G-4DHF8L3Q06
EfemereIon Hristescu

Call To Action. Solstițiul de iarnă 2021

Unu. Libertatea

Poate omul să zboare? Sigur că da, încă nu s-a dat o lege care să ne interzică zborul. 

Poate omul să zboare? Nu, pentru că nu e construit pentru asta. 

O limitare per se

Când primul prost din sat a făcut-o de oaie, ne-am îngrămădit să facem o lege care să împiedice făcutul de oaie și care să se aplice, dureros, tuturor. 

Libertatea este un termen atât de subiectiv și un subiect atât de temut, încât psihologul Erich Fromm a pus-o la loc de cinste, în categoria ”frici fundamentale”.

Un paradox perpetuu, căruia nu-i dăm de cap: iubim libertatea dar nu știm ce să facem cu ea. Urâm limitarea însă, fără ea, nu putem exista și nu putem crea. Iar esența noastră este de creatori.

Doi. Alegeri, drame și semnificație

Iubim extremele până-n anusul sufletului, deși o facem pe mironosițele. Avem nevoie de și ne hrănim cu emoții profunde, uneori terifiante, deși ne jurăm cu o mână pe biblie și alta pe părțile intime că nu, noi nu! Niciodată noi nu. Ne uităm la Squid Games (un serial cu un subiect destul de-ngrozitor, cu o audiență gigantică) și apoi suntem maica stareță pe facebook. 

Este firesc, e de bine: suntem ființe umane și dorim ca ceea ce facem (și trăim) să fie semnificativ. Și ce altă măsură mai bună decât adâncimea trăirilor și stărilor ne poate confirma că, da, tocmai ce am trăit o experiență semnificativă. Suntem în grafic, așadar.

O prietenă din Anglia mă sună să-mi spună că i s-a întâmplat ceva ce își dorise dintotdeauna. Dar nu cu omul care trebuie. Iar acum trăiește două sentimente extreme, la cele două capete ale spectrului emoțional. Disperare și bucurie.

Deci, întrebarea este: de unde să tai pisica?

Sună cunoscut?

Trei. Ce avem noi aici?

  • Jupiter iese din Vărsător (29 decembrie)
  • Nodurile ies și ele de unde erau, schimbând axa: Taur – Scorpion (23 decembrie)
  • Venus retrogradează, deja, prin Capricorn, peste Pluton (19 decembrie – 29 ianuarie)
  • Mercur iese-intră-n Vărsător, de unde retrogradează-n Capricorn (13 decembrie – 14 februarie)
  • Marte vine și el, tot în Capricorn, să o ia de codițe pe Venus (24 ianuarie – 6 martie)
  • Saturn stă bine înfipt, în decanul al II-lea al Vărsătorului, anunțând o lungă perioadă de stabilitate, după ce scapă de neîncetatul și neliniștitul Jupiter (rămâne careul cu Uranus, pe care și-l vor rezolva ca doi bărbați maturi)
  • Cele mai strânse aspecte: Saturn – Uranus (care se perfectează pe 24 decembrie) și Venus – Pluton (în noaptea de Crăciun și, apoi, pe 3 martie, când avem o triplă conjuncție, la același grad 28 Cap, Venus-Marte-Pluton)

S-a folosit sistemul caselor solare, harta fiind astfel valabilă pentru orice loc (n.r.)

Cele două evenimente importante cu care începem solstițiul de iarnă și de care rămânem atârnați ceva timp după aceea, sunt careul Saturn – Uranus și conjuncția Venus – Pluton. Le-am povestit mai sus semnificația: problema libertății personale și a alegerilor drastice pe care avem a le face.

Teritoriul Capricornului găzduiește din nou evenimente (summit-uri) importante. Să recapitulăm: Venus este în mișcare retrogradă du-te – vino peste Pluton, însoțită de un Mercur nehotărât care și-a uitat cheile. Mercur stă în Capricorn până de Anul Nou, apoi dă cu spatele, din Vărsător, reintră pe 26 ianuarie, se mișcă direct din 4 februarie, se-ntâlnește iar cu Pluton pe 11 februarie, reintrând pe ușa Vărsătorului în 14 februarie. Enter Marte, din 24 ianuarie, care o prinde din urmă pe Venus și merg, amândoi, mână-n mână, până hăt, în Vărsător.

Știu că ni s-a zburlit părul pe ARN când am văzut ”iarăși Capricorn?!”. Toate gândurile ni s-au dus la 2020, momentul ianuarie – februarie. Însă: dacă atunci am observat un summit de planete ”grele”, sociale, responsabile cu mișcările și mutațiile colective, împotriva cărora nu prea ai ce face decât să stai cuminte și să joci din glezne, iarna lui 2022 este dedicată domeniului intim, personal. În casă, familie, relații, prieteni, chestiuni zilnice și planuri personale (în funcție de locul unde pică nenea Capricorn în harta fiecăruia), e zarvă multă și decizii se cer a fi scoase la soare.

Iarna vine cu un call to action. Luna februarie este cea mai încărcată, este o lună de putere, în care fiecare dintre noi suntem invitați să ne recuperăm puterea personală: din relații, din conjuncturi de viață prin acțiuni, cuvinte, deplasări.

Sunt foarte multe evenimente în perioada care urmează. Prevestim o iarnă încărcată, vie, unde doar de plictiseală nu poate fi vorba. Cele mai strânse aspecte sunt, cum spuneam, Venus – Pluton și Saturn – Uranus, cu două planete sociale în propriile domicilii (Saturn și Jupiter) arătând o primă Sfântă Treime (primul trimestru din 2022) cu situații de putere, aparent inconfortabile și dueluri între viitor și prezent. Idei și puteri noi, care se doresc a fi recuperate, scoase la lumină, înțelese, integrate și apoi trebuie acționat.

Atenție mărită la ceea ce și cum ne dorim, belim ochii la compromisuri și, dacă simțim o situație călduță, inconfortabilă prin confortul ei, vorba francezului: casse-toi! Cară-te naibii de-acolo! Action, baby! Motor, că vine Solstițiul…

ION HRISTESCU,
(aka Vrăjitoarea Electrică)
vicepreședinte AAR (2012-2014), redactor Astrele

Ion va susține un seminar în cadrul programului STAAR online 2022, care începe în 3 februarie!

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close