Diana SpineanElectivăSerial: Astrologie electivă - V. Robson

Astrologie Electivă, de Vivian E. Robson. Agricultură și grădinărit

traducere de DIANA SPINEAN

Extras din ”Electional Astrology”, autor Vivian E. Robson (1890-1942), lucrare publicată pentru prima dată în 1937. Cartea a fost tradusă din limba engleză în limba română în cadrul proiectului Traduttore al Asociației Astrologilor din România.

Capitolul al XVII-lea
Agricultură și grădinărit

Achiziţionarea unui teren pentru agricultură, nu pentru construcție

Ascendentul şi stăpânul lui, Luna, Fortuna şi dispozitorii lor, precum şi Saturn, trebuie să fie puternici. Dacă terenul urmează să fie achiziţionat în timpul zilei, Saturn trebuie să se afle în Balanţă, Capricorn sau Vărsător, dar dacă va fi achiziţionat în timpul nopţii, Saturn trebuie să fie în Berbec, Leu, Săgetător sau Balanţă, în trigon sau sextil cu Jupiter aflat pe cuspida celei de a patra case şi fără să formeze aspecte cu Marte. Dacă Saturn nu poate face aspecte cu Jupiter, înlocuiţi-l pe acesta din urmă cu Venus şi consolidaţi semnele de Apă care, în această privință, se manifestă mai bine în relaţie cu beneficele decât semnele de Aer. Luna trebuie să fie în creştere, în primul pătrar şi în sextil sau în trigon cu Saturn sau cu planeta care face aspecte cu Saturn. Luna este favorabilă şi în Taur, în casa a zecea, neafectată şi în aspect benefic cu stăpânul Ascendentului, iar gradul Ascendentului propriu-zis trebuie de asemenea să nu fie afectat.

Cultivarea şi aplicarea îngrăşămintelor

La începerea cultivării pământului sau a aplicării îngrăşămintelor, întăriți Ascendentul şi pe stăpânul acestuia, Luna şi dispozitorul ei şi lăsați-i să fie recepționați de benefice sau de planete neafectate, în demnitate și în case angulare ori succedante. Dacă toate acestea nu pot fi făcute, Luna trebuie să fie în recepţie cu o benefică angulară şi, dacă este posibil, amplasaţi planetele cele mai puternice în casa a doua. De asemenea, întăriți Fortuna şi stăpânul Lunii Noi precedente, amplasându-l într-un unghi.

Plantarea şi altoirea arborilor

Stăpânul Ascendentului trebuie să fie puternic, la fel şi stăpânul de exaltare a acestuia, iar Luna să fie puternică şi neafectată de malefice, în Taur, Vărsător, Leu, ultima parte din Săgetător, Peşti sau Fecioară, în această ordine a importanţei, în sextil sau în trigon cu Venus. Totuşi, dacă este ales Leul, Luna să facă aspect pozitiv cu o benefică aflată într-un semn de Apă. Saturn trebuie să se afle în mişcare directă, în Ascendent, în a unsprezecea, a cincea sau în a doua casă, într-una dintre demnităţile lui esenţiale şi, dacă este posibil, în aspect benefic cu Jupiter. Dacă Saturn nu poate fi în Ascendent, plasaţi-l aici pe Jupiter; dacă niciuna dintre ele nu poate fi plasată astfel, puneți Luna aici sau în casa a zecea, a unsprezecea, a cincea sau a treia, neafectată. Este extrem de important ca la plantare şi însămânţare Luna să fie nu doar neafectată, ci şi în demnitate esențială și bine aspectată, în special de benefice. De asemenea, pentru toate activităţile de plantare şi însămânţare, Marte trebuie să fie slab şi în niciun caz în Ascendent, în a zecea, a unsprezecea, a cincea, a doua sau a treia casă şi nici în aspect cu cuspidele acestor case, cu stăpânii lor sau cu Luna ori Fortuna şi dispozitorii lor.

Luna să primească aspecte de la dispozitorul ei dintr-un semn de Apă, iar dacă Ascendentul nu este într-un semn fix, Luna şi stăpânul Ascendentului, sau măcar unul dintre ele, trebuie să fie orientale faţă de Soare şi să răsară, căci aceasta va determina creşterea rapidă a pomilor și rodirea lor. Dacă ele răsar dar nu sunt orientale, pomii vor creşte repede, însă vor da fructe târziu, drept pentru care amplasarea orientală nu este un factor important în cazul arborilor nefructiferi. Dacă Ascendentul nu se poate afla într-un semn fix, poate fi într-unul  mutabil, la fel și semnificatorii, bine fortificați. Dacă nu se pot îndeplini toate condiţiile de mai sus, Luna să fie în Taur sau în ultima parte din Săgetător, neafectată; să fie în conjuncţie ori în aspect pozitiv cu Jupiter care, la rândul lui, trebuie să fie neafectat şi să se afle în Ascendent, în a zecea, a unsprezecea, a cincea sau a patra casă. Dacă este posibil, aveţi grijă ca Fortuna să nu fie nici ea afectată şi să se afle într-una dintre casele mai sus menţionate. Pentru altoirea arborilor, aveţi grijă ca Luna să nu fie în scădere sau invizibilă.

Viţa-de-vie trebuie tăiată la Lună Plină în Taur, Leu, Scorpion ori Săgetător, căci va fi ferită de păsări şi insecte.

Toaletarea şi tăierea arborilor

Pentru ca lemnul tăiat să fie uscat, tare, compact, puternic şi durabil, Luna trebuie să fie în scădere, între ultimul pătrar şi Lună Plină şi să facă aspecte pozitive cu Saturn. Dacă este posibil, faceţi în aşa fel încât Saturn să fie puternic şi favorabil, căci durabilitatea depinde de aceasta. În cazul în care cheresteaua trebuie păstrată mai mult timp şi chiar peste iarnă, plasaţi Luna sub orizont şi în aspect cu Saturn, căci aceasta va preveni putrezirea şi va menţine lemnul tare şi durabil.

La tăierea lemnului pentru foc sau dacă se doreşte creşterea rapidă a arborelui, Luna trebuie să fie deasupra orizontului şi în primul pătrar, în aspect cu Venus sau cu Jupiter.

Copacii mici şi arbuştii ar trebui toaletaţi când Luna este în Balanţă sau în Capricorn.

Plantarea şi însămânţarea

Terenul trebuie lucrat mai cu seamă între ultimul pătrar și Luna Nouă, căci aceasta este cea mai bună perioadă pentru plivit. Dacă se doreşte ca terenul să fie mănos, trebuie însămânţat când Ascendentul este în Balanţă. Luna în Berbec, Rac, Balanță sau Capricorn este favorabilă însămânţării, cu condiţia să nu fie afectată de Saturn sau de Marte. Pentru plantare, atât Berbecul, cât şi Taurul sunt semne preferabile pentru Lună, iar Fecioara şi Capricornul sunt cele mai adecvate însămânţării seminţelor care trebuie să stea mult timp în pământ. Este preferabil ca Luna să fie în Rac sau în Capricorn, dar dacă este în Berbec, trebuie să primească un aspect de la o planetă din Rac sau din alt semn de Apă, pentru a preveni uscarea şi veştejirea seminţelor. Luna în Rac este în mod special favorabilă pentru plantarea leguminoaselor, rădăcinoaselor şi a plantelor folosite pentru rădăcină în general.

Însămânţarea ar trebui începută cu o zi sau două după Luna Nouă şi în timp ce Luna creşte în lumină. Totuşi, Luna nu trebuie să se afle la 17° faţă de Soare, căci aceasta va împiedica dezvoltarea seminţelor. Dacă Luna crește atât în viteză, cât şi în lumină la momentul însămânţării, plantele vor creşte mai repede. Dacă pământul este uscat sau dacă sămânța are o natură fierbinte-uscată[1]Autorul se referă la natura astrologică a plantei respective. (N.t.), însămânţarea ar trebui să înceapă când Luna este în creştere şi aproape Plină. Pe de altă parte, dacă pământul este jilav sau dacă sămânța are o natură umedă[2]Idem 1, este adesea mai bine ca însămânţarea să se facă atunci când Luna este în scădere. Când se însămânţează mazăre şi fasole, este important ca Luna să scadă în lumină şi viteză, dar mai ales în lumină, pentru că, dacă este în creştere şi în mod special dacă formează și aspecte cu Jupiter sau Venus aflate în semne de Aer sau de Apă, plantele vor înflori până vor începe să se veştejească. Se spune că mazărea şi fasolea plantate cu exact două zile înainte de Luna Plină vor da o recoltă de două ori mai mare decât plantele însămânţate în orice alt  moment. Pentru plantele care cresc ascendent, cel mai bun moment de plantare este când Luna se află deasupra orizontului, dar pentru cele care cresc în pământ Luna trebuie să se afle sub linia orizontului.

Ascendentul şi stăpânul lui să se afle în semne cardinale sau în Taur, Fecioară, Vărsător și, împreună cu Luna, să fie aspectați de dispozitorii Lunii și de stăpânul Ascendentului, acesta din urmă aflându-se tot în semn cardinal sau, dacă nu este posibil, în semn mutabil. Stăpânul Ascendentului să fie neafectat şi în aspect benefic cu gradul Ascendentului, care la rândul lui nu trebuie să primească aspecte de la malefice. Aveţi grijă ca Saturn, care este semnificatorul natural al lucrărilor agricole, să fie bine plasat în hartă şi în aspect pozitiv cu Luna, care ea însăși trebuie să se afle în demnitate; vedeţi ca Marte să fie slăbit şi să nu formeze aspecte cu Luna ori cu Ascendentul.

Următorul experiment este preluat din volumul The Astrologer of the Nineteenth Century, apărut în 1825, şi el poate fi făcut cu uşurinţă de grădinarii amatori.  „Luaţi o cantitate oarecare de mazăre obişnuită şi împărţiţi-o în patru părţi egale, separate. Apoi, când se apropie vremea însămânţărilor, mergeți pe orice petic de pământ care e bun de cultivat și sădiți primul pachet de mazăre în prima sau a doua zi a Lunii Noi. Însămânţaţi al doilea pachet de boabe alături de primul, dar în prima sau în a doua zi a celui de-al doilea pătrar; apoi însămânțați al treilea pachet de boabe – cu două sau trei zile înainte de Luna Plină; iar al patrulea pachet de boabe însămânţaţi-l cu două sau trei zile înainte ca Luna să dispară. Primul pachet, sădit sub Lună Nouă, va creşte foarte repede, va înflori cel mai frumos, dar nu va da fructe. Semințele din al doilea vor înflori şi vor da foarte puţine fructe.  Semințele din al treilea pachet nu numai că vor înflori frumos, ci vor da fructe din abundenţă, iar cele din al patrulea pachet abia de se vor înălța din sol! La fel, toţi pomii fructiferi plantaţi la Lună Nouă înfloresc, dar nu dau fructe niciodată, pe când toți cei plantaţi cu trei zile înainte de Luna Plină dau fructe din abundenţă. La toaletarea arborilor se observă acelaşi efect: celor toaletaţi la Lună Nouă le vor creşte ramurile, dar nu vor da fructe, iar cei toaletaţi la Lună Plină vor fi rodnici“.

Traducere,

DIANA SPINEAN,
redactor-șef Astrele, președinte AAR (2016-2022)

Despre Diana
Articole scrise de Diana

Rămâi conectat cu ”Astrele”!

Te abonezi gratuit și te anunțăm când publicăm o nouă ediție a revistei, articole și știri din comunitatea noastră. Te ținem la curent cu evenimentele organizate de AAR, precum și cu cele organizate independent de astrologii și partenerii noștri.  

Note

Note
↑1 Autorul se referă la natura astrologică a plantei respective. (N.t.)
↑2 Idem 1
Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close