OrarăProvocare

Răspunsurile cititorilor la întrebarea ”Unde-i buletinul?”

Am să încep cu deznodământul situației prezentate în ediția trecută a revistei, cu răspunsul la întrebarea privind locul unde se găsea buletinul pierdut al fiului meu. După căutări îndelungate, a fost găsit într-un buzunar ascuns al hainei lui, pe care o lăsase agățată în cuierul din hol, holul aflându-se în vecinătatea bucătăriei (și, deci, a chiuvetei), în partea de nord a casei.

Înainte de a vă prezenta raționamentul meu în interpretarea hărții orare cu care v-am provocat, menționez că două dintre colegele care au răspuns la acest exercițiu au fost foarte aproape de realitate. Acestea sunt Malvina și Valeria, pe care le felicit și ale căror interpretări le puteți citi în rândurile care urmează.

harta-orara-buletin2

Malvina Gutaga:

Întrebarea este pusă de mamă, pentru fiul ei. Prin urmare, Ascendentul întrebării devine cuspida casei a V-a (care semnifică “fiul”, “copiii”). Pornind de aici, găsim că:
Semnificatorii băiatului sunt:
-Soarele, care este chiar pe Ascendent
-Luna, stăpâna casei I
Semnificatorii buletinului sunt:
– Luna, semnificatorul tradițional al lucrurilor pierdute
– Mercur, semnificatorul natural al actelor
– Mercur, stăpânul casei a III-a, care este casa înscrisurilor și documentelor
Mercur se află în conjuncție aplicantă cu Soarele (băiatul, dar se află totuși în casa a XII-a. Aceasta înseamnă că, deși buletinul se află foarte aproape de el, poate chiar asupra lui, este totuși ascuns, nu se știe de el. Un lucru important este că va fi găsit foarte curând și nu este chiar pierdut.
Luna este în casa I, deci buletinul se află în casa băiatului. Ea este în conjuncție aplicantă cu Venus, unul dintre benefici, iarăși un semn că va fi găsit. Luna se desparte de Soare (băiat) și se apropie de Venus; acest lucru înseamnă că va fi găsit de o femeie, cel mai probabil mama băiatului.
Toți semnificatorii îndreaptă atenția spre Rac, drept loc unde se află buletinul: stăpânul Ascendentului e în Rac; stăpânul casei a II-a (lucrurile pierdute), Soarele, e în Rac; stăpânul casei a III-a (actele pierdute), Mercur, e în Rac; în plus, Jupiter, care se află în casa a III-a, este stăpân prin exaltare al Racului. Racul semnifică locuri care sunt în apă sau apropiate de apă. Cuspida casei a IV-a, care dă indicații asupra locului unde se află obiectul pierdut, este în Scorpion, deci iarăși un loc apropiat de apă…
Considerând toate indiciile, aș spune că:
Când a plecat de la stomatolog, băiatul și-a pus buletinul în buzunarul de la blugi, nefiind conștient de ceea ce face, astfel încât a uitat unde l-a pus; când a ajuns acasă și-a pus blugii la spălat, în coșul de rufe din baie, cu tot cu buletin, iar mama lui a descoperit buletinul înainte să spele lucrurile (de preferat :)) sau după ce le-a spălat. Încă un detaliu suplimentar: este posibil că baia să fie în partea de nord a casei (Racul e semn nordic).

Valeria Grădinaru:

A) Considerațiile preliminare ne arată că harta este aptă de interpretare: As. se află la 16° Pești, Luna nu “merge în gol” și nici nu se află în ultimele grade ale semnului sau în Via Combusta, Saturn nu se află în C7, planeta din C1 nu este afectată, stăpânul Ascendentului, Jupiter, nu este nici el afectat.
Ora la care s-a pus întrebarea, ora lui Jupiter, are legătură cu harta orară. Nu știm dacă elemente din hartă descriu solicitanta, dar putem considera, după datele de mai sus, că harta orară este validă.
B)Semnificatorii sunt:
– Ascendentul la 16°Pești
– Jupiter, la 17°Fecioară, opus Ascendentului și conjunct cu Nodul Nord
– Luna la 18°40 în Rac, în C5, aceștia trei fiind semnificatorii solicitantei, iar Luna fiind și semnificator general al obiectelor pierdute, de orice fel
– Mercur, semnificatorul actelor, în Rac, în C4
– casa a șaptea, prin sistemul caselor derivate fiind casa a treia (actele) de la a cincea (fiul familiei), semnificator al întrebării
C) Stăpânul casei a șaptea este același cu semnificatorul actelor căutate; un alt element promițător este faptul că Jupiter, marele Benefic, ocupă această casă, chiar dacă este în opoziție cu As. Cei doi se află în recepție mutuală de exaltare, ceea ce promite, încă o dată, că buletinul va fi găsit.
D) Locul unde se află obiectul pierdut este indicat, de regulă, de stăpânul casei care semnifică întrebarea, adică de Mercur. Mercur, împreună cu luminariile și cu micul Benefic alcătuiește un stellium care ocupă Racul și casele patru-cinci. Această configurație ne sugerează că locația unde se află actul rătăcit este casa părintească a posesorului actului (Soarele și Luna sunt părinții, în Rac, în casa casei). Buletinul de identitate a fost găsit în casă, în camera copilului (casa a cincea, unde se află deja Luna, semnificator generic al lucrurilor pierdute). Poate într-un sertar (casa a șaptea în Fecioară) sau în preajma PC-ului (Mercur)…

Au existat și alte răspunsuri care, deși s-au îndepărtat într-un final de realitate, au conținut și detalii veridice, care îmbogățesc analiza. Unul dintre ele este cel al Danielei:

Daniela Drăghici:

(…) În ansamblu harta este promițătoare prin aplicarea Lunii către Venus și Jupiter din casa angulară lângă NN. Se vede preocuparea fiului, prin aglomerarea de planete din casa a V-a a întrebării. Dintre toate Luna este puternică, în domiciliu (…)
Ea/Luna este și cea care-l semnifică pe posesor, fiind de departe, după părerea mea, planeta cea mai puternică din stelliumul din Rac. Fiind vorba despre un act care-i aparține fiului, buletinul este semnificat de casa a VII-a, adică a III-a de la a V-a: Fecioară, ocupată de Jupiter, Mercur fiind almutenul, destul de slab prin situarea în zodie și apropierea de Soare. Cosemnificator este Marte – în domiciliu, în casa cadentă, dar în hayz și, din punctul meu de vedere, hotărâtor în răspunsul întrebării, mai este și lângă steaua fixă Algena, benefică, de natură Jupiter/Venus. Luna aplică spre trigon cu Marte, până la perfectarea aspectului întâlnindu-se cu Venus, care în harta întrebării ”se bucură” prin plasare în casă și mai este și lângă o stea binevoitoare (Castor).

În ce mă privește, am considerat că harta este validă și că Ascendentul și guvernatorul său mă descriu pe mine, cea care am pus întrebarea. Apoi, am judecat astfel:
– fiul meu este reprezentat de casa 5, în Rac, guvernatorul acesteia fiind Luna.
– buletinul (întrebarea) este reprezentat de guvenatorul casei 7 (a treia casă de la casa 5), Mercur, care se găsește în casa mea a 4-a. Tot Mercur este și semnificatorul natural al buletinului.
– Luna, semnificatorul rezolvării se găsește în casa 5, în Rac, în domiciliu.
– fiul meu (Luna) a fost însoțit de o femeie, Venus (a plecat la cabinet însoțit de bunica).
– buletinul, aflându-se în casa a 12-a a fiului indică faptul că e pierdut / furat. Luna (fiul) este în aspect separant față de Mercur (buletin), deci există o distanță între el și buletin, dar nu foarte mare. Buletinul este greu de găsit, este ascuns, nu doar pentru că se află în casa furturilor și a pierderilor fiului (casa lui a 12-a), ci și pentru că semnificatorul lui (Mercur) este combustat.
– aspectele Lunii (semnificatoarea fiului, dar și semnificatoarea întrebării/ rezolvării) arată că s-a petrecut o schimbare neprevăzută (cuadratură cu Uranus), arată și îngrijorarea lui pentru ce s-a întâmplat (opoziția la Pluton), dar dau și speranțe pentru viitor: Luna este în aspect favorabil cu Jupiter și cu Marte, indicând posibil noroc/ șansă prin acțiune și ambiție de a-l găsi sau voința de a face altul (Marte în casa legii). Ultimul aspect al Lunii, înainte de a părăsi zodia, este o conjuncție cu Venus. Șansele de a-l recupera erau, așadar, mari.
– buletinul trebuia să fie în casa mea (casa 4), în partea de nord a acesteia, lângă o sursă de apă (Racul), într-un loc organizat – gen raft, sertar, hol, cuier (Fecioară – casa a 3-a de la a 5-a – unde e NN și Jupiter), dar totodată bine ascuns…

Chiar și cu aceste indicii, după ce am răscolit toată casa, tot n-am reușit să găsesc buletinul. Cel care l-a găsit a fost, într-un final, fiul meu, ceea ce arată că suprapunerea celor două semnificații ale Lunii – rezolvarea situației și totodată protagonistul ei, plus faptul că întrebarea a fost pusă lunea, nu este lipsit de importanță.

Mulțumesc participanților pentru analiză, dar și pentru căldura și entuziasmul cu care au abordat problema. Oricând e loc de mai bine și de învățat ceva nou!

DANA POPA

Share

Lasă un răspuns

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close