Mijlocul Cerului – cum să-l explorăm. Interpretare (partea a II-a)

de FRANK C. CLIFFORD
traducere de ROXANA SERESCU
Articol publicat în The Mountain Astrologer, ediția din februarie/martie 2019, tradus și republicat în Astrele cu acordul autorului.
În partea I (…), am scris că Mijlocul Cerului (de unul singur și ca parte a axei pe care o formeaza cu IC-ul) arată:
- definiția noastră pentru succes; cum primim recunoaștere socială;
- calități pe care le admirăm, elevăm și emulăm; modelele pe care le urmăm;
- statutul nostru, imaginea și reputația; cum ne-ar plăcea să fim amintiți;
- aspirații vremelnice; teme parentale; moștenirea noastră parentală;
Înainte de a merge mai departe, vreau să abordez subiectul succesului în horoscop. Când învață astrologie, studentul se confruntă adesea cu interpretări publicate și ghiduri de tip „rețetar” care sugerează, de exemplu, că doar Soarele, Venus sau Jupiter, în cooperare cu MC și casa a X-a, pot oferi recunoaștere sau notorietate (doi termeni care sunt extrem de relativi în raport cu așteptările fiecăruia și care reflectă societatea și epoca în care trăim). De îndată ce începem să analizăm hărțile persoanelor de succes, ne dăm seama că aceste presupuneri astrologice sunt foarte limitative și înșelătoare. Așa cum am scris și în articole anterioare pentru The Mountain Astrologer, harta natală descrie motivațiile, talentele și abordarea noastră. Cu ajutorul conștientizării unui talent, alături de energie, curaj și oportunitate, fiecare dintre noi poate reuși în ceva care îi aduce satisfacție personală.
Deși MC este asociat cu ideea de succes, o planetă care face aspect cu MC nu garantează măsura succesului — la fel cum MC slab sau „prost” aspectat (sau stăpânul său) nu sugerează neapărat contrariul. Nu există o formulă simplă. Oamenii obțin succesul din tot atâtea motive și în tot atâtea moduri câte combinații planetare și indicatori astrologici există pentru a-i descrie.
Deși MC este asociat cu ideea de succes, o planetă care face aspect cu MC nu garantează măsura succesului.
Interpretare pas cu pas
Atunci când începem să evaluăm ansamblul MC (poziția în semn și aspectele) și semnificația lui, merită să luăm în considerare următoarele — amintindu-ne că întreaga hartă va contura imaginea completă:
1. Semnul de pe cuspida MC
Acesta descrie caracteristicile generale ale MC-ului și modul în care se manifestă numeroasele definiții menționate mai sus și în partea I. Trebuie să luăm în considerare și semnul opus, aflat pe IC.
Putem, de asemenea, să luăm în calcul decanul semnului în care se află MC.
Folosind această formulă simplă, modernă, primele zece grade ale unui semn reprezintă expresia pură a acelui semn; al doilea decan este influențat de semnul următor din același element ca semnul MC-ului; iar MC împarte al treilea decan cu ultimul semn al aceleiași grupări elementale. De exemplu:
- 0°00′ – 9°59′ Fecioară (primul decan): Fecioară pură, un semn de pământ;
- 10°00 – 19°59′ Fecioară (al doilea decan): Fecioară cu un substrat de Capricorn (următorul semn de pământ care urmează Fecioarei);
- 20°00 – 29°59′ Fecioară (al treilea decan): Fecioară cu un substrat de Taur (ultimul semn de pământ în ordinea de aici).
Privește elementul (motivația principală) și modul (stilul, abordarea) semnului MC-ului:
Nativii cu MC în semn de foc sunt evangheliștii, promotorii și antrenorii — cei inspirați să caute roluri care oferă provocare, emoție și glorie. Cei cu MC în semn de pământ sunt meșteșugarii de încredere, motivați să producă rezultate tangibile. Cei cu MC în semn de aer sunt analiștii, oamenii orientați spre socializare, în căutare de varietate, interacțiune și călătorii. Cei cu MC în semn de apă sunt îngrijitorii, terapeuții sau intuitivii care caută domenii în care să creeze legături emoționale și să fie de ajutor condiției umane.
MC în semne cardinale simte nevoia să inițieze oportunități profesionale, să își asume conducerea și este atras de munca în contexte conflictuale. MC în semn fix este atașat de principii și construiește pe baza acestora o poziție de putere și sens. MC mutabil apreciază libertatea oferită de explorarea mai multor direcții și stiluri de viață schimbătoare.
2. Stăpânul MC-ului
Planeta care stăpânește MC este instrumentul – energia principală – pe care o avem la dispoziție pentru a aborda și a lucra cu scopurile sugerate de semnul MC-ului. Semnul și casa în care se află stăpânul indică zona din viață în care putem manifesta cel mai bine aceste aspirații și în care ne putem construi reputația. El vorbește despre drumul cel mai potrivit către succes. (Vă recomand să folosiți stăpânul clasic, de exemplu, MC în Scorpion este stăpânit de Marte, dar să folosiți și stăpânul modern – în acest caz, Pluton – pentru a lua în considerare modul în care suntem inspirați, distrași de titlurile epocii noastre sau cum lucrăm cu problemele mai mari ale generației noastre).
Ar trebui să ne întrebăm: este stăpânul MC-ului plasat proeminent și spune, astfel, ceva important despre întreaga hartă? Este puternic aspectat, fiind astfel implicat în principalele activități ale hărții? Se află într-un semn care este în armonie (sau are multe puncte în comun) cu semnul MC-ului, consolidând mesajul MC-ului? Sau se află într-un semn și într-o casă foarte diferite, provocându-ne să folosim o altă parte a hărții noastre? (Pentru mai multe informații despre acest aspect, consultați punctul 5).
3. Planete conjuncte cu axa MC-IC
Folosind un orb de 8° până la 10°, orice planetă aflată în conjuncție cu această axă ne domină viața profesională și de familie. Planetele de pe această axă sunt mai semnificative și mai instrumentale decât plasarea în semn a MC-ului sau a stăpânului său. Luați în considerare și alte aspecte ale MC-ului, în special atunci când acestea se află în limita orbului (vezi „Mai multe despre aspectele MC”, mai jos).
4. Teme repetitive
Este stăpânul MC-ului în aspect cu MC? Acesta împuternicește și susține mesajul MC-ului și tinde să accelereze călătoria către realizarea unei mari părți din promisiunile MC-ului. Sau poate că MC are doi conducători, iar aceștia sunt în aspect unul cu celălalt.
Un alt mod în care tema MC-ului poate fi subliniată prin repetiție ar fi ca stăpânul MC-ului să se afle într-un semn sau într-o casă legată de semnul MC-ului – de exemplu, o hartă cu Fecioara pe MC, cu stăpânul Mercur în Gemeni, Fecioară, în casa a III-a sau a VI-a.
Planetele de pe axa MC-IC sunt mai semnificative și instrumentale decât plasarea în semn a MC sau a stăpânului său.
5. Contacte influente
Atunci când stăpânul MC-ului se leagă de o parte importantă a horoscopului, acesta devine un actor important în hartă și în viață. De exemplu, atunci când stăpânul MC-ului se alătură Ascendentului (sau aspectează stăpânul Ascendentului), aceasta sugerează că avem control asupra reputației noastre (MC) și ne identificăm (Ascendent) puternic cu aceasta. S-ar putea să fim imaginea produsului pe care îl vindem; suntem acasă, noi cu reputația noastră.
Atunci când stăpânul MC-ului se află în casa a X-a sau aspectează o planetă din casa a X-a, cariera aleasă poate îndeplini multe dintre nevoile noastre în materie de recunoaștere, succes și așteptări (ale noastre și ale celorlalți). Este posibil să existe o autoritate naturală și o capacitate de asumare a rolurilor de responsabilitate.
Mai multe despre aspectele la MC
Aspectele dintre oricare două puncte din hartă dezvăluie un dialog. Aspectul specific arată tipul de dialog pe care îl au aceste două puncte. Aspectele planetelor la unghiuri arată modul în care energiile din viața noastră (planetele) se conectează la mediul nostru. Aspectele la MC arată modul în care trimitem mesajele pozițiilor noastre planetare ”acolo, afară”, la ceilalți. Asemenea unei stații publice de radio, aspectul specific (de exemplu, cuadratura sau trigonul) va dezvălui modul în care mesajul este primit, modul în care agenda noastră planetară este promovată în lumea din jurul nostru, sau câtă energie trebuie să depunem pentru a ne asigura că mesajul este transmis.
În majoritatea cazurilor, planetele aspectează atât MC cât și IC. Singurele excepții apar, de exemplu, atunci când se acordă orburi mai largi trigoanelor sau quincunxurilor decât sextilelor sau semisextilelor – astfel încât o planetă poate fi într-un trigon larg cu MC, dar în afara orbului pentru a forma sextilul cu IC.
Rețineți că axa MC-IC se deplasează cu un grad la fiecare patru minute de timp, astfel încât aspectele la axa MC-IC apar și dispar rapid și nu ar trebui să ne bazăm foarte mult pe acestea dacă momentul nașterii este incert.
Conjuncții cu MC: teme potente și chestiuni de viață care se manifestă cel mai puternic ca scopuri, ambiții și așteptări parentale.
Opoziții la MC (de exemplu, conjuncții cu IC): ancore sau pietre de moară în călătoria noastră către MC – zone care necesită conștientizare, acceptare și integrare pentru ca ele să devină factori motivaționali pozitivi.
Cuadraturi la MC (acestea vor face, de asemenea, cuadratură cu IC): provocări care ne stimulează să realizăm – sau, dimpotrivă, blochează progresul până când le stăpânim sau le transformăm în talente semnificative; comportamente care afectează modul în care oamenii ne cataloghează.
Trigoane la MC (de obicei, sunt prioritizate cele cu un orb de 3° sau mai puțin): abilități pe care le avem și care sunt dezvoltate ușor sau rapid; talente care ne deschid uși de la o vârstă fragedă; portițe de scăpare și lingurițe de argint puse în gura noastră la scurt timp după naștere.
Sextile la MC: punți către oportunități ce pot duce la construcția a ceva substanțial în timp; oferte pe care le putem refuza și regreta ulterior.
Quincunxuri la MC: domenii din viață care aduc periodic în discuție probleme pe care trebuie să le negociem sau la care trebuie să învățăm să ne adaptăm.
Sesquicuadrate la MC: perturbări sau deschideri bruște care ne schimbă cursul vieții, care apar o dată sau de două ori în viață.
Un exemplu de aspecte la MC
Aruncați o privire la horoscopul regretatei cântărețe Whitney Houston (vezi harta de mai jos). Ea are în hartă toate semnele succesului, ca la carte: Soare-Venus în Leu și Luna-Jupiter în Berbec formând un mare trigon cu MC în Săgetător (stăpânit de Jupiter). Această configurație leagă luminătorii și beneficele cu MC. Încrederea, prestanța și alura ei sofisticată de model au strălucit cu putere.

Trigoanele la MC indică oportunități „la locul potrivit, la momentul potrivit”, care pot apărea rapid, fără decenii de efort. Aceste trigoane indică succese timpurii, deoarece talentele/agenda noastră sunt promovate în lumea exterioară fără piedici.
Houston a avut un pedigree muzical care a diferențiat-o și oportunități excepționale i-au fost oferite. Ea a fost ocrotită de rudele feminine din mediul ei (Venus, Luna), care erau deja cunoscute cântărețe pop, soul ori gospel (de muzică evanghelică). La începutul anilor 1980, mogulul discografiei Clive Davis (născut pe 4 aprilie 1932) i-a lansat și i-a ghidat cariera. Harta lui se leagă de marele trigon al lui Houston: Soare-Uranus ale lui în Berbec (peste Luna-Jupiter ale lui Houston) formează un trigon cu Jupiter al lui în Leu (peste Soare-Venus ale ei). Lansarea primelor ei înregistrări solo în 1985 a fost perfect sincronizată cu tranzitul lui Uranus, traversând înainte și înapoi peste MC.
Dar succesele câștigate cu greu și care înseamnă cu adevărat ceva sunt descrise de careurile în T și aspectele dure. Se pare că Whitney (cu Soarele în opoziție cu Saturn și ambii în careu în T cu Neptun) își dorea cel mai mult aprobarea tatălui ei (care a murit în februarie 2003, în timp ce Pluton în tranzit îi traversa MC), iar ea era dură cu ea însăși, trebuind în permanență să își dovedească valoarea și nesimțindu-se niciodată suficient de bună (Soare-Saturn). Lupta dintre Saturn și Neptun pentru a se menține trează și stăpână pe sine a fost cea care a definit mare parte din călătoria ei în viață (Soare). Acest careu în T reflectă, de asemenea, modul în care mariajul ei de lungă durată (Soare în opoziție cu Saturn) cu Bobby Brown (Soarele lui se află la 16° Vărsător – harta nu este prezentată) i-a afectat sănătatea (casa a VI-a), precum și dependența ei de narcotice (Neptun în conjuncție cu MC al lui Brown la 12° Scorpion), care a jucat un rol în destrămarea ei (Neptun) și în autosabotajul ei (casa a XII-a). Ea s-a despărțit de Brown la jumătatea lunii septembrie 2006, când Saturn în tranzit a trecut pe lângă Soarele ei și s-a opus lui Saturn natal.
Soarele în combinație cu MC
Sensul vieții este să îți găsești darul. Scopul vieții este să îl dai mai departe. – Pablo Picasso
MC acționează ca un maestru de ceremonii, aducând laolaltă multe aspecte ale hărții și canalizându-le în exterior, într-o arenă publică, socială sau profesională. Ansamblul format de MC este modul ideal de a actualiza potențialul hărții noastre pentru a deveni noi înșine în societate.
Considerați Soarele ca o rază de lumină (culoarea acestei lumini este descrisă de plasarea în semn; sursa e descrisă de element; și interacțiunea ei atmosferică e descrisă de aspectele planetare). Imaginați-vă acest fascicul de lumină atunci când este proiectat prin prisma unui anumit MC. Transmiterea mesajului Soarelui (lumina interioară) prin filtrul MC-ului (prisma exterioară) este un mod de a ne proiecta filosofiile solare, scopurile și dorințele de creație pentru a aduce o contribuție personală semnificativă la lumea din jurul nostru. Modul în care manifestăm cel mai bine în societate ceea ce ne simțim chemați să facem este arătat de cât de bine suntem capabili să integrăm ansamblul MC cu cel al Soarelui.
Modul în care manifestăm cel mai bine în societate ceea ce ne simțim chemați să facem este arătat de cât de bine suntem capabili să integrăm ansamblul MC cu cel al Soarelui.
Viziunea noastră despre ceea ce ne dorim pentru noi înșine (Soarele) este testată de MC. De exemplu, putem visa să fim o persoană creativă, influentă și respectată (Soarele în Leu), dar ne poate lipsi disciplina, autocontrolul sau fiabilitatea pentru a realiza acest lucru (o trăsătură negativă a unui MC în Pești). În plus, dacă recunoaștem că partea centrată pe sine a călătoriei noastre (Soarele în Leu) trebuie să fie filtrată printr-un MC în Pești, trebuie să ne supunem ideii că succesul vine când servim – când renunțăm la partea Leului avidă de ego și cultivăm o reputație de filantropie și compasiune (MC în Pești).
Ascendentul în combinație cu MC
Există 38 de combinații posibile Ascendent-MC (neluând în considerare nașterile la latitudini extreme). Uneori, aceste combinații împart același element sau aceeași modalitate; alteori, împart un stăpân planetar. Este important să analizăm ce au în comun aceste perechi și cum diferă.
Împreună, unghiurile Ascendent și Mijlocul Cerului formează părți ale imaginii și persoanei noastre publice. Ele reflectă identitatea noastră distinctă, motto-urile personale, agenda deschisă și planul de atac (Ascendent) și obiectivele noastre pe termen lung, misiunea declarată și contractul cu societatea (MC). Împreună, aceste unghiuri descriu modul în care încercăm să îi impresionăm pe ceilalți și modul în care ceilalți își formează impresii despre noi.
Combinația de semne Ascendent-MC dezvăluie „look-ul” nostru – modul în care ne îmbrăcăm (la propriu) și ne prezentăm. Dacă avem Ascendent Vărsător cu Săgetător la MC, am putea apărea ca un spirit independent, concentrat pe libertate și pe viitor. Am putea părea „hippie” și alternativi sau mai degrabă superiori și distanți (două expresii posibile ale acestei combinații). Dar un Ascendent Vărsător cu MC în Scorpion va apărea mai întunecat și mai intens, pentru că acesta este locul în care semnul sociologiei și al antropologiei se îmbină cu semnul politicii și al psihologiei!
Atunci când Săgetătorul se află la Ascendent, combinația cu Balanța la MC sugerează o personalitate mai plină de farmec și conștientă din punct de vedere social decât imaginea sensibilă, fără fițe și studioasă a unui MC în Fecioară combinat cu Ascendentul în Săgetător.
Împreună, unghiurile Ascendent și Mijlocul Cerului formează părți ale imaginii și persoanei noastre publice.
Îmi amintesc de un curs pe care l-am ținut cu patru studenți care aveau Ascendentul în Scorpion: doi dintre aceștia aveau Leul la MC, ceilalți aveau Fecioara. Cei doi cu Leul la MC aveau păr voluminos sau blond și păreau a fi demni, conștienți de imaginea lor, mai prezentabili. Întrebările formulate de ei la clasă erau de obicei despre ei înșiși! Cei cu Fecioara la MC păreau mai mici, ascunși, discreți și mai analitici și alegeau culori mai închise în termeni de îmbrăcăminte și culoare a părului. Aceștia luau notițe consistente la curs, iar întrebările lor erau adesea pătrunzătoare și perspicace.
Un ghid rapid al semnelor la MC
Berbecul la MC
– Imagini: sprinterul care stabilește ritmul; pionierul care adună „premiere”.
– Admiră: curajul, independența, aventura, inițiativa.
– Temeri: să nu fie plăcut; singurătatea; pierderea identității.
– Călătoria de la IC la MC: de la conflictul neexprimat și menținerea păcii (IC în Balanță), la preluarea inițiativei și acțiuni decisive.
– Eșecuri: codependența; lenea; mulțumirea oamenilor; rămânerea în umbra altuia.
– Succes: a ne pune pe noi înșine pe primul loc, fără scuze; îndrăzneala de a acționa singuri; concentrarea pe provocările pe termen scurt; atingerea recordurilor personale.
Taurul la MC
– Imagini: constructor al ceva tangibil care va rezista testului timpului; țestoasa care triumfă asupra iepurelui; o stâncă sau o ancoră.
– Admiră: stoicismul; senzualitatea; viața bună; umorul și muzica.
– Temeri: haosul emoțional; pierderea controlului financiar și a intimității.
– Călătoria de la IC la MC: de la instabilitatea emoțională sau financiară (IC în Scorpion) la cultivarea unei vieți stabile și sigure.
– Eșecuri: răsfățul exagerat; rezistența la schimbare; îngroparea traumelor emoționale.
– Succes: existența „naturală”; autosuficiență; permanență; menținerea unui sistem de valori; atașament față de principii.
Gemenii la MC
– Imagini: polivalentul versatil care colecționează idei și oameni; „coțofana”; delimitare clară între persoana publică și cea privată.
– Admiră: inteligența, istețimea, ingeniozitatea; tinerețea și curiozitatea.
– Temeri: să pară îngust la minte sau prost informat; să fie judecat; să nu fie înțeles.
– Călătoria de la IC la MC: de la un sistem solid bazat pe convingeri sau pe valori morale (IC în Săgetător) la explorarea faptelor, a opțiunilor și luarea propriilor decizii.
– Eșecul: adoptarea unui sistem de credințe egoist; lipsa unui cod moral; incapacitatea de a finaliza proiecte.
– Succes: unirea abordărilor cosmopolite; interese eclectice; angajarea în proiecte pe termen scurt care oferă mobilitate și varietate.
Racul la MC
– Imagini: îngrijitorul, părintele profesionist, consilierul sau organizatorul.
– Admiră: comunitatea și familia; tenacitatea; sensibilitatea; patriotismul; justiția.
– Temeri: să fie ignorat, „uitat pe raft”; să nu reușească; să se simtă izolat.
– Călătoria de la IC la MC: de la inhibiția emoțională sau controlul parental (IC în Capricorn) la crearea unei familii protectoare, la susținerea celor dragi în lumea din jurul său.
– Eșecul: martiriu sau resentiment mocnit; să fie atașat de oameni indiferenți la bunăstarea celor din jur; a permite ambiției să distrugă interacțiunea umană.
– Succes: a lucra cu empatie și intuiție; a-i hrăni pe alții în situații de criză; a simți profund tribul nostru sau misiunea noastră; anticiparea tendințelor sau a modei.
Leul la MC
– Imagini: consilierul sau mentorul demn, cu „prezență” și un port regal, care impune respect și atenție.
– Admiră: loialitatea, curajul, „inima”, încrederea în sine, demnitatea.
– Temeri: a fi ignorat; a se simți mediocru; a nu avea șansa de a fi creativ.
– Călătoria de la IC la MC: de la a se simți izolat sau nerespectat (IC în Vărsător) la a ieși în evidență cu un dar singular, luminos.
– Eșec: o reputație falsă în care imaginea înseamnă totul; a nu fi respectat de colegi.
– Succes: a dărui cu generozitate; a oferi recunoaștere celorlalți; a inspira oameni; a se afirma creator și autentic prin propria muncă.
Fecioara la MC
– Imagini: perfecționistul harnic, cu o etică a muncii puternică; ucenicul studios care devine un specialist.
– Admiră: inteligența, perspicacitatea, modestia, atenția la detalii.
– Temeri: haosul; a fi inutil ori a se simți ca o povară pentru alții.
– Călătoria de la IC la MC: de la excentricitate, martiriu sau manipulare (IC Pești) la crearea unui stil de viață și a unei rutine structurate.
– Eșecul: retragerea/evadarea din viața de zi cu zi; fatalism; încercarea de a controla totul; a lăsa idiosincraziile sau nevrozele să îi distrugă eforturile.
– Succes: a lăsa în urma sa o lume mai bună; a fi de folos; a oferi abilități utile; a organiza proiecte care necesită eficiență, expertiză și grijă.
Balanța la MC
– Imagini: diplomatul grațios, cu farmec, stil și maniere; „cealaltă jumătate” într-o relație.
– Admiră: cooperarea, imparțialitatea și respectul pentru corectitudine.
– Temeri: conflictul și violența – și propria noastră capacitate pentru ambele.
– Călătoria de la IC la MC: de la a fi înconjurat de conflict (IC în Berbec) la a fi capabil să gestioneze și să negocieze cu abilitate și perspicacitate conflictele.
– Eșecul: crearea de discordie; punerea oamenilor în confruntare; punerea stilului înaintea substanței.
– Succes: căutarea egalității și a respectului reciproc în parteneriat; demonstrarea abilităților de mediere și stăpânire de sine; tratarea conflictelor prin afirmare mai degrabă decât prin agresiune sau manipulare.
Scorpionul la MC
– Imagini: jucătorul politic abil cu o personalitate publică formidabilă; transformatorul capabil să mute munții din loc; cercetătorul concentrat și perspicace.
– Admiră: carisma, intensitatea, profunzimea, autenticitatea, viziunea concentrată pe obiectiv.
– Temeri: plictiseala; pierderea concentrării sau a avantajului; o viață fără pasiune sau scop.
– Călătoria de la IC la MC: de la concentrarea pe nevoile banale, cotidiene (IC în Taur) la renașterea ca alchimist puternic care investighează misterele nerezolvate ale vieții.
– Eșecul: a rămâne într-o zonă de confort; a fi un dependent de crize care caută următoarea dramă.
– Succes: stăpânirea de sine; preluarea controlului sorții sale; testarea la maxim a propriilor limite; ajutorul fără ezitare dat altora în probleme de viață și de moarte; aducerea la lumină a tabu-urilor.
Săgetătorul la MC
– Imagini: studentul etern, profesorul generos, life coach, căutătorul de înțelepciune; evanghelistul care stârnește ascultătorii.
– Admiră: cruciații care luptă pentru convingerile lor; trăirea clipei; generozitatea și libertatea.
– Temeri: îngrădirea printr-un angajament; viața lipsită de sens sau de răspunsuri.
– Călătoria de la IC la MC: de la un fundal de întrebări fără răspuns sau mesaje contradictorii (IC în Gemeni) la căutarea unui sens ori a unor posibilități dincolo de fapte.
– Eșecul: ipocrizia sau lipsa de etică; neglijența; risipa; a fi un parazit/profitor.
– Succes: trezirea celorlalți/stârnirea interesului lor pentru imaginea de ansamblu; investirea în viitor; luarea de atitudine împotriva nedreptății sau a ipocriziei; bucuria călătoriei fără a avea nevoie de garanția unei sosiri sau a unui rezultat măsurabil.
Capricornul la MC
– Imagini: maestrul calificat; ambasadorul priceput; autoritatea care a reușit prin ea însăși; rebelul devenit președinte al consiliului de administrație.
– Admiră: ridicarea din nimic, munca grea, competența, împlinirea, profesionalismul.
– Temeri: să nu fie respectat; pierderea controlului propriei reputații; absența unei familii iubitoare care să îl susțină.
– Călătoria de la IC la MC: de la încurcături emoționale (IC în Rac) la dezvoltarea autosuficienței și amânarea gratificării pentru un rezultat final valoros.
– Eșecul: complacerea în autocompătimire și invidie; punerea ambiției înaintea celor dragi.
– Succes: disciplină, perseverență, consecvență, iertarea propriilor erori; o reputație distinsă după o lungă ucenicie; un exemplu de împlinire și dedicare individuală.
Vărsătorul la MC
– Imagini: originalul; lupul singuratic; întreprinzătorul independent; străinul care evită etichetele; persoana detașată, dar prietenoasă.
– Admiră: independența, diferența, gândirea neconvențională.
– Temeri: să fie ignorat sau nepopular; eforturile vieții sale să nu ducă la nimic.
– Călătoria de la IC la MC: de la drama familială și pasiunea egocentrică (IC în Leu) la promovarea ideilor creative care aduc beneficii comunității noastre.
– Eșec: abordarea autocratică; favoritismul, intoleranța și prejudecățile; a uita să respectăm faptul că suntem toți ființe umane.
– Succes: adoptarea unei poziții individuale pentru o cauză de grup; acceptarea diferențelor; pornirea pe drumul mai puțin umblat; o viziune unică asupra lumii.
Peștii la MC
– Imagini: vizionarul, bunul samaritean sau cameleonul care este toate pentru toți oamenii; căutătorul eteric al misterelor vieții.
– Admiră: compasiunea, acceptarea, devotamentul, iertarea, talentul artistic.
– Temeri: vocea interioară a disprețului sau a criticii; controlul exercitat de ritualuri, de anxietate, de sensibilități sau de reacții alergice.
– Călătoria de la IC la MC: de la condiționarea îngustă sau strictă (IC în Fecioară) la îmbrățișarea unei filosofii inclusive.
– Eșec: a nu fi de încredere, fobia angajamentului sau lipsei de scop; renunțarea la propria putere; ignorarea propriei intuiții.
– Succes: comunicarea propriilor perspective, sentimente și revelații divine; manifestarea unei expresii fluide a credinței; integrarea unei practici spirituale în viața cotidiană; renunțarea la aspirațiile materiale.
Planetele și MC
Iată câteva fraze cheie pentru fiecare dintre planetele aflate în aspect cu MC. Conjuncția unei planete cu MC (sau opoziția ei la IC) oferă cel mai evident manifest, dar trebuie luate în considerare și cuadraturile, trigoanele și alte aspecte (vezi „Mai multe despre aspectele la MC” mai sus).
Soarele în aspect cu MC
Atragerea atenției; impunerea respectului, lumina reflectoarelor; a fi ales; o nevoie intensă de singurătate, departe de ochii publicului, și o dorință arzătoare de intimitate și de spațiu al creației; simțirea greutății așteptărilor părinților; nevoia de a face distincția între ce facem și cine suntem; luarea unei atitudini și devenirea propriei noastre autorități.
Luna în aspect cu MC
Norocul, obiectivele și reputația fluctuante; exploatarea stării de spirit, a ciclurilor și a modei publice; căutarea unui loc de muncă în care se oferă un „cuib” sau un dialog emoțional bidirecțional; „liantul” și barometrul emoțional al grupului; acționarea ca îngrijitor public sau ca figură părintească; o influență puternică a familiei asupra căii noastre de viață și a identității sociale.
Mercur în aspect cu MC
Înțelegerea valorii faptelor, analizei, interacțiunii și înțelegerea necesității de a pune la îndoială sursa sau caracterul părtinitor al informațiilor; reporterul, povestitorul, bârfitorul, privitorul, colecționarul, agentul sau negociatorul; dexteritate; posedarea unei varietăți de abilități; tendința de a observa mai degrabă decât de a experimenta viața; a-i face pe alții să fie auziți.
Venus în aspect cu MC
Importanța unui schimb echitabil în parteneriat; abilitatea de a folosi farmecul, seducția, persuasiunea și manipularea; „boala făcutului pe plac”, a atrage, a seduce, a fi plăcut de ceilalți; tendința de a face mereu comparații; calea către iubirea de sine; pacifistul, constructorul de punți, mediatorul; senzualul, căutătorul de plăceri, amantul.
Marte în aspect cu MC
Ambițiosul risipitor/începător grăbit să reușească; o puternică identitate sexuală; a învăța să ne apărăm; lupta pentru cei defavorizați sau împotriva autorității; reputația de a fi provocator, încăpățânat și independent; a fi proactiv, hotărât, puternic, curajos și a acționa pe cont propriu; dorința de a fi recunoscut pentru excelență.
Jupiter în aspect cu MC
Beneficiază de bunăvoința sau încrederea celorlalți; este asociat cu persoane influente sau bogate; are un aer aristocratic și autoritar; filosofia sau filantropia îi definesc reputația; nevoia de educație și de menținere a integrității și a eticii; cultivarea puterii gândirii pozitive; este un guru, un sfetnic, un creator de vedete ori un Svengali.
Saturn în aspect cu MC
Nevoia de angajament, decență și de o busolă morală neclintită; importanța învățării din experiență; a fi catalogat sau încadrat într-un tipar; separarea așteptărilor familiei de propriile ambiții; obținerea de rezultate tangibile și câștigarea respectului; presiunea de a reuși; o ucenicie îndelungată și grea.
Uranus în aspect cu MC
Un parcurs imprevizibil în viață; experimentarea unei răsturnări bruște, a unei dezrădăcinări sau a unei schimbări radicale de curs; reputația de a merge cu îndărătnicie pe un drum diferit; acțiuni sau opinii care polarizează pe ceilalți; întreprinzătorul independent sau catalizatorul profesional; luarea unei poziții împotriva prejudecăților sau a tradițiilor; identificarea și apoi exprimarea a ceea ce apărăm, mai degrabă decât a lucrului căruia ne opunem.
Neptun în aspect cu MC
Dorința de a îmbrățișa multe filosofii și idei metafizice; o inspirată sau vizionară cale a creației,; o reputație care variază de la a fi îndoielnic și nestatornic până la a fi supranatural și enigmatic; salvarea altora ori slujirea binelui superior; dorința de a avea un ghid spiritual; importanța nostalgiei și a visării visului imposibil.
Pluto în aspect cu MC
Un eveniment care umbrește familia, reputația sau cariera; importanța de a învăța să ne controlăm propriul destin; părintele puternic dominant; lucrul cu tabu-urile, traumele, neputința sau rușinea; distrugerea căii noastre, reconstruirea ei și repornirea de la zero; puterea din spatele tronului.

Despre Frank…
(prezentarea, în site-ul AAR)
Acest articol este adaptat din lucrarea lui Frank, The Midheaven: Spotlight on Success (Mijlocul Cerului: Cu reflectoarele pe succes) (Flare, 2016), disponibilă și sub formă de e-book într-un volum intitulat The Astrology Quartet (Cvartetul astrologic).
Datele hărților și surse:
Whitney Houston, 9 august 1963; 8:55 p.m. EDT; Newark, NJ, SUA (40°N44′, 74°W10′); AA: certificat de naștere obținut de Kathryn Farmer; fișier copie.
Bobby Brown, 5 februarie 1969; 5:21 a.m. EST; Boston, MA, SUA (42°N21′, 71°W03′); AA: certificat de naștere obținut de Frank Clifford; fișier copie.
© 2019 Frank C. Clifford – toate drepturile rezervate.
Traducerea în limba română: Roxana Serescu.


Rămâi conectat cu ”Astrele”!
Te abonezi gratuit și te anunțăm când publicăm o nouă ediție a revistei, articole și știri din comunitatea noastră. Te ținem la curent cu evenimentele organizate de AAR, precum și cu cele organizate independent de astrologii și partenerii noștri.















