Aplicatii & ConcepteSerial: Când viața îți dă lămâi/stellium (T. Muth)Teodora Muth

Când viața îți dă lămâi… sau stellium în Gemeni (ep. 6)

de TEODORA MUTH

Când vine vorba despre zodia Gemenilor, semn masculin, de aer, stăpânit de Hermes/Mercur, toată lumea se așteaptă ca atmosfera să devină mai haotică, ideile să se intersecteze, adeseori fără a fi duse până la capăt, iar cei implicați în conversație să aibă senzația că evenimentul a fost ”un pic prea mult”, un pic prea dificil de urmărit. E greu să descâlcești ițele țesute de mințile istețe și nerăbdătoare ale acestor nativi! Iar, să descoperi care sunt rețetele lor de limonadă, e cu atât mai complicat, deoarece de cele mai multe ori acestea nu s-au păstrat într-o formă ordonată ci doar ca amintiri fragmentare, în biografiile câtorva dintre reprezentanții faimoși ai zodiei!

Toată lumea a auzit de boala Alzheimer, nu-i așa? Este o afecțiune neurodegenerativă care afectează gândirea coerentă, memoria și comportamentul pacienților, ducând în timp la imposibilitatea desfășurării activităților cotidiene. Este cea mai comună formă de demență a persoanelor în vârstă. Da, am spune că este o condiție fizică ”de zodie Gemeni”, pentru că atacă celulele nervoase și creierul, respectiv acele părți din corp pe care Gemenii le folosesc în exces. Boala și-a primit numele de la doctorul Alois Alzheimer, cel care i-a studiat simptomele și efectele. Partea foarte interesantă este că eminentul psihiatru german are el însuși o hartă natală care stă sub semnul foarte activat al Gemenilor!

Născut pe 14 iunie 1864, ora 4 a.m., la Marktbreit, în Bavaria, doctorul Alzheimer are mult aer în horoscop și i-a fost oferit chiar un stoc consistent de lămâi, dacă observăm stellium-ul de patru planete plus Ascendentul, în Gemeni. Alois Alzheimer nu s-a pierdut cu firea ci a preparat o limonadă excepțională din surplusul energiei acestui semn zodiacal observând, făcând conexiuni și trăgând concluzii pertinente.

După cum știți, intervalul pe care îl analizez în acest studiu este secolul XX. Dar am descoperit că ultima eclipsă totală de Soare din  secolul precedent s-a produs în zodia Gemeni, pe 28 mai 1900, la ora 16:49. Tentația era prea mare pentru a nu-i da curs! Mai ales pentru că se știe că harta ultimei eclipse totale de Soare dintr-un secol transmite informații despre cum va fi secolul care stă să înceapă. Ne putem aminti și de eclipsa din 11 august 1999, ultima din secolul XX, cu o cruce cosmică pe semne fixe, cu Venus în mișcare aparent retrogradă și cu Marte, Pluto și Luna Neagră în casa întâia, care descria cu acuratețe energia belicoasă a primului sfert al secolului XXI. Așadar, iată harta eclipsei totale de Soare din 28 mai 1900, care face parte din familia Saros 126 și este perfectată pe Nodul Sud lunar.

Întâlnirea luminătorilor are loc în complicata casă a VIII-a, cei doi fiind însoțiți de Mercur, Pluto și Neptun. O eclipsă care se petrece în casa a VIII-a poate anunța schimbări în situația resurselor comune și a datoriilor dar și în evoluția personală. De asemenea, poate vesti circumstanțe care presupun nevoia de a face schimbări în aceste arii de viață, de multe ori fiind nevoiți să ținem cont de evenimente sau decizii neașteptate. Opoziția dintre luminători și Uranus din Săgetător și casa a II-a accentuează această idee și sugerează că nu întotdeauna am fi dornici să facem de bunăvoie schimbările necesare. Dar cu acel Saturn puternic, în domiciliu și în casa a III-a, opunându-se lui Neptun (fantasme și iluzii) și cu Marte, stăpânul Ascendentului, în casa a VII-a, a parteneriatelor și a dușmanilor cunoscuți, probabil că multe aspecte nu au fost negociabile. Mesajele transmise au avut caracter obligatoriu (Saturn în casa a III-a), nu au fost interpretabile. Marele benefic, Jupiter, în propriul domiciliu și în casa a II-a, alături de Uranus și, la fel ca el, în opoziție cu luminătorii și cu Mercur, sugerează o lipsă de armonizare între gânduri (Mercur în Gemeni) și acțiuni (Jupiter în Săgetător). Punctul cel mai vulnerabil al hărții îmi pare a fi Venus, în Rac și casa a IX-a, neaspectată, deci rămasă oarecum în afara ”bisericuțelor” formate de celelalte planete. Iar, când luăm în calcul și Ascendentul în Scorpion, cu stăpânul acestuia aflat în casa a VII-a, e clar că avem la ce medita! Secolul al XX-lea s-a derulat după o rețetă de limonadă în Gemeni și casa a VIII-a, care a ieșit cam prea acră.

Ei, știind toate acestea, acum putem evalua atmosfera care domnea în versatila zodie a Gemenilor la începutul secolului XX. Neptun îi trecuse pragul în 1888 și mai avea de zăbovit acolo până în 1902 iar Pluto, pe atunci încă nedescoperit, o tranzita din 1883, urmând să o părăsească abia în 1914. Putem spune că primii ani ai intervalului analizat au fost dificili pentru nativii zodiei, atât Neptun cât și Pluto accentuând trăsături problematice ale acestora. Neptun în Gemeni sugerează că în această perioadă imaginația și creativitatea jucau un rol important, în domenii care se considerau raționale. În absența unor modele și a unor etaloane era destul de puțin probabil ca rezultatele științifice să fie corecte în totalitate. Mai era de parcurs un drum lung până la punerea unor temelii solide în cele mai multe dintre disciplinele academice. Însă, cu Pluto în aceeași zodie obsedată să afle cât mai multe și să comunice lucrurile aflate, omenirea nu putea sta pe loc. S-a văzut că, în secolul XX, salturile uriașe întreprinse în toate domeniile au depășit orice așteptări – asta, poate pentru că și Uranus s-a instalat în Gemeni în deceniul al cincilea, în perioadele 7.08 – 4.10.1941, 15.05.1942 – 30.08.1948 și 12.11.1948 – 10.06.1949. Anii aceștia se suprapun celui de al doilea război mondial și unor invenții și descoperiri științifice remarcabile, chiar dacă am enumera doar crearea primului calculator, inventarea bombei atomice, înțelegerea că ADN-ul este responsabil pentru transmiterea genelor, instalarea telescopului Hale la observatorul de pe Muntele Palomar, punerea la punct a metodei de datare cu carbon a artefactelor arheologice, inventarea radarului etc. Saturn a pus umărul și el în cele două perioade pe care le-a petrecut aici: 8.05.1942 – 19.06.1944 și 19.06.1971 – 9.01.1972, 21.02.1972 – 19.04.1974.

Faptul că toate cele patru planete grele și-au lăsat amprenta asupra spațiului astral ocupat de Gemeni face ca stellium-urile în această zodie să fi apărut mai frecvent decât în cele pe care le-am investigat până acum. Avem nu mai puțin de unsprezece ani în care astrele s-au înghesuit în semnul Gemenilor, nepăsându-le de provocarea pe care o lansau celor cărora le venea sorocul să apară printre noi. Să le luăm pe rând: 22 mai – 1 iunie 1901, stellium cu Soarele, Venus, Mercur, Pluto și Neptun; 12 mai – 21 iunie 1904, cu stellium Soare, Venus, Mercur, Pluto și Marte; 1 – 11 iunie 1906, cu stellium Soare, Mercur, Jupiter, Pluto, Marte; 22 – 26 mai 1914, stellium Soare, Mercur, Venus, Saturn, Pluto cărora în zilele de 25 și 26 mai li se adaugă și Luna! Mai menționez aici că pe 26 mai 1914 Pluto își încheie șederea în Gemeni și trece în Rac; 17 și 18 iunie 1936, stellium cu toate cele cinci planete personale în Gemeni; 26 și 27 mai 1941, Soarele, Luna, Mercur, Venus, Jupiter în Gemeni; 22 mai – 9 iunie 1942, stellium Soare, Mercur, Jupiter, Saturn, Uranus; 11 – 20 iunie 1944, stellium Soare, Mercur, Venus, Saturn, Uranus cărora în 18 și 19 iunie li se adaugă și Luna; 27 – 29 mai 1949, Soare, Lună, Mercur, Venus, Uranus în Gemeni; 28 mai 1968 toate cele cinci planete personale în Gemeni și 31 mai – 1 iunie 1973, stellium cu Soarele, Luna, Mercur, Venus și Saturn.

Cu un astfel de accent pus pe trăsăturile zodiei (atenția distributivă, curiozitatea și dorința de comunicare intensă dar superficială, de cele mai multe ori) cred că acestor nativi le-a fost destul de greu să prepare o limonadă bună. Mai degrabă mă aștept să fi aruncat la grămadă, în blender, toate energiile planetare zicându-și că or vedea ei la sfârșit ce iese.

Unora le-a ieșit bine, am putea spune, dacă ne gândim la Kylie Minogue care ”a prins” exact ziua de 28 mai 1968 pentru a veni pe lume!

S-a născut la ora 10, în Melbourne, Australia, oră care îi aduce un Ascendent în Rac, foarte feminin și cu vino-ncoa. Chiar dacă stellium-ul ei în Gemeni se află în casa a XII-a, sociabilitatea specifică zodiei și alura adolescentină, împletite cu feminitatea Racului de pe Ascendent i-au ușurat în mare măsură succesul în cariera muzicală, sugerat de Neptun în casa a V-a. Din păcate, Saturn în casa a X-a, având și rolul de stăpân al casei a VIII-a, în careu cu Ascendentul pare a anunța grava amenințare pe care problemele de sănătate au reprezentat-o pentru parcursul ei artistic. Poate că, în cazul ei, aglomerarea de planete în Gemeni și casa a XII-a descrie, printre altele, reprimarea emoțiilor și stresul, lucru care putea sta la originea cancerului cu care s-a confruntat dar pe care a reușit să îl învingă.

Un personaj care exemplifică perfect combinația energetică depre care vorbim este Ted Kaczynski, născut la Chicago, pe 22 mai 1942, la ora 5 a.m.

Ted Kaczynski a fost matematician, profesor universitar, filosof, psihopat și terorist. Un visător și un asasin în același timp. Testele de IQ la care a obținut 167 de puncte l-au inclus, încă din copilărie, în categoria „geniu” iar universitatea Harvard, pe care a absolvit-o, i-a confirmat înzestrarea intelectuală, primindu-l în rândurile ei pe când avea doar 16 ani. Biografii lui notează un episod traumatic, care l-a tulburat în studenție. La Harvard, participase la un lung șir de experimente psihologice, întinse pe 3 ani. Experimentul la care a fost supus studentul Kaczynsky, includea combaterea agresivă a celor mai intime păreri personale, ședințe în care subiectul era insultat, filmat, conectat la instrumente de măsurare a activității cerebrale și pus să își privească reacțiile fizionomice după aceea. Mai târziu, atacurile sale au constat în trimiterea de colete explozive prin poștă și s-au soldat cu trei morți și douăzeci și trei de răniți. Porecla Unabomber i-a fost dată de investigatorii FBI, cu mult înainte de a fi prins. Atentatele lui Unabomber au durat nu mai puțin de optsprezece ani, între 1978 și 1995, generând cea mai costisitoare anchetă a FBI de până atunci. Ce îngreuna mult munca agenților FBI era că atacatorul își alegea victimele la întâmplare, nu avea viață socială și nu era în niciun fel legat de cei pe care îi viza. Acest geniu al răului nu ar fi fost nici măcar pe lista de suspecți a agenților, dacă nu și-ar fi dorit și glorie. Ted  Kaczynski dorea să pornească o revoluție mondială. Unabomber a trimis un lung manifest unui ziar, promițând că va înceta atentatele dacă i se publică textul integral. În urma apariției textului, fratele său a recunoscut unele idei din scrisori mai vechi adresate familiei și a luat legătura cu FBI, care l-a capturat în cabana lui din inima pădurii. Geamănul nostru a refuzat să uzeze de starea lui medicală (pledând nebunia) și a acceptat condamnarea. A fost condamnat pe viață și a murit pe 10 iunie 2023, în penitenciar.

În harta lui natală găsim stellium-ul alcătuit din Soare, Mercur, Jupiter, Saturn, Uranus și Ascendent în casa întâia. Foarte greu de descris ce poate fi în mintea acestui individ. Soarele se află în conjuncție partilă cu Uranus și la un singur grad distanță de Saturn (stăpânul casei a VIII-a și a IX-a). Adăugăm la grupul de planete din Gemeni careul pe care acestea îl realizează cu Neptun din Fecioară (tot un semn mercurian) și casa a IV-a, care poate semnifica falia dintre fantasmele lui  și realitate. Luna și Pluto din Leu îl fac să se manifeste înflăcărat, intens și dur iar Marte din Rac adaugă o impulsivitate de care nu mai avea nevoie. Cu MC în Vărsător, era previzibilă pornirea lui spre acte anarhice, rebele, cu toate că același element al hărții poate semnifica și inteligența lui ieșită din comun.

În încheierea acestui dens episod aș dori să mai împărtășesc o informație de interes. Celebrul astrolog Vivian Robson, a cărui lucrare de astrologie electivă apare în serial în Revista Astrele, de o bună bucată de timp, are în harta natală un stellium similar, de cinci planete în Gemeni dar în casa a X-a. Robson a fost matematician și curator al colecțiilor de geologie paleontologie la British Museum, astrolog și savant dedicat studiului. Deținea o bibliotecă impresionantă.

Nu-i de mirare că Mercur este cea mai puternică planetă din hartă. Elementul apă lipsește complet, ceea ce poate sugera că viața lui s-a petrecut mai mult în minte, în sfera intelectuală, decât în spațiul emoțional.

M-au surprins Gemenii și de data asta, recunosc: limonadă ca a lor nu am mai gustat!  Oare ce ne pregătesc Racii?

TEODORA MUTH,
vicepreședinte AAR și redactor-șef adjunct Astrele

Despre Dora
Articole scrise de Dora

Rămâi conectat cu ”Astrele”!

Te abonezi gratuit și te anunțăm când publicăm o nouă ediție a revistei, articole și știri din comunitatea noastră. Te ținem la curent cu evenimentele organizate de AAR, precum și cu cele organizate independent de astrologii și partenerii noștri.  

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close