Astro-Festival 2015Liliana Cojocaru

Rolul Lunii și al lui Lilith în derularea Revoluției Române din 1989

– Studiu bazat pe urmărirea tranzitului Lunii și al Lunii Negre (Lilith) în perioada 16-31 decembrie 1989 –

Fotografie din "1989 Libertate Roumanie", de Denoel Paris
Fotografie din „1989 Libertate Roumanie” – Denoel Paris

Preambul

Am făcut studiul astrologic privind evenimentele Revoluției din decembrie 1989 ca urmare a implicării mele profunde, trup și suflet, în ceea ce s-a petrecut atunci. Stabilirea adevărului, cel de natură să-i spunem spirituală, prin dezvăluirea sensurilor profunde ale acțiunilor care au avut loc în acea perioadă de timp constituie un scop major al acestui studiu.

La fel cum o hartă astrologică natală are semnificații pentru un individ, la fel se întâmplă și cu harta nașterii unei națiuni sau cu harta nașterii altor momente importante din istoria ei. Analizând aceste hărți, pot fi înțelese cu mai multă claritate evenimentele și se pot anticipa, și, de ce nu preveni, alte evenimente viitoare cu caracter violent.

Înainte de revoluția română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod pașnic la democrație; România a fost singura țară din blocul estic care a trecut printr-o revoluție violentă și în care conducătorii comuniști au fost executați. S-au ivit o serie de controverse legislative pe care am dorit să le înțeleg și să le observ în hărțile astrologice ridicate pentru acele zile.

Legea 341/2004 a Recunoștinței a împărțit procesul derulării evenimentelor începute la 16-17 decembrie 1989 la Timișoara și încheiate la 25 decembrie1989 la București, în trei etape, astfel:
I. 17-20 decembrie 1989 – Revolta populară
II. 20-22 decembrie1989 ora 12:10 – Revoluția Română
III. 22-25 decembrie 1989 – Preluarea puterii
În acest articol vom discuta despre primele două etape.

Lilith – simbol al victimelor revoluției

În harta din 17 decembrie, avem un important aspect armonic între Soare și Lună, care facilitează schimbarea prin sacrificiu. Victimele acestui sacrificiu sunt, în opinia mea, reprezentate de poziția lui Lilith în Scorpion, căreia i-am acordat o atenție deosebită.

harta-17

Pe durata Revoluției, potrivit datelor oficiale, numărul decedaților și mutilaților prin împușcare, înainte de 22 decembrie 1989, este de aproximativ 7 ori mai mic decât cel al victimelor înregistrate după această dată. Numărul total al celor decedați prin împușcare pe durata revoluției a fost de 1142, al răniților de 3138, iar al celor reținuți se ridica la 760. Au fost înregistrați nu mai puțin de 748 de copii, urmași de eroi-martiri. Am dedus că victimele sau caracterul persoanelor participante la evenimentele zilei sunt asociate cu semnificația și poziția lui Lilith în astrogramă. Gradul 4 din Scorpion pare să indice un sacrificiu care duce la schimbare (politică), iar gradul 5 Scorpion corespunde sacrificiului salvatorilor, dar și al celor care vor pierde în timp.

Gradul 4 din Scorpion, interpretat cu ajutorul Simbolurilor Sabiene, prezintă o puternică încărcătură politică, implică asumarea de riscuri inconștiente, cu consecințe dezastruoase în ciuda faptului că inițiatorul acțiunii (poporul, în acest caz) este competent în ceea ce face – „Un vânt vijelios distruge un câmp acoperit cu grâu copt.”. Acest grad pare să aibă o natură extremistă, nesăbuită şi distructivă. Descrie tot felul de nenorociri aduse de catastrofe naturale sau de răsturnări politice. Deşi ”proprietarul câmpului” a lucrat din greu, eforturile sale rămân neproductive, el nefiind suficient de prevăzător în planurile sale. Acest grad avertizează împotriva unei prejudiciu cauzat de incendiu şi care afectează picioarele (simbol al poporului).

În zilele următoare, Lilith ajunge în gradul 5 din Scorpion – „O grădină frumoasă şi bine întreţinută. Un teren necultivat, cu un măgar lovind.” Grădina simbolizează un personaj umil, frumos şi conştiincios. Atenţia la detalii şi persistența aduce succes şi notorietate. Măgarul avertizează asupra încăpăţânării, lenei şi a unui comportament capricios. Un Mercur puternic în harta natală compensează pericolul de violenţă şi ruină prevestit de acest grad.

Lilith ajunge la gradul 6 abia pe 25 decembrie, după momentul preluării puterii și sacrificarea profitorilor regimului, cei doi dictatori. „În timp ce cultivă domeniul său, cu o cazma, un tânăr găseşte un diamant.” Acest grad indică faptul că o bogăție este dobândită prin noroc pur. Mai departe, harta indică dacă cel în cauză (poporul) este capabil de a creşte bogăţia dobândită sau o risipeşte. Gradul face trimitere și la ocupaţiile care implică pietre prețioase, minereuri şi orice este îngropat în pământ, care sunt favorizate și aduc succes peste închipuiri.

Este de remarcat că și Luna activează gradul 6 Scorpion după data de 23 decembrie, când încep să apară profitorii acestui eveniment. Mai departe, consider relevant și gradul 7, activat de la Lună în acele zile – „Un cocoş frumos flutură aripirile sale în apropierea oraşului. Mai multe găini, care sunt în jurul boabelor ciugulesc în timp ce un arcaş trage către un stol de păsări.” Gradul face trimitere la un învingător mândru, vigilent, curajos, înzestrat cu numeroase talente. Una dintre competenţele sale sunt puse în serviciul treburilor ţării, probabil în domeniul justiţiei şi diplomaţiei. Recompensele vin în chip de faimă, onoruri, şi o alianță bogată.

Luna – simbol al voinței populare

Ziua de 22 decembrie 1989 este considerată ca fiind Ziua victoriei Revoluției și sfârșitul celei de a II-a etape. Înainte de a ne focusa pe poziția Lunii, este de remarcat că, în harta ridicată pentru această zi (cu ora 12:10, momentul fugii lui Ceaușescu), Soarele la gradul 00°Cap32′ este conjunct cu Uranus la 05°Cap 10′ în casa a X-a (puterea, conducerea). Soarele și Uranus în opoziție cu Jupiter (casa a IV-a, poporul) reprezintă confruntarea dintre două forțe puternice, luptă capabilă să aducă schimbarea. Pluton din Scorpion, amplasat în casa a VIII-a, în cuadratură cu Nodurile Lunare indică faptul că aceasta este imperativă, iar căutarea obsedantă a înţelesului vieţii și, în acest caz, al evenimentelor, este o particularitate a acestei configurații.

harta-22

Referitor la Lună, am observat că tranzitul acesteia pe cercul astrologic, între cele două Noduri Lunare, indică precis momentele și calitatea evenimentelor Revoluției și o putem asimila voinței populare. În diversele sale aspecte cu asteroizi, planete și puncte virtuale, Luna ne arată tipul de eveniment ce se găsește în desfășurare. O relație specială am considerat-o a fi cea cu Lilith care, amplasată în casa a VIII-a alături de Pluton, indică un proces de conştientizare determinat de fenomenul morţii, un sfârșit nefericit care survine într-un loc public.

La ora 12 a zilei de 22 decembrie, Luna se afla încă în Balanță (gradul 26), iar pe măsură ce se apropie de casa a VIII-a , de Lilith și de Pluton, sacrificiile umane se intensifică. Abia seara ea a intrat în Scorpion.

Va urma…

LILIANA COJOCARU

liliana-cojocaru-autor Material prezentat în cadrul simpozionului Astro-Festival Craiova, iunie 2015

Share

Lasă un răspuns

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close