Gabriel Garcia Marquez

(articol publicat în revista Astrele, martie 2007)

Când un Peşte îşi află vocaţia se îndumnezeieşte niţel. Ca Michelangelo, Chopin, Nijinski sau Einstein… Sau ca Gabriel Garcia Marquez, domnul realismului magic şi laureatul Nobel pentru literatură din 1982. Cărţile lui, Un veac de singurătate, Toamna patriarhului, Dragostea în vremea holerei, Despre dragoste şi alţi demoni, Povestea târfelor mele triste şi toate celelalte, te învăluie şi te vrăjesc, fiind dovada netăgăduită a puterii de contaminare a Peştilor şi a darului lor de a destrăma certitudinile, de a palpa miraculosul, de a te scufunda în valurile senzaţiei, emoţiei şi fanteziei.

Gabo, cum îl numesc apropiaţii, s-a născut pe 6 martie 1927 (da, în 1927, cum spune el însuşi în memorii, şi nu 1928, cum afirmă documentele oficiale), la ora 9 dimineaţa:

„În felul acesta acolo s-a născut primul dintre cei şapte băieţi şi patru fete, duminică 6 martie 1927, la nouă dimineaţa, pe o ploaie torenţială, nefirească pentru anotimpul acela, pe când la orizont se înălţa zodia Taurului”[1]

N-am să fac acum o analiză detaliată a hărţii natale a lui Gabriel Garcia Marquez. Probabil că, furată de peisaj, aş putea să scriu o întreagă carte despre asta, ilustrată din plin cu citate marquesiene care să confirme fiecare afirmaţie astrologică. Am să punctez însă două-trei elemente, luate mai mult sau mai puţin la întâmplare.

Aşadar, Gabo este Peşti cu Ascendent Taur. Taurul i-a dăruit probabil tenacitatea şi l-a ancorat într-o viaţă reală, cu familie şi copii. Taurul l-a ajutat să fructifice, să rodească. Şi tot Taurul i-a accentuat senzorialitatea, mai ales mirosul şi memoria olfactivă, atât de caracteristice zodiei:

„Din clipa în care am gustat supa am avut senzaţia că o întreagă lume adormită mi se deşteaptă în memorie. Arome care fuseseră şi ale mele în copilărie şi pe care le pierdusem când am plecat din sat răzbeau iar intacte cu fiecare lingură, făcând să mi se strângă inima.”

Stăpâna Ascendentului, Venus, stă în Berbec, în casa a XII-a, a subconştientului şi intuiţiei. Într-o discuţie cu scriitorul [2], ziaristul Plinio Mendoza, constată: „Multe decizii importante din viaţa ta se bazează pe presimţiri şi intuiţii”, la care Gabo răspunde: „Nu doar cele importante. Toate.”
Dar casa a XII-a este şi o casă a recluziunii, a însingurării. În acelaşi interviu, la un moment dat Marquez spune: „Singurătatea este tema din Toamna patriarhului şi, în mod evident, din Un veac de singurătate”. Iar Mendoza întreabă: „Dacă singurătatea este tema tuturor cărţilor tale, unde ar trebui căutată rădăcina acestui sentiment dominant?”. În casa a XII-a, acesta e răspunsul care îmi vine imediat în minte…
Aceeaşi casa a XII-a, care este şi casa dependenţelor, echivocului şi a mediilor dubioase… În memoriile sale, Gabo mărturiseşte că, tânăr fiind, fuma peste două pachete de ţigări pe zi, bea zdravăn şi pentru o vreme chiar a locuit într-un bordel!

Dar să revenim puţin asupra lui Venus. După cum se vede în harta naşterii, Venus este conjunctă cu Luna, regina inspiraţiei şi a memoriei.
„Ceea ce contează în viaţă nu este ceea ce ţi se întâmplă, ci ceea ce îţi aminteşti şi cum îţi aminteşti”, afirmă romancierul.
Gabo este născut în Peşti, semnul exaltării lui Venus, are Ascendentul în Taur, semn stăpânit de Venus şi are o frumoasă conjuncţie Venus – Iunona – Lună. Totul vorbeşte aici de emoţie şi sentiment sau, mai pe scurt, de iubire. Dar Venus se află în casa a XII-a… Oare cum priveşte Marquez iubirea? Cum o reflectă în operă? Iată ce povesteşte, într-una din convorbirile cu Mendoza: „Neîndoielnică e incapacitatea lui de a iubi, cu toate că eu nu mă gândeam la asta în mod conştient când am structurat personajul colonelului Aureliano Buendia […]”. Mendoza punctează: „Ţi se pare într-adevăr foarte gravă neputinţa de a iubi?”, la care Gabo răspunde categoric: „Cred că nu există nenorocire omenească mai mare.”

Ca să schimb registrul, devenit un pic cam prea sentimental, aş vrea să vă împărtăşesc un amănunt mai vesel: Marquez are şi un solid simţ al umorului (a avut grijă de asta conjuncţia Soare – Jupiter în Peşti!). Iată ce zice la un moment dat: „Ficţiunea a început când Iona a venit acasă după o absenţă de trei zile şi i-a spus nevestei ca a întârziat fiindcă a fost înghiţit de o balenă”.

Ar cam trebui să mă opresc aici. Undeva trebuie să mă opresc, altfel aş continua la nesfârşit. Dar nu pot s-o fac înainte de a mai vorbi, pe scurt, despre două lucruri.

Mai întâi, despre unicitatea şi succesul lui ca scriitor reflectat în stelele fixe: Algenib (Gamma din Pegas) lângă Venus i-a dat imaginaţia vizionară plină de forţă. Kurdah (Xi din Cefeu) lângă Lună, i-a alimentat intensitatea expresiei artistice. Achernar (Alpha din Eridan) lângă Soare i-a înteţit talentul artistic şi l-a pătruns de simţ dramatic.

Strânsa conjuncţie Mercur – Uranus, aflată într-o conjuncţie la fel de strânsă cu Scheat (Beta din Pegas), i-a accentuat încă o dată simţul artistic şi literar, a plusat energic la capitolul creativitate, i-a stimulat interesul pentru fenomenele exotice, ba chiar se pare că l-a înzestrat cu însuşiri parapsihice.

În fine, conjuncţiile Soare – Jupiter (noroc, abundenţă) şi Mercur – Uranus (minte scăpărătoare şi originală), îmbogăţite de influenţele stelare amintite, s-au plasat taman în casa a XI-a, a popularităţii, aducându-i celebritatea şi milioanele de fani.

Şi am mai observat ceva: o conjuncţie între o planetă grea şi o stea. De obicei nu iau în consideraţie astfel de conjuncţii, fiindcă, implicând o planetă lentă, efectele ar trebui să fie comune prea multor oameni. Dar, în cazul acesta, conjuncţia dintre Pluto şi Canopus (Alpha din Carena Corăbiei Argus) este realmente semnificativă, o dată fiindcă este foarte exactă (5 minute orb) şi, apoi, fiindcă se produce în casa a treia, atât de importantă pentru un scriitor. Prin apropiere (sub 1 grad orb) se află şi Sirius (Alpha din Câinele Mare). Or, Canopus şi Sirius sunt cele mai strălucitoare stele de pe cer [3] şi sunt legate îndeaproape de originalitate, imaginaţie, creativitate şi (aici doream de fapt să ajung) dau un spirit vizionar şi o atracţie către universul magic. Cum vi se pare, având în vedere că vorbim despre cel mai cunoscut reprezentant al realismului magic din literatura universală?

Al doilea lucru, şi ultimul, despre care vreau să mai vorbesc este acela că Gabo pare să aibă un interes destul de viu pentru astrologie. Nu numai că, în memorii, specifică ora naşterii şi Ascendentul şi că la un moment dat spune despre mama lui că era: „…un Leu perfect. Asta îi îngăduise să statornicească o putere matriarhală a cărei dominaţie ajungea până la rudele cele mai îndepărtate, aflate în locuri la care nici nu te-ai fi gândit, ca un sistem planetar mânuit de ea din bucătărie […]”, dar există indicii că a dezbătut pe marginea subiectului îndelung cu apropiaţii. Mendoza (reporter, scriitor şi bun prieten de peste o jumătate de veac), spune la un moment dat: „Eu l-am întâlnit cam pe atunci [4]. Cum am mai spus-o şi altă dată, pe vreme aceea era un Peşte fără apărare (astăzi, puternicul său Ascendent în Taur şi-a asumat controlul asupra vieţii sale), ghidat numai de radarul propriilor presentimente”. Iar mai departe, Mendoza revine: „Bineînţeles că s-a schimbat. Era Peşte şi azi e Taur”.

Şi, la urma urmelor n-ar trebui să ne mire că Gabo este interesat de astrologie – în fond, s-a născut pe o conjuncţie Mercur – Uranus!

–

Note:
[1] Gabriel Garcia Marquez, „A trăi pentru a-ţi povesti viaţa”, Ed. Humanitas 2004, pg. 80.
[2] Plinio Apuleyo Mendoza, „Parfumul de guayaba – Convorbiri cu Gabriel Garcia Marquez”, Ed, Curtea Veche, 2002
[3] Vezi lista celor mai strălucitoare stele la http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_brightest_stars
[4] Din context, rezultă că în jurul anului 1955.

(articol publicat în revista Astrele, martie 2007)

MIHAELA DICU,
Președintă de onoare a AAR