Ciclul lui Neptun și războaiele moderne (ep. 3)

de SORIN BRATOVEANU

Am prezentat în episodul anterior cauzele războiului din Crimeea și care au fost părțile beligerante. Am discutat și despre țarul Nikolai I și politica internă și cea externă a acestuia. Un alt protagonist politic al acestui război a fost împăratul francez Napoleon al III-lea. Despre acest personaj istoric important vom discuta în continuare.

Contextul istoric

Napoleon al III-lea a fost ultimul monarh al Franței. El a fost nepotul împăratului Napoleon I (care îi era unchi); tatăl lui Napoleon al III-lea, Louis Bonaparte, era frate cu Napoleon I. Numele său complet era Charles Louis Napoleon Bonaparte și a fost născut în anul 1808. Louis Bonaparte, tatăl viitorului împărat, a fost rege al Olandei în perioada de dominație a lui Napoleon I ca împărat francez.

După anul 1815, când Napoleon I a fost definitiv învins de o alianță europeană antifranceză (formată din britanici, prusaci și ruși), toți membrii familiei Bonaparte au fost siliți să părăsească Franța. Pentru a evita apariția altor bulversări paneuropene, așa cum au fost cele generate de războaiele napoleoniene, a fost creată Sfânta Alianță, prin contribuția rușilor, prusacilor, austriecilor și francezilor ”pacificați” (care reveniseră sub controlul dinastiei de Bourbon prin Restaurație). Datorită situației politice apărute după îndepărtarea de la putere a unchiului său, Napoleon I, Charles Louis și-a petrecut tinerețea în exil, fără a înceta să spere la restaurarea imperiului francez și a dinastiei Bonaparte.

Din căsătoria lui Napoleon I cu prințesa austriacă Marie-Louise a rezultat un fiu, care a fost considerat/intitulat Napoleon al II-lea, fiind mai cunoscut sub numele de ducele de Reichstadt. Acest moștenitor direct al lui Napoleon Bonaparte a rămas de-a lungul întregii sale vieți sub controlul curții imperiale a Austriei, fără a i se da posibilitatea de a revendica tronul tatălui său. În momentul morții ducelui de Reichstadt (născut în 1811 și mort în 1832, la doar 21 de ani), Charles Louis s-a considerat îndreptățit să revendice tronul francez.

Viitorul împărat Napoleon al III-lea a trăit în Elveția din 1815 pănă în 1836. În 1836 a revenit intempestiv în Franța și a încercat să declanșeze o lovitură de stat în vederea răsturnării regelui Ludovic-Filip și preluării puterii de către el însuși; această lovitură a eșuat. A urmat un nou exil, derulat în SUA, Elveția și apoi în regatul britanic, la Londra. În 1840 a inițiat o nouă lovitură de stat care, de asemenea, a eșuat, atrăgându-i astfel o condamnare la închisoare. Dar a reușit să evadeze din închisoarea franceză, restabilindu-se la Londra.

Abia în 1848, în contextul revoluției din acel an, a putut reveni legal pe teritoriul francez. Fiind reinstaurată Republica, Charles Louis a devenit mai întâi, prin alegeri democratice, deputat, iar apoi a obținut poziția de președinte. În 1851, a operat o lovitură de stat prin care a devenit ”Principe – Președinte”, iar în 1852 a devenit oficial Împărat al Imperiului Francez, sub titlul de Napoleon al III-lea (am explicat mai sus de ce nu a putut fi numit ”Napoleon al II-lea”). Noul împărat nu s-a mulțumit doar să ducă o politică internă satisfăcătoare sau acceptabilă pentru supușii săi, pentru că avea ambiții mult mai mari. El visa să readucă Franța la statutul de mare putere europeană, statut pierdut în 1815, în urma căderii lui Napoleon I.

Prin urmare, domnia lui Napoleon al III-lea a implicat foarte mult Franța în mai multe proiecte de politică externă, războiul Crimeei fiind doar unul dintre ele. Pe lângă implicarea directă în războiul din Crimeea, francezii conduși de Napoleon al III-lea au acționat militar și în Mexic (unde s-au amestecat în luptele de putere locale), în Africa de nord (unde au fost stabilite primele colonii franceze), în China imperială și în Indochina (unde au fost, de asemenea, stabilite alte colonii). În unele dintre războaiele purtate în străinătate, francezii au fost aliați cu britanicii (Napoleon al III-lea considera că rivalitatea franco-britanică a fost o cauză importantă a căderii lui Napoleon I). Domnia lui Napoleon al III-lea s-a încheiat în 1870, în urma victoriei Germaniei imperiale în războiul franco-prusac (acest eșec militar francez a condus la reinstaurarea Republicii și alipirea la Germania a Alsaciei și Lorenei, adică pierderea unor teritorii franceze estice).

O abordare astrologică

În astrograma lui Napoleon al III-lea (mai jos) remarcăm, în primul rând, conjuncția Soare – Marte, pe care o putem interpreta prin sintagma ”personalitate marțiană”. În astrologia mondială, Soarele semnifică șeful statului sau monarhul. Este limpede că aici este vorba despre un împărat războinic. El a adoptat o strategie de luptă, de confruntare, atât înainte de a obține puterea, când organiza lovituri de stat, cât și după ce a devenit împărat, angajând Franța în mai multe războaie și confruntări externe. Ironia sorții, ca să spunem așa, a făcut ca el să fie detronat tot în urma unui război (de înțeles, prin faptul că MC este regentat de Marte, adică puterea este pierdută într-o manieră violentă). În plus, conjuncția Soare – Marte indică și un orgoliu, manifestat prin nevoia de a demonstra forța personală (”Vreau să-ți arăt ce puternic sunt!”) și, prin extensie, forța Imperiului francez.

Atât Soarele, cât și Marte sunt plasate în ultimul grad din Berbec, adică în poziție anaretică. Astfel putem înțelege o anumită precaritate sau vulnerabilitate a puterii acestui împărat care abia în urma unei revoluții și a unei lovituri de stat ajunge la poziția mult visată. Marte este regentul MC din Scorpion, indicând o anumită agresivitate manifestată în domeniul politic. Această poziționare a MC, întărită de prezența lui Saturn (regentul Ascendentului) și a Nodului Nord, semnifică o sete de putere absolută, pe care Napoleon al III-lea nu a dorit să o împartă cu altcineva (Scorpionul este semn fix, deci vedem un focar unic de putere).

Setea de putere a lui Napoleon al III-lea este indicată, deci, atât de conjuncția Soare – Marte (în care Marte este este plasat în domiciliu, deci puterea sa este mare, iar Soarele este slăbit prin plasarea în grad anaretic), cât și de MC din Scorpion, precum și de Ascendentul din Capricorn (semn al ambiției, al setei de putere, al nevoii de control). Casa a IV-a (a reședinței) este plasată în Taur, iar Venus, regenta casei, se află în Berbec (în exil); astfel înțelegem de ce Napoleon al III-lea a trăit în exil până la vârsta de 40 de ani. Observând că Jupiter este plasat în Pești (în domiciliu), înțelegem că abia la vârsta lui Jupiter (care începe la 40 de ani, în viziunea mea) Charles Louis a putut reveni în țara natală.

În această hartă, descoperim patru planete în Berbec – Soare, Mercur, Venus și Marte, poziționări care se pot corela cu anumite trăsături de personalitate ale împăratului: agresivitate, impulsivitate, nerăbdare, angajarea în inițiative periculoase și nesigure, predispoziția constantă către război sau confruntare. Regentul Ascendentului, Saturn, este dispus în casa a X-a, angular, încât s-a putut bucura de o putere cvasitotală timp de aproximativ 22 de ani. Totuși, acest Saturn are o poziționare peregrină (în Scorpion), este regentat de o planetă plasată în grad anaretic (Marte) și primește și un aspect nefavorabil (cuadratură cu Luna din Vărsător). Înțelegem, deci, faptul că opinia publică sau curentul popular (Luna) i-a fost uneori ostilă monarhului Napoleon al III-lea (Saturn). Sunt cunoscute dezgustul, nemulțumirea și revolta pe care le-au resimțit francezii față de acest împărat după pierderile de teritorii franceze în favoarea germanilor.

Casa a XI-a semnifică relațiile internaționale, între altele, iar plasarea ei în Săgetător semnifică ambițiile împăratului de a face din Franța o mare putere internațională. Neptun este plasat în Săgetător (în exaltare), pe cuspida casei a XI-a, încât înțelegem preocuparea împăratului pentru țări străine aflate în vecinătatea mării (Crimeea, peninsulă din Marea Neagră, Indochina, aflată în vecinătatea Oceanului Indian, Mexicul, cu deschidere la Marea Caraibilor, sau China, cu deschidere la Marea Chinei de Est și Marea Chinei de Sud). Neptun se află în trigon cu Venus și Mercur din Berbec, aspecte favorabile corelate cu succesul unor expediții militare franceze. Așadar, un nativ cu un Neptun puternic (exaltat) a obținut un succes militar (victoria în războiul din Crimeea) într-un moment în care Neptun era din nou puternic (tranzitând prin Pești, deci în domiciliu).

Observăm că Soarele și Marte din Berbec se află în emisfera estică, deci împăratul a preferat să declanșeze războaie în țări aflate la est de Franța: în Europa răsăriteană (unde se află Rusia și, implicit, Crimeea) sau în Asia (unde se află China și Indochina). În emisfera vestică, Napoleon al III-lea are doar pe Uranus, iar francezii au intervenit doar în Mexic (țară din emisfera vestică); campania mexicană a fost un eșec, fapt indicat de opoziția dintre Uranus (din casa a IX-a, casă cadentă) și conjuncția Soare – Marte din casa a III-a (casă cadentă).

Iată, deci, parcursul existențial și politic al ultimului împărat francez, care a fost un protagonist al politicii europene ce a condus la războiul din Crimeea la mijlocul secolului al XIX-lea.

Vom continua să detaliem, în episodul viitor, implicarea Franței, conduse de Napoleon al III-lea, în războiul din Crimeea și modul cum s-a declanșat efectiv acest război.

Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.