Alexandra GramaReportaj

Impresii despre ediţia din septembrie 2017 a Cercului de Astrologie Phoenix

După o scurtă vacanţă de vară, ne-am reîntalnit, cu forţe proaspete şi mult entuziasm, la o noua ediţie a Cercului de Astrologie Phoenix, în data de 12 septembrie, pentru a discuta un subiect interesant şi „arzător” – „Eclipsele din 2017 – semnificaţii astrologice”.

În prima parte a serii, am fost încantaţi sa ascultăm o prezentare deosebit de interesantă şi complexă, susţinută de Ioana Ispas, organizatoare a Cercului Phoenix şi vicepreşedintă a AAR. Ioana a prezentat, pentru început, semnificaţii şi clasificări ale eclipselor, dezvoltând ideea că eclipsele se repetă, de-a lungul timpului, după anumite tipare, în serii numite Saros. O serie Saros cuprinde între 70-73 de eclipse. Fiecare serie Saros produce o eclipsă la fiecare 18 ani şi fiecare eclipsă exprimă caracteristicile seriei Saros căreia îi aparţine (eclipsei care a dat naştere seriei).

În continuare, Jeni Nicolae, autoare a unor articole deosebit de interesante pe această temă, a discutat despre impactul eclipselor în plan individual, subliniind importanţa eclipsei prenatale (cea mai apropiată eclipsă de Soare care are loc înaintea naşterii). Gradul la care are loc această eclipsă este un punct sensibil în harta natală, care oferă cheia spre evoluţia spirituală a fiecăruia. Acest punct poate fi activat prin tranzite, progresii şi este interesant de studiat în sinastrie.

Împreună cu Ioana Ispas, am discutat apoi despre impactul eclipselor la nivel macro, pe harta României. În anul 2017 am avut 2 secvenţe de eclipse, prima în februarie (11 februarie – eclipsă de Lună, 26 februarie – eclipsă de Soare), iar cea de-a doua în august (7 august – eclipsă de Lună, 21 august – eclipsă de Soare). Ioana a făcut o analiză complexă asupra impactului acestor eclipse, din punct de vedere politic, social şi financiar. Eclipsele din acest an s-au produs pe axa caselor I –VII a României, cu impact asupra imaginii, parteneriatelor şi relaţiilor externe ale ţării. Eclipsa de Soare din 21 august s-a produs foarte aproape de Saturn din harta ţării noastre şi în opoziţie cu Uranus, iar in cele ce urmează, Jupiter va tranzita Luna din Scorpion, fapt care ne poate da speranţa unei schimbări, unei renaşteri a conştiinţei naţionale.

În cea de-a doua parte a serii, Vrăjitoarea Electrică (Ionuţ Hristescu) ne-a încântat cu o prezentare originală, motivaţională, despre subiectul discutat. Pentru început, ne-a propus un exerciţiu psihologic practic prin care a demonstrat importanţa poziţionării observatorului faţă de evenimentele exterioare. Perspectiva din care priveşti lucrurile şi nivelul conştiinţei sunt esenţiale pentru a atrage în viaţa ta evenimente pozitive, dar este absolut necesar să lucrezi cu tine însuţi, să ,,plantezi” intenţii şi să te dezvolţi continuu din toate punctele de vedere.

În continuare, Ionuţ ne-a vorbit despre cum putem fructifica, în viaţa noastră, oportunităţile oferite de către eclipsele din august. Nodul Nord în semnul de foc al Leului, în conjuncţie cu Marte şi în trigon cu Uranus, ne îndeamnă la manifestarea propriei voinţe, la asumarea acesteia, la curaj, la urmarea impulsului creator, la ascultarea vocii interioare (a intuiţiei), desprinzându-ne de părerile celorlalţi şi de instinctul de ,,turmă” (Nodul Sud în Vărsător). Totodată, Ionuţ ne-a oferit o perspectivă interesantă asupra mecanismelor de funcţionare a Universului. Lumea macroscopică, reprezentată de cele 7 planete vizibile, funcţionează după legile newtoniene ale gravitaţiei (legea cauză-efect), unde nu putem interveni, pe când lumea subatomică, reprezentată de planetele transsaturniene, funcţionează după legile probabilităţii, ale incertitudinii, în acest caz fiind demonstrată puterea liberului arbitru.

Discuţia a continuat cu participarea tuturor din sală, care au împărtăşit propriile experienţe, corelând evenimentele astrale cu propriile situaţii de viaţă.

Următoarea întâlnire a Cercului Phoenix are loc în 21 noiembrie 2017, la Hotel Cișmigiu, unde vom discuta despre tranzitul lui Jupiter în Scorpion. Donație: 30 lei / participant. Membrii AAR au gratuitate.

Din partea Cercului de Astrologie Phoenix,
ALEXANDRA GRAMA,
Membră AAR.

***

Vă invităm să urmăriți și întâlnirea din iunie 2017 a Cercului Phoenix:

Share

Lasă un răspuns

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close