Aplicatii & ConcepteDan CiubotaruSerial: Puncte mediene (D. Ciubotaru)

Punctele mediene. Episodul 5: despre cai nărăvași

Continuăm seria punctelor mediene cu un subiect mai aparte: caii nărăvași sau accidentele de călărie.

În mitologie, Neptun este zeul creditat cu conceperea calului. Dar caii Neptunieni sunt cai sălbatici care nu pot fi stăpâniți și controlați de om. Caii au fost dresați de zeița Athena care, apoi, l-a învățat și pe om cum să facă acest lucru. Din punct de vedere mitologic, avem Nepun și Athena ca semnificatori ai calului.

Dar nu sunt singurii. Chiron este un alt simbol evident al calului, el fiind centaur, jumătate om – jumătate cal. În ceea ce privește accidentele de călărie, Chiron este mult mai semnificativ deoarece el chiar a fost rănit în timpul unei lupte. Partea rănită a corpului a fost cea de jos, de cal.

Plecând de la aceste idei, astăzi vom studia punctul median dintre Chiron și Pallas Athena ca indicator al riscului de accidentare în relația cu caii. Am ales Chiron și nu Neptun pentru că ne interesează o manifestare mult mai clară a acestei relații dintre om și cal. Pallas Athena indică dresajul și controlul calului iar Chiron, rana, accidentul și suferința.

Vom lua câteva exemple pentru a testa ipoteza lansată privind punctul median Chiron – Pallas Athena.

Înainte, aș dori să punctez două lucruri importante. Primul este faptul că nu doar acest punct median indică riscul de accidentare. El doar particularizează un risc general indicat de harta natală. Noi ne vom concentra în special pe acest aspect particular și mai puțin asupra riscurilor generale de accidentare. Al doilea lucru important de subliniat: dacă nu călărești, nu există riscul să te arunce calul din șa. Astfel poți avea acest punct median activat și, totuși, să nu ai probleme.

Acum, să luăm câteva exemple de persoane care au suferit accidentări de echitație și să vedem dacă acest punct median Chiron – Pallas Athena era activat în harta lor.

Probabil cel mai cunoscut accident de călărie este cel al actorului Christopher Reeve. La data de 27 mai 1995, el participa la un concurs de echitație când calul său l-a aruncat din șa. Astfel, Reeve și-a fracturat coloana și a rămas de atunci paralizat, fără posibilitatea de a respira singur.

Punctul median Chiron – Pallas Athena se află în harta lui Christopher la 18:08 Vărsător, conjunct cu Nodul Nord, Descedent, în opoziție cu Lilith, Pluto, inconjunct cu Uranus și în cuadratură cu Jupiter.

Conjuncția cu Descendentul și, implicit, opoziția cu Ascendentul cresc riscul accidentului de echitație. Această poziționare indică faptul că între persoană (AS) și cal (punctul median) există o tensiune, un conflict iar ei se află la distanță unul de celălalt. Cu alte cuvinte, omul nu poate controla eficient calul. Dacă adăugăm și celelalte aspecte menționate anterior, putem observa foarte clar riscul major al unui astfel de accident.

Mai putem adăuga aici și faptul că Soarele, guvernatorul Ascendentului și semnificator al corpului fizic, se află în cuadratură cu Chiron la 6 Capricorn și în opoziție disociată cu Pallas retrogradă la 29 Pești.

Ce aș mai adăuga este faptul că Christopher Reeve era alergic la cai încă din copilărie și, pentru a putea lucra cu ei, lua antialergice. La câțiva ani dupa ce a început să practice acest sport, alergia lui a dispărut brusc.

Calul de pe care a căzut se numea Eastern Express dar Christopher îi spunea Buck. El a fost cumpărat în vara lui 1994, atunci când filma ”Village of the Damned” în California. În acel moment, vara lui 1994, Nodul Sud tranzita semnul Tarului la gradul 22-21- peste Jupiter natal și în cuadratură cu punctul median și axa nodurilor natală.

Patrick Swayze, născut cu aproximativ  o lună înaintea actorului Christopher Reeve, a avut și el parte de un accident de călărie. În timpul unor filmări, la data de 9 Mai 1997, el își fracturează ambele picioare după ce calul său l-a aruncat din șa.

Punctul median Chiron – Pallas Athena se află în harta lui Patrick la 22:25 Vărsător. Fiind născuți relativ aproape unul de celălalt, Patrick și Christopher au acest punct median în același semn și în conjuncție cu Nodul Nord. Nu este o poziționare extrem de relevantă pentru că toți cei născuți în aceeași perioadă au această combinație.

La Christopher, poziționarea pe Descendent era particulară lui și extrem de importantă. La Patrick, punctul median face un aspect de inconjuncție cu Ascendentul. Ne raportăm la Ascendent pentru că el indică integritatea corpului fizic iar punctul nostru median este legat de vătămarea, accidentarea lui. Prin urmare, și aici avem un aspect dificil între Ascendent și punctul median.

În plus, punctul median Chiron-Pallas este și în cuadratură cu Marte și cuspida casei a III-a, 22-24 Scorpion. Patrick a reușit să se refacă după accident iar Christopher nu. Diferența o putem vedea în faptul că Marte este în sextil cu Ascendentul și cumva mediază inconjuncția Ascendent – punct median. Marte în Scorpion indică o extraordinară capacitate de a se regenera și a vindeca fractura la picioare.

La momentul accidentului, 14 septembrie 2009, Chiron în tranzit era la 22 Vărsător, exact peste punctul median în cauză. Alături de Chiron se mai afla și Jupiter la 18 Vărsător (retrograd) și Neptun la gradul 24. Pallas Athena se afla la 21 Fecioară în inconjuncție perfectă cu punctul median și Chiron în tranzit. O combinație de tranzite extrem de clare și grăitoare.

Un alt exemplu este cel al actriței Ashley Judd. La data de 23 noiembrie 1993, ea a căzut de pe cal și și-a fracturat glezna dreaptă, având apoi nevoie de  două zile de spitalizare urmată de o operație. Avem aici parte de un accident ușor comparativ cu cazurile de dinainte.

Punctul median Chiron – Pallas se află în harta ei la 22:45 Gemeni, în cuadratură cu Pluto și Uranus din Fecioară, Vesta din Pești și în inconjuncție cu Neptun. Putem spune că acest punct median este activat în harta natală și poate indica un risc de accidentare în relație cu caii. Natura ușoară a accidentului este dată de faptul că acest punct median se află în sextil cu Ascendentul și Jupiter din Leu și în sextil cu Mercur, Soare din Berbec.

Un alt exemplu este cel al lui Mirko Marcialis, un jokeu italian care și-a pierdut viața atunci când a fost aruncat din șa de calul său. Avem parte de un accident fatal care a încheiat brusc viața lui Mirko.

Punctul median Chiron – Pallas Athena se află la 1:36 Leu și în conjuncție cu Descendentul. Avem aceeași configurație ca la Christopher Reeve care aproape și-a pierdut viața ca urmare a unui astfel de accident. Putem spune că acest punct median în opoziție cu Ascendentul aduce riscuri destul de serioase legate de integritatea corpului.

Tot acest punct median se află în cuadratură cu Jupiter și Ceres din Scorpion, în inconjuncție cu Punctul norocului, în trigon cu Uranus și sextil cu Marte. Vedem că este destul de bine conectat la hartă. Nu insistăm acum, dar faptul că Mirko și-a pierdut viața ca urmare a unui astfel de accident este subliniat de multe alte elemente din harta natală. Acest punct median, prin poziționarea lui, particularizează acest risc.

Încheiem acest articol cu un exemplu pozitiv, Eddie Arcaro, unul dintre cei mai faimoși și bogați jokey din istorie. Omul este o legendă, câștigând de 5 ori faimosul Kentucky Derby.

În harta lui, punctul median Chiron – Pallas se află la 28 Pești foarte aproape de Jupiter la 1 Berbec. El poseda și o triplă conjuncție Jupiter – Pallas – Venus. Scriam anterior că Pallas Athena este legată de capacitatea de a dresa și a controla un cal. Conjuncția cu Jupiter și Venus este un indicator al succesului și faimei obținute din lucrul cu caii. Punctul median nu face alte aspecte majore și, ca urmare, riscul de accidentare în relație cu caii este redus.

Aș mai nota faptul că punctul median se află la 30 de grade în spatele Mijlocului Cerului 28 Berbec. Aceasta este o poziționare de sprijin din partea punctului median pentru MC. Dacă vrei să afli mai multe informații despre unghiul de 30 de grade, te invit să urmărești un atelier video de 2 ore pe acest subiect: https://ascellaspica.ro/products/75-astrologie-unghiul-30-grade

În concluzie, putem spune că punctul median Chiron – Pallas Athena ne poate oferi informații legate de riscul unor accidente de echitație, în relație cu caii. Cum scriam și mai devreme, riscul se manifestă dacă te urci pe cal și dacă restul hărții natale indică riscul general de accidentare.

Vă las pe voi să continuați studiul acestui punct median și să-i descoperiți noi valențe. Iar în ediția următoare vom descoperi noi aplicații practice ale acestor puncte mediene.

Toate bune!

DAN CIUBOTARU,
președinte AAR (2008-2016), redactor Astrele

Despre Dan

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close