Aniela BologaEseuri & Reflecții

Tabula rasa. Abis. Neptun

de ANIELA BOLOGA

E sâmbătă (15/03/2025, ora 15.41 dacă are vreo importanță pentru eternitate și pentru extratereștrii care vor citi la un moment dat această poveste) și e pe Pământ, cu plăcere!

E sâmbăta dintr-o săptămână în care nu am muncit – ”nu ai muncit!” zice cu dispreț toată Fecioara din mine, ”nu am muncit!” i se răspunde nonșalant din Pești (că nu știu de ce și nu știu cum, dar parcă doar cu Peștii mă mai pot identifica în ultimul timp!).

Nu am muncit că eclipsa de Lună în Fecioară, deci că nodurile, că (sic!) conjuncția Soare-Saturn în Pești… dar azi, sâmbătă, azi mi-am propus, ce vorbesc? Mi-am decis: zi de muncă! Probabil știți (cum să nu știți, că doar n-ăți fi extratereștri!), și Mercur a intrat ieri în retrogradare și – conform unei legende care conține un raționament care zău, parol, e imbatabil (dar nu așa sunt ele, legendele toate?): ”ai Mercur retrograd în harta natală (da, am Mercur retrograd în harta natală) – asta înseamnă că în perioadele în care Mercur în tranzit e retrograd, o rupi pe logică, expresivitate și coerență”, conform acestui principiu, deci, și chiar simțind eu (Pești) cum rațiunea îmi stăpânește fiecare celulă, am decis că azi, sâmbătă, e ziua în care o să muncesc.

Și e sâmbătă, ora 15.41, pardon, e chiar 16.51 (că m-am pus un pic în pat, că obosisem, deh!)… 16.51 adică 4.51 cum ar veni… hm, la 4 grade 51 de minute Leu o am eu pe Venus… or vă spusei că și Venus în tranzit e în mișcare retrogradă? Nu vă spusei acum, dar v-am mai spus într-o altă poveste… sau suntem tot în aceeași poveste?

Stop. Haos. Stop.

Ștergem tabla… încet, cu grijă, tabula rasa! E greu cu negru în fața ochilor. Nu, nu, nici cu tabla albă, ”modernă”, nu mi se pare mai ușor! E abis… și ne zise mai demult un filozof mustăcios ce se întâmplă când te uiți în abis. Cum ce? Se uită și abisul la, ba chiar în! Se uită abisul înapoi în tine! Mda, nu prea sună bine… Dar dacă e de bine? Trebuie să aibă și abisul ăsta un rost când se uită el înapoi, în oamenii care se uită la el!

Și ia, aflați, dragi cititori (și extratereștri!) la ce mă gândii eu în ziua asta de sâmbătă în care trebuia să muncesc (nu să caut abisuri albe-negre pe pereți!), la ce mă gândii eu că ar fi rostul momentelor în care simți abisul din tine (m-am gândit așa, simplu, naturel, cum și trebuie să fie gânditul la orizontală, că tot în pat sunt și e 17.25… la 17 grade 53 în Săgetător îl am pe Neptun în harta natală… dar până la 17.53 mai e, ehe!): rostul momentelor când simți abisul din tine, e să-l simți, să-l cunoști pe Neptun!

Dacă nici acum, în prag de trecere a lui Neptun din Pești în Berbec nu-l simțim, atunci când?

E abis…

Poate e redundant să scriu (dar, na, cum altfel să scrii de la orizontală?): mi se pare că e cam ireal ce trăim! Magic! Hm, mda, îmi aduce aminte de genul de magie pe care l-am simțit odată, demult, la școală, când unul dintre profesori (vorba vine profesor!) m-a împins, de nervi că nu scriam și nu vorbeam nimic, și-am dat cu capul de tablă. Mi s-a părut magic că nu am văzut negru în fața ochilor, cum era ea, tabla (și cum poate ne pare și nouă abisul în care ne uităm zilele, săptămânile astea), ci am văzut multe, multe stele, de toate culorile!

Stop și concluzie: tabula rasa să fie, dar, dacă se poate, fără experiența de a ne da cu capul de tablă, vă rog, domnule Neptun…

Pentru Astrele,

ANIELA BOLOGA,
simpatizant AAR, redactor Astrele

Articole scrise de Aniela

Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close