Psihoterapeuți la astrolog: Carl Gustav Jung

de ANDREEA TALMAZAN
Carl Gustav Jung, pentru cei care încă nu au aflat despre el, a fost medic psihiatru, psiholog, psihanalist de origine elvețiană, care a pus bazele psihologiei analitice, formulând concepte precum Umbra, Arhetipul, Anima, Animus. Pentru câțiva ani, a fost un apropiat al lui Sigmund Freud, cu care a avut un fructuos schimb de idei înregistrat de bogata corespondență. Jung a fost fascinat de Interpretarea viselor a lui Freud, lucrare care l-a și determinat pe Jung să-l contacteze pe medicul vienez și să obțină o întrevedere cu acesta.
Jung s-a născut la Kesswil. Tatăl său a fost pastor protestant și el i-a insuflat interesul pentru religie, pentruspiritualitate. Mama sa a suferit de depresie cronică, iar tatăl său și-a ocupat timpul îngrijind-o. Astfel, copilăria lui Carl Gustav Jung a fost privată de afecțiunea mamei, captive în propria-i suferință, dar a fost o copilărie bogată în experiențe care i-au modelat mintea, alimentând curiozitatea și capacitatea de fantasmare, două caracteristici care i-au fost ulterior utile în a pătrunde universul bogat al culturilor din lumile pe care le-a vizitat.
În relația cu Freud, a descoperit tatăl intelectual de care nu avusese parte, un tată eliberat de constrângerile religioase (Freud nu a fost niciodată preocupat de practicile religioase), un tată care i-a oferit încredere, validare și călăuzire pe un drum care răspundea multora dintre întrebările despre condiția umană pe care și le punea Jung. Freud a văzut în Jung un „moștenitor” al cunoașterii psihanalitice pe care o descoperea și o formula. Pentru a elibera psihanaliza de stigmatul „terapie de evrei”, Freud a convins mica comunitate de psihanaliști să îl pună pe Carl Gustav Jung ca prim președinte al proaspetei înființate Asociații Internaționale de Psihanaliză.
Relația celor doi a durat mai puțin de un deceniu și pare să fi fost de bun augur ruptura dintre ei. Freud a continuat să consolideze psihanaliza și să o plaseze în rândul științelor. În timp ce Jung a dezvoltat propriul său drum pornind de la psihologia inconștientului a lui Freud, contribuind cu viziunea sa despre inconștientul colectiv. Psihologia lui Jung nu s-a îndepărtat de psihanaliză, ci a îmbogățit domeniul cu contribuții din perspectivă antropologică și din perspectivă literară. Freud și Jung au fost „două nuci tari”, dar e foarte bine că s-a întâmplat așa, pentru că moștenirile celor doi sunt extrem de valoroase nu doar pentru psihologie, ci și pentru filosofie, pentru antropologie, pentru literatură ș.a.m.d.

Carl Gustav Jung, n. 26 iulie 1875, ora 19:29 (rating C), Kesswil, Elveția
Carl Gustav Jung a fost un nativ Leu cu Ascendent în Vărsător și Luna în Taur, având Soarele conjunct cu Descendentul. Această poziție a Soarelui mă duce cu gândul în primul rând la alura de cuceritor pe care a avut-o. S-a căsătorit cu Emma Rauschenbach, fiica unui mare industriaș elvețian, cu care a avut o relație complexă atât în plan intim, relațional, cât și intelectual, inițiind-o în tainele psihologiei analitice. Dar Jung a avut numeroase relații extraconjugale, dintre care poate cea mai celebră și controversată a fost cu fosta sa pacientă, Sabine Spielrein. Aceasta, la rândul ei, a devenit o analistă jungiană și a lucrat cu copiii după ce s-a întors în țara ei natală, Rusia, unde a și murit în mod tragic, ucisă, alături de cele două fiice ale sale de către naziști.
O altă relație celebră a lui Jung a fost cu o altă pacientă, Toni Wolff, care a devenit, în cele din urmă, parte din familia analistului. Wolff a fost acceptată în cercul intim al lui Jung, chiar și de Emma Jung, devenind una dintre colaboratoarele apropiate ale lui Carl. Ea a devenit la rândul ei o analistă jungiană și a avut propriile contribuții la teoria analitică. Sunt celebre imaginile cu Jung care mergea la conferințe având la braț atât pe Emma Jung, cât și pe Toni Wolff.
Însă nu doar pe domeniul relațiilor personale și-a pus amprenta Soarele în Leu și în conjuncție cu Descendentul. Leul știm că guvernează creativitatea, iubirea și relațiile cu copiii. Jung a lucrat multă vreme în spital cu persoane cu structură psihotică. În spital, a început să elaboreze Testul Asociativ-Verbal, care seamănă cu un joc de cuvinte. Testul presupune că medicul spune unul după celălalt cuvinte puse într-o anumită ordine, iar pacientul are ca instrucțiune să spună primul cuvânt care îi vine în minte pentru fiecare cuvânt rostit de medic. Pornind de la acest test, Jung spune că se poate determina cu o precizie destul de mare care este complexul constelat în psihicul omului.
Dar să nu pierdem din vedere faptul că Jung vedea în capacitatea de creație a omului o cale de vindecare a sufletului. În temeiul acestei afirmații, aș aduce fabuloasa Carte Roșie, jurnalul autoanalitic în care Jung a dat frâu liber spiritului său să se manifeste atât în scris, cât mai ales în picturi și în desene. De altfel, Jung a încercat numeroase metode de exprimare creativă a experiențelor psihice, printre care pictura, desenul, sculptura.
Dar să luăm în calcul faptul că în Leu și în casa a VII-a se află și Uranus, care aduce un plus de ingeniozitate pe fondul creativ al zodiei. Energia uraniană am putea spune că e responsabilă pentru ideile strălucite, inovatoare pe care Jung le-a avut și cu care a contribuit la psihologia inconștientului. Uranus e responsabil cu inovația, cu schimbările, cu noul. În casa a VII-a și în aspect cu Luna, poate indica viteza cu care nativul începe o relație și pe cea cu care încheie o relație. Am putea spune că în energia lui a stat idealizarea lui Freud de către Jung, ca mai apoi să ducă la o cruntă, dureroasă și eliberatoare despărțire de mentorul său.
La energia uraniană se adaugă și Ascendentul în Vărsător, precum și Nodul Nord în Berbec, ambele aspecte contribuind la imaginea de inovator, de deschizător de drumuri a lui Carl G. Jung. Saturn Rx în Vărsător și în casa I poate explica cum psihologia analitică, dezvoltarea conceptelor jungiene despre psihologia inconștientului, conținuturile arhetipale ale acestora, s-au bazat pe fundamentul psihanalizei freudiene. A luat ce avea nevoie și a mers mai departe eliberând energia libidoului de presiunea sexualității. Libidoul, adică energia psihică, nu este doar de natură sexuală, cum spunea Freud. Este mult mai complexă și caută pentru eliberare nu doar căile plăcerii sexuale.
Ascendentul în Vărsător și Saturn Rx în Vărsător sunt indicatori pentru genialitatea lui Jung, dar și pentru consecvența și stabilitatea pe drumul pe care a pornit de unul singur. Jung a construit punți de comunicare între tânăra, pe atunci, știință a psihologiei și vechile științe ale lumii (Saturn) precum au fost (și încă sunt) alchimia, astrologia sau numerologia. Setea neostoită de cunoaștere a transformat munca lui Jung într-un periplu cultural, căutând dovezi pentru conceptele sale despre arhetipuri în toate colțurile lumii și în toate culturile ei. Ar fi fost dificil pentru o minte creatoare și inovatoare să rămână ancorată în forme, să spunem, „învechite” de gândire și de manifestare. Saturn în zodia pe care o guvernează, retrograd fiind și amplasat în casa I, poate indica o personalitate a cărei înțelepciune vine din experiență trăită. O înțelepciune care este frumos surprinsă în declarația lui Carl Gustav Jung despre credința sa în existența lui Dumnezeu: „Eu nu am nevoie să cred că există. Eu știu că există!”
Să ne îndreptăm atenția către Luna din Taur și în casa a III-a în conjuncție la orb de 8 grade cu Pluto. Acest aspect poate reprezenta relația cu mama lui depresivă și modul în care această relație i-a marcat relațiile următoare cu femeile. Jung s-a simțit mereu atras de necunoscuta feminină, cam cum indică energia plutoniană din harta sa natală. Atras de necunoscutul și de mirajul pe care o femeie le poate aduce în viața unui om. Senzualitatea a avut un rol important în relațiile cu pacientele sale care i-au devenit apoi partenere. Iar relațiile sexuale cu cele mai multe dintre ele s-au transformat în timp în relații de prietenie și de suport. Pentru Jung, universul feminin a fost mereu o sursă de inspirație. Și această conjuncție a Lunii natale cu Pluto în Taur poate să explice extraordinara descriere a Arhetipurilor Feminine, amănunțimea detaliilor și varietatea acestora.
Jung și-a dorit, poate inconștient, să își vindece și să își salveze mama de depresia cronică care a chinuit-o și a ținut-o departe de el. Apoi, toate relațiile sale cu femeile au fost o repunere în scenă a acestei nevoi, să îi spunem primordiale, de salvare a primei mari iubiri din viața sa: mama. Această nevoie a stat, să spunem, în mijlocul conflictului sugerat de cuadraturile trasate de Luna și Pluto la Uranus din Leu și, respectiv, la Saturn Rx din Vărsător. A fost o grea alegere între mamă și tată, între zona de creație și respectarea legilor tatălui, între a fi consecvent cu sine și cu dorința sa de a descoperi lumea și a rămâne legat de ideile și conceptele religioase ale tatălui, sau de cele „religioase” ale tatălui analitic care a fost Freud.
Conjuncția Venus-Mercur din Rac și din casa a VI-a vine să susțină ideile anterioare legate de relațiile pe care Jung le-a avut cu femeile din viața sa. Colaborările sale profesionale s-au dovedit fructuoase atunci când implicau o femeie. De la femei a învățat să comunice emoțiile, pentru că ele i-au fost aproape în cele mai dificile momente ale existenței sale. Și mă gândesc la Emma Jung, Toni Wolff, Marie-Louise von Franz, Aniela Jaffe, Barbara Hannah, Esther Harding sau Jolande Jacobi.
Alte două aspecte care au mai rămas de analizat sunt Marte în Săgetător și în casa a XI-a și Jupiter în Balanță și în casa a VIII-a. Am putea spune că ambele vizează, sub o formă sau alta, relațiile și modul în care acestea i-au adus lui Jung o valoare personală sau profesională. Dar poate să explice, spre exemplu Jupiter, faptul că a lăsat în urmă teoria sexualității a lui Freud pentru a-și concentra atenția către artă, către obiceiuri culturale și către poveștile lumii care pot avea un sens în viața fiecărui om. Iar, din perspectiva lui Marte, acesta poate explica extraordinarul succes pe care l-a avut Jung încă din timpul vieții sale. Teoriile sale despre psihicul uman, pentru care a găsit rădăcini în lumea întreagă, au stat la baza a numeroase dezbateri între psihologi și antropologi și filosofi.
Și, nu în ultimul rând, să ne uităm către Neptun natal al lui Jung aflat în Taur și în casa a III-a. Despre acesta am putea spune fără să greșim că stă la baza modului în care Jung a adus simbolurile din lumea extraordinară a fanteziei și le-a dat un sens cât se poate de pământean punându-le în relație cu psihicul uman. Jung a studiat alchimia, astrologia și alte forme ale magiei naturale pentru a explica modul în care funcționează oamenii și ce se întâmplă în lumea interioară a acestora. Datorită lui și muncii sale psihologia de astăzi a introdus, printre altele, poveștile ca metode terapeutice.
Ce cred eu că avem de învățat de la Jung este să luăm în considerare complexitatea psihicului uman, să aducem împreună domeniile de cunoaștere a omului și să învățăm să integrăm în viața de zi cu zi cunoașterea dobândită prin diverse metode considerate astăzi ca fiind „în afara științei”.

ANDREEA TALMAZAN,
simpatizant AAR, redactor Astrele
Articole scrise de Andreea














