Mini-ghid de utilizare Uranus în tranzit în harta natală

de MIHAELA DICU
Inițial, planificasem să scriu pentru acest număr al revistei doar articolul despre Uranus în Gemeni și influențele sale la nivel mundan. Apoi, m-am gândit că mulți cititori sunt, poate, curioși să își facă o idee despre ce ar putea însemna pentru ei, la nivel personal, această schimbare de semn a lui Uranus, din Taur în Gemeni: ce înseamnă când Uranus traversează o altă casă, trece peste Ascendent, peste un Luminător sau peste o planetă importantă. Așa s-a născut, spontan, ”Mini-ghidul”…
Probabil că sunt una dintre cele mai avizate persoane care vă pot vorbi despre tranzitele lui Uranus. Trăiesc cu el alături de 21 de ani. A trecut mai întâi prin Pești, în casa a VI-a, unde am Soarele natal, apoi prin Berbec, în casa a VII-a, unde o am pe Venus — stăpâna Ascendentului (și a hărții natale) — și unde se mai află și Mercur. Apoi a ajuns în Taur, în casa a VIII-a, unde am Luna, stăpâna sectei. Iar acum se pregătește să intre în Gemeni, unde îl am pe Marte natal. Deci… mai urmează o tură 😊
Iată ce vă pot spune, în câteva cuvinte, despre tranzitele lui Uranus la nivel personal:
- „Electrizează” casa pe care o traversează și/sau planeta aflată în semnul prin care trece.
- Aduce foarte multă energie, dar aceasta nu este eliberată constant, ci mai degrabă în rafale. Probabil de aici și obiceiul lui de a aduce evenimente neașteptate, răsturnări de situație, tranziții bruște de la o extremă la alta.
- Efectul tranzitului se simte de când Uranus intră în casa respectivă (folosesc sistemul Whole Signs) sau în semnul în care se află o planetă personală, și până când le părăsește. Nu e constant, dar se manifestă pe întreaga perioadă, cu intermitențe.
- Nu se poate spune că Uranus este „bun” sau „rău”, dar cu siguranță este turbulent. Turbulențele pot fi mai supărătoare dacă Uranus este prost configurat în natal (casă slabă, aspecte tensionate cu planete malefice), și mai suportabile sau chiar stimulatoare dacă este bine plasat (casă favorabilă, aspecte de la planete benefice). Cu toate acestea, nu ești niciodată scutit de surprize: poate să-ți servească meniul „una caldă, una rece”, oricum ar fi poziționat în hartă.
- Tranzitele lui sunt obositoare: te țin prea mult „în priză”, supravoltat, și-ți pot da senzația că trăiești într-o stare de provizorat, cumva „între destinații”, ca și când te-ai afla pe un aeroport.
- Cea mai bună strategie, când ai de-a face cu Uranus, este să îl ții ocupat. Să-i dai de lucru ceva la care se pricepe, în direcția semnificațiilor casei sau planetei pe care o activează. Adică: să fii deschis la schimbări, să faci lucruri pe care nu le-ai mai făcut, să încerci mereu ceva nou, eventual ceva original, ieșit din tipare, în domenii mai puțin convenționale, cu metode inedite. Uranus cere să experimentezi, să inovezi, să te reinventezi.
- Esențial de reținut: dacă te împotrivești noului și schimbării, dacă ții cu dinții de starea de fapt, înșurubându-te adânc în rutină, tradiție, convențional sau comoditate, există riscul ca Uranus să lovească năpraznic, când nu te aștepți, și să-ți răstoarne tot universul cu susul în jos. Uranus nu e interesat de zona ta de confort. Cu cât te agăți mai tare de ea, cu atât mai mare e șansa să-ți trimită un trăsnet exact acolo unde te credeai în siguranță.
- Uranus te vrea în efervescență. Te vrea viu, treaz, neliniștit, făuritor. Dacă îl înțelegi și înveți să vibrezi pe frecvența lui, Uranus te poate propulsa acolo unde nici nu visai că poți ajunge.

Rămâi conectat cu ”Astrele”!
Te abonezi gratuit și te anunțăm când publicăm o nouă ediție a revistei, articole și știri din comunitatea noastră. Te ținem la curent cu evenimentele organizate de AAR, precum și cu cele organizate independent de astrologii și partenerii noștri.















