Interpretarea viselor cu ajutorul astrologiei (partea a II-a)
În prima parte a articolului am aflat mai multe despre vise în diverse scrieri antice şi despre axa viselor şi a divinației, axa caselor III-IX. În cele ce urmează voi prezenta o tehnică astrologică veche, care ne poate ajuta să descoperim dacă visele noastre au semnificații şi, dacă da, care ar putea fi acelea.
Sursele în care am regăsit informații despre tehnica astrologică de interpretare a viselor sunt următoarele: lucrările lui Sahl şi MĀSHĀ’ALLĀH, traduse de Benjamin Dykes, cartea lui William Lilly1 – capitolul despre Astrologie orară şi, mai exact, despre interpretarea unei întrebări legate de vise, precum şi Guido Bonnati2 – Liber Astronomiae, Cartea 6 – Despre astrologie orară, în Capitolul 9. Despre Sahl, astronom, matematician şi astrolog, care ar fi trăit în secolul al VIII-lea, se știe că practica astrologia elenistică. Despre el se presupune că ar fi fost primul care ar fi tradus Almagest-ul lui Ptolemeu în limba arabă.
Cum putem folosi astrologia pentru a interpreta un vis şi care sunt pașii de urmat din punct de vedere al tehnicii astrologice?
1) Momentul folosit pentru a ridica harta consultativă a visului poate fi:
- momentul în care ne trezim şi ne aducem aminte ce am visat;
- în timpul zilei, când ne (re)amintim ce am visat;
- când povestim visul astrologului.
Vom lua întotdeauna în considerare a noua zodie de la Ascendent, precum şi guvernatorul său tradițional. Dacă în casa a IX-a se găsește o planetă, aceasta va deveni semnificatorului visului. Dacă în această casă nu există nici o planetă (se folosesc doar cele șapte planete vizibile) atunci în continuare se urmăresc casele 9, 10, 1, 7, 4 sau 3 – verificăm aceste case, în ordinea dată, şi ne oprim la prima planetă pe care o găsim. În cazul în care nu există planete în aceste case, visul este fals sau nu este de luat în considerare, fiind o amăgire.
2) Planeta care semnifică visul indică natura visului – aceste interpretări sunt preluate din sursele menționate, dar ele nu sunt exhaustive:
- Saturn
Dacă planeta care semnifică visul este Saturn, atunci visul este despre ceva care aduce frica, ceva îngrozitor, de care cel care visează este terorizat. Dacă în casa a IX-a se regăsește şi Nodul Sud împreună cu Saturn, atunci natura visului este şi mai oribilă şi mai îngrozitoare, existând chiar teama de a fi ucis. Este necesar, în acest caz, să acordăm şi mai multă atenție caselor aflate în zodii guvernate de Saturn – Capricorn şi Vărsător – deoarece ele conțin informații cu privire la cauza sentimentului de groază venit prin vis. Spre exemplu, dacă Vărsătorul găzduiește casa a XII-a, atunci sentimentul de frică vine din partea dușmanilor ascunși sau a unei teme semnificate de casa respectivă. La fel se va judeca şi pentru cealaltă casă / zodie.
- Jupiter
Dacă semnificatorul visului este Jupiter, atunci este vorba despre oameni cu poziții înalte în societate sau care sunt bogați, magnați sau cei care se bucură de popularitate; în general, Jupiter reprezintă lucruri încântătoare, benefice.
- Marte
Dacă Marte este planeta care reprezintă visul, atunci visul este despre un duel, un conflict, o dispută care poate să ajungă şi în instanță, o luptă, indiferent de forma pe care o ia în zilele noastre. În același timp, Marte poate simboliza carnea sau sângele, armele sau diverse instrumente marțiene – ascuțite şi tăioase, cuțite, săbii etc.
- Soare
Dacă Soarele reprezintă visul, atunci visul poate fi despre ceva care zboară între cer şi pământ (avioane, păsări) sau nativul a visat o lumină sau un foc, o persoană cu autoritate, un conducător important sau alte lucruri simbolizate de Soare: aur, corpuri de iluminat;
- Venus
Dacă semnificatoarea este Venus, atunci visul este despre femei, sex, jocuri, plăceri, băuturi, îmbrăcăminte şi bijuterii fine, perle – despre lucruri frumos mirositoare, atrăgătoare, fermecătoare, lucruri vrednice de respect şi stimă;
- Mercur
Dacă Mercur este planeta implicată, atunci visul poate fi despre discursuri, prelegeri, picturi sau scrieri, imagini sau voci, monede sau negustori care tranzacționează – schimbă, cumpără sau vând, sau despre oameni care se ceartă, sau orice altă semnificație de natura lui Mercur;
- Luna
Dacă semnificatoarea visului este Luna, atunci visul se poate referi la o anumită femeie, la mamă sau alte femei în vârstă, sau poate fi despre mare sau orice alte chestiuni legate de aceasta (curenți de apă, marinari);
În lucrarea lui Sahl, pe lângă cele șapte planete vizibile, semnificatori ai visului pot fi şi nodurile lunare. Dacă este vorba despre Nodul Sud, atunci visul a fost caracterizat de întuneric, de praf, de tristețe, cel care a visat a auzit șoapte, nimic clar, nimic sigur. În schimb, dacă este vorba despre Nodul Nord atunci visul a fost cu verdeață sau grădini de agrement, parfum, aur, lucruri frumoase, în general.
3) Sursa visului este reprezentată de casele guvernate de semnificatorul visului (planeta identificată la pasul anterior) – se folosește numai sistemul pe case întregi:
Casa 1. se visează pe sine, visul vine din interiorul persoanei;
Casa 2. partea materială / bani, posesiuni;
Casa 3. frați, surori, vecini, scrisori, mesageri, zvonuri, veşti;
Casa 4. tată, pământuri, case, moșii, orice legat de pământ şi de bogățiile acestuia;
Casa 5. copii, femei însărcinate, petreceri, distracții, jocuri;
Casa 6. subordonați, boală, chiriași, fermieri, unchi;
Casa 7. inamici, soție sau partener, hoți;
Casa 8. deces sau capturare, moșteniri, testamente;
Casa 9. călătorii lungi, preoți, cărți, învățătură, biserici;
Casa 10. autoritatea, conducătorul, avocați, magistrați, negustori;
Casa 11. prieteni, încrederea acordată, speranță;
Casa 12. inamici ascunși sau încarcerare, izolare, orice fel de rău, fie provocat de sine sau de alții;
4) Calitatea semnificatorului ne dă mai multe informații despre natura visului:
Dacă semnificatorul este într-un semn feminin şi, spre exemplu, planeta este Saturn, atunci visul este despre un loc înalt, despre frica de a cădea dintr-un loc înalt, sau poate nativul a visat furtuni pe mare, vânturi mari, o forţă violentă.
Dacă semnificatorul este într-un semn masculin, atunci planeta ne vorbește despre frica de a fi scufundat, lupta de a urca şi ieși la suprafață sau despre un loc îngust.
Dacă Saturn, ca semnificator al visului, se găsește într-un semn de pământ, atunci e posibil ca cel care a visat să se fi văzut atacat cu pietre, încercuit, căzut într-o groapă, într-un loc îngust, asediat sau suprasolicitat.
Dacă este vorba despre o zodie de foc, atunci cineva s-a visat atârnat sau ars, a văzut ceață, negreală, obscuritate.
Saturn, ca semnificator al visului într-un semn de aer poate face trimitere la o urmărire, iar într-un semn de apă poate semnifica un înec, un naufragiu sau o inundație.
De aceeași manieră se vor judeca şi celelalte planete, din punct de vedere al elementului şi al polarității.
5) Efectul visului este exprimat prin modalitatea semnului lunar:
- Fix – visul va avea un efect, bun sau rău
- Mutabil – ceva va apărea din vis în realitate
- Cardinal – va dispărea și nu va avea nici o semnificație pentru visător
6) Rezultatul visului este reprezentat de relațiile dintre semnificatorul visului, guvernatorul Ascendentului și Lună:
Dacă sunt împreună cu o benefică, atunci chestiunile casei conduse de semnificatorul visului vor fi bune şi utile pentru cel care visează;
Dacă sunt alături de o malefică sau chiar ei sunt malefici, ceva rău va veni, în conformitate cu ceea ce este semnalat de casa condusă de planeta malefică.
Studiu de caz
Cu titlu de studiu de caz, am analizat unul dintre cele două visuri descrise de colega mea, Diana Spinean, în articolul „Sincronicități: visele și tranzitele. O utilizare curioasă a astrologiei” publicat în revista AstroText în luna mai 2014. Iată cum sună visul:
„(…) mă găseam în Germania, unde mersesem să-mi găsesc serviciu. Dar ajunsă la destinaţie mă simţeam ca pierdută în spaţiu: nu cunoşteam limba, încercam să-mi apelez prietenii mutaţi acolo, dar erau toţi ocupaţi şi nu puteau să mă îndrume, telefonul nu mergea şi nu reuşeam să sun acasă sau să mă conectez la internet, aveam probleme cu actele, ş.a.m.d. O mulţime de obstacole! În final, se pare că am găsit un post de menajeră pentru o familie care… ţinea o fată captivă în tabloul de pe peretele camerei de zi! Sentimentele care mă încercau erau de singurătate, stranietate şi dorinţa de a găsi un sens în toată situaţia şi de a-mi face un rost acolo în ciuda tuturor obstacolelor.”
1) Pentru a stabili harta consultativă a acestui vis, am ridicat harta pentru momentul în care Diana şi-a amintit că a visat: 24 martie 2012, ora 5 dimineața şi am urmărit pașii menționați mai sus.
În harta consultativă ridicată, se poate observa că stăpâna casei a IX-a este Venus în Taur, aflată în casa a IV-a, casa ce semnifică pământul natal, căminul, de aici şi legătura cu înstrăinarea de casă, descrisă în vis. De asemenea, guvernatoarea lui Saturn, Venus în Taur, se află în propria ei demnitate, semn că legătura cu familia este puternică. Casa a IV-a reprezintă şi inconștientul personal, un simbol că ceva din zona aceea încearcă să se facă cunoscut, să fie adus la suprafață.
2) Am stabilit semnificatorul visului: planeta din casa a IX-a, Saturn, care în plus este şi stăpânul Ascendentului. Deci, asa cum ne-a transmis şi Bonatti, dar şi din descrierea în sine a visului, este vorba de o frică, frica de a pleca de acasă, de a se regăsi singură printre străini, de a se afla într-un impas care să necesite responsabilitate şi maturitate (Saturn) pentru a fi soluționat. Dar poate fi vorba şi de a găsi soluții originale, simbolizate de Vărsător.
3) Sursa visului este dată de semnificația caselor guvernate de Saturn (casa I și casa a XII-a), având deci are legătură cu persoana şi cu temerile ei interioare sau poate cu anumiți dușmani ascunși. Nu se găsesc planete în aceste case, dar putem observa că Partea Norocului se află în casa I, semn că persoana este cea care va reuși să rezolve singură problema, ceea ce a şi făcut, dat fiind că a reușit în vis să își găsească până la urmă de lucru, ca menajeră.
4) Saturn se află în Balanță, un semn masculin şi de aer (comunicarea). Deci este vorba de urmărirea unei posibilități de a-i contacta pe cei de acasă, posibilitate soldată cu eșec datorită multiplelor obstacole.
5) Luna se află într-un semn cardinal, semn că visul nu va avea nici un fel de semnificație pentru cea care l-a visat. Ținând cont că totuși în casa a IX-a, a visului, se află o planeta malefică, Saturn, aceasta ne duce cu gândul că totuși s-ar putea să apară anumite chestiuni negative în urma acestui vis.
6) Stabilind relațiile dintre planeta semnificatoare a visului (Saturn), Luna şi Ascendent, putem observa că Luna, aflată în Berbec, aplică spre Saturn în Balanță. Aflate în opoziţie şi în semnele cardinale, indică o stare acută, poate o presiune pe care Diana a resimțit-o mai puternic. Cum Luna este guvernatoarea casei a VI-a, această presiune se poate să fi venit fie de la serviciu, fie din necesitatea de a-şi găsi un serviciu sau poate să fi fost vorba de o boală (casa a VI-a). Cu toate acestea, dat fiind faptul că Venus, stăpâna casei a IX-a, nu realizează aspecte tensionate cu nicio altă planetă, putem concluziona că orice chestiune negativă care ar putea interveni în urma visului, nu va fi atât de importantă, iar afecțiunile rezultate nu vor fi prea mari. Opoziția e un semn că visul reprezintă o presiune interioară, probabil care vine din subconștient (casa a XII-a), ceva ce este nevoie să fie adus la lumină, pentru a fi putea fi transformat, dar care nu va avea un efect imediat în lumea fizică asupra celei care a visat. Fiind vorba de Saturn, este posibil ca efectul să se observe după o perioadă mai lungă de timp.
***
Foarte mulți dintre noi nu țin cont de ceea ce visează, nerealizând că visele sunt, de fapt, o formă extinsă de conștiință. Pe măsură ce visăm, devenim mai deschiși forțelor de vindecare care ne ajută să ne recâștigăm echilibrul mental, emoțional, fizic și spiritual. Sinele nostru superior lucrează adesea cu noi prin visele noastre – vindecare, consiliere, încurajare și, uneori, avertizându-ne de pericole iminente. Primim mesaje de pretutindeni. Așadar, să învățăm să le ascultăm şi să le interpretăm cu ajutorul astrologiei!
ANCUȚA CATRINOIU,
Membră AAR
- William Lilly a fost unul dintre cei mai cunoscuți astrologi ai secolului al XVII-lea, care a publicat în 1647 primul manual de astrologie clasică, unul dintre cele mai importante manuscrise de astrologie în limba engleză, intitulat „Astrologia creștină”. ↩
- Guido Bonnati a fost un astronom, matematician şi astrolog italian, cel mai cunoscut astrolog al secolului al XIII-lea în astrologia vestică. ↩