Alegeri SUA 2020: Kamala Harris, atuul democraților
Se apropie alegerile din Statele Unite. Tot mapamondul așteaptă rezultatele cu mare interes, cu atât mai mult cu cât mandatul lui Donald Trump a fost, și încă este, unul agitat, inconstant, plin de decizii șocante și controversate, care au tulburat mult apele la nivel național și, mai ales, internațional. De altfel, la ce să te aștepți de la un personaj născut pe o conjuncție Soare-Uranus, pe o triadă Ascendent-Marte-Pluto și pe ditamai eclipsa de lună în semne duble?1
Fiindcă echilibrul și stabilitatea lumii întregi depind mult de SUA, această țară ar avea nevoie de un președinte mai chibzuit, mai cooperant și mai responsabil. Din păcate, democrații nu au putut scoate din pălărie contracandidatul ideal. Așa că au mers pe mâna lui Joe Biden2. Este adevărat că Biden este un politician cu multe calități și cu multă experiență (este în politică de aproape 50 de ani) și care știe foarte bine cum merg lucrurile la Casa Albă, fiindcă a fost vicepreședintele lui Barack Obama. În plus, are și o personalitate potrivită, pe care psihologii o descriu astfel: ”Fațeta principală este deschisă/ sociabilă, completată de una secundară amabilă/cooperantă și de caracteristici subsidiare de tip ambițios/încrezător. În mod tipic, Biden poate fi caracterizat ca un extravertit conciliant cu un stil de conducere interpersonal”3.
Dar Biden este un om în vârstă, care, dacă va fi ales, la data inaugurării mandatului (20 ianuarie 2021) va avea 78 de ani și 2 luni, devenind astfel cel mai bătrân președinte al SUA în funcție. Iar pe parcursul mandatului de 4 ani, între 78 și 82 de ani, nu este exclus să se confrunte cu probleme de sănătate care să îl împiedice să-și desfășoare activitatea sau, mai rău, să părăsească lumea celor vii. Dar chiar dacă starea de sănătate se menține în limite rezonabile, rezistența fizică și anduranța la stres sunt în mod firesc diminuate.
Soluția? Un vicepreședinte puternic și destoinic, care să-i asigure spatele, care la nevoie să-i poată prelua și duce cu bine la îndeplinire sarcinile, ba chiar care să poată deveni un președinte de nădejde în cazul celui mai negru scenariu. În plus, profilul acestui vicepreședinte trebuie să corespundă și principiilor democrate. Asta înseamnă bile albe în plus pentru femei, persoane de culoare și diverse minorități.
Așa se face că democrații au ales-o drept parteneră lui Joe Biden în cursa pentru Casa Albă pe Kamala Harris, care răspunde cu brio cerințelor. Este femeie și, fiind fiica unui profesor universitar de economie imigrant din Jamaica și a unei cercetătoare în biologie specializată pe cancer de sân imigrantă din India, se auto-definește a fi de culoare. Apoi, are un CV impresionant:
- 1990 – intră în barou
- 1990 – 1996 – procuror districtual al regiunii Alameda, California
- 1998 – 2000 – șefa Diviziei Penale de Carieră4 din San-Francisco, California
- 2000-2002 – procuror în administrația orașului San-Francisco
- 2004-2011 – procuror districtual al orașului San-Francisco
- 2011-2017 – procuror general al Californiei
- Din 2017 – senator de California
Kamala Harris are însă și o hartă natală potrivită CV-ului și postului la care aspiră.
Kamala Harris este Balanță. Nu vă gândiți la femeile Balanță doar ca la niște cochete rasate, elegante și diplomate. Pot fi, deopotrivă, politicieni abili, care ascund în mănușa de catifea o puternică mână de fier. Amintiți-vă de Margaret Thatcher, care a condus destinul Marii Britanii între 1979 și 1990, sau de mai recenta ei urmașă, Theresa May, care a fost prim ministru al Marii Britanii între 2016 și 2019.
Kamala Harris este o Balanță ambițioasă, competitivă și combativă, ”fortificată” de Luna în Berbec (semnul lui Marte), de stăpânul Ascendentului, Mercur, în Scorpion (semnul lui Marte) și de Marte în Leu. Este curajoasă, știe să lupte, știe să se bată. Donald Trump și echipa lui ar trebui să se teamă de ea.
Ba mai mult, este și foarte inteligentă. Probabil că a moștenit mintea scăpărătoare a mamei sale, Shyamala Gopalan Harris, care a venit din India în SUA la 19 ani pentru un masterat în nutriție și endocrinologie, iar la 26 de ani își lua doctoratul în aceste discipline la Universitatea din California, Berkeley.
Oricum, cu Soarele și Ascendentul în semne de aer, cu Marte în casa a III-a, a inteligenței și comunicării, cu stăpânul casei a III-a tot în semn de aer, cu Venus (plus două planete lente, care dau și mai multă greutate semnului) în Fecioară, zodie mercuriană, de minte ageră, atenție la detaliu și spirit de observație, este clar că are o inteligență nativă mult peste medie și o mare putere de argumentare. Este foarte greu de învins în dezbateri și poate fi mai incisivă decât oricare dintre membrii echipei lui Trump. Bineînțeles că experiența de procuror, precum și perioada cât a lucrat la Divizia Penală, unde a dat piept cu cei mai periculoși infractori, o fac și mai de temut în confruntări.
Dar Kamala Harris poate fi și foarte subtilă și intuitivă: Mercur, planeta inteligenței, este în Scorpion, împreună cu Neptun. Kamala nu numai că citește bine oamenii și le ghicește ușor intențiile, dar la nevoie poate fi și foarte evazivă, învăluitoare, derutantă, alunecoasă. Mercur în Scorpion îi mai adaugă și abilitatea de a sonda misterele, de a afla secrete, de a investiga. Probabil că, dacă va ajunge acolo unde și-a propus, va conlucra foarte eficient cu serviciile secrete.
Peste toate, Saturn în domiciliu în casa a IX-a, a studiilor aprofundate, a gândirii abstracte și principiilor, îi conferă o înțelegere mai profundă a lumii, un oarecare simț filozofic și, cu siguranță, capacitatea de a elabora strategii pe termen lung.
Lăsând de o parte inteligența și talentul în comunicare, Kamala Harris este o persoană responsabilă, muncitoare, meticuloasă și perfecționistă. Asta ne spune despre ea stăpânul hărții, Mercur, amplasat în casa a VI-a, în Scorpion. Este o poziție ce face buni profesioniști, care întotdeauna se vor strădui să se achite exemplar de sarcini și care sunt potriviți pentru posturi de încredere.
Însă Kamala Harris mai are încă ceva. Ceva ce poate fi mai prețios decât tot restul: are noroc. Este născută pe Lună Plină, dar pe o Lună Plină specială, cu Soarele și Luna în cele mai norocoase case ale horoscopului: Soarele în casa a V-a, Agathe Tyche (Norocul Bun), bucuria lui Venus, și Luna în casa a XI-a, Agathos Daimon (Geniul Bun), bucuria lui Jupiter, Luna și Jupiter fiind, în plus, în recepție mutuală de triplicitate. Iar ca să câștigi în fața lui Trump îți trebuie și noroc. Fiindcă și el este un norocos: eclipsa de lună pe care s-a născut s-a produs tot pe axa caselor V-XI, dar cu Luna în V și Soarele in XI.
Numai că în timp ce axa norocoasă a lui Trump, viciată de eclipsa de lună și de conjuncția cu Uranus, se suprapunea peste axa caselor I-VII a Americii, activându-i conjuncția Marte-Uranus din casa a VII-a și afectându-i serios echilibrul, armonia și relațiile externe, axa norocoasă din harta Kamalei se suprapune peste casele V-XI din harta Americii, și trimite aspecte bune către casa a VII-a.
Si la fel se suprapune si peste casele norocoase V-XI din harta lui Joe Biden, fiindcă atât harta Americii, cât și harta lui Biden au Ascendentul în Săgetător, casa a V-a în Berbec și casa a XI-a în Balanță.
Biden și Harris pot face o echipă bună și din cauză că sunt destul de compatibili: se întâlnesc în dimensiunea lor de tip Scorpion (el Scorpion, ea cu stăpânul hărții în Scorpion), iar axele lor natale AS-DS se suprapun.
Iar la capitolul ”Kamala îi porta noroc lui Joe”, mai putem adăuga Pars Fortunae a ei în casa I a lui, și Jupiter din harta ei în Taur, unde se află Luna lui. Și cine știe, poate și tripleta Venus-Pluto-Uranus pe care ea i-o plasează în casa a X-a, a carierei, renumelui și statutului, unde Venus, Mica Benefică, vine dimpreună cu enorma putere de focalizare a lui Pluto și cu forța înnoitoare a lui Uranus. Deși combinația are și un potențial periculos, aici o putem privi preponderent sub un unghi pozitiv, fiindcă face aspecte bune cu Luminătorii lui Biden și cu stăpânul casei carierei lui. Și fiindcă în harta ei, combinația este bonificată de trigonul superior pe care îl primește de la Jupiter, Marele Benefic.
În concluzie, Kamala Harris pare să fie o alegere inspirată din partea democraților pentru a face pereche cu Joe Biden în cursa prezidențială. Cei doi au cam tot ce le trebuie pentru a câștiga. Rămâne de văzut ce ași ar putea scoate din mânecă Trump. Însă chiar dacă printr-o mașinațiune malefică a sorții (sau a serviciilor secrete rusești), Trump va fi reales, nu o pierdeți din vedere pe Kamala. Dacă și-a propus să ajungă la Casa Alba, probabil că mai devreme sau mai târziu va ajunge.
MIHAELA DICU,
Senior editor și președintă de onoare a AAR
- https://www.astro.com/astro-databank/Trump,_Donald ↩
- https://www.astro.com/astro-databank/Biden,_Joe ↩
- http://personality-politics.org/joe-biden ↩
- Divizia Penală de Carieră funcționează pe lângă procuratura districtuală din San-Francisco, cu scopul expres de urmărire penală a cazurilor care implică infractori recidiviști și infractori înarmați sau violenți. Se ocupă de jafuri, răpiri, atacuri, tentative de omor, precum și cazuri în care infractorii mai au cel puțin o condamnare la activ. Divizia gestionează, de asemenea, cazurile în care un ofițer de poliție este grav rănit de infractori, în timpul misiunii. ↩