Despre creşterea şi condiţia nativului – Dorotheus din Sidon (X)
Prima carte a lui Dorotheus, de la astre despre judecăţile cu privire la nativităţi: despre creşterea şi condiţia nativului
[Citește aici articolele care tratează primele 11 capitole]
Capitolul 12. Consideraţii privind dezvoltarea nativului, situaţia şi mijloacele lui de trai. Partea a II-a (continuare din numărul trecut)
Despre situaţia materială a părinţilor nativului
Dacă vrei să cercetezi părinţii nativului, pentru tată uită-te la Soare şi la stăpânul triplicităţii lui, fiindcă de la aceste planete afli despre neamul şi mijloacele de trai ale tatălui. Dacă găseşti stăpânul triplicităţii, indiferent că e benefic sau malefic, într-o casă bună, iar Soarele este şi el puternic în casa în care se află, este semn de bogăţie, preamărire şi faimă pentru tată. Dacă Soarele se află în termenul unei benefice, este şi mai bine, şi indică faptul că nativul îşi va moşteni părintele. Dar dacă găseşti stăpânul triplicităţii împreună cu o malefică, este semn de diminuare a proprietăţilor tatălui şi de pagube şi năpastă.
Dacă găseşti Soarele şi pe stăpânul triplicităţii lui în case rele, atunci acest lucru indică faptul că tatăl nativului nu este nobil şi este copleşit de sărăcie şi nevoi.
Dacă găseşti Soarele în casă bună, iar pe stăpânul triplicităţii lui în casă cadentă, acest lucru indică faptul că tatăl nativului este nobil, dar că nu-şi va păstra proprietatea şi onoarea, deoarece asta e indicaţia Soarelui. Dacă, împreună cu asta, mai găseşti Soarele şi în termenul unei malefice, poţi spune că tatăl nativului nu are niciun fel de măreţie, deoarece pentru el asta [este] un indiciu de servitute. În cazul în care, în plus, Soarele e aspectat de malefice, la tatăl său vei găsi boală, descompunere.
Dacă, împreună cu asta, găseşti Soarele într-o casă rea şi pe stăpânul triplicităţii sale într-o casă bună, atunci poţi spune că tatăl nativului are o evoluţie bună, iar în cele din urmă se ridică deasupra celor pe care îi întâlneşte egali cu el ca poziţie.
Dacă găseşti primul stăpân al triplicităţii Soarelui într-o casă puternică, iar pe al doilea este într-o casă rea, atunci tatăl său beneficiază la naştere de o situaţie bună, dar aceasta nu durează până la capăt, iar dacă este opusul, atunci inversează1.
Cu privire la situaţia mamei nativului, porneşte de la Lună şi, în legătură cu neamul, cercetează casa şi termenul în care se află Luna, ce se află la dreapta şi la stânga ei, şi casa ei care se află la sud2, şi poziţia ei faţă de nodul ascendent şi nodul descendent3, căci, dacă o găseşti coborând spre [nodul] sud sau aflată la o eclipsă sau în deprimarea sa4 dejection”, ceea ce ar putea însemna în debilitate (exil, cădere). Nu este exclus să fie vorba şi despre poziţionarea în casă cadentă.], ori în termenul unei malefice, atunci toate astea sunt de rău pentru mama nativului, şi mai ales dacă Luna este aspectată de malefice.
Dacă găseşti Luna în termenul unei benefice, dar coborând spre sud, sau în constelaţie cu ce ţi-am spus că-i este malefic5, sau aflată în deprimarea ei, atunci mama nativului este nobilă, dar lovită de infamie, şi dispreţ, şi umilinţă.
Dacă găseşti Luna în unghiul de sub pământ6, atunci o boală cronică va lovi mama sau mama va fi lezată în reputaţia [ei]. Și, în mod special, dacă Luna se află în unghiul de la vest7 sau în unghiul de sub pământ în termenul unei planete malefice, şi dacă stăpânul semnului în care se află ea este în casă cadentă, atunci mama îşi va câştiga traiul în sclavie. Dacă găseşti Luna într-un unghi8 şi se află în careu cu Saturn sau cu Marte sau [în] opoziţie cu cei doi sau împreună cu ei9, atunci mama lui va muri de o moarte teribilă.
Traducere din engleză și note de MIHAELA DICU,
Senior editor și președinte de onoare AAR
- Invers: dacă găseşti primul stăpân al triplicităţii Soarelui într-o casă rea, iar pe al doilea este într-o casă puternică, atunci tatăl său nu beneficiază la naştere de o situaţie bună, dar aceasta se îmbunătăţeşte ulterior. ↩
- casa a X-a de la Lună ↩
- poziţia faţă de NN şi NS al Lunii ↩
- în original, „in [its ↩
- configurată în mod nefast ↩
- în casa a IV-a ↩
- casa a VII-a ↩
- într-o casă angulară ↩
- în acelaşi semn cu ei ↩