter reprezintă noțiunea de justiție, legislație, adevăr.
Combinația lui Jupiter din Berbec în Ascendent și în sextil cu Marte, stăpânul Berbecului și al hărții, în Gemeni și în casa a III-a, poate indica discuții și dezbateri cu consecințe în plan juridic și financiar. Domeniile vizate pot fi cele care țin de organele administrative ale țării, justiția, învățământul universitar, activitățile de import-export.
Stăpânul casei a X-a, Saturn în casa a XI-a, în același semn cu Mercur, pune accentul pe activitatea parlamentară.
Faptul că Mercur va realiza translația de lumină între Saturn și Uranus, planete aflate în conflict, indică posibilitatea unor manifestări violente și poate reflecta un dialog deloc pașnic între partidele aflate la putere. Acestea pot da dovadă de încăpățânare și rigiditate, cramponare de putere, luări de poziție tranșante în chestiuni care ar trebui tratate cu responsabilitate, fiind menite să asigure bunul mers al societății.
Cel mai important eveniment: Saturn părăsește semnul Vărsătorului și intră în Pești
În ziua de 7 martie ora 15:34, Saturn intră în semnul Peștilor și va sta în acest semn zodiacal până în februarie 2026, cu o pauză între 25 mai și 1 septembrie 2025, când va fi în Berbec timp de trei luni.
Peștii sunt un semn zodiacal altruist și impresionabil, în care prevalează compasiunea, generozitatea, capacitatea de sacrificiu, disponibilitatea de a empatiza, de a intui nevoile și problemele celorlalți.
Saturn este o planetă cu conotații politice, ea reprezintă pragmatismul, prudența, fermitatea, rezistența, cumpătarea, precauția, scepticismul, exigența și, în sens nedorit, pesimismul, încăpățânarea, duritatea afectivă.
În aceste condiții, prezența saturniană pare a fi în totală contradicție cu tot ceea ce reprezintă segmentul zodiacal Pești.
În sens bun, Saturn în Pești poate indica o bună și eficientă coagulare și direcționare a idealurilor și credințelor în așa fel încât acestea să fie în avantajul și interesul oamenilor.
În varianta nedorită, se pot prefigura acte de fraudă, escrocherie, atitudini lipsite de onestitate sub masca unui comportament de maximă integritate și onorabilitate.
Odată intrat în Pești, Saturn se va apropia de Neptun, alcătuind un peisaj planetar complicat care, în sens rău, descrie episoade de confuzie, eroare, impresii greșite.
Se poate manifesta un idealism nefondat, apariția unor falși ghizi spirituali sau a unor formatori de opinie dubioși care, printr-un un aparent patriotism, pot manevra masele în direcții greșite.
În sens bun, combinația Saturn-Neptun este favorabilă tuturor formelor de exprimare artistică, are legături cu idealismul sub toate formele de manifestare, vorbește despre elan spiritual, acte de caritate, mai ales în situația în care există și o implicare afectivă.
Combinația celor două planete este pusă în corelare cu modificările la nivelul mentalului colectiv și cu schimbările politice semnificative cum sunt revoluțiile, inclusiv cu schimbările de natură comunistă. Aceasta a generat în decursul timpului lupte și revendicări legate de drepturi civile, independență națională, democrație.
Sub influența perechii Saturn-Neptun s-a produs elanul revoluționar al anilor 1848, când valul de nemulțumiri ale oamenilor a declanșat o uriașă reacție în lanț. Fluxul revoluționar a cuprins succesiv, cu o forță uriașă, aproape toate națiunile europene, care s-au ridicat la luptă răsturnând tipare ale vechilor structuri politice și au declanșat revizuirea noțiunilor de regat și de imperiu.
Saturn și Neptun erau în Pești alături de Soare și Mercur când, la Londra în 21 februarie 1848, a fost publicat Manifestul Partidului Comunist.
Alt eveniment, dar într-un context religios – de vreme ce semnul Peștilor este legat de credințe şi convingeri iar Jupiter reprezintă clerul și liderii religioși –, a fost finalizarea, la 8 decembrie 1965, a Conciliului Vatican II – adunare de episcopi, reprezentanți ai unui număr mare de biserici romano-catolice. Pe tot parcursul acestui eveniment, Saturn din Pești s-a aflat în trigon cu Neptun în Scorpion.Acesta este considerat cel mai semnificativ eveniment Biserica Romano-Catolică, cel care a produs cele mai radicale reforme din istoria ei, fiind prima oară în istorie când la întruniri au participat observatori din alte biserici creștine: ortodocși, anglicani etc.
Hotărârile acestui eveniment au dus la:
- concilierea dintre cele trei confesiuni – catolică, ortodoxă și protestantă. Suveranul Pontif și Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului s-au pus de acord asupra revocării decretelor de excomunicare reciprocă din 1054, care au condus la Marea Schismă.
- Decretul referitor la atitudinea conciliantă a Bisericii față de religiile necreștine și la condamnarea antisemitismului.
- Înlocuirea Liturghiei ținute până atunci în limba latină, cu variantele ei din limbile naționale.
- Restructurarea vieții monahale în acord cu condițiile moderne.
Să sperăm că Saturn va fi un bun sfetnic pentru toată lumea iar fantezia, imaginația, intuiția și receptivitatea neptuniană vor fi puse în practică în funcție de logica și firescul situațiilor care se vor ivi.
CORINA CHIRA
membră AAR, redactor Astrele