Când Peștii învață Timpul
Cred că teoria despre karmă şi reîncarnare a fost născută de un grup de oameni născuţi sub semnul Peştilor. Această trecere din timp, prin timp, spre un alt timp, dintr-o existenţă în alta, păstrând cumva întipărite în adâncurile psihicului amintiri ale unor alte existenţe, pare să reprezinte necesitatea Peştilor ca timpul să nu existe, să trăiască veşnic. Această nevoie îşi poate avea rădăcinile, după o anumită vârstă, într-un regret, de fond, alimentat pe măsură ce anii trec, că nu au făcut alte alegeri pe parcursul vieţii. În această zodie, patronată de enigmaticul Neptun, timpul nu există şi este înlocuit adesea de fantasme, de iluzii.
În Peşti, aşadar, timpul nu există. Dar ce înţelegem prin timp şi ce sens are el? Definirea timpului a creat probleme oamenilor de ştiinţă. El este o convenţie socială, o unealtă necesară organizării vieţii pământenilor. Ţine, deci, de latura obiectivă a existenţei umane. De la apariţia psihanalizei ca ştiinţă, timpul a căpătat o nouă dimensiune, una subiectivă, care ţine de psihicul individului. În practica clinică, Freud a observat la pacienţii săi un fenomen, pe care l-a numit regresie; o regresie afectivă în acele momente din istoria de viaţă în care dezvoltarea psihică a suferit o traumă, un blocaj, o oprire sau întârziere în dezvoltare. Acest lucru l-a condus pe întemeietorul psihanalizei la concluzia că, la nivelul inconştientului, timpul obiectiv nu există, iar timpul subiectiv curge din direcţii diferite, ca de exemplu dinspre prezent spre trecut şi apoi spre viitor. Cu alte cuvinte, la nivel inconştient, în anumite aspecte ale vieţii, adultul trăieşte şi se comportă ca un copil, ca şi cum trauma pe care a trăit-o într-o perioadă arhaică a existenţei, este la fel de prezentă şi de intensă ca şi atunci.
Peştii, zodia care simbolizează finalul călătoriei spiritului prin cercul zodiacal, pare să ilustreze imaginea adultului care priveşte cu regret şi melancolie spre copii şi lumea lor lipsită de griji şi, în special, de grija timpului, iar lucrurile se întâmplă de asemenea manieră încât copilul obţine plăcere în mod nemijlocit din activităţile sale, în special prin joc. Dar ce este specific copilăriei, în cazul indivizilor sănătoşi, care cresc într-un mediu normal, unde prin normal înţeleg că se oferă îngrijire, protecţie, iubire etc.? În primul rând observăm lipsa grijilor, ocrotirea permanentă, hrana, iubirea, dependenţa de adulţi. În al doilea rând este activitatea psihică, mai mult sau mai puţin observabilă, care la copii este foarte activă şi bogată în fantasme. Cea mai puternică dintre acestea este fantasma de omnipotenţă, care se creează din primele zile de viaţă, atunci când, dacă îi este foame, bebeluşul primeşte sânul mamei. În perioada primelor luni de viaţă, această fantasmă prinde consistenţă, mai ales dacă nou-născutul nu este frustrat. Astfel, el “crede” că determină lumea exterioară prin propria sa putere, pentru că lucrurile se întâmplă imediat ce şi-a manifestat nevoia, iar aceasta a fost observată de cei din jur, deci gratificată. Dacă pe parcursul dezvoltării această fantasmă inconştientă nu se diminuează prin restricţii, limite, ea creşte în intensitate, iar la vârsta adultă este generatoare de simptome psihice, printre care cea mai des întâlnită este depresia.
Peştii, aşadar au o problemă cu timpul, problemă care ţine de dimensiunea obiectivă a acestuia, dimensiune care poate scoate în evidenţă toate lucrurile de care această zodie fuge: distrugere, răutate, negativitate. Însă, pe parcursul tranzitului solar pe la ei prin domiciliu, dar în special pe parcursul tranzitului saturnian prin Săgetător, de voie, de nevoie, nativii Peşti, sau cei cu marcaj puternic în această zodie, vor avea de înfruntat conceptul de Timp, ca o unealtă principală a existenţei umane, că o necesitate a psihicului de a se vindeca de traumele trecutului. Încă de la ingresul lui Saturn în Săgetător, “zodia fără timp” este supusă unui proces de redefinire a acestuia. Nu se mai poate lăsa în voia oceanului planetar şi universal dintr-o dorinţa infantilă de dizolvare, abandonare şi integrare în ceva măreţ, divin, extra-lumesc, aşa cum era mama, ci trebuie să îşi accepte natura umană, supusă greşelii, evoluţiei şi involuţiei, eşecului, suferinţei şi bucuriei. Saturn, în cuadratură cu Neptun pentru o perioadă mai lungă de timp, pare să ducă o luptă cu lumea fantasmatică. Nu lasă individul să se refugieze într-o lume ireală, ci îndeamnă la adoptarea unei filosofii proprii de viaţă. Saturn, ca simbol al Timpului, dar şi al tatălui şi al autorităţii, investit cu capacitatea de a pune limite copilului, infantilului, lumii, cu trasarea graniţelor psihice, ideologice, între Eu şi Lume, constrânge natura neptuniană, visătoare, adesea înşelătoare din fiecare individ să menţină contactul cu realitatea externă. Mai mult, cere o reevaluare a relaţiei dintre lumea internă şi lumea externă, și acţiune în acele zone ale universului interior în care pare că s-a rămas în urmă. Cu alte cuvinte, Saturn cere introducerea conceptului de Timp într-o lume uitată de timp, cere să se impună limite acolo unde infinitul pare să domine. Şi, mai mult decât atât, cere, într-un imperiu al apelor, acceptarea focului şi a pământului ca elemente esenţiale ale vieţii.
Începutul tranzitului lui Saturn prin Săgetător nu a fost uşor. Dimpotrivă, a fost măcinat de luptă, de conflict, de expunere a ceea ce este mai rău în mintea umană, tocmai pentru a-i fi acceptată existenţa şi a se acţiona asupra ei într-un mod concret, şi nu prin fugă aşa cum predispune Neptun în domiciliul său din Peşti. Pare să fie o luptă între bine şi rău, sau mult uzitatul “pe viaţă şi pe moarte”. Privind dintr-o perspectivă psihologică este o nevoie de acceptare a realităţii şi o înfrânare de refugiere în iluzii, dintre care cele mai frecvente sunt cele de omnipotenţă şi omniscienţă. Întâi Marte, apoi Venus, urmate de Soare şi Mercur, par să se fi aliat cu Neptun în această confruntare. Dar energia saturniană cinică, dreaptă, concretă, orientată spre obiective, într-o zodie de Foc, care îi menţine energia la un nivel ridicat, îşi va face simţită prezenţa chiar şi în apele cele mai liniştite.
Ca o concluzie, orice atitudine negativă faţă de Timp poate să arate o suferinţă de care fugim. Căile cele mai simple sunt cele de natură neptuniană, adică prin izolare, meditaţie, practici de natură mistică. Dar, de cele mai multe ori, această abordare nu rezolvă problema de fond a individului, pentru că îl îndepărtează de realitatea înconjurătoare, de lumea în care au apărut suferinţele psihice, lume prin intermediul căreia şi le poate şi vindeca.
