Ciclul lui Neptun și războaiele moderne (ep. 2)

de SORIN BRATOVEANU

Vom începe să discutăm în acest episod despre războiul din Crimeea, care este considerat unul dintre ultimele războaie religioase din Europa (alte exemple fiind războaiele dintre turci și regatele creștine, sau războiul de 30 de ani care a avut loc în secolul al XVII-lea, între catolici și protestanți). La acest război au participat Imperiul Rus, pe de o parte, și o alianță formată din francezi, englezi, turci și sarzi (aceștia din urmă fiind italieni, membri ai regatului Sardiniei), pe de altă parte.

Contextul istoric

Acest război a fost declanșat de o criză premergătoare iar, la originea acestei crize, s-a aflat problema spinoasă a Locurilor Sfinte. Așa cum știe orice creștin, cele mai sfinte zone ale religiei creștine se află în așa-numita Țară Sfântă, care era denumită Palestina în secolele trecute iar acum este teritoriul statului Israel. Aceste locuri sfinte sunt Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, Biserica Natalității (sau a nașterii lui Iisus) din Bethleem, precum și alte obiective religioase din aceste localități și din vecinătatea lor. În secolul al XIX-lea aceste locuri sfinte se aflau pe teritoriul Imperiului Otoman.

La mijlocul secolului al XIX-lea, otomanii erau mult mai puțin semnificativi, ca putere politică și militară, comparativ cu secolele anterioare, iar Rusia țaristă era o putere în ascensiune. La locurile sfinte din Ierusalim și Bethleem mergeau în pelerinaj, cu aprobarea turcilor, toți creștinii europeni. Conflictul a apărut în momentul în care s-au pus probleme legate de întâietate și prioritate la locurile sfinte între catolicii occidentali și ortodocșii est-europeni. Erau disputate bisericile, altarele etc. iar sultanul otoman era supus unor presiuni din ambele părți pentru acordarea unor privilegii uneia sau alteia dintre părțile interesate.

În acest fel, francezii și împăratul Napoleon al III-lea s-au erijat în protectori ai catolicilor, iar rușii și Țarul Nikolai I s-au declarat apărători ai ortodocșilor. În această chestiune au fost implicați și creștinii de rit armean. Astfel, conflictul religios a căpătat conotații politice, profilându-se treptat taberele războinice. Britanicii nu erau atât de preocupați de religie ci, mai ales, de tendința de expansiune a Rusiei în zona Mării Negre (în detrimentul turcilor), în țările est-europene (mai ales în Principatele Române – Moldova și Țara Românească) sau în Asia (coloniile britanice din India și Afganistan aveau vecinătăți cu Imperiul țarist); deci intrarea lor în război a avut motivații strategice și politice. Otomanii au avut secole întregi de conflicte cu rușii în jurul Mării Negre (o etapă din lungile conflicte ruso-turce am prezentat în episodul anterior); un element cheie era și controlul gurilor Dunării (zona cunoscută astăzi ca Delta Dunării), iar tensiunile dintre ei au fost atât de ordin religios (musulmani versus creștini) cât și de ordin teritorial (controlul resurselor din zonele cucerite). Italienii din Sardinia au participat la război dintr-o motivație religioasă, de tip catolici versus ortodocși.

Occidentalii (francezi, britanici, italieni) erau nemulțumiți de faptul că influența rusă/ortodoxă asupra locurilor sfinte crescuse, de aproximativ un secol, în detrimentul catolicilor. Rușii erau priviți de occidentali ca fiind retrograzi, supersițioși, rigizi, puternic dominați de factorul religios, în timp ce țările din vestul Europei, trecute prin revoluții, schisme religioase și modernizări, erau destul de secularizate sau laicizate (inclusiv sub influența unor societăți secrete care se aflau în competiție cu catolicismul). Prin urmare, acest război a avut și rolul de a reconfigura sferele de influență politică și religioasă la nivel european.

Înainte de a discuta efectiv despre războiul din Crimeea, este necesar să ne familiarizăm cu unii dintre actorii lui principali, adică Țarii ruși și Împăratul Napoleon al III-lea. La începutul războiului, Rusia era condusă de Nikolai I iar la finalul războiului, în 1856, domnea Aleksandr al II-lea. Vom începe cu Țarul Nikolai I.

Nikolai I a domnit între 1825 și 1855, puterea lui exercitându-se nu doar asupra Rusiei ci și a unei părți a actualei Polonii (acest regat fusese împărțit între germani și ruși la finalul secolului al XVIII-lea). Nikolai era fratele mai mic al țarului care domnise înaintea sa, Aleksandr I. Nikolai I a fost un țar conservator, care se baza pe trei elemente fundamentale: puterea țaristă neîngrădită, autoritatea bisericii ortodoxe ruse și naționalismul rus. Prin urmare, el a reprimat orice revoltă sau rebeliune îndreptate împotriva autorității sale, atât în Rusia cât și în unele țări vecine, astfel încât el a fost supranumit ”jandarm al Europei” (era susținător al monarhiilor și adversar al revoluțiilor). În 1848, rușii țariști au ajutat la înăbușirea revoluției din Ungaria, sprijinind  astfel Imperiul Habsburgic.

Pentru a preîntâmpina activități subversive la adresa puterii țariste, Nikolai I a creat un serviciu secret/poliție secretă, numit ”Secția a treia a Cancelariei Majestății Sale”, care se baza pe o rețea de informatori și pe colaborarea cu jandarmeria rusă. În rândul politicienilor ruși din acea vreme, exista un curent pro-liberal, pro-occidental, care susținea necesitatea modernizării țării, precum și un curent tradiționalist, care susținea supremația slavă și valorile conservatoare. Țarul Nikolai I era adeptul celui de al doilea curent.

În perioada domniei sale, rușii au purtat un război cu turcii între 1828 – 1829; prin victoria lor, rușii au avut unele beneficii în urma acestui război. În 1853, înaintea începerii războiului Crimeei, rușii erau din nou în război cu turcii. Unii istorici apreciază că acest conflict al Crimeei a fost un ajutor acordat de occidentali turcilor pentru a împiedica extinderea influenței ruse (în dispută fiind și strâmtorile Bosfor și Dardanele, pe care turcii le controlau, dar prin care rușii ar fi putut trimite o flotă militară din Marea Neagră în Marea Mediterană). Prin urmare, o altă cauză a războiului din Crimeea a fost conflictul prealabil ruso-turc (pe fondul unei diplomații deficitare a rușilor).

O abordare astrologică

Războiul s-a derulat între anii 1853 – 1856, perioadă în care planeta Neptun se afla în Pești (tranzitul complet prin Pești derulându-se între decembrie 1848 și ianuarie 1862). Perioada revoluționară din primăvara anului 1848 (faimoasa perioadă ”pașoptistă”) a coincis cu tranzitul lui Neptun prin ultimele grade din Vărsător, deci a fost facilitată manifestarea unei ideologii (Neptun) revoluționare (Vărsător, semnul rebelilor).

În astrograma țarului Nikolai I, descoperim un nativ Rac. De fapt, este vorba despre un stellium în Rac, Soarele, Mercur (regentul casei a IV-a), Nodul Nord lunar și Ascendentul fiind plasate în acest semn. Astfel, putem înțelege focalizarea lui Nikolai asupra valorilor tradiționale, strămoșești, naționale. Jupiter din Pești (plasat în domiciliu) ne permite să înțelegem importanța acordată de țar religiei creștin-ortodoxe. Opoziția Jupiter – Uranus semnifică ostilitatea țarului, ancorat în valorile religioase (Jupiter), față de curentele moderne, revoluționare, rebele (Uranus). Cuadratura dintre Saturn din Gemeni și Jupiter din Pești ne arată că Nikolai I nu tolera nici liberalismul moderat (Jupiter), preferând exercitarea autorității sale (Saturn) nelimitate.

Mijlocul Cerului din Pești ne arată o atitudine politică bazată pe elementul religios, pe de o parte, și pe un control din umbră (serviciul secret amintit), pe de altă parte. Serviciul secret țarist este semnificat de Neptun din Scorpion, regent al MC. Neptun este plasat în semn fix, arătând că Nikolai I nu a vrut să împartă puterea cu nimeni altcineva. Conjuncția Soare – Mercur îl semnifică pe fratele său, Aleksandr I, care fusese și el țar al Rusiei.

Marte din Săgetător semnifică natura războinică a țarului, luptele duse cu alte regate/imperii, inclusiv unele cu o orientare religioasă diferită (cuadratura Marte – Jupiter sugerează războaiele cu otomanii). Acest Marte se află în vârful unui careu în T (format de Marte, Jupiter și Saturn) care semnifică un conflict mai amplu, sugerând chiar războiul din Crimeea. Jupiter din Pești, semn de apă, cuadratat de Marte, sugerează un conflict într-o zonă maritimă sau aflată în vecinătatea mării (cum este peninsula Crimeea).

Dacă privim pe Jupiter din Pești (apă), plasat pe MC, ca fiind zona Crimeei (peninsulă la Marea Neagră), vedem că el primește o cuadratură de la o planetă din emisfera vestică (aceasta sugerând adeversarii occidentali sau vestici ai rușilor), adică Marte. Jupiter primește o cuadratură și de la o planetă din emisfera estică (aceasta semnificând adversarii estici ai rușilor, respectiv turcii), adică Saturn. Marte este puternic, fiind plasat în semn de foc (semnifică forța militară occidentală, care era destul mare), Saturn este slab, fiind situat peregrin (semnifică slăbiciunea puterii estice, adică a otomanilor). Opoziția Marte – Saturn sugerează alianța turcilor (Saturn) cu occidentalii (Marte), împotriva rușilor (dubla cuadratură la Jupiter).

Putem vedea elemente de politică externă într-o hartă natală, având în vedere că este harta unui monarh/lider politic semnificativ.

Iată, deci, unele elemente legate de războiul din Crimeea și de ”actorii” lui principali. În episodul viitor vom analiza alți monarhi implicați în acest război și alte elemente legate de acest conflict din regiunea est-europeană.

Abonați-vă la newsletter-ul Astrele pentru a fi la curent cu tot ce publicăm în revistă! Veți fi anunțat/ă când publicăm ediții noi, articole de astrologie, exerciții/provocări. De asemenea, vă ținem la curent cu evenimentele AAR și cu atelierele și cursurile organizate de astrologii echipei Astrele și de partenerii noștri.