Originile astrologiei orare – Chris Brennan în dialog cu Levente László

Traducere, Mihaela Dicu

Calde mulțumiri lui Chris Brennan și Levente László pentru acordul de a traduce materialul în limba română și de a-l publica în revista Astrele, precum și pentru entuziasmul cu care au primit propunerea!

Astrologia orară pare astăzi o ramură bine definită. Dar când și cum a apărut? Chris Brennan și Levente László urmăresc indiciile risipite în textele elenistice, indiene, persane și arabe și reconstruiesc, pas cu pas, drumul de la astrologia începuturilor la practica orară medievală.

The Astrology Podcast – Episodul 145

Introducere

CHRIS BRENNAN: Bună, sunt Chris Brennan și ascultați The Astrology Podcast. Acest episod a fost înregistrat miercuri, 21 februarie 2018, începând cu ora 13:30, în Denver, Colorado, și este cel de-al 145-lea episod al emisiunii. În acest episod voi discuta cu astrologul și cercetătorul în istoria astrologiei Levente László despre originile astrologiei orare și despre problema momentului și modului în care s-a dezvoltat. Bună, Levente, bine ai venit!

LEVENTE LÁSZLÓ: Bună, Chris! Mulțumesc pentru invitație.

CB: Mă bucur foarte mult că ești aici și sunt entuziasmat de această discuție, fiindcă, după cum știi, este unul dintre subiectele mele preferate și mă preocupă de foarte mult timp. Îl cercetez încă din 2005–2006 și cred că amândoi am petrecut foarte mult timp încercând să răspundem la întrebarea: de unde provine astrologia orară și când s-a dezvoltat?

LL: Așa este.

CB: Pentru început, spune-ne câte ceva despre tine. De unde ești? Care este experiența ta în astrologie și care este pregătirea ta academică?

LL: La origine sunt filolog clasic; am studiat limbile latină și greacă. Am început să mă apropii de astrologia elenistică și de cea tradițională în jurul anului 2000; aș spune că în 2003 am început să le studiez cu adevărat. A fost o perioadă norocoasă, fiindcă pe atunci au început să apară pe internet numeroase reproduceri ale unor cărți vechi, devenind astfel accesibile, iar ulterior au devenit disponibile și unele manuscrise, pe care am putut să le studiez direct. Mi-am dat seama că era un domeniu de cercetare foarte promițător: deși se formulaseră deja numeroase idei pe această temă, mai existau foarte multe lucruri de cercetat.

CB: Așadar, pregătirea ta inițială este în studii clasice și în studiul limbilor vechi, precum greaca și latina?

LL: Da, exact. Acum câțiva ani m-am hotărât să învăț și puțină arabă, dar aș spune că principalele mele domenii rămân greaca și latina.

CB: Și ești din Ungaria și locuiești în continuare acolo, nu?

LL: Da. Locuiesc la Budapesta.

CB: Ai urmat studii universitare în acest domeniu și, deși inițial erai interesat pur și simplu de studiile clasice, ai ajuns la concluzia că astrologia și istoria astrologiei constituie un subiect istoric interesant în care ai decis să te specializezi.

LL: Da. Când mi-am început studiile universitare, cunoșteam deja câte ceva despre astrologie. Am întâlnit astrologia la începutul anilor ’90, dar, firește, era vorba despre astrologia modernă.

CB: Sigur.

LL: Ulterior mi-am dat seama că astrologia tradițională era foarte diferită de astrologia modernă și că ar putea deveni pentru mine un domeniu de cercetare.

CB: Iar în prezent lucrezi la un doctorat legat de acest subiect sau, într-un sens mai larg, de astrologia veche și originile astrologiei orare, nu?

LL: Da. Urmez un program doctoral în istoria științei. Iar când vorbim despre istoria științei trebuie să definim „știința” în termenii epocii pe care o cercetăm. În acea perioadă, astrologia era o știință. Era considerată o știință, chiar dacă astăzi există sceptici care nu sunt de acord cu acest lucru. Ea face parte din cultura umană, iar istoria ei este foarte interesantă; de aceea am ales acest program. Domeniul meu este astrologia elenistică târzie și astrologia medievală timpurie. Lucrez cu texte și manuscrise și sper să ajung la rezultate noi și interesante.

CB: Așadar, prin intermediul filologiei clasice studiezi în special manuscrisele supraviețuitoare ale tradiției astrologice, comparând uneori diferite manuscrise ale aceluiași text pentru a vedea unde coincid și unde diferă, încercând apoi să reconstruiești originalul sau, în esență, să reconstitui istoria astrologiei pe baza materialelor care s-au păstrat.

LL: Da. Ceea ce descrii tu este critica textuală. Este o muncă foarte dificilă, fiindcă, dacă cineva vrea să realizeze o ediție critică a acestor texte, trebuie să petreacă foarte mult timp adunând manuscrise, confruntându-le și studiindu-le. Este o muncă enormă. Eu citesc manuscrise, dar nu cu scopul de a realiza ediții critice, ci pentru a extrage din ele informații care până acum nu au fost disponibile.

Unde este astrologia orară în Antichitate?

CB: Am înțeles. Și asta ne conduce la subiectul principal al discuției de astăzi. Încercam să-mi dau seama cum să formulez problema și cred că cel mai simplu este să pornim de la faptul că, în ultima mie de ani, în tradiția astrologică occidentală — mai ales în astrologia practicată în Europa, să spunem, începând din Evul Mediu târziu — au existat, în esență, patru ramuri ale astrologiei: astrologia mundană, astrologia natală, astrologia electivă și ceea ce a ajuns să fie numit astrologie orară.

Astrologia orară a fost o practică foarte populară timp de secole; cel puțin din secolul al VIII-lea până în secolul al XVII-lea pare să fi fost una dintre practicile sau ramurile majore ale astrologiei.

Problema este că, știind retrospectiv cât de populară a fost astrologia orară, dacă ne întoarcem mai devreme, la tradiția elenistică — la astrologia practicată în regiunea mediteraneeană, aproximativ din secolul I î.e.n. până în secolul al VII-lea e.n. — observăm imediat că astrologia orară aproape că nu apare. Rareori întâlnim, dacă întâlnim, referiri la ea.

Iar acest lucru ridică imediat o întrebare pentru aproape oricine începe să studieze tradiția respectivă: de ce? Se practica astrologia orară pe atunci sau nu? A fost dezvoltată abia mai târziu? Acesta este, de fapt, nucleul subiectului despre care vom discuta astăzi și pe care amândoi îl cercetăm de mai bine de un deceniu. Așa ai ajuns și tu să te confrunți cu subiectul respectiv? Așa ai făcut cunoștință cu el? Cum ai ajuns să-ți pui această întrebare?

LL: În mare parte, da, la fel ca tine. Și mie mi s-a părut interesant că, deși astrologia orară pare să fi fost foarte răspândită în Europa medievală și în perioada modernă timpurie, dacă examinăm literatura care s-a păstrat din epoca elenistică nu găsim referiri la astrologia orară, cel puțin nu în forma în care o știm noi. Problema este ceva mai complicată decât pare. Întrebarea principală este: cum definim exact astrologia orară?

Ce înțelegem prin astrologie orară?

CB: Exact. Și poate că acesta ar fi un bun punct de plecare, pentru a stabili baza discuției. Definiția mea fundamentală — sau modul în care cred că este definită în general astrologia orară — ar fi următorul: astrologia orară este practica de a ridica o hartă pentru momentul în care astrologului îi este adresată o întrebare, la care astrologul încearcă apoi să îi găsească răspunsul sau deznodământul, bazându-se în mare măsură, dacă nu exclusiv, pe harta ridicată pentru momentul întrebării.

Din punct de vedere tehnic, accentul cade adesea pe stăpânii caselor și pe existența sau absența unei aplicații între aceștia, pentru a răspunde la întrebare și a afla, în esență, ce se va întâmpla în viitor.

LL: Da, cred că este corect. Aș mai adăuga însă un al treilea factor. Când vorbim despre astrologia orară, o considerăm cea de-a patra ramură a astrologiei tradiționale. Dar trebuie să ne întrebăm dacă aceasta este o condiție necesară. Trebuie să definim astrologia orară numai ca pe o ramură separată? Sau putem merge înapoi în timp și să acceptăm posibilitatea ca ea să fi existat și înainte, dar nu ca o ramură distinctă și separată?

CB: Da, și cred că exact aici vom ajunge. Una dintre observațiile noastre — sau, să spunem, una dintre concluziile la care am ajuns — este că astrologia orară s-a dezvoltat probabil inițial din cea de-a treia ramură, astrologia electivă sau katarchică. Dar, în perioadele ulterioare, astrologia orară pare să fi devenit într-adevăr o ramură bine definită și distinctă, consacrată răspunsului la întrebări, spre deosebire de astrologia electivă, care se ocupă, de regulă, cu alegerea unui moment favorabil pentru a începe o nouă acțiune sau întreprindere, sau ceva de genul ăsta, nu?

LL: Așa este. Totuși, cred că această dihotomie este într-o oarecare măsură exagerată. Când vorbim despre ramurile ulterioare ale astrologiei, opunem adesea astrologia electivă astrologiei orare. Dar, dacă mergem înapoi în timp, vedem că în tradiția elenistică — strămoșul comun, nucleul din care provin aceste ramuri — exista katarche, adică începuturile.

În această ramură găsim, de fapt, ambele fețe ale monedei. Pe de o parte, avem alegerea momentului potrivit pentru o acțiune; pe de altă parte, avem predicții bazate pe harta unui eveniment.

De exemplu, putem avea ca subiect lansarea unei corăbii la apă. Dacă aceasta a avut deja loc — corabia este deja pe drum — avem un moment fix, pe care îl putem considera un eveniment și pe baza căruia putem face o predicție. Dacă însă lansarea nu a avut încă loc și depinde de noi când să fie lansată corabia, putem alege momentul cel mai favorabil. Asta ne conduce la elective.

Așadar, cred că distincția relevantă este, de fapt, între hărțile de eveniment și hărțile elective.

CB: Sigur. Iar atât evenimentele, cât și electivele erau cuprinse în tradiția elenistică în categoria mai largă a astrologiei începuturilor, sau astrologiei katarchice, de la termenul grecesc katarche, care înseamnă pur și simplu „început”.

Era vorba despre ridicarea unei hărți pentru momentul în care începe un eveniment sau o întreprindere, pornind de la premisa că aceasta va descrie rezultatul și evoluția viitoare a ceea ce a fost inițiat în acel moment.

LL: Exact. Termenul apare, de exemplu, și în Tetrabiblos-ul lui Ptolemeu, cu referire la începutul vieții unei ființe umane. Așadar, cuvântul avea sensuri foarte largi în astrologia elenistică, deși, ca ramură distinctă, se referea desigur la chestiunile vieții de zi cu zi.

CB: Exact. De fapt, aceasta a devenit una dintre premisele conceptuale fundamentale ale astrologiei în tradiția elenistică: felul în care sunt așezate planetele în momentul în care începe ceva arată atât calitatea și natura a ceea ce a început, cât și felul în care va evolua, precum și viitorul și evenimentele care se vor petrece în viitorul acelui lucru, oricare ar fi el, care a început în momentul respectiv.

Iar acest principiu poate fi aplicat atât evenimentelor, cât și acțiunilor întreprinse, în cadrul astrologiei katarchice sau elective. Chiar și nașterea unei persoane reprezintă un fel de katarche, un început, fiind punctul simbolic de pornire al vieții sale.

LL: Da. Și, revenind la katarche, astrologia începuturilor propriu-zisă, trebuie să subliniem ceva foarte important. Când citim texte de astrologie elenistică și găsim diferite acțiuni — lansarea unei corăbii, căsătoria, asocierile, împrumuturile sau alte chestiuni de acest fel — trebuie să ținem seama de faptul că majoritatea puteau fi privite din ambele perspective: fie ca evenimente, fie ca acțiuni planificate, adică elective.

CB: Întocmai. Așadar, regulile acestui tip de astrologie se aplică ambelor situații: uneori sunt folosite retrospectiv pentru a studia un eveniment care a început deja, iar alteori prospectiv, pentru a alege o dată pentru a purcede la un anumit tip de eveniment sau acțiune.

LL: Corect, corect. Din punctul acesta de vedere nu există nicio diferență. Dar avem și alte cazuri — de exemplu, decumbiturile^[1]Decumbitură: odinioară, harta momentului în care cineva cade bolnav la pat. Astăzi, poate fi și harta momentului punerii unui diagnostic sau alt moment cu însemnătate pentru debutul unei boli., fuga cuiva, furturile sau primirea unei scrisori — care nu pot fi planificate sau, în unele cazuri, nici nu ar trebui să fie planificate. Tehnicile utilizate pentru analizarea unor asemenea evenimente pot fi considerate precursoarele astrologiei orare.

„Katarchică” sau „electivă”?

CB: Deci, dacă ne întoarcem la tradiția elenistică și privim ramurile astrologiei, găsim în principal astrologia mundană, astrologia natală și astrologia electivă; iar dintre acestea trei, astrologia natală pare să fi fost de departe cea mai răspândită.

Am convingerea că aceasta era principala formă de astrologie practicată în tradiția elenistică. Majoritatea textelor astrologice care ne-au rămas din perioada greco-romană tratează în mod explicit astrologia natală, iar multe dintre tehnici par să se fi dezvoltat în acest context. După ea vine astrologia electivă sau a începuturilor.

Poate ar trebui să ne punem de acord cu privire la terminologia folosită în discuția noastră, fiindcă altfel lucrurile riscă să devină puțin confuze. Avem două probleme. Prima este că, în tradiția elenistică, ceea ce se numea întotdeauna astrologia începuturilor se referea, după cum am spus, atât la analiza retrospectivă a unei hărți corespunzătoare unui eveniment deja început, cât și la alegerea prospectivă a unui moment favorabil din viitor — ceea ce astăzi numim mai frecvent astrologie electivă.

Pentru discuția noastră, ar fi mai sigur să folosim de acum înainte termenul „astrologie a începuturilor” sau să continuăm să spunem „electivă”?

LL: Cred că „a începuturilor” este cel mai potrivit termen.

CB: Bine. Iar termenul „astrologie electivă” pare să fi apărut mai târziu, în tradiția medievală, pornind de la un cuvânt care înseamnă, în esență, „a alege”, fiindcă alegi o dată sau un moment pentru a începe o acțiune. Mai devreme însă era vorba pur și simplu despre astrologia începuturilor: ridicai o hartă pentru începutul unui eveniment sau al unei întreprinderi.

LL: Da, da! De aceea cred că „astrologia începuturilor” este termenul mai bun.

De unde vine denumirea „astrologie orară”?

CB: Bine, atunci îl vom folosi și vom include sub această denumire atât astrologia electivă, cât și ceea ce unii numesc astrologia evenimentelor.

Mai este însă un termen pe care ar trebui să-l lămurim. Deși astăzi vorbim în mod obișnuit despre „astrologie orară”, din perspectivă istorică aceasta este o denumire relativ recentă. Mai devreme, de exemplu în tradiția medievală, ramura respectivă era desemnată de obicei drept astrologia întrebărilor, a interogațiilor sau a consultațiilor.

Acest lucru pare să fie valabil atât în unele texte grecești bizantine, cât și în textele arabe și sanscrite: toate se referă, în esență, la această ramură ca la „întrebări”, da?

LL: Da, așa este. Din câte știu, expresia „întrebări orare”, redusă ulterior la simplul „orară”, apare pentru prima dată în literatura engleză la începutul secolului al XVII-lea. Probabil pentru că „întrebări”, ca termen în sine, nu transmitea sensul astrologic propriu-zis.

O persoană care merge la un astrolog pentru a cere un sfat vine, în fond, cu o întrebare. Probabil că s-a dorit sublinierea faptului că este vorba despre o aplicare foarte dinamică a regulilor astrologice, motiv pentru care termenul apare în literatura engleză din epoca modernă timpurie.

Dar, dacă ne întoarcem la traducerile latine ale textelor arabe sau la lucrările scrise inițial în latină, găsim pur și simplu cuvinte care înseamnă „întrebări” sau „interogații”.

CB: Înțeleg.

LL: Și termenul arab original are același sens. Cred că îi putem urmări istoria până în secolul al V-lea.

CB: Care era termenul arab? Știu că în sanscrită se folosește praśna, care înseamnă pur și simplu „întrebare” sau „interogație”. Cum se spunea în arabă și în greaca bizantină târzie?

LL: Dacă ne uităm la bibliografiile literaturii astrologice arabe, găsim foarte multe titluri precum Kitāb al-Masāʾil, care înseamnă Cartea întrebărilor sau Cartea interogațiilor.

CB: Înțeleg.

LL: Iar această denumire a fost tradusă în greacă prin erōtēsis, care înseamnă „întrebare”. Dar trebuie să subliniez că termenul apare și în materiale elenistice mai vechi, deci este anterior literaturii arabe. Vom reveni probabil asupra acestui lucru. Există, de pildă, expresii precum „întrebarea începutului”.

CB: Da. Și cred că tocmai de aceea, în secolul al XVII-lea, a început să fie formulat în felul acesta. William Lilly, de exemplu, a scris primul mare manual astrologic în limba engleză — până atunci cărțile erau scrise de regulă în latină. Lilly a ales să scrie în engleză și s-a ocupat în principal de astrologia orară, folosind chiar expresia „întrebări de astrologie orară”.

Ulterior, această formulă s-a redus la ceea ce numim astăzi pur și simplu astrologie orară.

Cuvântul „orar” înseamnă „al orei” sau „referitor la o oră”, pentru că vorbim literalmente despre o hartă ridicată pentru ora la care întrebarea îi este adresată astrologului. Nu este vorba despre o întrebare generică — cum ar fi, de exemplu, atunci când un nativ întreabă ceva despre propria hartă natală, despre viața sa sau despre perspectivele de căsătorie — ci despre o hartă calculată pentru momentul exact în care astrologului îi este adresată o anumită întrebare.

LL: Da, exact. Sunt de acord.

CB: Bun. Deci este o distincție importantă. Știu că David Pingree prefera expresia „astrologie interogațională” pentru această ramură și probabil voi alterna și eu între această denumire și „astrologie orară”. Uneori, argumentele și dezbaterile istorice devin puțin confuze dacă folosim doar termenul modern „astrologie orară”, în locul denumirilor originare — „interogații” sau „întrebări”.

Pentru că tocmai ideea că această ramură se ocupă de întrebări precise, cărora li se caută răspunsuri precise, devine esențială atunci când încercăm să-i reconstruim istoria.

LL: Da, așa este.

Absența astrologiei orare din sursele elenistice

CB: Bun. Eu am dat cumva peste această problemă când am început să studiez astrologia orară, sau când am început să studiez astrologia elenistică,  prin 2004–2005. Știi, devine imediat evident că, deși avem numeroase texte care au supraviețuit din perioada elenistică, unele dintre ele foarte ample, scrise în greacă și latină, în ele se vorbește foarte puțin sau deloc despre astrologia orară. Și, firește, apare întrebarea: de ce?

Așa că am dedicat cam un an sau doi cercetării acestui subiect și, în 2007, am publicat în revista NCGR una dintre primele mele încercări de a scrie un articol oarecum academic, intitulat „The Katarche of Horary”, în care am încercat să analizez problema, să reconstitui istoria astrologiei orare și să formulez o ipoteză privind originea și dezvoltarea ei.

Până atunci, aproape toată lumea presupunea pur și simplu că astrologia orară fusese practicată și în tradiția elenistică. Iar unul dintre lucrurile pe care încercam să le subliniez era că există atât de puține dovezi privind practicarea astrologiei orare, încât ar trebui să fim prudenți în a presupune că ea a existat dintotdeauna în forma în care o cunoaștem astăzi.

Absența referirilor la astrologia orară este cu adevărat semnificativă, și nu numai în scrierile astrologilor, ci și în cele ale altor autori care au vorbit despre astrologie în perioada greco-romană, inclusiv ale scepticilor care o atacau sau o criticau.

Există, de pildă, câteva atacuri celebre la adresa astrologiei formulate de Cicero, Sextus Empiricus și Sfântul Augustin. Toți trei — sau, în orice caz, principalii sceptici — atacă, în esență, cele trei mari ramuri ale astrologiei elenistice. Cicero se concentrează asupra astrologiei natale, dar la un moment dat menționează și astrologia începuturilor și astrologia mundană. Sextus Empiricus se concentrează asupra astrologiei natale. Sfântul Augustin se ocupă în principal tot de astrologia natală, dar atacă și astrologia începuturilor sau astrologia electivă.

Unul dintre argumentele pe care le-am formulat a fost că este foarte semnificativ faptul că, în această perioadă, niciunul dintre cei care critică astrologia nu pomenește astrologia orară. Pentru că, dacă ar fi cunoscut-o sau dacă ar fi fost o practică larg răspândită, te-ai aștepta să fi constituit o țintă foarte ușoară pentru criticile lor.

LL: Da. Este posibil ca, în anumite perioade, aplicațiile astrologiei începuturilor bazate pe hărți de eveniment să fi trecut oarecum neobservate. Numărul manualelor de astrologie a începuturilor este foarte mic în comparație cu cel al lucrărilor de astrologie natală. Iar dacă ne uităm la aceste manuale, vedem că ele tratează în principal electivele sau diferitele acțiuni și demersuri. Poate că acesta este motivul pentru care scepticii și criticii astrologiei elenistice din acea epocă pur și simplu nu le-au acordat atenție.

CB: Da. Pentru mine, acesta constituia încă un argument în sprijinul ipotezei mele, pe lângă faptul că astrologia orară lipsește în mare măsură și din textele marilor astrologi ale căror opere s-au păstrat din acea perioadă. Ptolemeu nu vorbește despre astrologia orară, Valens nu vorbește despre ea, nici Manilius, nici Firmicus și așa mai departe.

Așadar, nu numai astrologii tac în privința astrologiei orare, ci și scepticii, deși aceștia atacau celelalte trei ramuri. Eu am considerat acest lucru drept o dovadă suplimentară că astrologia orară fie nu exista încă, fie nu se dezvoltase suficient de mult ca practică de sine stătătoare pentru a atrage atenția scepticilor. În schimb, în perioadele ulterioare, când astrologia orară era practicată pe scară largă, ea a fost într-adevăr criticată de sceptici precum Pico della Mirandola și alții.

LL: Da, iar comparația este foarte interesantă, fiindcă în literatura astrologică din epoca modernă timpurie astrologia orară pare să fi fost practicată pe scară largă. Aș folosi termenul „astrologie orară” pentru această etapă mai târzie a dezvoltării ei. Interesant este că în secolul al VII-lea și în secolele al XVI-lea și al XVII-lea ea era privită de unii drept o „dezvoltare arabă” și tocmai din acest motiv era criticată. Gerolamo Cardano, de exemplu, a criticat-o, iar mai târziu au făcut-o și autori precum Morin de Villefranche.

Prin urmare, dacă adunăm materialul antic, vedem că practic nu există material orar, iar scepticii nu spun nici ei nimic despre această practică. Avem deci motive să deducem că ea nu exista în epoca respectivă — cel puțin nu în forma în care o cunoaștem noi.

De ce a devenit astrologia orară atât de populară?

CB: Da. Toate acestea încep să te conducă într-o anumită direcție. Cred că un observator neutru ar începe deja să-și formeze o opinie, tocmai din cauza acestei lipse de referiri. Vom ajunge însă și la puținele mențiuni izolate care există și vom vedea în ce măsură pot fi integrate în tabloul general, astfel încât să obținem o perspectivă mai nuanțată.

Dar punctul de plecare rămâne acesta: când parcurgi o cantitate atât de mare de literatură din primele secole ale erei noastre, absența aproape totală a discuțiilor despre această formă de astrologie este izbitoare, mai ales prin comparație cu tradițiile medievale și renascentiste ulterioare, când astrologia orară a devenit extrem de populară.

Și asta poate și pentru că este relativ ușor de practicat și nu presupune atât de multe informații prealabile sau atât de multe condiții.

În astrologia natală, de exemplu, trebuie să cunoști ora nașterii. Trebuie să știi când s-a născut nativul și să ai la dispoziție efemeride pentru a calcula cu precizie unde se aflau planetele cu 30, 40 sau 50 de ani în urmă, în momentul exact al nașterii, precum și locul precis al nașterii. Toate acestea pot deveni destul de complicate.

În astrologia orară, în schimb, trebuie doar să știi unde se află planetele în momentul prezent, atunci când cineva îți adresează întrebarea.

Am presupus întotdeauna că acesta a fost unul dintre motivele pentru care astrologia orară a devenit atât de populară în tradițiile ulterioare: ușurința cu care putea fi practicată, dar și alte avantaje. În plus, este o aplicare foarte precisă și foarte focalizată a astrologiei asupra unei singure întrebări concrete, căreia se încearcă adesea să i se dea un răspuns afirmativ sau negativ.

LL: Da, există multe aplicații — ai menționat deja câteva — dar aș adăuga că astrologia începuturilor avea și limitele ei.

Putem porni de la un eveniment și de la momentul în care acesta s-a produs sau putem planifica o anumită acțiune — până aici este foarte bine. Dar ce facem dacă nu cunoaștem momentul în care s-a produs un eveniment din trecut? Sau dacă nu știm când se va produce un eveniment viitor care nu depinde de noi? Sau dacă vrem pur și simplu să știm dacă un anumit lucru se va întâmpla sau nu? De exemplu, dacă va avea loc sau nu o căsătorie.

În asemenea situații, astrologia începuturilor nu prea avea ce să ofere. Poate că, în astfel de cazuri-limită, astrologii recurgeau la analiza natală, dar nu cred că merita efortul.

Supremația astrologiei natale în perioada elenistică

CB: Sigur. Așadar, aș spune că astrologia natală reprezenta în mod evident practica principală în cea mai mare parte a…

LL: Aici putem fi de acord. Fără îndoială.

CB: Bine, deci nici măcar nu este un subiect de dispută…

LL: Nu.

CB: …cel puțin în ceea ce privește tradiția elenistică. Și există un context foarte interesant, precum și o serie de posibile explicații, mai ales dacă luăm în considerare filosofia epocii.

Este interesantă răspândirea stoicismului în perioada elenistică, în ultimele secole înaintea erei noastre, precum și popularitatea astrologiei elenistice în primele secole ale erei noastre și accentul foarte puternic pe care aceasta îl pune asupra astrologiei natale.

Ideea destinului individual, precum și ideea că îți poți cunoaște destinul pentru a-l putea accepta par să fi făcut parte din fundalul cultural care explică popularitatea astrologiei natale în perioada timpurie a Imperiului Roman.

Ca argument suplimentar, avem și faptul că din tradiția elenistică s-au păstrat sute de hărți natale, datând aproximativ din secolul I î.e.n. până în secolele al VI-lea sau al VII-lea e.n. Practic, 95–98% dintre ele sunt hărți natale, nu?

LL: Eu aș spune chiar mai mult. Dacă examinăm materialul care s-a păstrat, cred că există doar vreo zece hărți care pot fi numite „nenatale”, deci care nu sunt nativități.

CB: Așadar, cam 99% dintre hărțile care s-au păstrat sunt hărți natale.

LL: Da, cam așa pare. Dar mai există un aspect important. Tocmai vorbeai despre ideea de destin și despre influența filosofiei epocii. Cred că astrologii care se ocupau de problemele vieții cotidiene trebuiau să concureze cu ghicitorii obișnuiți și cu diferitele tehnici divinatorii folosite în vremea aceea.

CB: Da, cu alte forme de divinație.

LL: Exact, cu alte forme de divinație. Așa că, probabil, astrologia începuturilor nu era tocmai la modă în vremea aceea. Dacă punem alături materialul privitor la astrologia începuturilor și cel privitor la astrologia natală — iar aici mă refer la manuale, nu la hărțile care s-au păstrat, pentru că aceasta este o altă problemă — vedem că nici nu pot fi comparate ca amploare.

Poate că unul dintre motive era și acela că astrologia începuturilor nu părea la fel de la modă sau de savantă.

CB: Poți să precizezi ce anume nu era perceput astfel?

LL: Poate că nu părea la fel de veche, de înțeleaptă, de elevată.

CB: Te referi la astrologie în general sau în special la astrologia orară?

LL: Nu, nu. La astrologia începuturilor.

CB: Am înțeles.

LL: La astrologia începuturilor. Avem totuși dovezi că regulile fundamentale ale acesteia merg înapoi până la Nechepso și Petosiris, considerați strămoșii și fondatorii astrologiei. Dar da, nu era la fel de populară ca astrologia natală.

Ai pomenit însă hărțile, iar acesta este un lucru important. Când vorbim despre nativități, chiar dacă nu este menționat numele nativului, avem de-a face cu nașterea unei persoane, iar acest lucru poate că era socotit mai important decât problemele obișnuite ale vieții de zi cu zi.

Nici mai târziu, de exemplu, nu prea găsim publicate colecții de întrebări, de cazuri orare. Poate că cea mai amplă colecție de cazuri orare este chiar Christian Astrology a lui William Lilly.

CB: Da. Și tocmai de aceea lucrarea lui este atât de importantă: conține foarte multe hărți exemplu.

Dar ai făcut o observație foarte bună. Eu aș spune că momentul nașterii unei persoane avea probabil o semnificație aparte, pentru că până în epoca elenistică se acumulase deja un amplu fond de doctrine culturale, filosofice și religioase referitoare la nașterea individului și la coborârea sufletului prin sferele planetare.

Exista ideea că, în drumul său spre întrupare, sufletul dobândea anumite calități de la planete. Iar dispunerea pe cer a planetelor din momentul nașterii avea să descrie destinul nativului, planetele fiind, într-un anumit sens, gardienii sau arbitrii destinului.

Aceste concepții erau foarte răspândite și se sprijineau pe texte și idei provenite din platonism — de exemplu Timaios al lui Platon, „Mitul lui Er” din Republica —, din hermetism și din alte școli filosofice.

Toate astea constituiau probabil o parte importantă a contextului cultural, filosofic și religios, care ne ajută să înțelegem de ce astrologia natală era principala formă de practică astrologică în perioada elenistică: exista convingerea larg răspândită că dispunerea planetelor din momentul nașterii spune ceva esențial despre viața și destinul omului.

LL: Da, aici suntem de acord.

Dorotheus și problema transmiterii textelor

CB: Bun. Așadar, avem astrologia natală, iar alături de ea astrologia începuturilor. Nu avem la fel de multe texte despre astrologia începuturilor ca cele despre astrologia natală, dar există totuși câteva lucrări care  tratează despre ea, nu?

LL: Da. Am putea începe cu Dorotheus. Din câte știu, el poate fi datat în secolul I e.n., deși nu e absolut sigur. Ceea ce știm cu mai multă certitudine este că a trăit înainte de secolul al IV-lea e.n.

A scris un poem amplu, în cinci cărți. Din păcate, nu știm titlul original al poemului, dar ediția realizată de David Pingree poartă titlul Carmen Astrologicum, adică pur și simplu „Poem astrologic”, un titlu convențional dat lucrării. Cea de-a cincea carte a poemului se ocupă de astrologia începuturilor.

CB: Da. Iar Dorotheus ajunge să fie unul dintre punctele centrale ale întregii probleme. Nu este singurul, firește, dar o mare parte a discuției se concentrează asupra lui tocmai datorită acestui text, care a fost scris probabil, așa cum spuneai, spre sfârșitul secolului I.

Lucrarea conține hărți de exemplificare care datează de la începutul până spre mijlocul secolului I, astfel încât presupunem că Dorotheus a scris nu foarte mult după aceea, probabil spre sfârșitul secolului I, să spunem în jurul anului 75 e.n.

Primele patru cărți ale lui Dorotheus se ocupă de astrologia natală, iar apoi ajungem brusc la cartea a cincea, care prezintă o serie întreagă de reguli referitoare la diferite subiecte ale astrologiei începuturilor.

Una dintre problemele cu care ne confruntăm în cazul lui Dorotheus este că textul grec original nu s-a păstrat. Principala versiune prin care îi cunoaștem astăzi opera a ajuns la noi sub forma unei traduceri engleze a unei traduceri arabe, care, la rândul ei, provenea dintr-o traducere persană, făcută după textul grec original, redactat sub forma unui poem didactic.

Prin urmare, textul pe care îl avem astăzi se află la câteva verigi distanță de original, ceea ce, după cum îți poți imagina, creează o serie de probleme.

LL: Da, exact. Sunt multe probleme.

Cum se modificau textele antice

CB: Din punctul tău de vedere, ca filolog, care sunt problemele ce apar atunci când lucrezi cu un asemenea text?

Când am intrat în comunitatea astrologică, unul dintre lucrurile care m-au surprins a fost faptul că oamenii îl citeau pe Dorotheus fără să privească textul suficient de critic sau fără să-și dea seama că există probleme legate de transmiterea lui și, în consecință, îl tratau uneori destul de neglijent.

Din perspectivă filologică, cum ai descrie principalele probleme ale textului lui Dorotheus?

LL: Aș porni de la o observație mai generală. Când vorbim despre texte antice, trebuie să ținem seama că în antichitate  lucrurile nu funcționau ca astăzi.

Nu existau drepturi de autor, iar cărțile erau copiate de mână, proces în care apăreau inevitabil și greșeli de copiere. În plus, vorbim despre manuale tehnice. Scribii își luau uneori libertatea de a modifica textul: puteau adăuga anumite pasaje, elimina altele, reorganiza textul, realiza extrase sau introduce comentarii. Într-un cuvânt, transformau uneori textul după cum credeau de cuviință.

Dacă privim operele antice care ni s-au păstrat, poate că singura lucrare care a ajuns până la noi relativ intactă este Tetrabiblos-ul lui Ptolemeu. Toate celelalte texte au suferit modificări, iar uneori cele mai vechi manuscrise pe care le avem sunt cu sute de ani mai târzii decât operele originale.

Există, de exemplu, numeroase texte grecești despre care știm că au fost scrise în primele secole ale erei noastre, dar ale căror cele mai vechi manuscrise păstrate datează abia din secolele al XIII-lea, al XIV-lea sau al XV-lea.

CB: Da. Și cred că, în cazul lui Ptolemeu, cel mai vechi manuscris păstrat datează abia din secolul al VIII-lea sau al IX-lea, nu?

LL: În cazul Tetrabiblos, din câte îmi amintesc, există doar un manuscris fragmentar din secolul al X-lea, iar cel mai vechi manuscris complet datează din secolul al XIII-lea.

De aceea, dacă vrem să reconstruim tabloul complet, trebuie uneori să ne bazăm pe traduceri și pe alte forme sub care s-a păstrat textul.

În cazul lui Ptolemeu, de exemplu, există o traducere latină realizată de William de Moerbeke după un manuscris grec care astăzi este pierdut, iar această traducere latină ne ajută uneori să rezolvăm anumite probleme filologice.

În cazul lui Dorotheus, situația este, din păcate, mult mai complicată. Așa cum ai spus, cea mai mare parte din opera lui Dorotheus pe care o avem la dispoziție este o traducere arabă făcută după un text în persana medie, care la rândul lui fusese tradus din greacă.

Dar nici măcar nu știm dacă textul grecesc de la care s-a pornit era poemul original sau o parafrază a acestuia, fiindcă se pare că au existat și asemenea parafraze.

Mai avem însă și numeroase alte surse: fragmente grecești păstrate la diferiți autori, fragmente incluse în colecții ulterioare care nu menționează numele compilatorului sau al autorului, precum și alte traduceri.

În cazul lui Dorotheus există chiar o situație foarte interesantă: se pare că s-a păstrat și o versiune chineză a operei sale.

CB: Da, este fascinant faptul că o versiune a lui Dorotheus a fost transmisă până în China, unde a ajuns să fie tradusă în chineză.

LL: Da, exact.

Cum putem reconstrui textul original al lui Dorotheus?

CB: Deci ideea ta este că, pentru a încerca să reconstruim ce spunea textul original, trebuie să luăm în considerare toate aceste versiuni care s-au păstrat și să le comparăm între ele.

În cazul lui Dorotheus avem, de exemplu, traducerea arabă a traducerii persane a textului grec, dar avem și mici fragmente din textul lui Dorotheus păstrate în greacă. Avem citate la autori ulteriori, avem parafraze și avem și alte traduceri, cum este versiunea chineză despre care vorbeai.

LL: Exact. Trebuie să adunăm cât mai multe surse ale textului. Numai astfel putem formula ipoteze bine întemeiate despre ceea ce conținea originalul.

Interpolări, traduceri și capcane filologice

CB: Sigur. Și motivul pentru care acest lucru este atât de important devine evident imediat ce începi să citești versiunea arabă a lui Dorotheus.

Până în prezent au existat două traduceri englezești ale acesteia. Prima a fost realizată de David Pingree, care a adus pentru prima dată textul arab în atenția cercetătorilor, iar mai recent Benjamin Dykes a făcut o nouă traducere din arabă în engleză, despre care am discutat cu el într-un interviu și care a fost publicată chiar anul trecut.

De îndată ce începi să citești această versiune arabă a lui Dorotheus, îți dai seama că este, într-o anumită măsură, o parafrază destul de aproximativă a ceea ce spusese inițial Dorotheus și că anumite lucruri din text au fost modificate. Uneori există erori; alteori întâlnim interpolări, adică pasaje introduse în text sau modificate ulterior, care probabil nu existau în original. Nu?

LL: Da, așa este. Totuși, cred că avem tendința să exagerăm importanța acestor pasaje, fiindcă unele dintre probleme pot proveni pur și simplu din traducere.

De exemplu, în traducerea arabă, cartea a cincea a poemului lui Dorotheus poartă titlul „Despre interogații”, „Despre întrebări” sau „Întrebări”. Dar după primele pagini devine limpede că nu este vorba propriu-zis despre astrologia orară, așa cum ne-am aștepta astăzi, ci despre astrologia începuturilor practicată în epoca respectivă.

Este posibil ca, pe măsură ce textul a trecut dintr-o cultură în alta și a fost tradus dintr-o limbă în alta, termenul „Întrebări” să fi fost introdus pur și simplu pentru ca sensul să fie mai limpede pentru cititor. Iar noi, văzând acel titlu, suntem tentați să spunem: „Aha, asta înseamnă că textul are legătură cu astrologia orară”, când, de fapt, nu este neapărat așa.

Interpolări care trădează istoria textului

CB: Da. Dar, în ceea ce privește alte interpolări — înainte de a ajunge la cartea a cincea — există, de exemplu, o referire la Vettius Valens introdusă la un moment dat în text, deși acesta a trăit probabil la un secol după Dorotheus. Presupunerea este, așadar, că unul dintre scribi avea în față textele lui Dorotheus și Valens, a găsit la Valens un pasaj interesant, care i s-a părut că s-ar potrivi foarte bine într-un anumit capitol din Dorotheus, și a copiat pur și simplu paragraful acolo.

În alte cazuri apare o referire la conceptul indian de navāṃśa și este pur și simplu transliterat termenul sanscrit — navāṃśa, cred — în textul arab sau persan.

Și ai dreptate când spui că, în contextul general al lucrării, acestea sunt modificări relativ minore și că marea majoritate a textului rămâne în mod evident elenistică și sună foarte clar ca un text astrologic din secolul I. Problema este însă tocmai faptul că asemenea modificări există.

De exemplu, cred că în cartea a treia apare o hartă natală, împreună cu câteva paragrafe, introduse de cineva care a trăit la unul, două sau chiar trei secole după Dorotheus. Asemenea lucruri ies imediat în evidență și înseamnă că nu poți presupune întotdeauna că tot ceea ce găsești în text, cuvânt cu cuvânt, provine din secolul I.

LL: Da, însă uneori lucrurile pot fi foarte înșelătoare. Tocmai ai menționat interpolarea din Vettius Valens. Am încercat să comparăm această parte a traducerii arabe cu unele fragmente grecești care s-au păstrat și se pare că pasajele sunt de fapt originale, sau cel puțin par să fie originale; doar atribuirea este greșită.

CB: Da. De fapt, provin de la Petosiris sau de la cineva de genul acesta.

LL: Da, da, exact, ceva de felul acesta. Dar ai dreptate: și asta ne arată că scribii își luau uneori libertatea de a modifica textele și că trebuie să fim extrem de prudenți atunci când citim aceste lucrări vechi.

Cele câteva pasaje „orare” din Dorotheus

CB: Sigur. Problema este că, în cartea a cincea a lui Dorotheus, marea majoritate a textului se ocupă de astrologia începuturilor și oferă reguli pentru a judeca caracterul favorabil sau nefavorabil al unei hărți ridicate pentru momentul în care este inițiat ceva — uneori reguli ale astrologiei începuturilor, alteori reguli ale astrologiei elective.

De exemplu, ridici o hartă pentru o căsătorie și judeci dacă va merge bine sau prost; sau pentru începerea unei călătorii, lansarea unei corăbii, construirea unei case și alte situații de acest fel. Marea majoritate a capitolelor cărții se ocupă cu asemenea lucruri.

Dar există apoi șase capitole distincte în care, deși discuția privește astrologia începuturilor, apare câte o referire la astrologia orară și la ridicarea unei hărți pentru o întrebare, nu doar pentru începutul unei acțiuni sau pentru un eveniment.

LL: Da. Și tocmai de aceea este foarte greu să stabilim care dintre pasaje sunt interpolări. Uneori riscăm pur și simplu să eliminăm un pasaj fiindcă formularea lui nu corespunde modului în care înțelegem noi textul.

Dar, dacă avem posibilitatea să comparăm textul cu alte surse — mai ales cu cartea a treia a lui Hephaistio, care se bazează în mare măsură pe Dorotheus — uneori avem norocul să găsim chiar versuri din poemul original. Și atunci putem vedea că, în anumite cazuri, este vorba doar despre modificări minore: ceva care în original era exprimat mai implicit a fost formulat ulterior într-o manieră mai explicită.

Dar, dat fiind faptul că originalul era un poem — chiar dacă un poem didactic —, este dificil de stabilit granița exactă dintre o simplă explicație și o modificare intenționată.

CB: Da, categoric. Și una dintre probleme este că, în tradiția medievală ulterioară, devine foarte clar că, după ce astrologia orară s-a dezvoltat și a început să fie practicată pe scară largă în secolele al VIII-lea și al IX-lea, astrologii se inspirau deseori din texte mai vechi, precum cel al lui Dorotheus.

Luau reguli care la Dorotheus erau în mod evident elective — de exemplu reguli pentru alegerea unui moment favorabil pentru căsătorie — și le transformau în instrucțiuni orare despre felul în care trebuie judecată o întrebare precum: „Mă voi căsători?”

Deci se pune următoarea întrebare: când citim textul arab al lui Dorotheus și întâlnim referiri la astrologia orară, oare existau ele și în textul original? Sau unele dintre ele au fost adăugate de scribi ulterior, după ce conceptul de astrologie orară și practicarea ei au devenit cunoscute?

Trei momente posibile pentru ridicarea hărții

LL: Cred că există cel puțin două cazuri în care putem vedea ceva foarte asemănător sau foarte apropiat de astrologia orară. Este o observație pe care a făcut-o și Ben Dykes în introducerea la traducerea cărții a treia a lui Hephaistio.

Există două pasaje păstrate în limba greacă, în parafrazele lui Hephaistio după Dorotheus. Cel mai evident este cel privitor la o soție care fuge. Textul ne spune să analizăm harta întrebării, ridicată pentru momentul în care consultantul vine la astrolog să întrebe despre soția sa.

CB: Deși, mai întâi, spune: „Dacă știi când a plecat soția, ridică o hartă pentru acel moment” și aceea este harta pe care trebuie să o judeci. Dar apoi adaugă: „Dacă nu știi când a plecat soția, poți ridica o hartă pentru momentul în care clientul îl întreabă pe astrolog despre această chestiune.”

LL: Exact, exact. Iar acest pasaj se găsește atât în versiunea greacă, cât și în traducerea arabă, deci putem presupune că este autentic.

Mai există și un alt caz — cred că este vorba despre sclavi fugari — în care se putea folosi și momentul în care stăpânul afla despre fugă pentru ridicarea hărții.

Aceste pasaje ne oferă, prin urmare, trei momente posibile pentru ridicarea unei hărți.

Primul — și probabil situația ideală — este momentul evenimentului, dacă știm când s-a produs.

A doua variantă este momentul în care aflăm despre eveniment sau despre acțiunea respectivă.

Iar a treia posibilitate ar fi momentul în care cineva se adresează astrologului pentru a-l consulta în legătură cu acel lucru.

Și cred că în textul lui Dorotheus le putem vedea pe toate trei.

Începuturile astrologiei orare

CB: Da, pentru că lucrurile acestea au ieșit la lumină, practic, în 2013. A fost unul dintre marile rezultate ale publicării, pentru prima dată într-o limbă modernă, a traducerii cărții a treia a lui Hephaistio, realizată în 2013 de Eduardo Gramaglia și Benjamin Dykes, precum și ale identificării acestor două pasaje, care corespund capitolelor 11 și 47 din versiunea arabă a lui Dorotheus.

Faptul că au fost găsite în textul grecesc pasaje paralele referitoare la ridicarea unei hărți pentru momentul în care astrologului îi este adresată o întrebare a confirmat că aceste referiri la o formă foarte timpurie de astrologie orară existau cu siguranță în textul original al lui Dorotheus, chiar dacă apăreau numai de câteva ori într-o carte a cincea care, în rest, era consacrată în mare parte regulilor astrologiei începuturilor.

Acesta este și unul dintre argumentele pe care le-am prezentat în cartea mea. Am presupus că avem aici o anumită ierarhie a momentelor cu semnificație simbolică, iar această idee pare să rezulte tocmai din cele două exemple.

Primul este cazul în care soțul sau soția pleacă și vrei să afli dacă se va întoarce — capitolul 11 din Dorotheus. Al doilea, capitolul 47, este cazul stăpânului roman al unui sclav care ridică o hartă atunci când sclavul său fuge, pentru a afla dacă acesta se va întoarce sau îi va fi adus înapoi.

Aici vedem clar o distincție. Momentul în care evenimentul se produce efectiv — dacă știm care era configurația planetelor în acel moment — este momentul cel mai important și acela este folosit în astrologia începuturilor.

Dar, dacă nu cunoaștem acel moment, avem două variante de rezervă: momentul în care persoana implicată află că s-a produs evenimentul și, în cele din urmă, dacă nici pe acesta nu îl avem, momentul în care persoana respectivă îl întreabă pe astrolog ce deznodământ va avea problema cu pricina.

Și aici putem începe să vedem cum, din astrologia începuturilor, începe să se dezvolte embrionul ramurii astrologiei orare.

LL: Da, și cred că putem considera asemenea cazuri drept începuturile astrologiei orare.

Iar dacă ne uităm la alte texte din perioadele ulterioare, vedem cum are loc, ca să spun așa, o schimbare de paradigmă. Evenimentele sunt foarte greu de observat și de cronometrat cu precizie; este dificil să stabilim momentul exact în care s-a produs un eveniment. De aceea apar și alte variante de rezervă, pe care probabil că astrologul găsește că e mai comod să se bazeze.

Harta consultației și „interpretarea gândului”

CB: Da. Nu este vorba doar despre comoditate, ci și despre recunoașterea unor momente diferite care pot avea semnificație simbolică.

Căci cred că aici mai intervine o practică paralelă – iar aceasta face parte din teza articolului meu despre astrologia orară din 2007, chiar dacă între timp mi-am schimbat unele idei și au apărut dovezi noi care mi-au modificat anumite concluzii, aceasta este una dintre părțile care cred că a rămas solidă și care, în cele din urmă, a fost confirmată.

Așadar, unul dintre argumentele mele era că, deși astrologia orară nu reprezenta o practică importantă în tradiția elenistică, pare să fi existat totuși conceptul pe care astrologii moderni îl numesc „hartă a consultației”, iar Benjamin Dykes îl numește „interpretarea gândului”.  Se ridică o hartă a începuturilor pentru momentul de debut al consultației dintre astrolog și client, pornind de la premisa că harta ridicată pentru acel moment descrie lucrul la care se gândește clientul și problema despre care a venit să vorbească cu astrologul.

Iar această practică — la care găsim referiri la Hephaistio și la alți autori — pare să fi contribuit, într-un fel, și ea la dezvoltarea astrologiei orare.

Pentru că, odată ce ai ajuns la ideea că poți ridica o hartă pentru momentul consultației și că aceasta îți poate spune la ce se gândește clientul, mai rămâne doar un pas conceptual până la încercarea de a răspunde la întrebarea la care se gândește clientul sau de a determina rezultatul chestiunii care îl preocupă.

LL: Da, și cred că este un caz foarte interesant, fiindcă această interpretare a gândului pare să fi făcut parte din conceptul mai larg al astrologiei începuturilor.

Ar fi putut evolua într-o ramură astrologică distinctă și pe deplin dezvoltată, dar, dintr-un motiv sau altul, acest lucru nu s-a întâmplat.

Aspectul cel mai interesant este că vorbim tot despre un eveniment, numai că evenimentul în cauză este consultația cu astrologul.

Și atunci apare întrebarea cea mai evidentă: la ce folosea, de fapt, această interpretare a gândului?

CB: Exact.

LL: Dacă un client vine la astrolog având deja o intenție clară și știind ce întrebare vrea să-i adreseze, de ce mai este necesară?

De ce trebuia astrologul să „ghicească” întrebarea?

CB: Da. Care era scopul ridicării unei hărți a consultației sau al obținerii acestei informații?

Sunt mai multe posibilități. Putem doar să facem presupuneri, fiindcă, din păcate, nimeni nu spune cu certitudine care era scopul.

Dar unul dintre lucrurile pe care le înveți atunci când practici astrologia este că uneori clientul nu îi spune astrologului exact asupra cărui subiect vrea să se focalizeze. În schimb, îl testează într-un fel, pentru a vedea dacă astrologul poate deduce doar din hartă ce dorește el să afle.

Așadar, poate că era o metodă prin care astrologul își demonstra priceperea sau îi inspira clientului încrederea că știe într-adevăr despre ce vorbește.

Ceea ce este puțin ciudat, fiindcă seamănă aproape cu un truc de salon sau cu un număr de magie pe care astrologul îl face la început și care îl surprinde pe client. Iar apoi poate că restul consultației decurge mai bine, după ce clientul capătă încredere că astrologul posedă într-adevăr o anumită capacitate predictivă.

În alte situații, clienții nu spun de la început foarte deschis despre ce vor cu adevărat să vorbească sau ocolesc subiectul care îi preocupă de fapt. În acest caz, poate că tehnica îi permitea astrologului să ajungă direct la esența lucrului asupra căruia clientul ar fi vrut sau ar fi trebuit într-adevăr să se concentreze, chiar dacă clientului însuși nu îi era foarte clară problema.

Acestea sunt câteva dintre ipotezele la care m-am gândit în ultimul deceniu.

LL: Trebuie să spun că sunt întru totul de acord cu tine, fiindcă și eu am ajuns, în esență, la aceleași idei.

Pe de o parte, putem spune că un astrolog practicant vrea să-și impresioneze clientul. Dar, în același timp, poate fi vorba pur și simplu despre focalizare, despre restrângerea domeniilor care trebuie examinate sau a problemelor care trebuie tratate.

Ținând seama că astrologia natală era cea mai răspândită ramură a astrologiei în epoca elenistică, cred că o asemenea tehnică era foarte utilă astrologului: îl scutea de o muncă laborioasă și îi permitea să se ocupe direct de ceea ce conta cu adevărat.

CB: Da.

De la identificarea gândului la predicție

LL: Și mai este un lucru important pe care vreau să-l subliniez — iar ideea nu îmi aparține.

Dacă ne uităm la capitolul lui Hephaistio despre interpretarea gândului, vedem că există mai multe secțiuni cu tehnici diferite.

Există o parte referitoare la dodecatemoria, care pare să se concentreze asupra conținutului gândului, fără să facă predicții cu privire la problema respectivă.

Dar Hephaistio mai prezintă separat o altă tehnică — este posibil ca ea să provină de la Dorotheus, deși acest lucru nu este foarte clar —, bazată pe Partea Norocului.

Iar aici găsim exemple clare în care nu este vorba doar despre identificarea și interpretarea gândului clientului, ci și despre formularea unor predicții legate de acel lucru.

CB: Da. Este un aspect foarte important. A fost un subiect de controversă și unul pe marginea căruia Benjamin Dykes și cu mine am dezbătut îndelung.

O parte a tezei noastre privind originea astrologiei orare — și anume dezvoltarea ei din hărțile de consultație sau din interpretarea gândurilor — a fost că interpretarea gândurilor și hărțile de consultație sunt ambele distincte, atât procedural, cât și conceptual, de practica ulterioară a astrologiei interogative sau a întrebărilor de astrologie orară.

Asta deoarece, din punct de vedere procedural, majoritatea informațiilor din interpretarea gândurilor se rezumă pur și simplu la a determina la ce se gândește clientul și nu este deloc orientată spre realizarea unei predicții privind deznodământul sau rezultatul; în timp ce astrologia orară, așa cum s-a dezvoltat ulterior, era extrem de axată pe a afla care va fi rezultatul întrebării adresate de client și ce se va întâmpla efectiv în viitor — sau ce s-a întâmplat deja —, pe baza acelei hărți

Întrebarea trebuia adresată unui astrolog?

Iar în ceea ce-l privește pe Ben și cartea sa, The Search of the Heart — lucrurile au stat în felul următor: eu formulasem inițial ipoteza că astrologia orară s-a dezvoltat din hărțile consultației, pentru că știam despre capitolul lui Hephaistio în care acesta vorbește despre dodecatemoria și despre interpretarea gândului, în funcție de dodecatemorionul care răsare, care oferă indicii cu privire la ce gândește clientul.

Unul dintre lucrurile pe care le observasem era că, în tradiția ulterioară, astrologia orară păstra încă anumite elemente care sugerau că harta orară presupunea întotdeauna un schimb între un consultant și un astrolog.

Și, chiar dacă lucrurile s-au schimbat în epoca modernă — fiindcă astăzi mulți astrologi orariști consideră că este în regulă să-ți ridici singur harta pentru propria întrebare —, la unii dintre primii autori de astrologie orară, precum Māshā’allāh, exista de fapt regula potrivit căreia nu aveai voie să ridici o hartă pentru propria întrebare. Asta ar putea sugera că practica a fost concepută inițial ca o transmitere a întrebării între două persoane.

În plus, tradiția a păstrat anumite reguli, precum considerațiile înainte de judecată, unde se spune, de exemplu, că dacă Saturn se află în casa a VII-a, acest lucru este nefavorabil pentru astrolog: astrologul va comite o greșeală. Asta implică faptul că astrologul era considerat întotdeauna parte a situației și că întrebarea orară trebuia întotdeauna adresată unui astrolog.

Astrologia orară și harta consultației: apropiate, dar nu identice

Așadar, acesta era unul dintre argumentele pe baza cărora dedusesem inițial că astrologia orară s-a dezvoltat din hărțile consultației.

În anii următori, Ben Dykes a descoperit mai multe texte medievale consacrate în mod explicit hărților consultației și interpretării gândului și le-a tradus.

Aceste texte au demonstrat și mai clar că era vorba despre o practică importantă și că astrologia orară era strâns legată de ea, deși rămânea într-o anumită măsură distinctă atât conceptual, cât și procedural.

În The Search of the Heart — traducerea unei lucrări a lui Hermann de Carintia — Ben argumentează foarte convingător că astrologia orară și interpretarea gândului erau distincte atât conceptual, cât și procedural.

Înțeleg însă de ce există controverse în această privință. În tradiția orară ulterioară, lucrurile ajung să se amestece, există foarte multe suprapuneri și distincțiile nu mai sunt deloc clare. De aceea cineva ar putea susține că astrologia orară este același lucru cu hărțile consultației sau cu alte practici similare — și știu că există autori care susțin această idee.

LL: Cred că aceste hărți ale consultației sau aceste tehnici de interpretare a gândului au apărut într-o asemenea formă încă destul de devreme în tradiția elenistică și au oferit un fel de cadru care putea fi dezvoltat ulterior.

Am vorbit deja despre dificultățile pe care le ridicau hărțile de eveniment și despre existența celei de-a doua și a treia variante de rezervă. Așa încât este posibil ca astrologii să fi început, atunci când doreau, să se bazeze pe momentul consultației în locul momentului evenimentului.

CB: Da.

LL: Putem vedea asemenea cazuri — despre care poate vom vorbi mai târziu — în secolul al V-lea.

Dar, în același timp, nu cred că dezvoltarea ulterioară a astrologiei orare a eliminat complet interpretarea gândului. Se pare că cele două au coexistat în perioada arabă timpurie și poate chiar mai târziu.

Este foarte greu să vedem situația în detaliu, fiindcă o mare parte din materialul arab nu a fost încă cercetat.

Dar da, cred că această practică a consultației, această interpretare a gândului, a jucat într-un fel un rol esențial în dezvoltarea astrologiei orare.

Trebuie însă să observăm și că, atunci când vorbim despre astrologia orară, ne gândim adesea la forma arabă a acesteia, iar tehnicile care s-au dezvoltat ulterior sunt foarte, foarte diferite de cele ale perioadei inițiale.

De la tehnici statice la o astrologie orară „dinamică”

CB: Da. Și acesta este un punct foarte important.

Când începem, în cele din urmă, să vedem cum se dezvoltă astrologia orară — de fapt, trebuie să vorbim despre câteva lucruri.

Astrologia orară așa cum o înțelegem astăzi și așa cum a fost practicată aproximativ începând din secolul al IX-lea se bazează în primul rând pe stăpânul Ascendentului, care îl reprezintă pe consultant, și pe stăpânul casei corespunzătoare subiectului întrebării.

Se urmărește apoi dacă stăpânii celor două case aplică spre un aspect exact sau se separă de un aspect exact, ceea ce poate indica un răspuns afirmativ sau negativ.

Eu numesc aceasta o abordare dinamică a astrologiei orare, pentru că presupune ideea de mișcare, aplicație și separație, care indică ceea ce se va întâmpla sau nu se va întâmpla în viitor.

Iar acest lucru este foarte diferit de ceea ce vedem în tradiția elenistică, unde asemenea procedee apar mult mai rar. Majoritatea regulilor elective din astrologia elenistică sunt foarte statice și, în mod interesant, se concentrează adesea asupra celor patru case angulare.

Am susținut că unul dintre motive ar putea fi acela că unele dintre regulile elective au început să se dezvolte într-o perioadă de tranziție între tradiția mesopotamiană și cea elenistică, când, într-o anumită măsură, se acorda atenție în primul rând celor patru case angulare.

Poate că acesta este motivul, pentru că Dorotheus însuși afirmă că, pentru regulile sale elective, s-a inspirat din diferite surse mesopotamiene și egiptene^[2]Egiptene, în sensul că aparțineau de Alexandria, care era un oraș întemeiat de Alexandru Macedon în Egipt și care, de fapt, aparținea culturii elenistice., iar multe dintre aceste reguli par să se concentreze foarte mult asupra celor patru case angulare.

Ți se pare corect? Sau crezi că exagerez puțin importanța acestui aspect?

LL: Nu, nu, deloc.

Există, de fapt, o carte scrisă de cercetătorul german Wolfgang Hübner, consacrată conceptelor de spațiu, timp și roluri sociale în astrologia începuturilor.

În anexa acestei cărți sunt prezentate numeroase scheme pentru diferite subiecte ale astrologiei începuturilor și modul în care diferiți autori abordau aceste situații din perspectiva caselor, ca să folosim termenul astrologic.  Și acolo vedem că, în majoritatea cazurilor, casele angulare sunt folosite pentru a reprezenta diferiții participanți implicați în situație.

CB: Da.

Când apare astrologia orară în forma ei „matură”?

LL: Așadar, cred că ai dreptate să presupui că acesta era aspectul cel mai important al abordării astrologice. Putem spune că astrologia orară, așa cum o cunoaștem noi, începe undeva în secolul al VIII-lea, cu Māshā’allāh și apoi cu discipolii săi, cu ʿUmar și cu alți autori de mai târziu.

CB: Da. În sensul urmăririi perfectării aspectului dintre stăpânii caselor.

LL: Da. Iar atunci când apare, este deja atât de dezvoltată încât, personal, îmi este greu să nu cred că trebuie să fi existat și mai devreme.

CB: Da, fiindcă pare să apară pur și simplu din senin.

În tradiția astrologică occidentală, primele texte ample consacrate astrologiei orare sunt cele ale lui Māshā’allāh, Sahl și ale altor autori de la sfârșitul secolului al VIII-lea și începutul secolului al IX-lea. Iar în acel moment sistemul apare deja aproape complet format sau, cel puțin, multe dintre reguli sunt deja în vigoare.

Se urmărește perfectarea aspectului dintre stăpânii caselor și apar concepte care par noi, precum „transferul luminii”, „colectarea luminii” și altele de acest fel.

LL: Da, dar ceea ce vreau să spun este că există anumite fragmente răzlețe, mici detalii care ne sugerează că ar fi putut exista și o tradiție mai veche.

Consultantul era atribuit casei I, iar persoana sau lucrul despre care se întreba era atribuit casei a VII-a, indiferent cine sau ce era acesta. Repartizarea diferitelor persoane sau lucruri implicate în întrebare în întregul cerc al caselor a apărut ceva mai târziu, desigur cu mult înainte de secolul al VIII-lea.

De la cele patru case angulare la întregul sistem al caselor

CB: Da, iar asta se leagă de ceea ce spuneai mai devreme.

Regulile elective timpurii ale lui Dorotheus sunt atât de ciudate tocmai pentru că par să se concentreze aproape exclusiv asupra celor patru case angulare.

Casa I sau Ascendentul îl reprezintă pe cel care inițiază acțiunea; casa a VII-a sau Descendentul — semnul din jurul apusului, zona orizontului vestic — îl reprezintă pe cel asupra căruia se exercită acțiunea; Mijlocul Cerului sau casa a X-a reprezintă acțiunea însăși; iar casa a IV-a sau Fundul Cerului reprezintă deznodământul ori rezultatul acțiunii.

Și aproape toate regulile elective din Dorotheus și Hephaistio par să se înscrie în această schemă generală.

Lucrul curios este că unele dintre primele tehnici orare care încep să se dezvolte mai târziu par să fie introduse inițial tot în acest cadru. De aceea ele arată foarte diferit de astrologia orară ulterioară, care se concentrează asupra stăpânilor caselor.

LL: Da, exact.

Și mai este ceva. Astăzi ni se pare firesc ca, atunci când discutăm diferite subiecte, să ne uităm pur și simplu la case. Dar acest lucru nu este deloc atât de evident dacă ne întoarcem la tradiția elenistică — și mă refer chiar și la astrologia natală.

Pentru diferite subiecte existau abordări diferite.

De exemplu, anumite chestiuni puteau fi analizate prin intermediul unor semnificatori generali, ca să folosim un termen mai târziu; adică prin planete. Sau existau loturile^[3]Părțile așa-zis arabe, pe care le întâlnim chiar și la Dorotheus.

Dar, într-un fel, se pare că tradiția arabă — sau tradiția care avea să devină ulterior astrologia orară arabă — a ajuns să se bazeze aproape exclusiv pe case și pe semnificatorii caselor. Și acesta este un lucru foarte interesant.

Hărțile din secolul al V-lea și astrologul împăratului Zenon

CB: Da, a avut loc un fel de schimbare.

Și aici ajungem la celelalte mărturii despre astrologia orară care s-au păstrat din perioada elenistică foarte târzie.

Este vorba despre o colecție de hărți din secolul al V-lea, păstrate în limba greacă și traduse în volumul Greek Horoscopes de Neugebauer și Van Hoesen. Iar tu ai făcut cercetări importante asupra acestei colecții, nu?

LL: Da. De fapt, încerc să scriu un articol despre aceste hărți care s-au păstrat.

Ele aparțin colecției unui astrolog al cărui nume, din păcate, nu îl cunoaștem. Pingree considera însă că ar fi fost astrologul de curte al împăratului Zenon, împărat roman din perioada târzie a Imperiului Roman.

În această colecție găsim zece hărți ale începuturilor; unele dintre ele s-au păstrat numai în surse arabe.

Există hărți de eveniment — de exemplu pentru încoronări și instalări în funcție —, dar întâlnim și câteva cazuri clare de hărți ale consultației sau, să spunem, de hărți orare.

CB: Da. Majoritatea sunt hărți ale începuturilor sau hărți elective, dar există câteva cazuri foarte distincte.

Unul dintre cele mai clare, care pare într-adevăr să fie un caz de astrologie orară sau o întrebare interogațională, privește o corabie.

Se pare că un client a venit la astrolog și i-a spus că o anumită corabie trebuia să sosească din Alexandria, dar nu mai ajunsese, iar el voia să știe ce se întâmplase cu ea.

Astrologul pare să fi ridicat harta pentru data și ora întrebării, folosind locul în care se aflau el și clientul. Asta face ca harta să pară în mod foarte clar o hartă orară, nu?

LL: Exact. Mai avem încă două cazuri legate de corăbii și există și alte exemple.

În cazul corăbiilor este limpede că era vorba despre cineva îngrijorat de sosirea unei nave; de fapt, existau trei persoane preocupate de asemenea situații.

Și este clar că trebuie să fi fost hărți orare sau hărți ale consultației, fiindcă nu știm exact care era momentul real pentru care fusese ridicată harta, dar cu siguranță nu era momentul în care corabia pornise la drum.

CB: Da. Poate că nici nu știau când plecase corabia din Alexandria.

Cred că, la un moment dat, am recalculat una dintre aceste hărți și, pe baza Mijlocului Cerului sau a unui alt element, era clar că fusese calculată pentru locul în care se aflau ei, în Turcia de astăzi, într-un oraș antic numit Smyrna sau ceva asemănător.

Dar ceea ce este interesant este felul în care interpretau această hartă. Foloseau în mare măsură reguli de tip electiv sau specifice consultațiilor.

Nu este deloc abordarea dinamică a astrologiei orare ulterioare, bazată pe stăpânii caselor, cu care suntem familiarizați. Mai degrabă pare că luau unele dintre regulile elective mai vechi și încercau să le aplice, într-o manieră generală, acelei hărți.

LL: Da, da, exact.

Mai mult, autorul acestor cazuri spune explicit că merită să cercetăm învățăturile celor vechi, fiindcă putem învăța foarte mult din ele.

Și cred că nu este vorba numai despre astrologia începuturilor, ci și despre astrologia natală. Regulile astrologiei natale puteau fi transformate și în reguli ale începuturilor dacă îi erau utile astrologului.

Și da, este foarte interesant, fiindcă vedem aici o abordare mai generală, nu metoda aceea mult mai restrânsă și mult mai concret orientată spre lumea terestră pe care o întâlnim în hărțile orare ulterioare.

Este aceasta nașterea astrologiei orare?

CB: Așadar, pe baza acestor hărți, tabloul ar arăta cam așa:

În versiunea arabă a lui Dorotheus, aproximativ din secolul I, avem doar una sau două referiri clare la astrologia orară. Deci putem spune că în acel moment începe să se contureze un fel de ramură embrionară a acesteia.

Până în secolul al V-lea avem însă primul exemplu efectiv de hartă orară care s-a păstrat. Știm deci că astrologii începuseră să folosească această abordare sau, cel puțin, din secolul al V-lea avem în sfârșit dovezi certe că ea începe să apară ca o modalitate de lucru sau ca o ramură astrologică.

Ceea ce este, de fapt, destul de târziu.

Ne apropiem deja de sfârșitul Imperiului Roman și de sfârșitul perioadei pe care o numim de obicei tradiția elenistică, care se încheie aproximativ în secolul al VI-lea sau, cel mai târziu, în secolul al VII-lea.

LL: Da, dar poate că este doar o coincidență.

Vorbim, până la urmă, despre un astrolog de curte, astrologul împăratului Zenon. Poate că era atât de mândru de succesele sale încât voia pur și simplu să le prezinte, iar de aceea aceste hărți s-au păstrat.

Să nu uităm că hărțile se găsesc în manuscrise diferite.

Poate că singurul motiv pentru care le putem grupa și le putem atribui astrologului lui Zenon este faptul că sunt foarte apropiate cronologic, folosesc același set de date, folosesc toate tabelele lui Ptolemeu, aplică concepte astrologice foarte asemănătoare, iar unele se referă la personaje politice ale epocii aflate în legătură cu împăratul sau chiar la împărat însuși.

Poate că acesta este singurul motiv pentru care găsim această colecție târzie.

CB: Da. Întrebarea rămâne însă următoarea:

Faptul că acest astrolog a ridicat o hartă orară în secolul al V-lea reprezintă dovada unei evoluții noi? Astrologia orară tocmai apăruse sau începea atunci să devină populară și de aceea prima hartă orară nu apare decât în secolul al V-lea?

Sau această hartă ne arată pur și simplu ceva ce se practica de multă vreme, dar pentru care dovezile anterioare nu s-au păstrat?

LL: Din păcate, cred că nu există un răspuns cert la această întrebare.

CB: Da, nu avem de unde să știm.

LL: Nu, nu știm.

Este clar că, chiar și în acea perioadă, atunci când era disponibil, momentul evenimentului rămânea principalul punct de plecare al interpretării. Dar uneori, dacă îi era mai convenabil astrologului, acesta se baza pur și simplu pe momentul consultației.

Și cred că este o tendință pe care o putem observa încă din secolele precedente și care va continua și în secolele următoare.

De ce conta atât de mult momentul „adevăratului început”?

CB: Da, și cred că tocmai ai făcut o observație foarte importantă.

În tradiția elenistică timpurie pare să fi existat ceva care îi reținea pe astrologi, un anumit mod de a concepe momentele temporale ale originii, începuturile în timp.

Ideea pare să fi fost că, cu cât puteai ridica harta mai aproape de adevărata origine simbolică a unui lucru, cu atât acea hartă era mai demnă de încredere.

Exista astfel o tendință conceptuală care îi împingea spre astrologia începuturilor, atunci când momentul corect era cunoscut.

Astrologia orară reprezenta mai degrabă un fel de soluție de rezervă, la care apelau numai atunci când era necesar.

Mai târziu, lucrurile aproape că se inversează. În multe tradiții ulterioare se ridică hărți orare pentru aproape orice, iar la cineva precum William Lilly astrologia orară devine practic forma principală de lucru, spre deosebire de tradițiile anterioare.

LL: Da, da. Aș vrea să menționez însă două lucruri.

În astrologia natală elenistică există bine cunoscuta așa-numită „lege a lui Petosiris”, privitoare la relația dintre harta concepției și harta nașterii.

Și atunci apare întrebarea: de ce mai avem nevoie de harta concepției dacă, în fond, nu vrem să lucrăm cu ea?

Tocmai spuneai că se căuta permanent momentul cel mai important. Poate că același lucru era valabil și în astrologia natală.

Mai târziu, cred că în cele din urmă considerentele practice au prevalat, iar astrologii par să fi început să abandoneze calculele bazate pe eveniment în favoarea consultațiilor. Aceasta avea să conducă la trecerea în plan secund a hărților de eveniment.

Totuși, chiar și în astrologia arabă, în manualul intitulat Cartea întrebărilor, găsim anumite exemple de hărți de eveniment — decumbituri, de pildă.

Alte dovezi elenistice: Hermes Trismegistus

CB: Sigur.

Am vorbit despre hărțile secolului al V-lea. Aș mai vrea să menționez pe scurt alte două categorii de dovezi privind astrologia orară în tradiția elenistică sau în perioada elenistică timpurie.

Una dintre ele constă în câteva manuscrise, câteva pasaje păstrate și atribuite, se pare, lui Hermes Trismegistus.

Data lor este incertă și nu le putem data cu precizie pe baza conținutului.

Par să conțină un calcul asemănător Lotului/Părții Norocului sau ceva de acest fel, folosit într-o manieră apropiată de astrologia orară.

Nu știm însă când a fost redactat textul. Este scris în greacă și, prin urmare, ar fi putut fi compus practic oricând între secolul I și aproximativ secolul al VII-lea, nu?

LL: Da. Dar, pe lângă aceasta, Franz Cumont, editorul textului, a formulat o ipoteză privind datarea lui.

Textul conține o referire la crucificare, iar istoricii susțin că această pedeapsă a fost abolită de Constantin cel Mare cândva în secolul al IV-lea.

Prin urmare, textul ar trebui să fie anterior secolului al IV-lea.

CB: Da.

LL: Deci este posibil.

CB: Teoretic, da, cu condiția ca pasajul respectiv să nu fi fost copiat dintr-un text mai vechi sau ceva asemănător.

Dar, dacă originalul făcea într-adevăr referire la crucificare, atunci, teoretic, el trebuie să fi fost redactat înainte de secolul al IV-lea.

Da, înțeleg ce vrei să spui.

 Yavanajātaka și astrologia orară

Iar ultima sursă contemporană importantă este Yavanajātaka^[4]Yavanajātaka (în traducere „Nativitățile grecilor”) este cea mai veche lucrare sanscrită de astrologie horoscopică (cu Ascendent, case etc). A constituit sursa fundamentală a dezvoltării … Continue reading.

Lucrarea conține mai multe capitole care au o anumită legătură cu astrologia orară, deși majoritatea sunt, de fapt, consacrate interpretării gândului.

Aceasta era cealaltă mare dovadă pe care mă bazam.

Dacă datarea propusă de Pingree este corectă, textul ar proveni aproximativ din secolul al II-lea și s-ar baza pe un text grecesc anterior, probabil din secolul I.

Cea mai mare parte a lucrării este dedicată astrologiei natale. Dar, după un anumit punct, apar brusc mai multe capitole care explică modul în care pot fi determinate gândurile unui client venit la consultație.

Iar spre sfârșitul acestei secțiuni există câteva capitole care merg ceva mai departe.

Unul dintre ele oferă un fel de formulă matematică, asemănătoare unui calcul de lot, deși nu este propriu-zis un lot.

Textul spune, în esență: „Dacă rezultatul cade în această parte a hărții, atunci împlinirea gândurilor va fi favorabilă; dacă cade în cealaltă parte, atunci împlinirea lor va fi nefavorabilă.”

Așadar, oferă efectiv un rezultat al gândurilor, ceea ce, potrivit definiției noastre anterioare, cred că s-ar califica drept o formă de astrologie orară.

LL: Da, exact.

Singura problemă cu acest text este că Pingree voia să-l dateze în secolul al II-lea, dar un alt cercetător, Bill Mak, a propus o nouă datare, pe baza capitolului astronomic aflat la sfârșitul lucrării.

El susține că este posibil ca Yavanajātaka, în forma sa actuală, să fi fost compusă mai târziu.

Prin urmare, este posibil ca ea să fie chiar contemporană cu acele hărți din secolul al V-lea.

CB: Da. Bill Mak spune că ar putea fi datată chiar în secolul al V-lea, al VI-lea sau al VII-lea.

Nici el nu știe cu certitudine, dar consideră că nu ar trebui să ne bazăm necondiționat pe siguranța cu care Pingree o data în secolul al II-lea.

LL: Da, din păcate.

Nu cunosc toate detaliile, dar se pare că acel capitol astronomic trebuie interpretat într-un alt mod.

Bill Mak a descoperit noi manuscrise ale Yavanajātaka, care au permis clarificarea unor pasaje obscure, iar acum susține că teza lui Pingree nu mai poate fi menținută.

CB: Da.

Totuși, un lucru pe care Bill Mak nu l-a discutat este faptul că Pingree, în comentariul său, vorbea despre iconografia anumitor semne zodiacale și a anumitor decani, pe care o lega de motive existente în Egiptul secolului I.

Acesta era un alt argument folosit de el pentru datarea Yavanajātaka, atât în ceea ce privește originea ei, cât și intervalul cronologic posibil.

Prin urmare, ar putea exista și alte motive pentru datarea în secolul al II-lea care, cel puțin în privința textului-sursă folosit de lucrare, să rămână valabile.

Și sunt curios dacă această parte a argumentației lui va fi analizată la un moment dat.

LL: Vom vedea în viitor, fiindcă știu că Bill Mak pregătește o nouă ediție critică a întregii Yavanajātaka.

Nașterea unei ramuri distincte în astrologia indiană

Dar cred că ideea cea mai importantă aici este că, în tradiția indiană, putem vedea cum începe să se formeze o nouă ramură.

Este limpede că, în structura Yavanajātaka, aceste întrebări constituie o secțiune distinctă, iar această secțiune avea să devină ulterior o ramură separată a astrologiei indiene.

Nu este cu totul clar cum s-a petrecut lucrul acesta, fiindcă probabil s-au pierdut multe texte.

Dar, cel puțin începând din secolul al VI-lea, putem vedea câteva exemple.

Varāhamihira, foarte cunoscutul astrolog indian, a scris, de pildă, texte de astrologie militară, iar câteva capitole de acest tip se regăsesc și în Yavanajātaka.

Astrologia militară pare să fie un bun exemplu de abordare bazată pe începuturi.

Iar fiul său, Pṛthuyasas, a scris o lucrare de sine stătătoare despre întrebări, intitulată Ṣaṭpañcāśikā, al cărei titlu se referă la organizarea lucrării, care e alcătuită din șapte capitole scurte.

Aceasta conține învățături despre diferite subiecte, precum interpretarea gândului, fuga cuiva și alte teme cunoscute din perioadele anterioare.

CB: Da. Așadar, Varāhamihira, care a trăit în secolul al VI-lea, și mai ales fiul său ne oferă primele lucrări sigur databile consacrate astrologiei orare în tradiția indiană — dacă lăsăm deoparte Yavanajātaka, a cărei datare rămâne incertă.

LL: Da.

Yavanajātaka rămâne foarte importantă. Dar ceea ce observăm este tendința ca acest tip de problematică a începuturilor să se transforme într-o nouă ramură astrologică, care va deveni praśna, „întrebările”, în astrologia indiană.

Nu este limpede dacă acest proces începuse deja odată cu Yavanajātaka, dar, din secolul al VI-lea, îl vedem clar în astrologia indiană.

Ipoteza indiană a lui David Pingree

CB: Da. Și în India s-au dezvoltat câteva practici foarte interesante și forme aparte de astrologie orară care m-au fascinat întotdeauna.

Spre sfârșitul vieții, David Pingree a ajuns să susțină că astrologia orară își avea originea în India, în Yavanajātaka, și că ulterior a fost transmisă prin Persia înapoi spre Occident, iar astfel au ajuns astrologii occidentali să o practice.

O mare parte din articolul meu de acum zece ani urmărea tocmai evoluția ideilor lui Pingree, încercând să înțeleg de ce și-a schimbat opinia.

La începutul carierei sale, în anii ’60 și ’70, spunea foarte explicit că astrologia orară merge înapoi până în secolul I, la Dorotheus; că apoi este practicată relativ rar până în Evul Mediu, când se transformă într-o a patra ramură pe deplin constituită.

Dar, la un moment dat, în anii ’80 și ’90, narațiunea se schimbă brusc în lucrările sale.

Începe să susțină că astrologia orară nu fusese practicată și nici nu își avusese originea în tradiția elenistică, ci apăruse în India, odată cu Yavanajātaka, dezvoltându-se ulterior de acolo.

Iar ceea ce am discutat despre referirea din Dorotheus pare să contrazică această idee.

Probabil mă voi întreba mereu de ce și-a schimbat opinia, fiindcă acea referire din versiunea arabă a lui Dorotheus, confirmată apoi de textul lui Hephaistio, pare o dovadă destul de clară.

Mă întreb dacă nu cumva Pingree a văzut în manuscrise ceva care l-a făcut să-și schimbe ulterior părerea.

Ideea pe care voiam să o menționez însă este că, în India, există o formă de astrologie orară numită Aṣṭamaṅgala praśnam, care integrează interpretarea semnelor și a prevestirilor, precum și o serie de alte practici interesante.

M-am întrebat întotdeauna cum au apărut asemenea metode și în ce fel ar fi putut influența dezvoltarea astrologiei orare în India.

LL: În ceea ce privește ideile lui Pingree, nu putem exclude posibilitatea ca el să fi avut la dispoziție mai mult material decât avem noi în prezent.

Dar cred că trebuie să acceptăm și faptul că, pentru cercetătorii academici care se ocupă de astrologie mai ales din perspectiva istoriei sau a istoriei științei, aceste distincții foarte fine dintre hărțile de eveniment, interpretarea gândului, consultații și întrebările orare propriu-zise — în care consultantul decide momentul în care vrea să fie ridicată harta — nu sunt neapărat atât de importante.

Dacă cineva studiază pur și simplu diferite texte, felul în care le evaluează depinde și de perspectiva din care le privește.

Moștenirea lui David Pingree

CB: Sigur.

Am fost întotdeauna curios în privința asta, fiindcă eu am început să scriu și să cercetez subiectul prin 2006, iar Pingree a murit, din păcate, chiar în perioada aceea, tocmai când începeam să-i cunosc lucrările și să-i studiez cercetările.

El a stabilit într-adevăr standardele domeniului și a trasat o mare parte dintre direcțiile fundamentale de cercetare pe care trebuie să le parcurgi dacă vrei să abordezi problema originilor astrologiei orare.

LL: Da. Este într-adevăr foarte trist.

Pentru orice istoric al științei este regretabil că a murit în 2005 și a lăsat atât de multe proiecte neterminate.

CB: Da.

Din fericire, au apărut noi generații de cercetători, istorici și specialiști care au început să preia și să continue o parte din această muncă.

Avem oameni precum Stefan Heiland în mediul academic, Benjamin Dykes în comunitatea astrologică și, acum, cercetători ca tine, care se concentrează asupra originilor astrologiei orare și contribuie la reconstruirea istoriei ei mai detaliat și la prezentarea ei mai largă decât a putut să o facă Pingree în timpul carierei sale.

„Gaura neagră”: astrologia persană sasanidă

LL: Cred că astăzi sunt mai clare câteva lucruri importante care înainte nu erau atât de evidente.

Probabil cea mai mare problemă în cercetarea istoriei astrologiei este existența unui fel de gol între astrologia elenistică și astrologia arabă.

Aș prefera să las astrologia indiană deoparte în această discuție, deși au existat contacte între aceste lumi și, desigur, cu subcontinentul indian.

Se pare că, la scurt timp după dezvoltarea astrologiei arabe și după pătrunderea unor idei ale astrologilor arabi în India sub denumirea generală de astrologie Tājika, evoluția a urmat acolo un drum diferit.

Dar marea problemă la care mă refer este dispariția aproape completă a astrologiei persane, a astrologiei sasanide.

Aș prefera termenul „astrologie sasanidă”, fiindcă vorbim despre o perioadă istorică precisă, cea a Imperiului Sasanid, care a existat din secolul al III-lea până în secolul al VII-lea e.n.

În această perioadă trebuie să fi fost compuse numeroase texte astrologice, după cum putem deduce din puținele fragmente păstrate în lucrări ulterioare.

Există însă foarte multe fragmente în lucrări astrologice arabe care nu au fost încă valorificate.

Aș vrea să menționez două nume care ar putea fi foarte importante pentru cercetarea originilor astrologiei orare: al-Saymarī și al-Qaṣrānī.

Amândoi au trăit în secolul al IX-lea și par să se fi bazat pe un vast material în persană medie, astăzi în mare parte pierdut, citând diferite autorități despre ale căror lucrări nu știm practic nimic.

CB: Da. Acesta este un punct foarte important.

Aici se află marea întrebare și marea gaură neagră din cunoașterea noastră: cum arăta practica astrologiei în Imperiul Persan Sasanid?

Acesta începe aproximativ în secolul al III-lea și durează până în secolul al VII-lea.

Astrologia era practicată în Persia în această perioadă.

Apoi, odată cu apariția Imperiului Islamic în secolul al VII-lea, expansiunea pornește din Peninsula Arabică și ajunge să cuprindă cea mai mare parte a Orientului Mijlociu și părți ale Mediteranei.

Multe dintre textele astrologice persane sasanide scrise până atunci au fost distruse.

Știm însă că unele dintre ele introduseseră doctrine și tehnici noi, de pildă în astrologia mundană.

Se pare că acolo fusese dezvoltată astrologia istorică și utilizarea ciclurilor Jupiter–Saturn pentru structurarea istoriei în perioade coerente de câte o mie de ani, împărțirea ei în dinastii și determinarea apariției conducătorilor, liderilor religioși și așa mai departe.

A venit astrologia orară „dinamică” din Persia?

Există însă o posibilitate destul de serioasă — și care pare din ce în ce mai plauzibilă — mai ales după publicarea, anul trecut, de către Benjamin Dykes și Eduardo Gramaglia a traducerii operelor păstrate ale lui Theophilus din Edessa.

Theophilus a trăit în perioada medievală timpurie, în secolul al VIII-lea. Scria în greacă și continua să folosească autori mai vechi, precum Dorotheus.

Dar este și unul dintre primii autori de limbă greacă la care găsim astrologie orară.

Ceea ce este interesant este că, în mare parte, practica lui orară pare să constea pur și simplu în aplicarea la întrebări a unor reguli elective.

În general, el nu folosește acea abordare orară mai dinamică, bazată pe stăpânii caselor, care apare doar o generație mai târziu la autori precum Māshā’allāh și Sahl ibn Bishr, care au trăit, ca și el, la Bagdad.

Și unul dintre lucrurile foarte interesante dintr-un text al lui Theophilus tradus anul trecut este faptul că acesta afirmă explicit că a învățat tehnica persană a conjuncțiilor ciclului Jupiter–Saturn în astrologia mundană abia după ce s-a mutat la Bagdad și a cunoscut-o de la contemporanii săi.

Iar acest lucru m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva aceea nu era singura tehnică specifică tradiției persane pe care el, cunoscător până atunci mai ales al textelor elenistice, nu o cunoștea.

Poate că și această abordare mai dinamică a astrologiei orare, împreună cu concepte suplimentare precum „transferul luminii”, „colectarea luminii” și altele asemănătoare, provenea din tradiția persană și se dezvoltase acolo în secolul sau în cele două secole precedente.

Asta ar explica de ce apare în aceeași perioadă, aproape complet formată, în lucrările lui Māshā’allāh și Sahl.

LL: Trebuie să spun că acesta este un scenariu foarte plauzibil.

Dar cred că este nevoie de mult mai multă cercetare.

Nu este vorba numai despre chestiuni conceptuale, precum diferența dintre abordarea mai dinamică și abordarea mai statică a textelor elenistice timpurii.

Ar trebui să putem identifica strămoșii unor tehnici concrete, specifice, pentru a urmări întreaga lor dezvoltare.

Când apare noțiunea de „demnitate”?

De exemplu, să luăm demnitățile.

Demnitățile joacă un rol foarte important în astrologia arabă. Dar este interesant că acest cuvânt, în această accepțiune, pare să nu existe în astrologia elenistică.

CB: Da. Deci ei nu acordau punctaje demnităților. Aceasta este o dezvoltare din secolul al IX-lea sau al X-lea, nu?

LL: Ei bine, este o întrebare interesantă.

Dacă ne uităm, de exemplu, la Yavanajātaka, găsim anumite sisteme de punctaj care seamănă într-o oarecare măsură cu sistemul arab de mai târziu.

Dar ceea ce vreau să subliniez este că noi folosim astăzi cuvântul „demnitate” ca pe un concept, o expresie și un termen astrologic bine stabilit, în timp ce în astrologia elenistică această noțiune, în această formă, pur și simplu nu exista.

CB: Ah, da, ai dreptate.

Nu le numeau „demnități”.

Existau conceptele planetelor aflate în domiciliile lor, unde erau considerate favorizate, sau ale planetelor aflate în exaltare, unde erau considerate și mai favorizate, dar nu se folosea denumirea generică de „demnitate”.

LL: Exact.

Existau, de pildă, diferiți termeni pentru asemenea evaluări, precum și noțiunea de ”familiaritate/afinitate”,  dar nu exista un termen-umbrelă precum „demnitate”.

Ca să nu mai vorbim despre faptul că oricine lucrează cu astrologia medievală știe că a cincea demnitate este fața, iar în astrologia elenistică aceasta nu era considerată deloc o demnitate de același tip.

Pericolul de a proiecta concepte târzii asupra trecutului

CB: Da.

Și acesta este un punct foarte important, potrivit pentru momentul în care ne apropiem de finalul discuției.

Uneori este esențial să analizăm fiecare tradiție în propriii ei termeni și să nu proiectăm asupra tradițiilor mai vechi presupuneri sau concepte provenite din perioade ulterioare.

Aceasta a fost, de fapt, principala problemă de care m-am lovit atunci când am început să cercetez subiectul.

Foarte mulți astrologi moderni și chiar istorici moderni presupuneau pur și simplu că astrologia orară, așa cum era practicată în tradițiile mai târzii, trebuie să fi fost practicată exact la fel și în perioadele anterioare.

Dar, în realitate, existau diferențe majore.

Nu putem face automat asemenea presupuneri, chiar dacă uneori ele ni se par firești.

Cea mai frecventă idee pe care am întâlnit-o era: „Desigur că astrologia orară trebuie să fi existat și atunci”, tocmai pentru că nouă ni se pare atât de evidentă astăzi.

Dar nu este obligatoriu să fi fost așa.

În cercetarea istorică nu poți lua asemenea lucruri drept certitudini. Trebuie să vezi ce dovezi s-au păstrat și să încerci să tragi concluziile numai pe baza lor.

Concluzii

LL: Da.

Dacă ar trebui să-mi rezum punctul de vedere asupra istoriei astrologiei orare, aș spune că, da, ea exista în perioada elenistică — dar nu ca astrologie orară în sensul ulterior al termenului, nu cu aceste tehnici și nu pornind de la principiul conceptual că simpla hartă a consultației este suficientă.

CB: Da, sunt de acord.

Și cred că unul dintre lucrurile importante este să înțelegem că astrologia evoluează permanent, se dezvoltă, se schimbă și crește în direcții diferite.

Este important să identificăm punctul de plecare al diferitelor tipuri de astrologie și să înțelegem motivațiile conceptuale și practice care au dus la apariția diferitelor tradiții, abordări și ramuri.

Dacă urmărim astrologia orară înapoi în timp, putem vedea cum începe să se dezvolte din astrologia începuturilor în secolul I și cum evoluează treptat până când, în perioada medievală, devine o a patra ramură pe deplin constituită a tradiției astrologice.

A existat însă un proces de creștere și dezvoltare. Nu a apărut pur și simplu dintr-odată, complet formată.

LL: Da, sunt întru totul de acord.

Direcții viitoare de cercetare

CB: Excelent.

Cred că astfel ne apropiem de finalul discuției.

Încerc să-mi dau seama dacă mai era ceva ce voiam să menționăm.

La un moment dat intenționezi să publici un articol sau poate chiar o carte despre acest subiect, nu?

LL: Da. Mai întâi aș vrea să public câteva articole.

Aș vrea să mă ocup de hărțile astrologului lui Zenon, fiindcă, deși unele dintre ele au fost incluse într-o ediție critică, se pare că anumite manuscrise și unele traduceri nu au fost luate în considerare.

Cred că acesta este un lucru foarte important.

Poate că cercetarea s-ar putea dezvolta ulterior într-o carte care să includă și comentarii asupra detaliilor tehnice.

Mai există și un alt personaj important al acestei perioade, o figură destul de obscură, Iulian din Laodiceea, care se pare că a scris atât despre subiecte natale, cât și despre astrologia începuturilor.

Cred că scrierile sale, fragmentele sale ar trebui cercetate ceva mai atent.

Și, așa cum tocmai am spus, astrologi arabi precum al-Saymarī și al-Qaṣrānī reprezintă adevărate tezaure de informații. Ar trebui probabil să examinăm foarte atent și aceste lucrări.

Desigur, este un proiect de lungă durată, dar sper să-l pot continua în deceniile următoare.

Pentru cei care vor să cerceteze istoria astrologiei

CB: Sigur. Deci mai este foarte mult de lucru.

Ce le-ai spune celor care ascultă acest episod și devin interesați de o abordare asemănătoare, de studiul istoriei astrologiei și al acestor texte?

Care este cea mai bună cale?

Le-ai recomanda să urmeze un drum asemănător celui pe care l-ai urmat tu? Ce posibilități există pentru cineva care ar vrea să meargă într-o direcție similară?

LL: Este o întrebare foarte bună.

CB: Da.

LL: De fapt, situația mă surprinde.

În 2018 ne aflăm într-o poziție foarte favorabilă, fiindcă datorită muncii cercetătorilor și astrologilor avem acum numeroase traduceri, inclusiv traduceri în engleză, ale diferitelor texte antice.

Dar există încă foarte multe manuscrise și texte netraduse.

Se întâmplă ca textele care s-au păstrat cu numele autorului și cu un titlu să atragă mai ușor atenția cercetătorilor și a traducătorilor.

Dar ideea principală este că, dacă cineva vrea să pătrundă cu adevărat în profunzimea istoriei astrologiei, un lucru esențial este să învețe limbile și să încerce să citească direct sursele primare.

Din păcate, în acest domeniu cercetătorii nu ne-au putut pune întotdeauna la dispoziție ceea ce am fi avut nevoie; generațiile anterioare de savanți nu ne-au lăsat suficiente ediții critice și alte asemenea delicatese.

Așa că, dacă cineva vrea să găsească aur, trebuie să sape singur după el.

CB: Sigur. Deci, cel puțin greaca și latina, iar dacă vrei să te aventurezi, poate și araba.

LL: Da.

Araba pare foarte dificilă pentru multă lume, dar, din experiența mea, pot spune că este ceva mai ușoară decât greaca. Poate chiar mult mai ușoară.

Cred că araba și greaca sunt limbile principale de care ai nevoie pentru lucrul cu manuscrisele.

Din fericire, astăzi tot mai multe manuscrise sunt disponibile pe internet în format digital, astfel încât obstacolele pentru studierea acestor texte sunt mult mai mici decât erau chiar și cu numai câțiva ani în urmă.

La final…

CB: Da, categoric.

Excelent. Cred că acesta este un punct foarte bun în care să încheiem.

Îți mulțumesc foarte mult că ai fost alături de mine pentru această discuție. Apreciez foarte mult.

LL: Mulțumesc pentru invitație.

CB: Și vă mulțumesc tuturor pentru că ne-ați ascultat. Sper că v-a plăcut acest episod.

Spuneți-ne ce părere aveți în secțiunea de comentarii de mai jos.

Acesta a fost episodul de astăzi din The Astrology Podcast. Vă mulțumesc tuturor pentru audiție și ne revedem data viitoare.

The Astrology Podcast este o emisiune săptămânală despre istoria, filosofia și tehnicile astrologiei, realizată de astrologul Chris Brennan.

Unde putem asculta podcastul în limba engleză?

Podcastul, în formatul original audio, poate fi ascultat aici (derulați pagina):

https://theastrologypodcast.com/2018/02/27/the-origins-of-horary-astrology/

sau direct aici:

https://theastrologypodcast.com/?powerpress_pinw=3624-podcast

(episod publicat inițial la 27 februarie 2018).

Unde putem citi transcrierea podcastului în limba engleză?

Transcrierea podcastului în limba engleză poate fi citită aici:

https://theastrologypodcast.com/transcripts/ep-145-transcript-the-origins-of-horary-astrology/

---