G-4DHF8L3Q06
Aplicatii & ConcepteBarbara BacauanuSerial: Aspectele lui Pluto în tranzit (B. Băcăuanu)

Pluto în tranzit la planetele personale: cuadratura la Luna natală

cuadratura-pluto-luna

De-a lungul timpului acumulăm stări şi tensiuni psihice, emoţii şi sentimente ce sunt direct corelate cu copilăria, cu familia, cu relaţia faţă de părinţi, fraţi sau surori, cu viaţa noastră relaţională, cu trecutul sau cu evenimentele la care luăm parte. Multe dintre aceste emoţii ne încorsetează fără să ne dăm seama, ne ţin prizonieri, ne schimbă sau ne frustrează, fiindu-ne povară în calea evoluţiei.

Deoarece tranzitul lui Pluto la Lună se referă la vindecarea şi transformarea tuturor acestor reziduuri, sub acţiunea sa este timpul ca vechile obiceiuri, atitudini, emoţii şi manifestări să se schimbe. Efectul cuadraturii poate genera o serie de experienţe psihologice şi emoţionale foarte intense, în care sentimentele reprimate să erupă surprinzător şi exploziv.

Fiind vorba de Lună, relaţiile de familie pot deveni scena principală de desfăşurare a tranzitului: secretele adânc îngropate ies la suprafaţă, ne confruntăm cu probleme legate de maternitate şi paternitate, relaţia cu mama, tata sau copilul din noi se rescrie. Deoarece este momentul să ne înfruntăm cele mai profunde frici, se poate avea de-a face cu probleme legate de abandon, vină, gelozie, manipulare, depresie sau obsesie. Trecutul parcurs, casa sau căminul, atitudinea noastră faţă de toate acestea suferă transformări puternice, de multe ori percepute dramatic, dar care într-un final ne eliberează şi ne purifică de orice sentiment negativ.

Trăit într-un mod pozitiv, tranzitul lui Pluto la Lună, duce la curăţare emoţională şi psihologică, eliberare şi renaştere voită, dar atunci când ne împotrivim acestui lucru sau nu renunţăm la ceea ce de fapt ne doare, acţiunea sa declanşează emoţii învălmăşite, stări de panică şi confuzie, furie, frică şi haos la toate nivelele. De aceea, de-a lungul perioadei în care cuadratura este activă, este nevoie de multă introspecţie şi de multe schimbări psihologice profunde, pentru a conştientiza şi pentru a ne elibera de blocaje sau traume vechi. Este indicată echilibrarea, ţinerea sub control a reacţiilor şi urmărită cauza, altfel datorită naturii sensibile şi profunde a Lunii, este posibil să ne confruntăm cu cea mai dureroasă perioadă din viaţa noastră!

 Aplicaţii practice:

Michael Jackson

Michael are Luna la 14°54’ în zodia Peştilor, iar cuadratura de la Pluto s-a produs între anii 2003 şi 2005, perioadă în care artistul s-a confruntat cu un proces în care era acuzat de molestarea, abuzarea şi intoxicarea unui minor. De-a lungul celor doi ani de proces, Michael a fost discreditat, blamat, jignit şi umilit, trebuind să treacă prin focurile “iadului” pentru a-şi demonstra nevinovăţia şi adevărata natură.

bb-h3-pluto-luna

Datorită popularităţii şi a vieţii de artist, Michael a fost întrodus în experienţa vieţii de noapte, a prostituţiei şi a sexualităţii încă de la vârsta de 9 ani, sărind mult prea repede şi brusc peste perioada copilăriei şi trăind frustrant între concepţiile religioase şi morale ale mamei şi cele frivole ale tatălui!

Experienţa copilăriei l-a marcat pe artist şi în comportamentul său de adult, în dorinţa sa făţişă de a se apropia de copii, de a fi copil, tată, de a avea o familie sau de a-şi regăsi şi trăi sentimentele şi emoţiile de care nu a avut niciodată parte.

Datorită procesului, Michael a trebuit să-şi lămurească şi să-şi elibereze toate sentimentele reprimate, să-şi dovedească natura sensibilă şi drama emoţională prin care a trecut, precum şi să facă pace cu el, cu familia şi cu experienţele tinereţii. Acea perioadă a însemnat un purgatoriu, un amalgam de emoţii, trăiri şi stări, înfruntarea întregii lumi şi furia prezentului. În faţa juraţilor, a trebuit să povestească, să rememoreze, să se disculpe şi să elibereze trecutul, iar după doi ani de proces, în 2005 a fost găsit nevinovat!

Jodie Foster

Jodie, cunoscută actriţă şi regizoare americană, cea mai mică dintre cei 4 copii ai familiei, a fost părăsită de tatăl său când încă nu se născuse, fiind crescută în totalitate de mama sa. Având Luna la 3° în zodia Fecioarei, cuadratura lui Pluto s-a desfăşurat de-a lungul anilor 1996 – 1998, la vârsta de 34-36 ani. În acea perioadă, actriţa s-a confruntat cu probleme legate de maternitate, familie şi copii, pe care şi-i dorea foarte mult, dar pe care nu-i putea avea în mod natural, ca rod ai iubirii, deoarece orientarea sa sexuală era alta. Deşi viaţa sa intimă şi personală nu a fost foarte mult mediatizată, se ştie că artista a trăit timp de 15 ani alături de o femeie (1993 – 2008).

bb-h1-pluto-luna

În acei doi ani, Jodie a fost pusă faţă în faţă cu fricile sale cele mai mari, şi-a pus problema moralităţii în familie, a acceptării propriei naturi şi a lămuririi sentimentelor pe care le avea faţă de o altă femeie. Îşi dorea foarte mult să devină mamă, să aibă copii, să fie acceptată şi să iubească aşa cum simte, fără să fie acuzată şi pusă la zid! Emoţiile, sentimentele, grija faţă de copilul ce ar fi trebuit să crească la fel ca şi ea, fără tată, concepţia lumii faţă de deciziile ei, precum şi amalgamul de trăiri cu care se confrunta, au însemnat o perioadă de înfruntare a celor mai mari frici şi frustrări. Cu toate acestea, Jodie anunţă că este însărcinată şi naşte în 1998 primul copil, fără a dezvălui vreodată identitatea tatălui, pe care, se pare, nici ea nu o cunoaşte!

Diego Maradona

Maradona, considerat de specialiști ca fiind cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, s-a confruntat după retragerea din activitate (la a 37-a aniversare în 1997), cu serioase probleme de sănătate și creșteri în greutate, cauzate în principal de abuzul de cocaina, de alte droguri sau alcool.

bb-h2-pluto-luna

Având Luna la 16°57’ în zodia Peştilor, cuadratura de la Pluton a fost activă între 2002 şi 2004, perioadă cu adevărat critică în viaţa sa! Deşi era căsătorit încă din 1989 şi avea doi copii, în perioada mai sus menţionată s-a confruntat cu un dur proces de paternitate, în care a trebuit să-şi recunoască infidelitatea, precum şi să-şi cunoască cel de-al treilea copil, în vârstă de 17 ani. La sfârşitul acestui proces, după un mariaj de aproape 20 ani, soţia sa îl părăseşte!

Tot în această perioadă, starea sa de sănătate se complică, este internat în mai multe clinici de dezintoxicare, este operat la stomac datorită obezităţii şi se confruntă cu un adevărat calvar emoţional şi mediatic, în care propriile sale spaime şi dependenţe sunt tratate direct!

În anul 2004, la sfârşitul cuadraturii, după ani de luptă, învinge dependenţa şi renunţă la droguri definitiv!

Va urma…

Barbara Băcăuanu

Share

Lasă un răspuns

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close