PortretRaisa DobrovolschiV.I.P.

Mari balerini: Martha Graham si Vaslav Nijinsky (I)

de Raisa Dobrovolschi
(articol extras din conferinta sustinuta la simpozionul AAR Astro-Festival 2012)

Partea I – Martha Graham

Spicuiri biografice

Anul acesta s-au implinit 118 ani de la nasterea Marthei Graham, numita si „dansatoarea secolului” de catre publicatia „Times”.

A fost dansatoare si coregrafa, fiind considerata unul dintre pionierii dansului modern. Influenta sa asupra dansului poate fi comparata cu influenta pe care au avut-o Stravinsky asupra muzicii, Picasso asupra artei sau Frank Lloyd Wright in arhitectura.

A fost prima dansatoare care a sustinut un spectacol la Casa Alba, care a calatorit ca ambasador cultural si a primit cel mai prestigios premiu civil al SUA: medalia prezidentiala a libertatii!

A activat in domeniu timp de peste saptezeci de ani, avand cea mai longeviva cariera artistica din lume, inchinata dansului. Chiar si la o varsta inaintata, si-a insotit dansatorii in toata America si in lume pentru a supraveghea munca lor, fiind supranumita „la chef de troupe”.

*

Martha s-a nascuta in 11 mai 1894 la Pittsburg, SUA, si s-a stins din viata in 1 aprilie 1991, la New York, la venerabila varsta de 97 de ani. A trait intr-o familie care reprezenta cea de a treia generatie de americani cu stramosi irlandezi. Tatal sau, George Graham, a fost psiholog si de religie presbiteriana, iar mama sa, Jane Beers, era puritana.

Abia dupa moartea tatalui sau, la 22 de ani, Martha decide sa devina dansatoare profesionista. In 1925 devine profesoara la „Eastman School of Music and Theatre” din Rochester, iar in 1926 fondeaza „Martha Graham Dans Company”, o trupa de dans exclusiv feminina.

In creatia s-a coregrafica, distingem trei etape:

1. Piesele din anii ´30, care cuprind cronica marilor transformari sociale si artistice ale acelor vremuri.

2. Perioada greaca, cu evolutia eroinelor mitologice Fedra, Medeea si Ioana D’Arc.

3. Baletele de maturitate.

A realizat coregrafia a 180 de spectacole si a creat roluri de balet pentru artisti ca Margot Fonteyn, Rudolf Nureyev sau Mihail Barisnicov. Dintre cele mai importante spectacole amintim: Three Poems of the East, Valse Caprice, Poems of 1917 (1928), Prelude to a Dance (1930), Lamentation (1930), Every Soul is a Circus (1939), Cave of the Heart (1946), The Triumph of Saint Joan (1951), Rite of Spring (1984), Maple Leaf Rag (1990) si The Eyes of the Goddess (1991) care a ramas neterminat…

In 1981, la festivalul American Dance Awards, a fost distinsa cu un premiu pentru intreaga sa cariera.

*

Martha Graham a fost o interpreta de stimulare, o coregrafa de miscari uluitoare care a descoperit si a prezentat publicului pasiunea, furia si extazul (emotii specifice experientei umane),  considerand dansul ca fiind limbajul ascuns al sufletului. Astfel a inventat un nou stil de dans, inspirandu-se din arta moderna, mitologie si psihanaliza, indepartandu-se de rigorile baletului clasic prin promovarea libertatii de miscare. A perfectionat dansul clasic introducand o noua tehnica de respiratie, bazata pe contractii succesive de relansare a bazinului – considerat centrul tuturor impulsurilor (din aceasta cauza trupa ei de dans a avut, pentru mult timp, o componenta exclusiv feminina).

„Pentru mine dansul este o adevarata filozofie deoarece simbolizeaza viata” a spus ea. Martha considera trupul uman ca fiind un intrument viu prin care curge viata dar si prin care dansul vorbeste – deoarece dansul pare un lucru usor si incantator, dar in realitatea interioara, fiinta umana este supusa unor fenomene mistice.

Prin aceasta noua tehnica de filtrare a miscarii corporale, dublate de o respiratie atotcuprinzatoare, Martha a stabilit fundamentele dansului modern. Toti marii coregrafi ai lumii s-au inspirat din pulsatiile intime si miscarile organice generate de aceasta tehnica de respiratie.

*

Cu toate ca masura doar 1,60 m inaltime, pe scena ea parea mai impozanta datorita tinutei distinse si a costumelor – caci se preocupa si de crearea acestora si a muzicii pentru spectacolele sale. Intotdeauna s-a opus fotografierii si inregistrarii spectacolelor, considerand ca acestea trebuie vazute acolo unde le este locul, in sala de spectacol.

Martha a avut o imaginatie si o putere de creatie care au suprins publicul, asa cum reiese din autobiografia ei, „Blood Memory”. Ea spune: „Mi-am petrecut toata viata dansand, fiind dansatoare. Este o viata pe care mi-am permis s-o traiesc in cele mai intense moduri. Uneori nu e placut. Alteori ma tem. Dar, nu conteaza, caci este inevitabil.”

Asadar, pentru Martha Graham a dansa a fost intotdeauna un act de iluminare, o profetie si o implinire a unei dorinte divine. A ramas nemuritoare deoarece a dat profunzime dansurilor moderne cu exprimarea intensa si puternica a emotiilor primare.

S-a stins din viata de pneumonie, a fost incinerata, iar cenusa ei raspandita peste Muntii Sangre de Cristo, din Nordul statului New Mexico, asa cum si-a dorit.

 

Ce dezvaluie harta natala a artistei

Martha Graham s-a nascut la 11 mai 1894 in Pittsburg (SUA), la ora 6:00 a.m. Soarele ei este in Taur si Ascendentul in Gemeni. A avut o energie si o vitalitate debordante…

Observam ca Martha este puternic marcata de vibratia venusiana, specifica artistilor:

– Soarele si stapanul Ascendentului, Mercur, se afla in Taur, semn venusian. Capacitatea ei de exprimare se manifesta sub forma de talent artistic si atitudine dramatica (vezi si Luna in Leu).

– Saturn, stapanul casei a X-a, este in Balanta, in exaltare si in relatii bune cu Soarele din Taur.

– Marte, unul din stapanii casei muncii, si dispozitor al lui Venus, se afla in Pesti (semnul de exaltare al planetei Venus), de unde interesul Marthei pentru dans.

– Venus, desi in exil in Berbec, se afla intr-o casa buna, casa a XI-a, formand un trigon cu Luna din Leu si un sextil cu Asc. Ea este conjuncta cu Nodul Nord Lunar (NN).

Alte observatii relevante pentru cariera artistei:

– Mercur, stapanul Asc. din Gemeni, „restrictioneaza” pe Jupiter de pe Asc. (care se afla in exil in Gemeni) si denota mobilitatea, flexibilitatea ei si nevoia de miscare.

– Luna se afla in casa a III-a (dar aproape de Fundul Cerului), care printre altele semnifica si miscarea si dansul, si este in trigon cu Venus. Fiind in Leu si in sextil cu Jupiter, ea tinde sa fie demonstrativa si iubitoare de miscare.

– Pluto si Neptun de pe Asc. ii dau capacitatea de „desprindere” in dans dar si profunzimea trairii si exprimarii sale artistice.

– Fiind o personalitate speciala, ea polarizeaza energia pe care o primeste de la Nodurile Lunare (aflate in sextil cu Asc, iar NN este conjunct cu Venus).

Cu NN in Berbec, ea si-a impartasit ideile novatoare in dansul modern, fiind un pionier in acest domeniu, si a infiintat „Scoala de dans Martha Graham”.

„Miscarea nu minte niciodata, fiind unicul barometru care ne masoara adevarata stare de spirit” spunea ea…

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close